clic pe logo

 siglaROKU

vineri, 27 septembrie 2019

Fîntînă la drum



Remarcabil în poemele lui Petru-Ioan Gârda este faptul că plonjează fără teamă în noianul tematic aparent uzat de autorii anteriori pe care se vede însă că i-a citit cu folos. Recuzita nu-l dovedește, știe mai mereu să a adauge patinei o nuanțare original-salutară: stele-n adâncuri – / între oglindă şi mâl, / câţi ani lumină!? Aceeași veghe pe prispă lîngă greieri și stele, dar golul este umplut de mireasma proaspătă a reginei nopții. Sau de noaptea regină?

veghe pe prispă –
între greieri şi stele,
regina nopţii

            Tensiunea de care are nevoie poemul este una fără stavile, aceea a vibrației solidare a întregului lumii:  vaporul plecând – / pe mare şi-n inimă / acelaşi zbucium. A vremii care nu este decît o veșnică reîntoarcere: omăt ca-n trecut – / l-aud iar pe tata / fluierând pe-afară. A toamnei care se strecoară în suflet și aburește ochelarii pe ambele părți: bunica la geam / ştergându-şi ochelarii –  / negura toamnei. A primăverii neiertătoare care a ajuns fără vrajbă pînă în pragul casei:   casa natală - / întâia primavară / cu iarbă în curte.
            Lucrurile singure regizează o tristețe a părăsirii: amurg în mai - / sub nuc un balansoar gol / legănându-se. O dezolare la care consimte ostenit și fluturele: arşiţă mare – / nehotărât prin ierburi / un fluture alb. O secătuire ardentă: toamnă fierbinte – / pe fundul pârâului / frunze uscate. Chiar și marea pare stoarsă de suculență și de nostalgii:

rada pustie –
tot mai departe de ţărm
vasul Speranţa

            La mărturisirea obiectivă a pustiirii se adaugă din belșug și amărăciunea provocată de apusul discret al satului: casa-n ruină – / consolidându-şi cuibul / primele berze și a sătenilor: s-au dus bătrânii – / doar un câine slab mai stă / pe prispa / casei. De viața de altădată rămasă parcă fără repere: canton desființat –  / acarul își privește / linia vieții sau copleșită de natura care-și reintră-n drepturi: casa bunicii – / neatinsă-n ogradă / zăpada de ieri. Pînă și ispita ierbii verde de acasă se preschimbă în fața unui invadator lipsit de cuviiință:  întors din lume – / iarba verde de-acasă / întrece gardul. Viața autentică e conservată doar în albumul cu amintiri: geamuri termopan – / răsfoind fotografii / cu flori de gheață.
            Nici vorbă însă să fie totul deprimant și irecuperabil. În ciuda ponoaselor, întîmplările curente, printr-un efect empatic, refac de la sine tonusul deficitar: greiere-n cizmă - / după amiază tata / coseşte desculţ; bătrâni la coasă – / ferit cu grijă cuibul / de prepeliţă. Lucrurile și ființele mărunte și efemere, însuflețirea lor, iradiază în jur o energie reconfortantă: baston pe bancă – / orbul se îndreaptă spre / teiul înflorit;  tufa de liliac – / a treia oară pierd / autobuzul, care trebuie parcă împărtășită și cu cei ce s-au dus: cireși înfloriți- / trag lângă geam fotoliul / gol al bunicii. Chiar și degringolada satului păstrează în ea un reper indestructibil:

casa natală –
doar Carul Mare mai e
la locul lui

Cînd și cînd, mai degrabă în momente cînd lumea civilizată dă rateuri, timidă, lumina veritabilă se reîntoarce în toată splendoarea ei: pană de curent – / strada luminată de / regina nopții.
            Nărăvit la epigramă, autorul are și poeme în care ironia este mai manifestă. Dar în acelaș stil mucalit și laconic surprinzînd nedumerirea copilului: s-a dus bunicul – / parcă și Mos Crăciun / arată altfel, aplecarea bunicii spre calicie: cireși înfloriți – / prin casă bunica / mai stinge din becuri, palpitațiile bunicului: ceas de perete – / inima bunicului / tot pierde ritmul, poznele copiilor miloși peste măsură: cuțite lucind –  / sub patul copiilor / mielul de Paște, farsele destinului:  zi de-amnistie – / pe poarta închisorii / e scos un coșciug, surprizele talciocului:  zi însorită – / în piața de vechituri / marfă proaspătă, rostul cărților în vremi de restriște:  noapte geroasă – / cărțile de căpătâi / la gura sobei și, de ce nu, prognoza vremilor ce vin: ultimul pătrar – / în vârful catedralei / o semilună.
            Merită să evidențiez dintre multele poeme cu tematică rurală două care observă simetria și solidaritatea dintre firea umană și vremea doar aparent capricioasă: fulgi mari peste sat – / mama cerne făină / pentru cozonaci; prima ninsoare – / mama așterne pe pat / plapuma albă.
            Se pare că, cel puțin într-o viziune lirică, natura preia fără nicio întrerupere, dar într-o manieră originală ritualurile omenești.

casă uitată –
an după an mai dese
lăcrămioarele

Corneliu Traian Atanasiu


_________
*Petru-Ioan Gârda - Frunzele toamnei



vineri, 13 septembrie 2019

O carte întredeschisă



            Un volum de haiku izbutit te îndeamnă să-ți revizuiești traseul, să-ți modulezi prioritățile și să te lași ispitit de ce îți iese-n drum.

popas de-o clipă –
fluturele întârzie
pe-o păpădie

Notația fugară este totodată lapidară. Pare expeditivă, dar este un concentrat filtrat cu răbdare, o esență. Nestatornic și efemer fluturele întîrzie odată cu cel care, fiind de față, se odihnește în încîntarea clipei. Clipa se dilată. Se adîncește. Înmugurește pe scoarța veșniciei:

eternitate –
în bobocul înflorit
o nouă viață

            De unde însă toată această știință secretă? Dintr-o vibrație unanimă și totuși surdinizată a ființelor care o trăiesc tăcut, „mînă în mînă”, dispuse să asculte solidar palpitația lumii:

mână în mână –
cântecul greierului
rupe tăcerea

            Pe cei doi îndrăgostiți greierul i-a salvat de stinghereală. Dar lumea celor care nu cuvîntă este gata să ofere mereu alte și alte pilde de aleasă empatie: ploaie de toamnă – / o frunză acoperind / ceașca de cafea. Ba chiar să-ți dăruiască împliniri compensatorii atunci cînd deșertăciunea -  cu sufletul gol – / doar creanga copacului / împovărată - părea să te învingă.

strat de chiciură –
umplând pustietatea
patru măceșe

            Reacția autorului, privitor obiectiv, este una ambiguă, tentația înregistrării imparțiale este depășită de sincopa emoțională:
mugurul plesnind –
aparatul de filmat
amânând clicul

Convertirea vizualului în text este însă mai bogată și mai semnficativă. Obiectivul aparatului este galeș admonestat.

            Am pornit fără țintă, traversînd la întîmplare, pe poteci mai mult închipuite paginile cărții. Potecile sînt însă multe, se împletesc și despletesc în calea cititorului și merită să fie călcate și bătute. Nu ezitați!

mesaj pe mail – 
o carte nedeschisă
zace pe masă

Corneliu Traian Atanasiu

___________________
*Lucreția Horvath - Popas de-o clipă