Nopți cu lumină

 

NOPŢI CU LUMINĂ

Laura Văceanu

 

          Autor prodigios cu asupra de măsură, Ion Cuzuioc, medic şi scriitor complex cu zeci de volume publicate, s-a născut în Ţareuca, Republica Moldova. Scrierile lui literare au apărut în antologii şi-n culegeri colective (209 lucrări) din Austria, Canada, Coreea de Sud, Rusia, Franţa, România, SUA, Muntenegru şi Macedonia, de asemenea, în paginile multor dicţionare. A scris şi a publicat romane, nuvele, poveşti şi povestiri pentru copii, schiţe umoristice, teatru, publicistică, cronici literare, eseuri şi sfaturi medicale, prefeţe. Toate acestea se regăsesc în reviste din România, Canada, SUA, Austria, Australia,Muntenegru, Macedonia, Israel şi din Republica Moldova. Despre opera dumnealui, au scris frumoase cronici, recenzii, eseuri, un număr foarte mare de literaţi şi personalităţi culturale din Republica Moldova şi România. Am reţinut câteva nume şi primul pe care-l amintesc este al academicianului Nicolae Dabija, fost Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova, apoi pe cel al lui Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Acesta din urmă afirmă că Ion Cuzuioc ,,este cunoscut prozator eminamente liric, care merge pe filonul poetic…, are forţă epică, întru a depăşi cadrul liric de a explora materia epică, de a rupe fragmente epice şi de a le transforma în proză de proporţii, lucru pe care l-a făcut cu brio în romanul ,,Voiaj în hău’’. Academicianul Ion Hadârcă spune despre scriitor că ,,are ochi lucid, spirit demn, şi mâna sigură…cu distincte urme caligrafice, în apărarea dreptăţii, moralităţii, onestităţii şi nepreţuitelor valori umane încă necesare echilibrului social. Toate aceste mostre de caligrafie spirituale sunt adunate în portrete-medalion şi în volumul de eseuri „Lume, lume...”.

 

          După paginile celor care au notat calităţile literare, de prozator, eseist, cronicar, critic, în final descopăr că  Ion Cuzuioc scrie haiku şi tanka, tipuri de poezie zen, iar eseistul bucureştean Corneliu Traian Atanasiu, coordonator al blogg-ului Romanian Kukai, îi comentează mai multe haikuuri, două din ele pe care îmi permit să le citez, pentru frumuseţea imaginilor şi valoarea lor estetică: ,,în prag de iarnă / paingul cedează bunei / locul la stative.’’ Este un text sensibil, elegiac, aducând imaginea bunei - bunicii. Ea nu mai este şi pânza neuitării o ţese păianjenul. Al doilea haiku: ,,ninsoare în toi – / făina la moară / pe faţa tatei’’ este aproape un senryū – ne imaginăm masca de pe chipul tatei dată de făină cu o grimasă comică, o mască. Textul este însă un haiku foarte reuşit, bazat pe omonimia care creează aici o metaforă, şi de ce nu un joc de cuvinte: ninsoarea făinei de pe chipul tatei trimite la ninsoarea reală, numai că aici nu este kigo de iarnă, pentru că avem un limbaj aluziv. Ambele texte foarte reuşite, respectă canoanele speciei lirice haiku. Lui Corneliu Traian Atanasiu i se alătură poeţii de haiku Florin Grigoriu, Andreea Maftei, Florin.C.Ciobîcă, Lavana Kray, Maria Oprea, Dan Norea, Ana Urma, Nicolae Tomescu şi Mihaela Cojocaru.

 

          În cele ce urmează, voi încerca să notez câteva idei legate de conţinutul unor poeme tanka din cartea ,,Nopţi cu lumină”, titlu inspirat dintr-un text publicat aici. Dar înainte de a vorbi despre tanka scrise de Ion Cuzuioc, reamintesc drumul acestui poem de la Soare Răsare către literatura universală, inclusiv în cea de limbă română. Tanka ,,este expresia naturală a sufletului japonez’’ … şi ,,constituie specia de bază a liricii clasice nipone pe parcursul unei evoluţii de aproape un mileniu’’^[1]este un poem scurt de doar cinci versuri şi 31 de silabe (5-7-5-7-7), specific liricii japoneze. A apărut la curtea imperială prin secolul IX, şi împăratul, văzând că se scrie mult consideră că nu trebuie să se piardă texte valoroase, a trimis prin ţară reprezentanţi ai curţii să culeagă poeziile tanka, iniţiind Biroul poeziei un fel de Minister al poeziei. Aşa au apărut culegeri ca Manyoshu şi Kokinshu. Trăsături ,,estetice ale acestui poem sunt: miyabi (eleganţă), după poetul Ki no Tsurayaki şi yugen (vraja tăinuită şi misterioasă). Tanka este un poem când izvorăşte din profunzimea kokoro-ului (spiritului)… şi este guvernată de o artă poetică ce pune accentul pe aspectul semantic al limbii’’.^[2] Cel mai cunoscut ca valoros poet şi teoretician japonez de tanka este considerat Fujiwara no Teika (1162-1241). Iată două texte care-i aparţin:

