clic pe logo

 siglaROKU

duminică, 21 noiembrie 2010

Adina Al. Enăchescu- Frumuseţea poeziei nipone

O carte care spune aproape totul despre Adina Al. Enăchescu, despre sensibilitatea, rafinamentul intelectual, talentul pentru micropoemele de tip nipon, dar şi exegezele pe marginea unor haiku-uri, calităţile de teoretician literar al fenomenului poetic în discuţie,primele contacte, ascensiunea autoarei, memorialistica, însemnări despre revistele Orfeu, Haiku, Albatros, colocvii, concursuri, confirmări, recunoaşteri în presa internaţională, cronici şi recenzii despre poeţi români premiaţi în ţară şi peste hotare, alte specii de tip nipon ( haibun, renku, haiga ), dar şi corespondenţă, premii, medalii, titluri, diplome ( peste o sută ). Şi toate acestea într-o singură carte!

M-am simţit onorat, când i-am auzit vocea la telefon şi am planificat recenzia pentru luna noiembrie, fiind din cale-afară de ocupat. Era o voce gravă, în care am recunoscut siguranţa, conştiinţa valorii şi înţelepciunea în a mă înţelege, la vreme de seară, când răscoleam în mormanul de fişe pentru viitoarea mea carte Romantismul românesc.Nu numai haijinii( consacraţi ) au atras-o pe Adina Al. Enăchescu, ci şi copiii care exersează în haiku şi care i-au prilejuit conturarea unui studiu, în urma experimentului de la Constanţa, unde au loc întâlniri internaţionale. La urma urmei, copiii şi haiku-ul sunt două lumi miraculoase, atâta timp cât copiii pot să vadă ceea ce nu văd adulţii( n. a ).În oraşul de la malul mării au conferenţiat poeta şi eseista Penny Harter din Statele Unite, scriitorul japonez Kimbo A. Jambor, alţi haijini care s-au referit la un îndrumar pentru scrierea haiku-ului, la revistele Albatros şi Hermitage, la o antologie cuprinzând creaţiile copiilor ( 143 de haiku-uri şi 45 de fotografii ).Societatea de Haiku din Constanţa este, într-un anume fel, deschizătoare de drumuri, într-un domeniu alunecos, acela al studiilor pe tema educaţiei în haiku; s-au efectuat primele experimente româneşti şi s-au impus câteva personalităţi: pictorul, graficianul şi profesorul Ion Codrescu ( experiment poetic şi pictural ), profesoara Anastasia Dumitru cu grupul de elevi şi profesorul Ioan Găbudean din Târgu- Mureş.

Un alt articol insistă asupra Educării prin haiku, face referiri la elementele structurale ale micropoemului, la o serie de valori morale ( iubire, altruism, bunătate, emoţie, sensibilitate) şi analizează construcţii poematice semnate de Vasile Moldovan, Doina Găbudean, Eduard Ţară, Radu Patrichi, Valentin Nicoliţov, Vasile Spinei, Şerban Codrin, dar şi de mari poeţi ai haiku-ului japonez. Analizele autoarei sunt prin excelenţă impresioniste, emoţionante prin rupturi şi asocieri, imagini proaspete. Adina Al. Enăchescu nu interpretează de pe poziţia criticului literar, ci din perspectiva cititorului şi creatorului de haiku.

Alte articole se încadrează la capitolul studii : Marea, în poezia de sorginte niponă ( haiku-uri româneşti despre mare, unele despre Delta Dunării, ale poetei croate Zinka Simunovic, altele incluse în antologia Scoici de mare – antologatori: Laura Văceanu, Alexandra- Flora Munteanu şi Ana Ruse; un alt studiu, intitulat Toamna în haiku, evidenţiază dinamicul, culori sumbre, ramul, corbul, amurgul, soarta măceşilor şi a ciulinilor : ’’Măceşii toamna -/ pe gardul de ciulini râd / lampioanele ’’( Şerban Codrin ) sau Tema singurătăţii, tristeţii şi melancoliei în haiku-ul românesc, ilustrată, între altele de micropoemul : ’’Femei la gârlă / îşi spală gândurile-/ pânze pe ape’’. ( Aurelia Rânja ). Din când în când, autoarea abordează fenomenul poetic din perspectivă diacronică, aşa cum o face în secţiunea Poemul tanka de la începuturi până în ziua de astăzi, prezentând definiţia, structura, tematica ( natură, călătorie, dragoste ), meditaţia filosofică de esenţă buddistă a instabilităţii lumii fenomenale, în faţa universului veşnic. Un rol important îl joacă Şerban Codrin, care fundează Şcoala de tanka şi renku din Slobozia, iar Eduard Ţară se grăbeşte să ilustreze cu talentul său, un poem tanka: ’’Suspinul fetei / lângă magnoliile/ cu flori căzute / pierdut de înc-un înger/ veşmântul alb din ceruri ’’.

Capitolul al II lea cuprinde cronici şi recenzii despre haijini români recunoscuţi în ţară şi pe plan mondial, semnate de Adina Al. Enăchescu. Abordând problema divinităţii, Anastasia Dumitru caligrafiază un graţios haiku creştin: ’’ răsărit de soare-/ marea-i în flăcări/ până la Dumnezeu’’. În altă parte sunt amintiţi haijini români premiaţi la numeroase concursuri, poezia japoneză având de la întemeierea ei un caracter competiţional.

