Prefață la Respiro

 

PREFAȚĂ

 

Sam Cannarozzi

 

Într-adevăr, n-ar fi putut fi un  titlu mai adecvat decât RESPIRO, după cum Lavana Kray ne invită la un moment de relaxare, prin intermediul celor patru anotimpuri: iarnă /fuyu, primăvară /haru, vară/natsu, și toamnă/aki. De la primul la ultimul poem (în care apar emotigrame, în loc de cuvinte, într-un fel de armonie  ying-yang), atât ilustrarea dramatică a temelor comune, cât și momentele excepționale pe care le observă și le experimentează Lavana de-a lungul unui an, țin cititorul constant captivat. Fotografiile care însoțesc poemele sunt ca  niște reflexii paralele, fiind un plus pentru cititor în evaluarea completă a  fiecărui haiku în parte.

 

Parcurgând această carte, așa cum am făcut eu, veți întâlni haiku-uri care vi se adresează în mod direct, cu toate acestea, doresc să vă împărtășesc opiniile mele despre câteva poeme pe care le apreciez în mod deosebit.

 

o stea

eșuată pe plajă –

paparazzi

 

Citind primele două versuri, mă  gândeam că se referă la o stea de mare, dar ultimul vers schimbă complet înțelesul – este vorba despre stele de cinema. Aici, dinamica are mare efect și surprinde cititorul. O stea poate avea mai multe înțelesuri.

 

Dacă te uiți mai întâi la fotografie, ai putea crede că sunt doar niște pescăruși lângă mare. Și aici intervine foarte bine elementul surpriză. Este un haiku foarte bun, în opinia mea.

 

nu intră nimeni

pe ușa larg deschisă –

mai cioplesc un chip

 

Ca fotograf, Lavana folosește deseori anumite tehnici, cum ar fi imaginea în oglindă, în care partea dreaptă este la fel cu cea stângă, dar aici umbrele din prim-plan sunt diferite, etalând efecte stranii.

 

Referitor la haiku, da, există un fel de poartă sau portal, dar la ce fel de chip se referă? Misterul rămâne deplin.

 

starea vremii –

în carafa cu apă

semn de furtună

 

Îmi place acest haiku în mod deosebit. Am în minte imaginea unui întreg ocean într-o picătură de apă. În fotografie, aceeași atmosferă de mister. Ce este aceasta și unde ne duce? Ce se întâmplă aici? De fapt, haiku-ul însuși pune astfel de adânci și importante întrebări, prin definiție.

 

Cu privire la fotografii:

 

Când un desen sau o pictură se asociază cu un haiku se obține o haiga. Poetul japonez Buson (1716-1783) a fost un maestru al acestui gen.

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Haiga

 

Când o fotografie ilustrează un haiku, obținem un alt stil, mai recent, numit haisha.

 

În această carte, faptul că fotografiile sunt majoritar alb/negru conferă o semnificație aparte celor color. Dar, mai întâi, să ne uităm la următorul  haiku.

 

furtuni magnetice –

zborul meu spre tine

s-a făcut laț

 

Pentru mine, imaginea lasoului este foarte puternică. Incredibila fotografie cu șirul de păsări care se „înnoadă”, formând un lasou, înalță haiku-ul la un cu totul alt nivel.

 

escavatoare –

neclintiți din poarta casei

niște bătrâni

 

Cred că aici, imaginea și cuvintele vorbesc de la sine. Acest du-te-vino dintre fotografie și haiku întărește ideea unei case pe punctul de a fi demolată și a bătrânilor stând în fața ei, refuzând să o părăsească.

 

Mai sunt câteva imagini alb/negru, dar cu o pată de culoare ce le conferă un aer suprarealistic, așa cum este acel balon roșu printre păsări și cabluri de înaltă tensiune.

 

pâclă opacă –

numai portocalul

lesne de găsit

 

Într-adevăr, e nevoie de un strop de culoare, ca să poți percepe ceva în ceață, iar un portocal e tocmai ce ne  trebuie. Focusarea pe portocal în text și pe balonul roșu în imagine dublează înțelesul haiku-ului.

 

În concluzie, se găsesc multe colecții valoroase de haiku și chiar de haiga sau haisha, dar această antologie este unică, în opinia mea, prin complexitatea acestei forme de artă. Haiku-ul luat separat este de apreciat; fotografiile sunt artistice și se impun prin calitatea lor. Privindu-le împreună, pot spune că această carte își propune a fi mult peste o simplă juxtapunere de cuvinte și imagini. 1+1 fac mai mult decât 2, este sinergie, motiv pentru care impresia degajată de aici este cu totul altceva. Suma diferitelor elemente este mai mult decât o simplă acumulare.