 

În jurul culmei muntelui                   Către seară

o mână de nori plutind,                      dincolo de un cârd de nori

şiruri de gâşte sălbatice în zbor.         lâncezeşte gândul meu

pe când luna se ascunde după            fiindu-i dor de cea dragă

un pin pe mal^[3]                                   îndepărtată cum e cerul^[4]

 

Primul poem tanka este un pastel cu un peisaj specific Japoniei, iar cel de-a doilea un frumos poem de dragoste, eului liric ,,fiindu-i dor după cea dragă’’. Japonezii înşişi consideră tanka adevărata poezie, faţă de celelalte specii lirice, iar poetul ialomiţean Şerban Codrin, care a scris sute de astfel de poeme, crede că tanka este ,,cântecul de orgă al liricii nipone”.

 

          Citind şi recitind poemele tanka scrise de poetul Ion Cuzuioc, mi-a fost destul de greu să selectez câteva pe care să le supun atenţiei cititorului, şi primul text este chiar cel cu care se deschide cartea ,,Nopţi cu lumină”:

 

Pe prispa casei

dansez hora unirii

de unul singur –

peste satul părăsit

doar vârtejul de frunze

 

          Câtă nostalgie, tristeţe îi trezeşte în suflet imaginea casei părinteşti unde revine după mult timp. De altfel, în multe situaţii literare sau evenimente culturale, scriitorul mărturiseşte ce topos minunat i-a oferit satul natal Ţareuca. Simboluri ale spaţiului românesc: ,,prispa casei’’, ,,hora unirii’’ sunt cuvinte ce asigură identitatea de neam. Li se adaugă doina (cântec de dor şi de jale, intrată în patrimonial universal UNESCO), codrul şi comuniunea românului cu natura (aici ,,vârtejul de frunze’’). Dacă urmărim construcţia pe baza canoanelor japoneze, kireji (linia de pauză) desparte poemul în două, după versul al treilea. Prima imaginea redă, microcosmosul – prispa casei a doua macrocosmosul - satul Ţareuca (colectivitatea opusă individului: ,,dansez hora unirii de unul singur’’. Subtil autorul strecoară visul unirii românilor. Poemele au ca tematică natura sub toate aspectele: o buburuză, pomii înfloriţi, teiul înflorit, salcia pletoasă, aripi de cocor’’; dragostea faţa de familie: mama, tata, bunul buna, şi faţă de iubita: dragobetele; tradiţii, obiceiuri, sărbători religioase: Paşti, Crăciun, Sfânta Scriptură, ruga. Exemple:

 Fluieraş de soc

cântă doine de jale

într-un crâng uscat –

fâşii forestiere

tăiate fără milă.

 

Cuibul de cocori

lângă hogeagul casei

plin de căldură –

în cutia poştală

un ţârâit de greieri.

 

Nopţi albe

aşternută peste sat

lumina în jur –

în casa bunicilor

nepoţeii cu cântece.

 

Ultima rugă

o candelă pâlpâind

la miezul nopţii –

de pe câmpul de luptă

scrisorile soţului.

 

 Toate aceste tanka vorbesc despre identitatea neamului românesc: colindul de ceată din curtea gospodarului, mireasma aburului pâinii, fluierul şi doinele, hogeagul casei, casa bunicilor şi ultima rugă – o candelă pâlpâind. Un amestec de imagini redau, fie durerea eului liric, atunci când vede că dispar copacii, iar în cutia poştală ţârâie greieri, fie bucuria rememorării unor momente şi fiinţe dragi, cum sunt: seara colindelor, hogeagul casei plin de căldură, casa bunicilor plină de cântecele nepoţilor, iar candela aprinsă din timpul rugăciunii amintind de credinţa străbună întru Hristos, care a susţinut românismul, încât străbunii au putut să înfrunte cu demnitate încercările istoriei. Pentru ca să aducă aici şi imaginea războiului, autorul aminteşte de scrisorile soţului de pe câmpul de luptă, situaţia dramatică a popoarelor care doresc pace, nu război. 

