clic pe logo

 siglaROKU

luni, 9 martie 2015

Despre o chemare a cocorilor şi mai mult decât atât





Despre o chemare a cocorilor şi mai mult decât atât


Șerban  Codrin

         Prin amabilitatea totdeauna prezentă în tot ceea ce face din inimă, am primit antologia CHEMAREA COCORILOR, romanian haiku, anul VII de concurs, 2014, coordonată, culeasă, tehnoredactată de maestrul recunoscut de poeţii adunaţi împrejurul domniei sale şi iniţiaţi în nobila artă de Corneliu Traian Atanasiu. Trebuie să aduc un omagiu acestui extraordinar iniţiator, eseist, critic literar şi poet care, în loc să se declare pe sine, din proprie iniţiativă, drept unicul cunoscător şi să-i expedieze pe toţi ceilalţi în subterană, după obiceiuri mioritice binecunoscute, are abilitatea să deschidă porţi şi să primească în ograda poeziei pe oricine bate cu sfială, nu dărâmă canaturi şi are ce căuta printre sacrele acareturi.

         De la început, să ne înţelegem asupra terminologiei. Ce vrea să însemne HAIKU? Termenul provoacă nenumărate confuzii şi este lipit ca eticheta pe borcanul de conserve fără discriminare față de ceea ce se găseşte în interior, poezie, compot de varză sau pietriş. În ultimă instanţă, HAIKU (scurtă poezie paradoxală, zglobie, epigramatică, în limba japoneză) este un micropoem de origine niponă, devenit modă literară internaţională cam după anul 1950 încoace. În lumea literară nu este singura formă de micropoem, de poezie scurtă, mai putem enumera tanka, senryu, de aceeaşi origine niponă, sau de origine occidentală, monostihul, distihul, poemul-într-un vers, tristihul (care poate fi un monostih împărţit în trei fragmente). Micropoemele româneşti pot fi catalogate astfel: salmul, trisalmul, sau, micropoem popular, strigătura. Poemul-într-un-vers, descoperit, probabil de francezi, a fost redescoperit de poetul român Ion Pillat, respins de George Călinescu, cu argumente culese cam din marginea pamfletului, însă teoretizat cu argumente de Ion Coteanu. Pentru a nu lăsa loc de discuţii, pentru că există, aş mai enumera aici „micropoemul-în-general”, metaforic sau nu, în orice caz o poezie foarte scurtă, de preferinţă un vers mai lung, sau segmentat în două trei fragmente. Se observă faptul că HAIKU începe să devină o formă printre mai multe. Totuşi ocupă un loc special. HAIKU propriu-zis este un micropoem extrem de canonizat, de interiorizat, de restrâns în posibilităţile de a fi realizat. Chiar şi aşa, evadat din limba şi caligrafia specifică, îşi pierde o parte dintre calităţile care l-au făcut celebru, prin urmare HAIKU internaţional, oricât de canonizat filozofic, estetic şi teoretic îşi pierde o bună parte din rigorismul de artă marţială a unui haijin autentic, capătă o mască teatrală, acceptată, dar parţial inautentică. De aici concluzia unor esteticieni că haiku nu poate fi creat decât de japonezii nativi, cu educaţie specifică în universul limbii materne şi al caligrafiei nipone.

         Astea fiind zise, în orice carte de „haiku occidental” vom întâlni mai ales micropoeme compuse mai liber sau mai riguros, mai departe sau mai aproape de canonul originar. Poeţii se iniţiază în arta haikuului, cât despre reuşitele în compunere se observă cu prilejul selecţiilor cu diferite ocazii, de exemplu concursuri. Rezultatele nu trebuie considerate absolute, se premiază multe poeme slabe, trec neobservate multe poeme excelente, din această cauză doar selecţiile repetate sunt cele care dau rezultate în cele din urmă. Practica selecţiilor este curentă în poezia niponă şi se face după reguli stricte, filologice, caligrafice, filozofice, estetice, pentru că participă un număr mare de texte pe un număr mic de locuri eligibile. În acest fel se pot alcătui antologii, practică niponă curentă, prin selectarea unui singur text din creaţia câte unuia din maeştrii recunoscuţi, sau antologii din creaţia unui singur maestru, în orice caz, nimic fără furcile caudine ale celei mai riguroase selecţii.

         O primă concluzie după o lectură cu ochi critic, imparţial asupra volumului: ne aflăm pe teritoriul poeziei, din centru spre margine, probabil fără capodopere eclatante, care să modifice percepţia poetică, şi fără erori chiar strigătoare la cer. Din această perspectivă, înclin să cred că primează numărul „micropoemelor-în general”, dar se observă efortul de apropiere cât mai perseverentă de estetica haikuului internaţional, unde, la fel, există o confuzie generalizată, dar să spunem haiku internaţional riguros. Cine se plimbă prin domeniu înţelege ce vreau să spun. Eu prefer haikuul riguros, pentru că pe celălalt, mai descheiat şi mai liber la scriitură, îl poate încerca mai oricine, fără mai multe pretenţii decât talentul, dacă există.