 

Sper că veți îndrăgi și explora noile perspective în lucrările Lavanei prezentate aici și, data viitoare, indiferent de anotimp, când vă veți opri de-a lungul unui drum sau în fața mării, privind zborul unei păsări către orizont, vă veți aminti de simpla dar profunda frumusețe înmiresmată pe care haiku-ul o emană.

 

Sam Cannarozzi

Co-editor al revistei ploc¡

Revistă virtuală de haiku în limba franceză

Parcieux, France

Toamnă/Iarnă 2019

 

*Cu excepția imaginilor de la paginile 88, 120 & 235, având ca autor pe Ina Chivu și 122 & 123, autor Anca Tănase, toate fotografiile din acest volum aparțin Lavanei.

**Limba mea nativă este engleza americană și vorbesc fluent limba franceză. Nu vorbesc româna, dar deseori m-am uitat și la versiunea originală, având unele cunoștințe, grație publicațiilor de haiku și pictură ale domnului Ion Codrescu. Acest fapt m-a ajutat și mai mult să mă delectez cu aceste poeme.

 

NB

Lavana Kray este un frecvent contributor al revistei ploc¡  sponsorizată de Asociația pentru promovarea haiku-ului, din Franța, care publică poeți din diverse țări, inclusiv din România.

Cu ochii pe busolă

 

Cu ochii pe busolă*

                                                                                                                               Corneliu Traian Atanasiu

            Preferințele autoarei înclină spre poemele de notație, în care imaginile sînt complementare în realizarea atmosferei, după caz, de primăvară: cireș înflorit – /  sub lună îngemănați / doi guguștiuci sau de iarnă:  seară de iarnă - / doar aroma ceaiului / în casa bunicii.

            Un gest expresiv poate fi astfel ca o iscălitură decisivă pentru a pecetlui un final de sezon: sfârșitul toamnei - / mama desprinde de vrej / ultimul bostan. O imagine de demult e suficientă pentru a stîrni închipuirea: cetate în amurg – / pierdut peste colină / un tropot răzleț. Și nimic nu e mai de demult decît poveștile: vremuri apuse – / gândind la condurii de bal / Cenușăreasa.

Uneori însă, vibrația a două imagini, alăturate doar, se suprapune și trece neașteptat în stare de spirit:  lumini de Paște – / o adiere purtând / murmurul rugilor. Sau, între prestația muzicală și legănarea florilor de mai jos, este suprinsă o continuitate și nebănuite corespondențe:

acorduri de pian –

lalelele se-nclină

sub o adiere

 

            Există sintagme specializate care par sortite doar vorbirii prozaice. Un poem bun știe însă, luîndu-le-n răspăr, să le recupereze însuflețindu-le: stare de urgență – / bătrânul pom a renăscut / sub zvâcnet de muguri. Solemnitatea bățoasă a spusei este persiflată și cuvintele se pliază delicat și vivace pe faptul observat de autor ca și pe empatia cititorului. Totdeauna, un cuvînt prea scorțos preluat într-un haiku pare un apropo glumeț plantat dinadins pentru a adopta starea de fapt cu ironie și detașare: ieșirea din autoizolare – / cireșul din grădină / are deja fructe. Și asta mai ales pentru că, degrevate de sensul specializat, cuvintele își recîștigă înțelesul comun și familiar:   stare de alertă - / din nou în grădină privind / cu nesaț măceșul înflorit.

            Savoarea limbajului oral folosit în haiku și senryu constă nu doar în invitația amicală de a dezlega o mică enigmă, ci și în încrederea pe care autorul i-o acordă unui partener considerat, chiar fără să-și dea bine seama, egalul său: de Moș Nicolae – / nicio cutie cu cremă de ghete / pe rafturi. Există aici două notații succinte și eliptice care sugerează un context real. Aluziile fac însă apropouri suficiente și consistente la ceva știut de cei care cunosc din copilărie obiceiurile locului.

            Sugestiile haiku-ului nu se opresc însă la bucuria folosirii ingenioase a limbii. El știe totdeauna, prin imaginile pe care le notează, să compenseze dezamăgirile cotidiene. Întoarsă de la cutia goală de scrisori, autoarea este copleșită de mulțimea noutăților pe care le comentează un stol de vrăbii:

 

nicio scrisoare –

pe stâlpul de telegraf

vrăbii gureșe

 

Lumea nu se sfîrșește acolo unde e necazul tău: ultima toamnă – / la poarta bunicii lacătul / și-un vârtej de frunze. Cînd oamenii și-au abandonat defetiști rolurile, ființele mărunte ies firesc și optimist la rampă: teatru părăsit – / în conul de lumină / doar un cărăbuș.