 

În ceea ce priveşte structura, scriitorul Ion Cuzuioc respectă numărul de silabe ale unui poem tanka tradiţional japonez, iar textele libere de acest canon evident că nu-şi pierd din frumuseţe şi valoare. Discursul liric înregistrează un limbaj simplu, dar cu conotaţii semnificative, bazat pe omonimie şi polisemie. Figurile de stil, specifice liricii occidentale: simbolul, unele metafore, sinesteziile specifice liricii nipone le descoperim în poemele citate.

 

Recomand lectura cărţii, şi apreciez faptul că autorul a adaptat cu talent imagini specifice toposului românesc filtrându-le prin canoanele estetice ale poeziei de tip zen.

 

---

[1]Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc,  Interferenţe lirice - Constelaţia haiku, Cluj-Napoca, 1989, p.108.

[2] Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc, op. cit., p.112.

[3] Ibidem, p.121.

[4] Ibidem, p. 125.

Soare răsturnat

 

Soare răsturnat*

 Corneliu Traian Atanasiu

            Cînd scrii haiku, ești mereu atent la potențialul aluziv al cuvintelor. De cele mai multe ori, chiar dacă ți-ai ales o rută premeditată, aluziile te derutează și preiau controlul. Și bine fac, pentru că găsesc trasee de departe mai interesante. Calendarul bătut în cuie al bunicii este baza ei de date, sărbători și felurite evenimente. Depășită cu totul însă de bazele de informații acumulate în mediul virtual. Informații cantitativ uriașe, în expansiune, flexibile, gata mereu să fie înlocuite sau prelucrate.

 

baza de date –

calendarul bunicii

bătut în cuie

 

Contemporan al erei digitale, te uiți cu un zîmbet îngăduitor la obiceiul desuet de altădată. Dar și la expresia care se perpetuează cu succes.

          Dedulcit la sensul figurat al cuvinteleor și expresiilor, îți place să lași sugestiile să spună lucruri năzdrăvane. Cu atît mai autentice cu cît sînt mai incredibile. Să pui pe seama ploii de toamnă scurtarea zilelor.

ploaie de toamnă -

pic cu pic zilele

intră la apă

 

          Continuînd în această perspectivă, interpretarea evenimentelor devine una de poveste: tunet în noapte - / neunsă câteodată / poarta raiului. Una care împletește registrele veridicității cu ale verosimilului. Și, în spiritul ironiei, cu puțin noroc, piatra căzută din cer nu e decît un test de maturație al pepenilor: grindină – / în câmp pepenii verzi / sună a copt. Admiși.

          E adevărat, și lucrurile și situațiile oferă din belșug motive pentru isprăvi de basm: bălți de ploaie - / noaptea toți pământenii / urcă pe stele. De ce să nu le crezi, preț de o clipă sau de un haiku? Și, dacă ești bărbat, fenomenele meteo, ceață bogată - / poarta casei seamănă / cu a vecinei, te pot scuza dacă greșești intrarea. Și te pot îndemna la recidivă.

          Dacă te-ai obișnuit prea mult cu tehnica suprarealistă a trucajelor cinematografice, poți fi condscendent și cu modelele vetuste ale generațiilor din secolele recent trecute, în care mijloacele erau de departe mai modeste:

 

ploaie de stele -

iar scapără bunicul

cremenea-n lulea

 

Erau vremuri în care ecranul se rezuma la soba încinsă: sat înzăpezit - / zânele și zmeii strânși / la gura sobei. Dar isprăvile, în ciuda recuzitei limitate, erau la fel de fabuloase: povești de iarnă - / jarul sobei bun pentru / potcovit purici. Și asistența nu era deloc lipsită de entuziasm:

la gura sobei -

în ochii nepoților

se aprind scântei

 

Vremuri cînd n-aveai cum s-ajungi la filmul de la mall, cînd vîntul te sechestra în casă: curți troienite - / doar vântul mai răzbește / până în pridvor. Și, oricum ar fi nins, bunica își făcea cu hărnicie norma: ninge liniștit - / caerul de lână / răsucit pe fus; ninge viscolit - / tot caierul de lână / răsucit în ghem.