Capitolul al III lea include câteva recenzii şi cronici despre opera niponă a Adinei Al. Enăchescu, dar şi despre recunoaşterea valorii acesteia în presa internaţională, prin publicarea unor haiku-uri, comentarea altora, acordarea unor premii şi menţiuni de onoare cât şi prin nominalizarea pentru Marele premiu la Festivalul Mondial Basho- 2007. Articolul are un caracter prin excelenţă ştiinţific, adunând informaţii exacte, la zi, cu trimiteri la număr, pagină, anul apariţiei.Adina Al. Enăchescu a excelat în haiku, dar a experimentat şi alte specii literare, înrudite: haibun, renku, haiga, incluse în acest volum din care ne-au mai atras atenţia corespondenţa ( literară ) cu Vasile Moldovan şi Constantin Ciopraga, mulţimea de premii, medalii, titluri, diplome, apariţii editoriale, antologii, dicţionare, enciclopedii, cataloage şi nu în ultimul rând, postfaţa lui Constantin Geantă.

Adina Al. Enăchescu, Frumuseţea poeziei nipone, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2010.
George Bădărău

joi, 28 octombrie 2010

Apus de soare…/ Coucher de soleil…

Photobucket

Pe coperta a IV-a scrie:
Titlul acestei antologii, Apus de soare, şi-a găsit ecoul în poemul haiku de aici:
Apus de soare –
la plecare umbra ta
ar mai rămâne

Le titre de cette anthologie, Coucher de soleil, trouva son echo dans le poeme haiku que voici:
Coucher de soleil –
au départ ton ombre
voudrait encore rester


La Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti, a apărut în aceste zile Antologia de haiku intitulată Apus de soare…/ Coucher de soleil… Antologator este Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku din Bucureşti din 2009, redactorul şef al revistei HAIKU.

Antologatorul le mulţumeşte tuturor celor care au contribuit benevol la realizarea acestei cărţi :
- autorilor (români şi francezi) ;
- traducătorior şi în mod special doamnelor Virginia Popescu (România) şi Nicole Pottier (Franţa).

Coperta este realizată de Florin Maximiuc.

Cartea are un Motto:
„Poemul meu nu este poem. Când veţi înţelege că poemul meu nu e un poem vom putea vorbi despre poezie.”
Ryokan (1758-1831)


Prefaţa cărţii este semnată de Valentin Nicoliţov. Spicuim:

„Ca şi poemul într-un vers din România, poemul haiku este unul dintre cele mai mici poeme care există, o simplă frază cu şaptesprezece silabe suspendate într-un colţ de spaţiu şi timp.”

„Este un poem foarte scurt, un tristih format de obicei în 17 silabe (5/7/5). Conţine o referinţă la natură (kigo), la o realitate independentă de sentimentul uman, şi o cezură, după primul sau al doilea vers.”

„Poezia în general nu este un simplu joc al minţii. A citi şi a scrie haiku înseamnă a descoperi o altă concepţie despre poezie. Poemul haiku mai ales, sub calmul său aparent, reflectă drame sufleteşti reale. Poemul haiku solicită imaginaţia fiecărui cititor, invită la reflecţie realizând zone de interferenţă între diferite genuri de poezie. Precis, subtil,fără nici un artificiu literar, el evită procedeele obişnuite, cum ar fi rima şi metafora.”

Poetul face o scurtă trecere prin etapele pe care le-a parcurs haiku-ul din Japonia până în prezent, precum şi la noi în ţară.

„În martie 2010, Revista Haiku a sărbătorit 20 de ani de la prima sa apariţie. În jurul Societăţii Române de Haiku şi al Revistei Haiku se desfăşoară activităţi importante: concursuri anuale internaţionale de haiku ( în 2010 a avut loc a şaptea ediţie), expoziţii de foto-haiku, lansări de noi cărţi de haiku şi antologii, cenacluri. Cu ocazia celei de a 20-a aniversări a Revistei Haiku sunt editate Antologia română de haiku – 20 de ani de haiku – Când greierii tac… şi Antologia româno-franceză de haiku – Apus de soare, bilingvă, cea din faţa dumneavoastră, două evenimente editoriale remarcabile pentru mişcarea română de haiku.”

„Datorită ediţiei bilingve, Antologia româno-franceză de haiku ne permite să observăm apropierea culturală dintre România şi Franţa şi, de asemenea, să constatăm faptul că poemul haiku a fost adoptat de culturile română şi franceză într-o manieră asemănătoare.”

„Pentru a realiza această antologie bilingvă au fost făcute apeluri haijinilor români şi francezi prin intermediul Revistei Haiku (în România), al Revistelor Gong şi Ploc! (în Franţa). Au răspuns 64 de autori care au trimis 384 poeme haiku.”

Autorii sunt prezentaţi în ordine alfabetică. Sunt autori care scriu haiku de mai mulţi ani.

„Cu ocazia lansării acestei Antologii româno-franceze de haiku permiteţi-mi să felicit pe toţi poeţii participanţi!