            Vremea și vremurile îți pot îngusta vremelnic orizontul: ceaiul aburind – / prin ochiul de geam teiul / încărcat de nea. Dar aspirațiile așteaptă, în spatele ochiului de geam, să audă zvonul brumelor ce pică și al negurii care se risipește:

 

se ridică ceața –

cu ochii pe busolă

toți temerarii

________________________________________

*Mihaela Cojocaru - Cu ochii pe busolă 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cireșe-amare

 

Cireșe-amare*

                                      Corneliu Traian Atanasiu                                        

Natura surprinsă în mersul său firesc se dovedește a fi pentru autoare contaminată de un mimetism uman, de o neprevăzută empatie. Printre notațiile obiective ale întîmplărilor de moment se strecoară imperceptibil apropouri cu mireasmă etică. O reținere sfioasă: Apus de soare – / vântul nu se-ncumetă / printre păpădii, un mic regret pentru un fapt inerent inevitabil: Fără vreo vină / sub talpa plugarului – / firul de iarbă, sau pentru o irosire fără martori sau beneficiari: Înflorind singur / peste gard liliacul - / umbră nimănui.

Și chiar dacă, în mod obișnuit, totul se petrece discret, fără reacții impresionante, tocmai tăcerea devine mai grăitoare:

 

Flori de măr căzând

pe sângele mielului –

cucul a tăcut

 

Cu aceeași rigurozitate sînt consemnate și schimbările de opțiuni și de comportament ale omului declanșate de izbucnirea impetuoasă a primăverii: Dincolo de geam / magnolia-nmugurită - / las baltă cititul. Poate cu o oarecare reținere gîndind la cei care nu-și pot permite această libertate: Bat clopotele – / parcă mai greu azi la plug / şi nicio rază. Și parcă și fluturii, prinși de beția însuflețirii, simt o vecinătate care-i dojenește ușor: Fluturi în horă / lângă coliba de lut – / cireşe-amare.

Anumite circumstanțe surprinse pe viu sînt oferite cititorului pentru a resimți fragilitatea și insignifianța existenței fie ea a omului: În podul şubred / căutându-mi trecutul - /  albină-n insectar sau doar a unui bob de rouă: Un bob de rouă – / soarele se înalţă / ameninţător.

Cînd e vorba însă de tristețile  nedeslușite care se înființează odată cu toamna, haiku-ul se oferă parcă să le facă mai expresive și mai incisive:  În vals cu vântul / prin câmpia săracă – / o libelulă. Și, dacă vîntul a deprins pînă și valsul, de ce să nu se joace, acolo unde omul nu mai face față, și de-a trenul:

 

Gară pustie –

vântul face o haltă

să ia un ciulin

 

La urma urmei, poate că frunzele căzute sînt o pildă demn de urmat pentru a scăpa de o penibilă demnitate statuar-sterilă: Frunze căzute – / statuia plângându-şi / nemurirea. O temă parcă reluată de la Blaga: Prin Valea Regilor cînd trec, / asemeni lor, împrejmuit de toată firea, / cu mîinile pe inimă, m-opresc / și stau așa, pînă la glezne / în aur răvășit. Ce lesne / ar fi să mi-l ridic din nou pe frunte, / dar nu mă mai aplec.

            Dincolo de pustiirea toamnei:  Deal fără turme - / cojocul ciobanului / paznic la stână, patina lucrurilor umane continuă o derivă a singurătății  fără speranță: Poarta-n ruină – / singur vântul năprasnic / o mai deschide. Și, pentru ca totul să fie încheiat, și spațiul domestic confirmă falimentul umanului: În pragul serii / gura sobei fierbinte – / jar stins între noi.

            În plină iarnă, săltați un pic peste nămeți mai rezistă urgiei doar uscăturile aproape mineralizate ale cîmpului: Părând neclintiţi / în calea viscolului – / ciulinii pe câmp. Și poate nădejdea pe care o mai ocrotim în suflet: Afară viscol – / în lumina candelei / liniştea rugii.

            Calea spre ce-a fost nu mai există:

 

Drumul troienit –

la casa părintească

nicio potecă

 

Căldura de demult e doar în rama amintirii: Lemne troznind – / deasupra căminului / vară-ntr-un tablou. Și cîinele simte că totul s-a dus odată cu sania copilăriei: Printre ruine – / câinele adulmecând  / urma saniei.

            Să fie totul doar această nostalgie după tot ce a fost și a pierit? Să fie o ciudată împletire între dor și înstrăinare?

 

Vechea-mi fotografie –

mi-e dor de străina din ea

privindu-mă galeș

 

            Rămîne să hotărască cititorul. Sau poate să se lase pradă echivocului.

_________________________________

 *Florentina Loredana Dalian - Deal fără turme

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎNTRE ZORII ZILEI ȘI LUMINA BLÂNDĂ DIN AMURG

 

       Deși a venit târziu în lumea literară, poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka, și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii. Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea: “… Haiku este  poezie  austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o poezie de dragoste mai permisivă  și tot din acest punct de vedere mai  atractivă.“

     Anul  2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale. Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba engleză, Perle de foc – M. Kei, editura Perryville, Maryland/USA.