          Degeaba așteptai căldura unor rînduri adunate pe hîrtie: grade sub minus - / scrisoarea din cutie / mult mai rece. Belșugul era cu semn invers: semne de belșug - / bunica numără / fire argintii. Doar astrul căldurii și al luminii răsărea fără tăgadă la fiecare masă, chiar în mijloc:

 

soare răsturnat -

mămăliga aburind

pe masa mamei

 

          O vreme, bunicul a mai îndeplinit încrezător ritualul ticăit din fiecare seară: optimism - / bunicul întoarce ceasul / în fiecare seară. Și a mai căutat-o pe bunica în album: bunic ațipit - / vântul caută în album / poza bunicii. Apoi, știrile de război s-au liniștit: știre de război - / în casa bunei mai țes / doar păienjenii.

          Nepoții au devenit și ei bunici înglodați în facturi: pierdere de timp -/ fata de la ghișeu / îmi dă doar facturi. Nici vorbă de fiori. Gata să creadă, ca liliacul, minunea din haiku: prima zăpadă - / liliacul alb crede / că-i primăvară. Sau consolîndu-se cu alegeri compensatorii: de mărtișor - / moșii își pot alege / altă babă.

          Un obicei nou îl așteaptă zi de zi sub cireș:

 

masa tăcerii -

sub cireșul amar

bunicul singur

 

Acolo-și mai amintește salba bunicii - / felii de măr la uscat / pe sfoara veche. Și de o lungă toamnă ploioasă - / pe sârma de rufe / vrăbii la uscat. Dar și de gînduri impenitente de demult:

 

ploaia de vară -

rochița rândunicii

pe gard la uscat

____________________

*Valerian Dincă - Soare răsturnat

 

 

 

 

 

Survolînd păpădiile

 

 

Survolând pădiile sau survolând poezia?

 

Șerban Codrin

 

         Am citit cu atenţie până la încântare Survolând păpădiile, o antologie specială realizată de Corneliu Traian Atanasiu, care prezintă probe, a câta oară, de competenţă evoluată şi de infinită răbdare. Dincolo de cultura poetică superioară pe care o posedă, Corneliu este, în sine, un poet important, de multe ori subtil până la obscuritate, un maestru capabil să îndrume, să iniţieze fără să îţi dai seama de prezenţa îndrumării şi de profunzimea iniţierii.

 

         În definitiv, ce cuprinde micul şi elegantul volum, încăpător în buzunarul de la piept al unei cămăşi? Câteva zeci de scurte comentarii la poeme scurte, haiku de un autor sau altul. În general, aceştia s-au făcut remarcaţi la concursurile, Kukai, săptămânale şi lunare, pe internet, de vreo cinsprezece ani încoace fără întrerupere, toate patronate de Corneliu. Din sutele de aspiranţi au mai rămas relativ puţini, dar creativi, perseverenţi, creatori de texte capabile să suporte exigenţele celor mai contondente comentarii. Încă un fapt, notoriu, cred, de remarcat. Aflat, regizoral, îndărătul cortinei, Corneliu a urmărit/urmăreşte în aşa fel concursurile, posedă acest talent, încât este capabil să descopere sămânţa de aur dintr-un text sau altul, aşa că patrimoniul său selectat în ani şi ani începe să capete consistenţă şi să arate cu degetul spre capodopere. Câţiva autori supravieţuiesc dintre mai vechile eforturi de la începutul secolului XXI, îndeosebi doi poeţi de mare suprafaţă ideatică şi iniţiere preeminentă, ajunşi la rang de maeştri incontestabili, Eduard Ţară şi Cezar Florin Ciobîcă. Îi urmează îndeaproape sau mai departe, în primul rând, ironicul Iulian Dămăcuş, mai apoi Valeria Tamaş, Argentina Stanciu, Ana Urma, Maria Tirenescu, Rodica Calotă. Alţii sunt aduşi în lumina poeziei zen prin subtilitatea şi susţinerea discretă a maestrului Corneliu Traian Atanasiu, de-ar fi să enumăr, cu pericolul de a fi incomplet şi părtinitor, pe uimitoarele Lavana Kray şi Clara Toma, repet, surprinzător de talentatele, apoi pe Ion Cuzuioc, Claudia Ramona Codău, Vasile Conioşi Mesteşanu, Luminiţa Ignea, Constantin  Iliescu, Carmen Iordan, Cristina Monica Moldoveanu, şi nu mă opresc aici... Am citit texte inspirate, scrise de Mircea Moldovanu, Tania Gogan, Carmen Iordan, Dan Iulian... Iată autori în deplin efort de a-şi scrie poemele, unul câte unul, pe o cale extrem de complicată, anevoioasă, unde dezertările, înfrângerile, lipsa de perseverenţă umilă, zilnică sunt numeroase, iar alpiniştii din vârf sunt îndeajuns de socotit cu un deget, două, trei...

