clic pe logo

 siglaROKU

duminică, 26 mai 2013

Mulcom picurînd, volumul de debut al lui Corneliu Traian Atanasiu




            Cu toate că haiku-ul l-a atras cu mulţi ani în urmă, că a citit şi scris mult despre haiku, că a organizat concursuri de haiku, că a editat numeroase cărţi de poeme în stil haiku, Corneliu Traian Atanasiu abia în acest an publică prima carte de eseuri şi studii despre unul dintre cele mai scurte poeme din lume. 

 
            Cartea cu titlul Mulcom picurînd a apărut, în luna mai, la Editura PIM din Iaşi.
            În primul capitol, intitulat Ce este haiku-ul, autorul precizează: „... în încercările de faţă nu veţi găsi nici definiţii ale haiku-ului, pe cât de pedante, tot atît de simpliste, şi nici reguli pentru a compune haiku pe care le prescriu felurite publicaţii. Veţi putea însă să aruncaţi o privire în interiorul micului poem observîndu-i resorturile intime care îl fac să fie viu şi plin de duh.” Sunt tratate problemele legate de kigo, text, figuri de stil... Tematica nu e tratată doar teoretic, ci sunt date şi foarte multe exemple. De altfel, o mare parte din conţinutul capitolului este publicată pe Agonia, în diferite perioade, şi diferite articole.
            Capitolul al doilea, Interferenţe, tratează legături, asemănări, apropieri între arii  culturale care par ireconciliabile. Aici veţi găsi: Divergenţe şi convergenţe între mentalitatea poetului occidental şi al celui oriental, Taine şi tîlcuri, Patosul lucrurilor, Prezentarea flegmatică, Starea de spirit ironică, Hipocren şi haiku.
            Capitolul Studii tematice analizează modul în care se scrie haiku în ţara noastră, dat fiind că activitatea e destul de vie, în special în ultimii douăzeci şi cinci de ani. După părerea autorului, „ Merită, de asemenea, să fie discutate chestiuni legate de structura şi tehnica haiku-ului cu aplicaţie la ceea ce s-a scris pînă acum în limba română.”
            Un capitol interesant este cel intitulat Cum am scris poemul. Corneliu Traian Atanasiu notează: „Scrierea unui haiku poate fi o adevărată aventură, iar mărturisirea autorului despre cele petrecute din momentul inspiraţiei pînă la finalizarea poemului, poate fi de real folos celor care sînt mai fericiţi să audă o poveste vie decît să bîiguiască reguli zaharisite şi sfoiegite perpetuate oral de cei care le-ar fi auzit şi ei de la alţii.”
            Şi capitolul Poeme comentate este util unui cititor de haiku, dar şi unei persoane care încearcă să înţeleagă sau chiar să scrie haiku. Autorul notează: „Comentarea unui poem este în primul rînd dovada faptului că l-ai înţeles, că i-ai surprins acel resort intim care-i asigură originalitatea şi că doreşti să împărtăşeşti şi altuia bucuria ta. Cel care vrea să înveţe ce este haiku-ul o poate face cel mai lesne citind comentarii. Nu comentarii pedante şi savante, ci interpretări mai curînd subiective şi impresioniste care să mărturisească conlucrarea comentatorului la înfiriparea sensului, calea aparte pe care el a ajuns la miezul poemului şi pe care o poate povesti şi altuia. / Un comentariu bun în acest sens este citire asistată. Îndrumare şi încurajare a cititorului să aibă încredere în capacitatea sa de a căuta şi găsi singur drumul pe care sensul i se poate dezvălui dacă pleacă de la experienţa sa.”
            Răsfoind cartea, am înţeles de ce nu s-a grăbit Corneliu să debuteze. Această lucrare de dimensiuni apreciabile, 266 de pagini, a fost scrisă în mai mulţi ani, dar a adunat în ea tot ceea ce e important să ştie un poet care scrie haiku, tot ce e necesar pentru a înţelege un poem de mici dimensiuni, care adună esenţa dintr-o situaţie, dintr-un eveniment. Materialul este bine structurat, ideile sunt exemplificate cu poeme sau versuri ale autorului lucrării sau ale unor poeţi, volumul mare de selecţie şi sortare este o dovadă a muncii depuse de autorul cărţii, muncă făcută cu seriozitate şi foarte multă răbdare, meticulozitate chiar. Omul, scriitorul Corneliu Traian  Atanasiu, a luat ceva din calităţile haiku-ului. A avut, totuşi, un fond pe care haiku-ul s-a pliat.
             Sper că v-am provocat, măcar pe unii, să citiţi cartea Mulcom picurînd, mai ales că şi coperta e realizată de o artistă atrasă de haiku, Lavana Kray.
           

marți, 21 mai 2013

Nori de octombrie – o antologie de tanka

La Editura Petits nuages a apărut antologia de tanka având ca titlu Nori de octombrie.