Valentin Nicoliţov
Preşedinte al Societăţii Române de haiku
e-mail: valentin.nicolitov@yahoo.fr
Bucureşti, octombrie 2010”

Sunt prezenţi, cu câte 6 haiku-uri, în limbile română şi franceză, următorii autori:

Jean Louis d’Abrigeon, Maria Adam, David Alexandru, Jean Antonini, George Bădărău, Jules Cohn Botea, Brigitte Briatte, Valentin Busuioc, Marise Chaday, Marius Chelaru, Dominique Chipot, Michèle Chrétien, Şerban Codrin, Magdalena Dale, Iulian Dămăcuş, Clara Delhaye, Marie-Hélène Depauw, Diane Descôteaux, Dan Doman, Huguette Ducharme, Michel Duflo, Anastasia Dumitru, Danièle Duteil, Véronique Dutreix, Patrik Druart, Adina Enăchescu, Patrik Fetu, Damien Gabriels, Martin Gabriel, Simone Gabriel, Jean Gualbert, Lucien Guignabel, Nicolas Grenier, Florin Grigoriu, Vali Iancu, Letiţia Iubu, Alain Kervern, Utta Siegrid König, Sophie Leblanc-Chevalier, Djamal Mahmoud, Paul de Maricourt, Ioan Marinescu, Vasile Moldovan, Teodora Moţet, Ecaterina Neagoe, Valentin Nicoliţov, Dan Norea, Lydia Padellec, Anna Pakulska Tadjuideen, Radu Patrichi, Virginia Popescu, Jaques Poullaouec, Catherine Rigutto, Christophe Rou, Paula Romanescu, Dumitru Roşu, Patrik Somprou, Constantin Stroe, Maria Tirenescu, Marian Nicolae Tomi, Ştefan G. Theodoru, Ion Untaru, Ţicu Valer şi Laura Văceanu.

Fiecare autor prezent în antologie are câte o scurtă biografie din care putem afla unde trăieşte, ce a publicat, ce premii a obţinut.

Câteva exemple, ca provocare:

Neînţelegere –
Pe două roţi, omul cu butelii
Cât pe ce să ajungă la zei

Incompréhension –
le livreur de gaz en deux roues
a failli rejoindre ses dieux

Jean Louis d’Abrigeon
Franţa
*
Câinele
târând un papuc –
îi mai trebuie trei

Maria Adam
*
Umbra pinului
şi a călătorului –
între ei nimic

David Alexandru
*
Frig năpraznic
amândoi îşi vâră mâna
în buzunarul ei

Grand froid
ils mettent tous les deux leur main
dans sa poche

Jean Antonini
Franţa
*
Casă la ţară –
prin acoperişul spart
răsare luna

George Bădărău
*
Zâmbetul orbului –
în cutia cu monede
câteva frunze

Valentin Busuioc
*
În camera mea
între cărţi doar eu şi praful –
seară de iarnă

Marius Chelaru
*
Deja o furnică
pe caietul
din copilărie

Déja une fourmi
sur le cahier
dans mon enfance

Dominique Chipot
Franţa
*
Cea dintâi noapte.
Mireasa izgoneşte
crinii din casă

Şerban Codrin
*
Afară-i viscol –
pe fundul ceştii de ceai
desen japonez

Magdalena Dale
*
Optzeci şi unul de ani –
cu coşul de fragi
se întoarce de la câmp

Quatre-vingt-un ans –
avec son panier de fraises
s’en revient des champs

Diane Descôteaux
Canada
*
Haltă uitată –
în literele ruginite
cuiburi de vrăbii

Dan Doman
*
Soarele
prizonier
într-o coacăză

Le soleil
emprisonné
dans une groseille

Véronique Dutreix
*
În amurg –
saltul suplu al pisicii
pe acoperişul garajului

Tombée du jour –
le bond souple du chat
sur le toit du garage

Damien Gabriels
*
Gard de cimitir –
florile salcâmului
între două lumi

Florin Grigoriu
*
Nici ţipenie –
doar eu şi albinele şi eu
la cules de soc

Vali Iancu
*
Citind scrisoarea
în ochii mamei sclipesc
lumini şi umbre

Vasile Moldovan
*
Curăţenie –
pe masa bunicului
ultimii ochelari

Valentin Nicoliţov
*
Flori de hârtie –
caprele groparului
nefericite

Dan Norea
*
În noaptea albă
îmi dau singur palme –
un ţânţar flămând

Radu Patrichi
*
Ploaie de stele –
pentru cerşetorul orb
doar întuneric

Virginia Popescu
*
Ieşită de la coafor
ea-şi priveşte imaginea
în toate vitrinele

Sortie de chez le coiffeur
elle guette son reflet
dans toutes les vitre

Christophe Rohu
Franţa
*
Cuibul de barză
şi casa bunicii –
ambele goale

Constantin Stroe
*
Tac şi dulăii –
lângă crucea bătrână
concert de greieri

Marian Nicolae Tomi
*
La geamul casei,
pescarul trist şi-un peşte
uscat din toamnă

Laura Văceanu

sâmbătă, 9 octombrie 2010

ROMANI LA FESTIVALUL DE LA PECS

La Pecs ( Ungaria ) s-au întâlnit autori de haiku din Japonia, Bulgaria, Franţa, Olanda, Danemarca, Ghana, Italia, Croaţia, România, în cadrul unor recitaluri de excepţie din creaţia de sorginte niponă, mese rotunde, care au finalizat prin tipărirea unei antologii atragătoare şi înfiriparea unor prietenii. Răsfoiesc încet, cu plăcere, paginile cărţii, insistând, în mod deosebit, asupra poeţilor români, prezenţi la Festival.