 

         De multă vreme am remarcat un fapt şi am acum prilejul să mă felicit că am intuit corect, deci nu m-am înşelat. Maestrul Corneliu Traian Atanasiu este cel mai capabil comentator de haiku din arealul poeziei zen româneşti, în stare, fără simulacre estetizante sau fals ideatice, că creeze acea fuziune subtilă dintre textul poetic selectat şi pătrunderea în universul sugestiv. Fiecare din comentarii se redimensionează prin „decojirea” strat cu strat, ca a unui infim organism sub lupele microscopului. Dintr-odată, poemul supraselectat de talentul maestrului capătă alte dimensini, cu mult mărite şi revelatoare, un fel de haibunuri cu doi autori, unde primul propune poezia, celelalt îi cercetează, îi descoperă multitudini de sensuri, îi luminează pe părţi şi în întregime universul. Câte stele vedem noaptea pe cer? Unii le numără. Corneliu Traian Atanasiu este un adevărat Telescop Spaţial Hubble (TSH), în cazul nostru special CTA, şi vede totul, inclusiv nevăzutul.

 

         Dacă doriţi să vă lămuriţi până unde a ajuns, la ce cotă, poezia zen românească, vă rog să studiaţi, nu să citiţi, acest uimitor Survolând păpădiile de avioane vulgar materialiste, belicoase, unde vă veţi întâlni cu aştri strălucitori, cu aştri în curs de formare, în orice caz, cu aştri poetici demni de admirat pentru uimitoarele subtilităţi, greu de întrevăzut, mai greu de înţeles şi mai greu de acceptat, însă aceasta este puterea secretă a poeiei, aparent să propună extrem de puţin în şaptesprezece silabe şi o pauză de sens, însă, pur şi simplu, cu tendinţă să sugereze infinitul devenit concret prin comentarii de înaltă inteligenţă.

 

         La un loc, acest volum este de primul raft pentru cine caută profunzimile artelor poetice.

„o seară în deltă / an evening in the delta”

 A apărut de curând cartea „o seară în deltă / an evening in the delta”, fotohaikuuri și alte poeme vizuale, scrisă de poetul Dan Doman. Versiunea engleză e asigurată de poetul Vasile Moldovan.

Cartea a fost tipărită la Editura Societății Scriitorilor Români, București, 2022.

Autorul  precizează că această carte este scrisă în amintirea lui Ivan Patzaichin (1949-2021).

Prezenta carte este al cincilea lui volum de fotohaiku. Autorul mărturisește că a reluat diapozitivele făcute în Delta Dunării și le-a folosit pentru a scrie alte poeme.

De data aceasta, în lucrare apar și povestiri despre oamenii locului, despre ocupația localnicilor, sunt prezentate întâmplări și situații în care s-a aflat în timpul anilor în care lucra „pe grindurile deltei, ca proaspăt absolvent al Facultății de geologie”.

Citind cartea, vă veți bucura de lectura unor poeme deosebite și vă veți încânta ochii cu imagini pe care nu le veți vedea în alte locuri.

Cartea e organizată în stilul poeților japonezi. Primul capitol conține fotohaikuuri referitoare la Anul Nou, apoi primăvară, vară, toamnă și iarnă.

Anul Nou

zori de zi –

ultima stea

în geam

 

 

Crăciun alb

ca în copilărie –

doar în munți

Primăvara 

 

lumina zorilor –

dumbrava

se înnoiește

 

bătrâna casă –

locuită azi doar

de-o veveriță

 

 

 

valuri leneșe –

cormoranii

își fac siesta

 Vara

sălaș în deltă –

în jur albinele

caută o floare

 

 

miros de deltă –

marele campion

o amintire

Toamna

 

nori grăbiți –

cu frunza roșie de-arțar

zboară un paing

 

frunze pe apă

frunze sub apă –

frunze de brumar

Iarna 

valuri întunecate –

în vechea lotcă

un petic de nea

 

gemenii.

merg pe rând la școală –

lipsesc două ghete

 

Cartea se încheie cu datele biografice ale autorului și principalele lui realizări.