 


În delicata carticică, apărută sub coordonarea poeţilor canadieni Maxianne Berger şi Mike Montreuil, sunt prezenţi 39 de poeţi cu 61 de tanka. Coperta şi desenele din interiorul lucrării sunt realizate de Rebecca Cragg, artistă din Ottawa.
Antologia are trei capitole: Bătrânul stejar, O nouă plecare, Tot ce suntem. Coordonatorii lucrării mulţumesc autorilor care au colaborat, precizează unde au mai apărut unele dintre poemele din carte şi precizează că restul poemelor sunt prime apariţii. Cartea conţine un Index  al autorilor.
În lucrare sunt antologaţi poeţi din Belgia, Franţa, Quebec, România şi Elveţia.

Pe coperta a patra este poemul:

nuages d’octobre –
dans la jardinière
des géranium
comme eux
je baisse la tête

Rahmatou Sangotte

nori de octombrie –
în jardinieră
muşcate
ca ei
îmi plec fruntea

Am primit cartea prin poştă. Într-un plic de dimensiunile cele mai obişnuite în corespondenţă (A 6). Am deschis plicul şi, în interiorul lui, am găsit un alt plic, de culoarea de pe anunţul din care am selectat o parte mai sus, în care se afla antologia. E o carte delicată, am deschis-o cu emoţie şi cu puţină teamă. Aveam impresia că ţin în mână o bijuterie. Aceeaşi impresie am avut-o şi când am început să citesc. La început, fără ajutor. Apoi, am apelat la dicţionar. M-am bucurat foarte mult regăsind numeroase nume cunoscute din publicaţiile de limbă franceză şi de pe Facebook.
Autorilor români (autoarelor) le voi transcrie poemele şi le voi posta pe blogul Prezenţe româneşti. În ordinea alfabetică a prenumelor, conform Indexului, acestea sunt: Letiţia Lucia Iubu, Maria Tirenescu, Steliana Cristina Voicu şi Victoria Fătu Nalaţiu.


luni, 20 mai 2013

Vali Iancu - Amici de-o clipă



Vali Iancu scrie haiku de peste doisprezece ani. Volumul de faţă este rodul acestei îndelungate activităţi şi, cum e şi firesc, oferă o selecţie serioasă a poemelor incluse în acest, totuşi, prim volum.

Amici de-o clipă* nu a fost ales doar degeaba ca titlu al volumului. Fluturele aşezat pe umăr, cel puţin pentru cei dedulciţi la haiku, poate fi şi acea fluturare fulgurantă şi nepretenţioasă a inspiraţiei care se opreşte pentru un scurt popas amical şi încurajator pe umărul oricui are o tresărire de uimire şi de uitare de sine. El pare atunci atins cu o spadă imaginară care-l învesteşte ca potenţial autor sau măcar cititor de haiku. Căci asemenea întovărăşiri întîmplătoare cu fapte numai aparent banale se pot adînci în deschideri către orizonturi de spiritualitate nebănuite.

un fluture
s-a lăsat pe umărul meu –
amici de-o clipă

Cum se vede, autoarea ştie să convoace în faţa simţurilor noastre forţa magică a unor imagini mai mult decît grăitoare. Imagini care pentru scurtă vreme ne răpesc din lumea preocupărilor cotidene şi ne conectează la viaţa cea mare a firii în care şi noi sîntem entităţi la fel de neînsemnate sau de nepreţuite ca oricare dintre lucrurile acestei lumi.

bolta senină –
un avion străpunge
secera lunii

Parcă seninul este dintr-o dată universalizat, iar obiectele de pe firmament, pătrunse de această stare, devin atît de diafane încît par imateriale şi, fără niciun zgomot, pot trece unele prin altele. Două imagini ale unei luminoase mulţumiri sufleteşti care, şi ele,  fuzionează în atmosfera unei veri fără sfîrşit. Nu-i însă vorba aici  doar de bucuria cuiva ci de o stare de slavă cosmică în care sînt integrate toate lucrurile şi fiinţele acestei lumi, o stare căreia nu-i poţi rezista pentru că şi substanţa ta este pe moment una la fel de inconsistentă precum lava pe care, în asemenea clipe, şi poetul nostru, Blaga, a văzut-o pătrunsă de lună.