Într-un haiku, poetul atras de atmosfera de crepuscul meditează într-o seară de vară, în apropierea spaţiului acvatic, având ca protagonist, câinele. Cerul pare răsturnat în apă şi patrupedul, inteligent, aspiră la înălţimea uranică, la cunoaştere, sorbind odată cu apa şi imaginea răsfrântă a stelelor: ’’ seară de vară -/ câinele bea din baltă / toate stelele ’’ ( Marius Chelaru ).



Un alt micropoem evocă absenţa ( lipsa fluturelui ), adorat pentru gingăşie, graţie, spectacol ) şi aduce în prim- plan imaginea cumulativă a melcilor, după ploaie, o adevărată invazie cu conotaţii sexuale. Efemerul este reliefat de ploaia de vară, scurtă, trecătoare ca existenţa umană, însoţit de regretul de a nu putea admira baletul unui fluture : ’’ Niciun fluture, / dar atâţia melci după / ploaia de vară ’’ ( Vasile Moldovan ).


Tema efemerului apare şi într-un alt haiku, unde natura este surprinsă, în valori plastice senzuale, cu finalităţi apocaliptice. Pe de-o parte este evidenţiat sublimul, natura contemplată ca o operă de artă, pe de altă parte timpul nimicitor ( valul ), văzut din perspectiva unor cataclisme, care mătură totul în cale : ’’ Efemer desen -/ un singur val şi paşii / s-au şters după noi ’’ ( Ecaterina Zazu Neagoe ).


Câteva semne ( frunze moarte, banca ) trimit la melancolia anotimpului autumnal, caracterizat prin solitudine, degradare, cuplu cuprins de regret, semnificat de imagini poetice cumulative. Cele trei substantive ( frunze, banca, toamna ) capătă valori simbolice iar punctele de suspensie din final amplifică emoţia în faţa lucrurilor perisabile : ’’ Frunze moarte / lângă tine pe bancă – încă o toamnă... ’’( Valentin Nicoliţov ). Motivul poetic al mărului este pus în legătură cu o fecioară amintind de arhetipul biblic, de imaginea primului cuplu. Valorificând mitul adamic, într-o manieră personală, poeta surprinde analogia gură masculină- fecioară răzvrătită, ca o contopire, ca o nuntire nu în oul barbian, ci în mugurul de măr, anticipând desfăşurarea secvenţei mitice : ’’ ca o fecioară răzvrătită / stă gura ta / într-un mugur de măr ’’( Amelia Stănescu ).


Tema romantică a lunii, evocată în timp ce răsare, dezvăluie un grup de pescari, solitar, pierdut în spaţiul acvatic imens. În antiteză, marea veşnică, infinită, tulburătoare şi grupul uman mărunt, efemer. Această scvenţă marină este proiectată în mit, prin imaginarea unei sirene în marele necunoscut : ’’Răsăritul lunii / îi prinde în larg -/ undeva o sirenă’’ ( Laura Văceanu ). O notă religioasă aduce un haiku care schiţează conturul unei cupole, în plan ascensional ( pe deal ), cu deschidere spre înălţimea uranică. E un mod de a comunica subtil cu divinitatea prin rugăciuni şi prin limbajul secret al clopotului, în timp ce în plan descendent se ivesc aşezările urbane, moderne, , în ton cu civilizaţia coborâtă în profan : ’’ capela pe deal / e deschisă spre ceruri-/ jos oraşul ’’ ( Marius Chelaru ).


În unele micropoeme domină elementul- surpriză la nivel stihial, fenomenul se dezlănţuie în imagini poetice vizuale şi auditive, care evidenţiază degradarea cosmosului. Pe neaşteptate, un flux luminos( fulgerul ) este urmat de un cataclism uranic, unde cerul, de o concreteţe incredibilă, se aseamănă cu fereastra spartă de ştrengari : ’’ Dintr-o dată / lumina unui fulger-/ cerul în ţăndări ’’ ( Vasile Moldovan ). Motivul poetic al ceaiului, surprins într-o manifestare diafană ( abur )se metamorfozează în elemente antropomorfe ( mână ) în interiorul plăcut al camerei. În timp ce spaţiul interior devine un cadru favorabil meditaţiei intimiste, în spaţiul exterior, nesfârşit, viscoleşte într-un decor excesiv de alb : ’’ Aburul de ceai / Ia forma mâinii tale-/ ninge viscolit ’’ ( Ecaterina Zazu Neagoe ).


Ritualul existenţial pare să fie surprins într-un scenariu redus la câteva secvenţe semnificative, sugerate prin enumerarea unor substantive, într-o ordine, care pregăteşte finalul dramatic. Într-un incipit, intenţionat banal, poetul se înscrie în circularitatea diurnă ( încă o zi ), iar drama se amplifică treptat, între o ceaşcă de cafea şi sirena salvării, cu şocuri emoţionale : ’’ Încep înc-o zi : / cafea, tramvai, metro, / sirena salvării ’’ ( Valentin Nicoliţov ).


Opoziţia lumină- întuneric reliefează, ca în poezia lui Blaga, fascinaţia erosului. Lumina, simbolizând cunoaşterea, înţelegerea rosturilor firii, dispare iar întunericul amplifică tainele, care devin alte forme de înţelegere. Mai ales noaptea, meditaţia erotică ia amploare, gândurile de dragoste ’’ înfloresc ’’, având tonalităţi maladive : ’’ Lumina s-a stins / în întuneric înfloresc / bolnave gânduri de dragoste ’’( Amelia Stănescu ). Într-un alt haiku, luna este evocată în absenţă, urmărindu-se şi aici opoziţia lumină- întuneric, taina, efectele misterioase. În umbră, poeta pare stăpânită de vraja orfică ( greierii ) şi terorizată de vietăţile minuscule ( ţânţarii ), în aşa fel încât marea artă ( muzica ) se opune bâzâitului profan, semnificat de ţânţari, în tentativa lor carnală : ’’Lună ascunsă - / captivată de greieri / uit de ţânţari ’’ ( Laura Văceanu ).