O carte de haiku deosebită

 

 

Valentin Nicolițov

 

Doamna Mirela Brăilean este de profesie biolog și a făcut cunoștință cu poemul haiku înn urmă cu patru ani.  S-a atașat de spiritul acestui poem de sorginte niponă scriind până în prezent poeme interesante și frumoase, cu care a participat la mai multe concursuri  de haiku. Cu timpul, poemele s-au adunat tot mai multe  și s-a hotărât să le publice într-un volum. A ezitat ceva timp, gândindu-se dacă publicarea poemelor sale într-o carte nu ar părea cumva un gest de vanitate, dar nu a renunțat la tipărire,  fiindcă a dorit să adune la un loc multele trăiri sufletești ce au îndemnat-o să scrie și a le face cunoscute și altora. În luna decembrie 2019, a debutat cu volumul Haihui pe dealuri.

Iată că acum ne aflăm în fața celei de a doua apariții editoriale, cartea Spunându-mi dorința dintr-o suflare.

Am citit cu interes poemele ce alcătuiesc acest volum și m-am bucurat să descopăr o poetă cu o sensibilitate deosebită. Iar unele poeme haiku sunt și veritabile senryuri.

Poemele haiku.

Temele poemelor sale se aseamănă uneori, cum e și firesc,  cu multe dintre cele abordate în haiku de poeții clasici japonezi.

Autoarea dă dovadă de o receptivitate maximă la tot ce o înconjoară.

 Observăm că singurătatea este o stare dominantă a poetei fiindcă doar atunci când te izolezi de lume poți privi cu atenție în jur, dar și în adâncul din sufletul tău.

Astfel, într-o casă părăsită, într-o încăpere goală luminată seara doar de lună, poeta este cuprinsă de sentimente de singurătate, de tristețe și izolare (wabi, sabi)  deosebit  de puternice, negăsind pe nimeni în apropiere;  doar într-o  fereastră spartă mai există un singur păianjen:

 

 Fereastra spartă –

un păianjen aninat

de colţul lunii

Contemplând natura toamna, cînd își pierde frunzele, o compară cu silueta mamei care a îmbătrânit și ea și parcă a devenit mai mică:

Zile de toamnă –

tot mai firavă parcă

și umbra mamei

Abordând o altă temă clasică poeta compară ceea ce este vechi cu ceea ce este nou  în următorul poem,  realizând o putere de sugestie deosebită:

Gardul putrezit –

cireșii din livadă

bătuți de floare 

 Într-un alt poem reușește să ne redea un tablou pictural sugestiv al căldurii insuportabile vara pe câmp, o arșiță ce nu poate fi stinsă cu nimic fiindcă fântâna are cumpăna  stricată de multă vreme și nu mai are apă. Contrastul puternic apare aici între arșiță și lipsa apei sau chiar setea poetei. Parcă am privi un tablou al unui peisagist rus cunoscut:

Arșiță pe câmp –

crăpată până în vârf

umbra cumpenei   

     

Când se odihnește  după amiaza, doar pendula continuă să numere orele și minutele amintindu-i că timpul continuă să se scurgă fără oprire  pentru noi toți:

Tihna amiezii –

numai ceasul cu pendul

nu-și ține limba

Unele poeme prezintă aspecte de pasteluri. Fiind foarte suggestive ele ne încântă totuși prin talentul poetic și finețea cu care este observată  natura înconjurătoare. Chiar dacă spiritul haiku nu se întrevede aici aceste poeme prezintă, totuși, o frumusețe aparte și vi le menționăm:

Ploaie de vară –

câteva vrăbii se scaldă

într-un curcubeu

 

Îngheț peste iaz –

în copca tot mai mică

un pumn de stele

În casa înstrăinată  a rămas  pe un perete o singură icoană drept martoră a existenței unei persoane care și-a trăit viața acolo și s-a rugat la Maica Domnului- dar este de ajuns pentru a scrie un haiku memorabil:

