Sărbători itinerante

Sărbători itinerante*

Corneliu Traian Atanasiu

La cinci ani de la publicarea primului volum de haiku, cîștigător al concursului de debut din 2011, Cezar recidivează cu o nouă carte. Aspectul noului volum sugerează o evoluție nu doar a scriiturii ci și a modului în care spiritul celor surprinse în poezie i-a modelat propria ființă chiar autorului. O adiere de austeritate a duhului zen a atins parcă și felul în care se prezintă volumul. Formatul A6 al  noului volum este doar jumătate din a celui anterior, iar traducerea poemelor se rezumă doar la limba engleză. De la Caruselul anotimpurilor la Petale în vînt, titlurile celor două volume indică o glisare în care consistența unei lumi ferm integrate și oarecum festiviste se destramă inevitabil în fascinația părticelelor risipite cu exuberanța nesăbuită a generozității. Pare tot mai anevoios să recuperezi un sens din această spulberare fără noimă: 

petale în vînt –

încercând să le pun în

șaptesprezece silabe

        Cînd intenția îi reușește totuși poemele se înscriu în cartea vieții ca niște amprente miraculoase ale unor sărbători itinerante. Sărbători răznite din calendar sau închipuind anotimpuri ad-hoc cu clima și lumina nebănuită a clipelor în care sufletul a întrezărit vibrația spiritului: petale în vânt - / din ce în ce mai lungă / trena miresei.

Care ar fi însă particularitatea indestructibilă a acestui cortegiu de sărbători fîlfîinde? Poate că plenitudinea: pui de o zi - / covata bunicii / plină cu aur. Sau splendoarea unei metafore materializate: nici o stea pe cer - / Dumnezeu doarme / în câmpul de rapiță. Sau, de ce nu, un fel de uluire atotînțelegătoare: salcâmi înfloriți - / se umple de miresme / cutia milei. Și, cu siguranță, o breșă făcută în curgerea monotonă a vremii prin care se întrezărește veșnicia: clepsidră spartă - / miresmele de tei / îmi umplu timpul. Și încă, pipăind lumina: lectură în Braille - / atingînd lumina / polenului de tei.

Avantajul celui ce scrie haiku, asta știe de-acum autorul, este acela că nu se angajează în vreo polemică gălăgioasă și de cele mai multe ori sterilă. Nici vorbă să hulească slujba din lăcașul sfînt. Se pleacă doar pios peste un serviciu profan în care se întrevede fără tăgadă taina sacrului împărtășit: slujba de seară – / o bătrână-n genunchi / plivind răsaduri. El știe însă, la fel de bine, să ia pilda candorii care-i stă alături: blocat în trafic – / fiul meu mi-arată / un fluture în zbor. Pare molipsit de pilda învățătorului: primii fulgi de nea - / bătrânul învățător / amână dictarea, ca și de aceea a oierului: ciocârlia - / păstorul își lasă fluierul / în traistă. Și, în fața miracolului, reacționează firesc la fel ca ei: prima ninsoare - / în vechea mașină de scris / o coală albă.

Deși volumul păstrează gruparea poemelor pe anotimpuri, cele 16 poeme de la final, adunate sub titlul Printre anotimpuri, dezvăluie nu doar confuzia anotimpurilor ci și pe aceea a regnurilor. Există mereu o complicitate firească a manifestărilor naturii care uzează cu măiestrie de claviatura premeditat pusă la dispoziția lor de om: liniștea nopții – / pe clapele pianului / razele lunii. Și nu e doar un exces estetic, luna este prezentă cu tot atîta aplomb și familiaritate în episoade pragmatice: sfoara de rufe - / printre scutece se zvîntă / luna plină sau pod cu vechituri - / sita bunicii cerne / lumina lunii. Complementaritatea devine astfel un fel de integrare și conlucrare fructuoasă a gesturilor umane cu lumea cea mare: în grădină zen - / bătrânul haijin greblează / umbrele norilor. Și viceversa, împodobirea obiectelor omului cumulează lesne și contribuția tenace a insectelor: caligrafie - / pe rama vechii oglinzi / urme de cari. La urma urmei, autorul de haiku pare să deprindă o stare privilegiată menită să trăiască aievea, copilărindu-se, dărnicia Înaltului: Calea Lactee - / ceaunul de tuci se umple / cu cocoșei. Și asta parcă în ciuda ambiguității funciare a mesajului caligrafiat cu modestie chiar de mîna lui: de Înălțare - / iedera să cațără / pe mausoleu.

Am ales ca încheiere un fel de pildă a austerității surprinsă într-o imagine pe care cititorul, după ce a citit și a uitat textul, o poate reține ca o amprentă pe retina minții:

zi friguroasă –

în stogurile de paie

soarele verii

________

*Cezar Florin Ciobîcă – Petale în vînt