Iată doar câteva exemple din creaţia românilor, care au impresionat asistenţa la Pecs.

World Haiku Festival Pecs, 2010.

George Bădărău

duminică, 5 septembrie 2010

CÎND GREIERII TAC - ANTOLOGIE DE HAIKU

Valentin Nicoliţov este autorul unei antologii reprezentative de haiku, antologând texte din ultimele două decenii.
Într-un Cuvânt înainte, se fac precizări cu privire la aceste minunate bijuterii lirice, sub aspect compoziţional şi estetic, sunt reliefate criteriile care au stat la baza selecţiei şi sursele. Antologia cuprinde 147 de scriitori români, în ordine alfabetică, cu texte alese din manuscrise, reviste de specialitate, alte antologii. În selectarea poemelor s-a ţinut cont, în special, de autenticitate.
Într-un micropoem pe tema scurgerii timpului, umanitatea încremeneşte pe-un pod, simbol al trecerii între două lumi. În antiteză cu condiţia efemeră a omului, natura reprezentată de apă continuă să curgă domol în infinit. Autorul a asociat un termen abstract cu unul concret ( timpul şi apa ), amintind indirect, de filosofia antică greacă: '' Oprire pe pod- / Sub noi timpul şi apa / curgând liniştit ''( Jules Cohn Botea ).

O viziune cosmică întâlnim într-un haiku de mare profunzime, care tulbură prin însăşi absenţa protagoniştilor : greierii. Lipsa acestora pune sub semnul întrebării existenţa armoniei, orfismul, senzualitatea într-o panoramă macrocosmică. Este vizat, în primul rând, spaţiul teluric, liniştit, proiectat în regim nocturn şi exprimat la nivel constatativ, urmat de un comentariu suspendat, cu note de relativism : '' Nopţi fără greieri,/ Ceva se întâmplă / Universului '' ( Şerban Codrin ).

Într-un alt haiku, contemplăm atmosfera hibernală, degradată, cu mare putere de sugestie. De astă dată unitatea temporală este legată de picturalitatea terestră a pisicii care şi-a lăsat urmele în zăpadă. Farmecul este dat de formele amplificate treptat sub influenţa nostalgiei solare : '' Zăpada se topeşte-/ din ce în ce mai mari / urmele pisicii '' ( Ion Codrescu ).Tot atmosferă hibernală, într-un alt haiku, trimiţând la viscolul dintr-un pastel semnat de V. Alecsandri. Dincolo de dezlănţuirea stihială, poeta găseşte un element antitetic ( privirea mamei ), sacralizat prin poziţionare, lângă icoană, cu efecte termice încărcate de duioşie. Este un portret în manieră postromantică ( G. Coşbuc, Şt. O. Iosif ), reliefat prin antiteza cu natura furibundă : '' Un ger cumplit-/ privirea caldă-a mamei / lângă icoană '' ( Magdalena Dale ).

Altădată, cadrul primăvăratic impresionează prin optimism. În spaţiul rustic, se învălmăşesc ţipetele cocorilor, simboluri ale speranţei, într-o mişcare ascendentă, spre cer. În opoziţie cu neamul păsăresc,vechea cumpănă a fântânii se deplasează în sens invers, menţinând aceeaşi stare afectivă de seninătate, sugerată de proiecţia unei stele în apă. Motivul poetic, valorificat într-un mod original de L. Blaga semnifică şi aspiraţia spre cunoaştere : '' Zvon de cocori-/ cumpăna fântânii / se-apleacă spre-o stea '' ( Dan Doman ).O altă antiteză relevează opoziţia dintre natura organică, reală, şi natura artificială, dintre dinamic ( trecătorii ) şi static ( omul de zăpadă ), dintre realitate şi ficţiune . Oamenii nu au timp să contemple fantasmele, chiar dacă au fost zămislite pentru buna lor dispoziţie. Ei sunt '' programaţi '' să evolueze într-o anumită dimensiune cronologică, departe de închipuiri şi proiecţii cu note comice : '' Trecătorii grăbiţi-/ nu au timp să privească / omul de zăpadă ''( Adina Enăchescu ). Primele zile de primăvară, primele bălţi risipite pe străzi şi câmpii. Într-un micropoem, poeta deplasează obiectivul din exterioritatea terestră spre interioritatea corporală. Acum , imaginile nu mai apar antitetic, apar cumulativ într-o secvenţă ironică referitoare la un pantof rupt,la ciorapul plin cu apă. Eul liric, prezent prin verbul '' storc '', persoana I, indicativ, prezent, încearcă să se disculpe cu un surâs şiret şi o motivaţie de sezon : '' Storc ciorapul ud / în pantof, înc-o baltă-/ de primăvară'' ( Mioara Gheorghe ).