Casa vândută –

uitată pe-un perete

icoana maicii

Multe aspecte din viața de zi cu zi, deși par banale, ascund sentimente mult mai adânci. Iată un  moment tandru ce se petrece între două persoane, moment care ne-a atras atenția în mod plăcut:

Semne de dezgheț –

două mâini se încălzesc

într-o mănușă   

Într-un alt moment al zilei, privind pierdută  petalele de flori ce se duc în neant pe apele râului,  gândurile i se întorc iarăși la suferința din suflet:

Petale pe râu –

semnătura de divorț

încă proaspătă 

Există în această carte multe poeme fumoase care ne descoperă viața simplă a celor apropiați (părinți, bunici). Multe poeme sunt dedicate acestora. Bunica păstrează sub pernă o poză veche de-a bunicului, dispărut în urmă cu mai mulți ani, pe care o privește adesea cînd este singură:

Rugă de noapte –

o poză-ngălbenită

sub perna bunei

Existența anotimpurilor anului se observă cu ușurință în poemele sale, nu numai toamna, dar și primăvara, și gesturile oamenilor sunt prezentate  aici cu discreție și înțelegere. Existența simplă a mamei care la apropierea toamnei își pregătește și ea hainele pentru anotimpul rece:

Lucrări de toamnă –

mama-şi peticeşte iar

paltonul cel vechi

A venit primăvara, iar bunicii simt fiorul reînnoirii naturii și  caută să intre  în ton cu ea. Iată câteva  gesturi firești ale acestora în concordanță cu anotimpul:

Crângul iar verde –

bunicul își cănește

părul și barba

 

Prunii în floare –

buna nu-și mai ascunde

părul sub batic

 

Poemele senryu.

Multe poeme haiku prezintă o tentă de senryu. Spre deosebire de poemul haiku poemul senryu este mai simplu de scris fiindcă nu mai trebuie respectate toate regulile stricte ale haikuului, ci doar pe cele ale umorului, adică să ne producă un zâmbet și să ne destindă. Senryurile ne fac să zâmbim înțelegători cu natura umană fiindcă reprezintă niște ironii la adresa cicălelilor soțiilor, la comportamentul soților, la adresa bețivilor sau la comporta-mentul unor tineri  la muncile câmpului. 

Într-un astfel de senryu poeta compară bâzâitul albinelor cu bombănelile soțiilor, dar totuși  bâzâitul  albinelor din grădină  îi pare  mai greu de suportat :

Albine la flori –

bâzâitul nevestei

mai suportabil

Atitudinea unor soți față de soții în familie este bine cunoscută și poetei noastre:

Vecinul și-a luat    

robot de bucătărie...

ieri s-a însurat 

Într-un alt senryu poeta ne arată doar  un covor de coji de semințe aruncate pe jos de bețivii crâșmei și astfel aceștia ne apar cam neciopliți:

Roadele muncii –

plin de floarea soarelui

în jurul crâșmei

Următorul poem  spune o întregă poveste: se pare că la prima coasă unele codane sunt atrase de tinerii cosași prin fânețe:

La prima coasă

în părul codanelor

fire de iarbă 

Când merge la vaccinare observă cu atenție comportamentul  asistentelor:   

Urmez la vaccin –

par destul de-nțepate

asistentele   

Și tot acolo, este tratată  de  o soră medicală ce i se pare mai simpatică și se gândește că poate o va revedea:

Mă bagă-n boală

sora de la vaccinări –

aștept rapelul

                                                *

Senzațiile ce te cuprind pe parcursul lecturii poemelor sunt  de simplitate și de claritate. Este vorba despre categoria estetică karumi, despre firescul și ușurința cu care își scrie poemele. Din acest punct de vedere, cartea poate constitui un exemplu de redare a sentimentelor autoarei în relația ei cu viața și de implicare cu mediul în care trăiește. Nu lipsesc din carte nici atmosfera de melancolie și sentimentul de scurgere  a timpului.  Fără a face eforturi deosebite, autoarea reușește să respecte majoritatea cerințelor și regulilor exigente impuse haikuului, dar și să-și impună o amprentă originală.  În plus se observă că spiritul haiku este o apariție constantă în poemele sale.

Poeta Mirela Brăilean este membră a Societății Române de Haiku. Prin această a doua carte autoarea confirmă pășirea cu dreptul în lumea  poeților de haiku oferindu-ne o lectură deosebită. Citiți-o cu atenție pentru a descoperi frumusețea poemelor sale.