         Calitatea haiku-ului, etalată şi în poemul anterior, este aceea de a concentra întregul lumii într-o schiţă. Alegerea şi decupajul imaginilor, măreţe sau mărunte,  pe care le foloseşte şi le  alătură ţine însă de capacitatea lor simbolică de a invoca o lume cu contrastele şi particularităţile ei disctinctive, doar ele reuşind să-i confere şi amploare, şi profunzime.

urlă viscolul –
în curtea grădiniţei
scîncet de leagăn

         Viscolul ar avea aici doar o solemnitate stearpă dacă prin vuietul lui nu s-ar putea auzi, abia ghicit, scîncetul leagănului pe care-l zgîlţîie fără folos. Şi iarna, surprinsă în acest cadru expandat între manifestarea cumplită şi infimul ecou, n-ar mai fi atît de vitregă fără această timidă tînguială.

         Să vezi şi să auzi momentul în care o castană coaptă cade pe pămînt şi instantaneu, din coaja crăpată, se arată în toată strălucirea goliciunii sale este o adevărată revelaţie. Nu-i de mirare că, fără să o facă explicit, textul reuşeşte să dea întîmplării o anume tentă, sugestia unei despuieri erotice liber consimţite. Ghimpii cochetăriei cu refuzul capitulează spectaculos şi brusc:

ghimpii la pămînt –
în toată goliciunea
castana coaptă

         Uneori, ca în poemul următor, apar şi fiinţe umane. Dar rostul apariţiei lor este acela de a pune în paralel atitudinea umană cu generozitatea naturii care se revarsă peste insignifianţa opreliştilor şi a o face de ruşine. Căci haiku-ul nu admonestează, nu vituperează, ci pune alături de meschinăria umană o imagine a inocenţei şi a abundenţei generoase a celor care nu cuvîntă.

vecini în vrajbă –
doar pomii peste garduri
încărcaţi cu flori

         Alteori, năzdrăvăniile nepoţilor sînt consemnate, uşor eliptic dar cu deplină înţelegere, prin înfăţişarea finalităţii jocului. Să fi ţintit ei cu adevărat asemănarea sau potriveala merge oricum dincolo de recuzita împrumutată ad-hoc?

omul de zăpadă –
cu ochelari şi pipă
leit bunicul

         Imaginile sînt însă grăitoare şi fără vreo prezenţă umană. Scorbura unei sălcii este la fel de protectoare pentru puiul de brad precum bunica povîrnită pentru nepoţelul neştiutor. Colţul de stîncă şi floarea reginei îngăduie suveran tupeul unui nume pe care-l va şterge curînd ploaia şi-l va zvînta vîntul.


iubiri ascunse –
în scorbura salciei
creşte-un pui de brad

un colţ de stîncă –
lîngă floarea reginei
trufaş un nume


         Unele poeme sînt construite în aşa fel încît o anume lipsă să fie doar prilejul manifestării mai tensionate a unui preaplin. Bruma şi gîzele absente fac ca universul interior să reverbereze în armoniile în care muzica le-a sublimat. Liniştea exterioară nu este decît o surdină care face mai pătimaşă trăirea unei absenţe. Poate că mama este de mult singură cu violetele, poate că mama nu mai e şi violetele îi suplinesc cît de cît lipsa. Absenţa devine miraculos prezenţă.
                                                       
a căzut bruma –
afară nicio gîză
în surdină Brahms

fereastra mamei
plină cu violete –
afară ninge


         În poemul de mai jos, nu poţi spune că, aşa, fără zumzet şi fără mireasmă, promoroaca n-ar avea o vibraţie consistentă. De unde vine oare această prospeţime dăltuită de migala neobosită a gerului din inconsistenţa ceţii?

livezi în floare –
nici zumzet nici mireasma
doar promoroacă

         Atunci cînd ninge liniştit,  atmosfera suverană a ninsorii reuşeşte să domine lumea nocturnă şi să infuzeze un calm de poveste întregului poem. Cu atît mai mult, în această linişte de vată, frisonul salvării se resimte mai cutremurător.

ninge liniştit –
doar sirena salvării
prelung în noapte

         Cum să surprinzi atmosfera începutului capricios de primăvară? Cum altfel decît introducînd elementele nesuferite ale iernii, care nu cedează aşa uşor, într-un montaj jucăuş care le arată dintr-o dată debile dar dispuse să se dea bătute doar aşa... în joacă.

soarele ascuns –
babele-n hîrjoană
c-un pui de viscol

         Sau pe aceea a invaziei neauzite a iernii? Imaginea tăcută de mai jos este edificatoare.

raţe lopătînd –
gheaţa se tot întinde
să le cuprindă

         Dar, parcă în ciuda a tot şi a toate, un haiku cuprinde în el un elixir ambiguu care face viaţa dulce-amăruie:

noaptea dintre ani –
deschid o sticlă plină
cu noi iluzii

_______________
*Vali Iancu – Amici de-o clipă, haiku, senryu, tanka, Editura Betta, 2013