Un haiku pe tema vestei are ca protagonişti un cocoş, sugerând măsura timpului, dar şi sosirea musafirilor (în superstiţiile româneşti ) şi un poştaş cu un plic. Pasărea îşi alege un loc tranzitoriu ( în prag ), între lumea interioară şi cea exterioară, unde se manifestă conform menirii sale. În faţa căminului, cocoşul nu cântă, ci se trezeşte dintr-o dată ''cucurigând'', gerunziu provenind dintr-o interjecţie, iar vestea se conturează odată cu venirea poştaşului. Nici aici imaginile poetice nu sunt antitetice, sunt cumulative : '' În prag cocoşul / cucurigând- apoi / poştaşul c-un plic ''( Florin Grigoriu ).

Un alt haiku are în prim -plan revelaţiile aduse de o felină, antrenată în jocuri candide, printre vietăţi graţioase. În alte texte, pisica este plasată în lumea superstiţiilor, devine un instrument vrăjitoresc, prezenţa acesteia fiind mai întotdeauna interpretabilă. De astă dată , aceasta este surprinsă în ritmuri naturale, fireşti, inocente, provocate de libelule. Imaginile vizuale sunt dublate de imagini motorii, care dau o notă dinamică secvenţei umoristice : Mustăţi în zig-zag / mâţa ameţită / de libelule ''( Manuela Miga ).

Personificarea sperietorii, cu lacrimi în ochi, întreţine o atmosferă intenţionat confuză: umanizarea paiaţei dar şi prelingerea unor stropi. În plină toamnă ploioasă, condiţia sperietorii , rămasă singură, nu poate fi decât tragică; o biată mogâldeaţă înconjurată de păsări negre, ameninţătoare. Pe de-o parte, sperietoarea este un simbol al tristeţii, exteriorizate prin lacrimi, pe de altă parte, aşa cum noaptea, în poezia lui L. Blaga, izvorăşte din ochii iubitei, ploaia poate să se prelingă din ochii acestui personaj carnavalesc. Analogia lacrimi- ploaie este evidentă : '' Lacrimi prelinse / din ochii sperietorii: / ploaia de toamnă '' ( Vasile Moldovan ).

Într-un alt haiku, poetul contemplă frontiera dintre zi şi noapte, dintre viaţă şi moarte, sugerată de starea confuză de crepuscul ( amurgul ). Temporalitatea este exprimată printr-o sintagmă nominală simplă, directă, expresivă. În partea a doua a textului, se conturează ideea dedublării, a despărţirii materiei de umbră, înţeleasă ca proiecţie spirituală. La o primă lectură, micropoemul pare a fi un sfârşit de idilă romantică: '' Apus de soare- / la plecare umbra ta / ar mai rămâne '' ( Valentin Nicoliţov).

Un habitat în ruină atrage atenţia contemplatorului care încearcă să-i descifreze mesajul. Nu cuibul distrus apare în prim- plan, cât zborul în cerc al păsării disperate ( rândunica ). Ea codifică starea de agitaţie într-un limbaj secret, aproape perfect ( simbolul cercului ), împrumutând ceva din plânsul sinistraţilor. În schimbarea decorului, zburătoarea simte o ameninţare inexplicabilă : '' Casă-n ruină -/ speriată rândunica / zboară în cerc '' ( Dan Norea ).

Un alt haijin sugerează starea de pândă, aşteptarea strategică a unei feline, dar şi a păsării obişnuite în cadrul marin : pescăruşul. Acest spectacol banal se desfăşoară dincolo de gard, limita între două lumi. Şi de data aceasta, pisica a fost exclusă din sfera magicului, rămânând o simplă vietate, agilă, cu reacţii primitive. Voind să evidenţieze pânda, autorul a făcut referiri la aceasta în prima sintagmă : '' În aşteptare -/ dincolo de gard pisica / şi un pescăruş '' ( Radu Patrichi ).

Motivul ceaiului, frecvent în poezia niponă, a fost valorificat de unii poeţi, atraşi de senzaţiile olfactive şi gustative. Uneori ritualul ceaiului e un prilej de meditaţie, o reverie dulce, melancolică, tandră, cu profilul mamei evocat în absenţă, când numai un obiect ( ceaşca ) aminteşte de existenţa ei. De la olfactiv ( arome de ceai ) la vizual ( ceaşca goală ), traseul este sinuos, cu mare putere de sugestie a absenţei, tăcerea pare profundă, nostalgia apăsătoare : '' Arome de ceai -/ alături ceaşca mamei / aşteaptă goală '' ( Oprica Pădeanu ).

În atmosfera satului patriarhal, fântâna reprezintă un reper important atât în plan social cât şi mitic. E o fântână cu '' ciutură '' ( cuvânt arhaic ), scoţând din adâncuri o dată cu apa şi răsfrângerea cerului, perceput doar fragmentar şi poetic ( zdreanţă de nor ). Mişcarea ciuturii semnifică explorarea în adâncul conştiinţei, tendinţa spre cunoaştere, satisfacţia de a aduce necunoscutul în prim-plan. Sub ochii noştri, uranicul s-a cufundat în acvatic : '' Ciutura veche / aduce din adâncuri / o zdreanţă de nor '' ( Dumitru Radu ).

Un haiku pe tema trecerii timpului selectează un element vegetal ( frunza ), urmărindu-i calea spre degradare. Imaginea poetică vizuală se asociază cu cea auditivă şi motrică în conturul ferestrei ( deschidere spre necunoscut ). Dar aspectul cromatic, concret, al frunzei, se deplasează în sfera abstractă, a stărilor înfricoşătoare ( spaima ), amintind de boala poeţilor simbolişti : '' Îmi bate la geam / frunza de-astă vară- / galbenă spaimă '' ( Paula Romanescu ).