Clipă de clipă

pendula bate ritmul

unei melodii;

dansatori fără voie

într-un vârtej anonim

     În același an scriitoarea americană, Jane Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor. Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007 să-și publice  prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos). Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales  - este alcătuită din doi termeni antagonici, care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka: veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase, menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.

Atât de multe

nopți fără de lună…

în absența ei

perlele de rouă

luminându-mi viața

     Este de ordinul evidenței că  poeta a fost inspirată de mentorul ei, M. Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub auspiciile căruia a debutat.

     Perlele de foc, simbol creat de  M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang. Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate, duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile poetei,  arderile sale interioare s-au convertit    de-a lungul anilor în multe nestemate lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată, întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine, aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără viață, ale scoicilor.

Perla ascunsă

în scoica din adâncuri

o caut mereu…

dar fluxul scoate la țărm

numai cochilii sparte

     După o lungă ucenicie în haiku, în urma căreia a publicat volumul Ecourile tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.

     Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură din Perle de rouă, adică 9 secvențe a câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente, ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.

     După ce în 2008, a publicat în colaborare un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos, 2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În  poemele  sale  închinate  arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele iubitului.

Șoapte de frunze

prin fereastra deschisă…

mireasma de tei

ia forma dorului

tăinuit în suflet    

     Una dintre secvențele de tanka poartă titlul Lumină de lună, exact așa cum intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte familiară în lumea astrelor. “Luna și stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei însingurat. Teiul, luna, dorul  sunt  reperele luminoase ale Foilor risipite, carte  caracterizată  de  o anumită melancolie dată de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a toamnei propriei vieți.

      Dar iată că între timp toamna a sosit. Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și bucuria de a trăi.

Amurg de toamnă

în culori de jeratic

ce nu pălesc -

nimic nu poate opri

tumultul din suflet

     Toamna e un anotimp al rodirii în natură și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “, alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.

Pentru o clipă

libelula s-a oprit

pe o petală -

foaia încă nescrisă

așteaptă un poem

     Sentimentul predominant în vreme de toamnă este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil. Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai întoarce.

Un bob de rouă                               

în echilibru fragil                          

pe un ac de pin -                             

mi-e teamă să clipesc                     

să nu cadă lacrima   

     Omul ca și natura rezistă în fața vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu natura:

Am îmbătrânit

și renunț la dorințe

fără de voie -

una câte una

cad frunzele din pom   

      Împletind unele stări sufletești, precum dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri, nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință în poezia de profil din Romania.

                                                                                Vasile Moldovan

                                             

Și trilul mierlei...

 

          Scriitorul Valentin Nicolițov mi-a trimis, nu de mult, cartea intitulată Și trilul mierlei..., o carte de haiku în limbile română, franceză și engleză.

          Din prefață am aflat că titlul volumului este un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional. Poemul este:

 O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

           Prefațatorul cărții, poetul Vasile Moldovan, notează: „Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an.”

          Temele poemelor haiku au fost grupate în nouă capitole: Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Școala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa.

          Dintre subiectele pe care le tratează nu numai japonezii, ci și poeții români amintim: florile de cireș, fluturele alb, dragostea în diferite etape ale vieții, regretele care vin cu timpul…

          Câteva exemple:

 

Prima zi din an –

rămân întrebările

din anul trecut

 

Nea viscolită –

pe stradă o bătrână

c-o pisică în brațe

 

O frunză uscată

lângă tine pe bancă –

încă o toamnă

 

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

 

Pe sub magnolie

odată mama mea

trecea fericită

 

Plajă pustie –

valurile aduc la mal

o scoică goală

 

Sfârșit de toamnă –

lâng-o casă părăsită

urlă un câine

 

În grădină ascult

cântecul unei mierle –

motanul la fel

 

Cimitirul gol

doar vântul punând pe cruci

petale de flori

 

Pierdut în cer

departe un fluture alb –

ca și visul meu

 

Restaurant gol –

doar eu și o muscă bem

halba cu bere

 

Apus de soare.

La plecare umbra ta

ar mai rămâne

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

în același sens

 

          Adaug un fragment din prefață: „Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens”

 

          Cartea conține o Notă de lectură a poetei Ana Drobot, care se referă la alte poeme decât cele de mai sus, cu o excepție: poemul cu clepsidra.

          În final, găsim câteva date biografice ale autorului, o listă consistentă a lucrărilor publicate și o listă cu premiile literare obținute.

          Sper că v-am făcut curioși și veți căuta cartea apărută la Editura Scriitorilor Români, în acest an, carte în care se găsesc 110 poeme haiku și senryu, scrise mai demult sau în perioada de pandemie.

                                                                                                                    Maria Tirenescu