         În partea I a antologiei, poemele premiate la etapele 105-156, lucrurile sunt la fel, amestecate, poeme premiate excelente şi poeme premiate foarte slabe. Dar să încep cu o remarcă: maestrul implicat în proiect, Corneliu Traian Atanasiu, nu s-a amestecat în selecţie, ci a lăsat-o numai pe seama juriului; mai apoi, din punct de vedere teoretic, maestrul Atanasiu, din considerente de nediscutat aici şi acum, nu propune o deosebire între haiku şi senryu, deosebire existentă şi evidentă; prin urmare:

Canton desfiinţat  -  acarul îşi priveşte linia vieţii
(Petru Ioan-Gârda),

         Se deosebeşte atât prin conţinut cât şi prin tehnică literară de:

Deajuns o frunză să tulbure tot cerul -  salcie la mal
(Ana Urma)

         Ambele sunt texte excelente, oricând antologabile, dar în antologii diferite, Ioan-Gârda, de senryu, Ana Urma, de haiku internaţional.

         Numărul poemelor excelente este îndestul, se pot alege câteva din două pagini alăturate:

Recitind scrisori – se-adună-n jurul lămpii fluturi de sertar
(Ana Urma)

Cer de noiembrie – copil desenând soarele în lutul galben
(Narcisa-Liliana Fărcaş)

Prima-întâlnire – pe-asfalt o frunză lipită de umbra ei
(Cezar-Florin Ciobîcă)

Curtea văduvei – mai înfloresc pereche doar trandafirii
(Valeria Tamaş)

În parc un bătrân cu amintirile lui – vâtej de frunze
(Violeta Urdă)

         O eroare îşi face loc destul de frecvent: două cezuri (kireji) în loc de una:

Casă pustie – în loc de acoperiş umbra plopului
(Vasile Conioşi-Mesteşanu)

         Grafic, cu ambele cezuri, textul ar arăta astfel:

                   Casă pustie – în loc de acoperiş – umbra plopului

         A doua cezură este cerută de absenţa verbului a fi la indicativ prezent. Iată o variantă de corectură:

Casă pustie –
umbra plopului în loc
de acoperiş

         În mod evident, a dispărut necesitatea verbului a fi. Această eroare se repetă foarte des, scăzând evident valoarea unor poeme:
     
Marea în zare – pe obrazul brăzdat stropi lungi

Casă-în ruină – pe-un teasc p-un bob stafidit panza unui paing
Vântul de vară – în freamăt de borangic sânzienele (plus un pleonasm minunat!)
Vremea nunţilor – pe prispa văruită alai de furnici
Secerătorii – în vasul de lut un petec de cer

         Remarc haikuuri accentuat satirice, exact in spiritul speciei, repet, haiku, nu senryu:

Partaj reuşit – mi-a rămas mie cuibul rândunicilor
(Dan Norea)

Riduri machiate – scânteind în soare marea-încreţită
(Corneliu-Traian Atanasiu)

Mărţişor în piept – în sfârşit un donator compatibil
(Oana Gheorghe)

Noapte geroasă – învăluindu-l doar dogoare febrei
(Ildiko Juverdeanu)

         Pe parcursul paginilor sunt de remarcat desenele pline de sinsibilitate, acuarelele semnate de Daniela Lăcrămioara Capotă şi Vlad Grigore. Le-am privit îndelung şi am remarcat transparenţa liniilor şi armonia culorilor (bineînţeles, falsificată prin tipărire faţă de original), aşa că le trimit autorilor un gând de aceeaşi intensitate armonică.

         Partea a II-a, pagini ale membrilor Romanian Haiku, cuprinde o antologie de autori aşezaţi alfabetic; fiecăruia Corneliu Traian Atanasiu îi dedică un scurt comentariu. De remarcat un fapt, nicăieri eseistul nu comentează, nu analizează tehnica literară, absolut necesară pentru autorii de haiku, mai ales în curs de iniţiere, ci are numai observaţii de conţinut, cu toare ramificaţiile adiacente, excelente în sine, dar esenţial incomplete. În ceea ce priveşte textele selectate, fac observaţia că am selectat din ambele părţi I şi II.

         Am remarcat spiritul incisiv, caustic, aproape cinic al lui Ildiko Juverdeanu, o autoare cu mari perspective, dacă ar mai adânci inclusiv tehnica literară, unde îşi permite prea multe licenţe într-un domeniu riguros. Dan Norea este un poet consacrat în universul agitat al epigramei, căruia îi dedică toate forţele, dar mai puţin senryului, care pare să joace numai rolul copilului adoptat. Virginia Popescu învaţă din mers tehnica haikuului şi perseverează în poezie, fiind în acelaşi timp o excepţională traducătoare, o fotografă cu ochi de artist, ceea ce se vede inclusiv în picturalitatea imaginilor poetice.

         Fiecare autor se remarcă prin câte linii de portret accentuate, Adelina-Alexandra Popovici prin tinereţe şi talent, Cezar-Florin Ciobîcă printr-un început de maturizare a unui talent excepţional, felicitări pentru intuiţia lui Corneliu Traian Atanasiu, care i-a remarcat aptitudinile şi l-a încurajat încă de la început, însă în aceeaşi situaţie se găsesc aproape toţi membrii grupului, aşa că rămâne fiecăruia să se remarce prin creaţie, fiindcă posibilităţi există. Participarea tuturora, cu modestie, perseverenţă la concursuri, este benefică, iar bunele rezultatele încep să se întrevadă, martor este inclusiv această antologie de micropoeme nu o dată excelente, antologie care vine în continuarea celorlalte volume deja apărute. Va răsări ziua când se va realiza o antologie generală şi atunci se va trage buna concluzie că poemul scurt românesc, inclusiv haiku, a fost cultivat de un grup de poeţi iniţiaţi, dedicaţi şi răbdători în activitatea lor creatoare.