Un alt poet, ancorat în cotidian, scrutează cu un ochi necruţător societatea şi poetizează cu o ironie amară aceste vremuri deşarte. Tema este anunţată într-o sintagmă simplă, cu semnificaţii triste, în primul vers, după care se desfăşoară cumulativ, în universul paiaţelor, în versurile următoare. Alegând sperietoarea ca simbol al dezamăgirilor sociale, poetul îi îngroaşă portretul până la caricatură, înfăţişând-o cu buzunarul gol, ca al românului, în general : '' Vreme de criză- / chiar şi sperietoarea / cu buzunarul gol '' (Constantin Stroe ). De la dezamăgiri sociale la cele personale, într-un micropoem în care comunicarea s-a întrerupt, timpul stă-n loc, iar comuniunea om- natură pare lipsită de sens. Cutia poştală reprezintă un axis mundi, unde nu mai ajung veşti, ci doar o frunză rătăcită, întâmplător, în drumul său spre împărăţia nimicului. E un spaţiu închis, aproape sufocant, unde se degradează vegetalul, cu sugestie de trecere a timpului : '' De-o săptămână / în cutia de scrisori / aceeaşi frunză '' ( Ştefan G. Theodoru ).

În forfota zilei, s-a ivit un moment de repaos, înţeles ca un somn metafizic de natură blagiană, care desparte lumea în două : pe de o parte, inerţia umană, amorţirea simţurilor şi reducerea imaginii la o stare confuză, pe de altă parte, dinamica obiectului ( ziarul ), dezmierdat la amiază de stihiile molcome ( vântul ). Dincolo de spaţiul interior al camerei, poate fi contemplat macrocosmosul, prin fereastra deschisă, spre altă lume : '' Somn de-amiază- / vântul răsfoieşte-un ziar / prin geamul deschis '' ( Maria Tirenescu ).

Un haiku, premiat la cine ştie ce concurs internaţional, valorifică tema mitică a vâslaşului celebru, cu luntrea sa, între două lumi. Aici, cunoaşterea nu are prea mari sorţi de izbândă, fiind simbolizată de un felinar, în timp ce sufletele s-au încarnat în fluturi. Expresiv, tabloul cucereşte prin pitorescul său, cu bătrânul luntraş înconjurat de vietăţile graţioase : Vechiul felinar -/ bătrânul vâslaş trece / ultimii fluturi '' ( Eduard Ţară ).

O realitate iluzorie este sugerată de pânza de păianjen, la vreme de toamnă, în care distingem siluetele a doi arţari, deveniţi arbori cosmici. Pânza de păianjen semnifică totodată proiecţia arborilor tereştri în spaţiul uranic, mitic, trimiţând la mitul adamic. În timp ce realitatea concretă pierde din luxurianţă, din măreţie ( arţari desfrunziţi ), universul iluzoriu ( pânza de păianjen ) rămâne neclintit în veşnicie: '' Pânză de păianjen-/ se sprijină de ea / doi arţari desfrunziţi '' ( Laura Văceanu ).

Probabil, într-o zi, voi reveni asupra altor haiku-uri, cu aceeaşi curiozitate şi plăcere, ca acum când ceasul îmi arată miezul nopţii şi zaţul cafelei s-a uscat de multă vreme în ceaşcă.

Când greierii tac...antologie română de haiku, realizată de Valentin Nicoliţov, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2010.George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

vineri, 13 august 2010

VASILE MOLDOVAN - ÎNTR-O ZI DE VARĂ

Această recenzie ar putea avea subtitlul: '' O zi şi o noapte din viaţa unui haijin '', cuprinzând secvenţe reflexiv-picturale, încărcate de emoţie şi muzicalitate. Autorul a organizat antologia de haiku-uri în douăzeci şi patru de secţiuni, cu titluri semnificative, de la '' Răsărit de lună '' la '' Ora stingerii '', intersectând unităţile temporale cu cele metaforice, armonioase, senzoriale, pline de voluptate.
În câteva micropoeme apare motivul lunii ca obiect astral, în metafore, personificări sau în asociere cu elemente ale sacrului. Un text reliefează inocenţa, alăturând imaginea terestră a unui copil, pierdut în contemplaţii şi imaginea selenară, decorativă. Pe de o parte, haiku-ul dezvoltă tema cunoaşterii, într-o mişcare ascensională, străbătând spaţiul cosmic spre lună ; pe de altă parte, poate fi interpretată ca o mişcare descendentă, o proiecţie selenară în geam, unde imaginea dobândeşte calităţi antropomorfe: '' Faţa unui copil / lipită de geam, / să vadă luna.''
Un alt haiku scoate în evidenţă finalitatea unei vânători de noapte, când puiul de cerb trece prin momente terifiante. Acesta stă sub semnul nevinovăţiei dar şi al unui arhetip sexual, este rănit, lumina selenară are efecte benefice, iar luna apare de astădată personificată: '' Vânătoare de noapte-/ lumina lunii pansând / un pui de cerb.'' O simbolistică de sorginte populară întâlnim într-un haiku de mare expresivitate, unde ochii miresei împrumută ceva din strălucirea licuricilor. În metafora concentrată, emoţia se amplifică pe un fundal nocturn, semnificând prin contrast: '' Doi licurici / în noaptea nunţii-/ ochii miresei.''
În alte texte, poetul valorifică tema efemerităţii vieţii, prin analogie cu filosofia heraclitiană, efemeritate surprinsă într-un moment de strălucire, de împlinire sufletească, marcată de scurtimea timpului. Omul se reduce la esenţă ( picur ), strălucire şi cunoaştere ( lumină ), comuniunea stihială - teluric- marele cosmos: ''Picur de rouă / în lumina soarelui-/ viaţa unui om.''
Un alt haiku aduce în prim -plan tema centrului din gândirea asiatică, tema înălţării din creştinism şi tema cercului ( a oglinzii ), a perfecţiunii. Prin epitetul cromatic, eul liric evidenţiază puritatea şi claritatea contemplaţiei universale, repetiţia biblică '' lumină din lumină '' trimite la geneză şi la renaştere, iar versul din final subliniază forma cercului, desăvârşirea: '' Un lotus alb -/ lumină din lumină / de jur împrejur ''.
În câmp, canicula are efecte surprinzătoare, prin însăşi inerţia obiectelor. Incipitul are un rol constatativ, de ansamblu, vizând o unitate temporală toridă. Apoi, obiectivul de filmat caută detalii semnificative, în obiectele condamnate la nemişcare ( moara de vânt ), în lipsa forţei eoliene. Imaginea poetică a câştigat în expresivitate prin personificare: '' Liniştea amiezii -/ moara de vânt, şi ea / se odihneşte.'' De la japonezi, poetul a împrumutat nu numai tehnica poetică a haiku-ului ci şi linia vestimentară, veche, graţioasă, cu o simbolistică profundă. Un habitat, în arhitectură arhaică, impresionează şi prin kimono-ul vegetal, într-o simbioză interculturală interesantă: '' Casă străveche-/ acelaşi kimono / de iederă.''
Câteva micropoeme valorifică tema sacrului, în planul teluric, unde logosul se concretizează în rugă şi oamenii devin grupuri statuare, printre lumânări şi icoane. Mai întâi, emoţionează inocenţa sugerată de copilul închipuit ca un înger. În faţa icoanei zugrăvite, se proiectează o icoană vie, cu un mesaj secret pentru divinitate: '' Un înger fără aripi / în faţa icoanei -/ copil rugându-se.'' Într-un alt haiku, enoriaşii au fost supuşi unei degradări organice, au încetat ruga, pe care o continuă acum mâinile slabe. Imaginea cadaverică, terifiantă, aminteşte de metamorfozele sfinţilor, de sacralizarea cadavrelor, în care s-a înmagazinat o forţă cosmică. Mai ales mâinile lor adunate a rugă sunt supuse degradării şi atributele acestora sunt sugerate de expresia '' doar piele şi os '' : Oamenii au amuţit... / Mâinile lor, doar piele şi os, / continuă ruga.''În ordinea cosmică, se iveşte un semn divin alcătuit din tripticul : luna - lumânarea - icoana, îmbinând uranicul şi teluricul, recuzita cosmică şi cea bisericească, semn care tinde spre cunoaşterea obiectelor sacralizate. Aliteraţia evidenţiază fluxul luminos : '' Un semn ceresc - / luna şi lumânarea / luminând icoana. ''Într-un alt micropoem, sacralizarea nu mai este de natură divină, ea purtând însemnele generale ale umanităţii. Acum, revelarea ( lumina ) aparţine maternităţii, în plan teluric, în spaţiul intim al căminului. Laptele matern înseamnă viaţă şi alăptarea este un ritual care pune în mişcare mecanismul social : '' Pe neaşteptate / lumină în odaie -/ mamă alăptând.'
Cu siguranţă, mai multe haiku-uri vor invita exegeţii la meditaţie şi delectare.
Vasile Moldovan, Într-o zi de vară..., Editura Verus, Bucureşti, 2010.
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

miercuri, 28 iulie 2010

Într-o zi de vară...

Am primit recent cartea cu titlul „Într-o zi de vară...”, carte de haiku scrisă de poetul Vasile Moldovan. Cartea a apărut la Editura Verus din Bucureşti şi încape într-un plic A6.



Motto:

Privind la oameni
şi ascultând natura
... într-o zi de vară

Loking at people
listening to Nature
... on a summer day













Poemele haiku, câte unul pe fiecare pagină, în limbile română şi engleză, sunt împărţite în 24 de capitole:

1. Răsărit de lună
2. Pe Calea Robilor
3. Pământ şi cer
4. Cântul privighetorii
5. La pescuit
6. Revărsat de zori
7. Stropi de rouă
8. Grădina de trandafiri
9. Iazul
10. Zmeul de hartie
11. Chemarea dragostei
12. Ciocârlia
13. Liniştea amiezii
14. Arşiţă
15. Piscuri de nori
16. Un fulger
17. Furtuna














18. Nisipurile de Aur
19. Clopotele de vecernie
20. Roiuri de ţânşari
21. În asfinţit
22. Serata
23. Ruga de seară
24.Ora stingerii

Fiecare capitol conţine 5 haiku-uri.
Câteva exemple:


Eclipsă de lună –
toate stelele devin
mai strălucitoare

Lunar eclipse –
all the stars become
much more brillant

Noi constelaţii
sub Calea Lactee –
câmpuri de maci

New constellations
under the Milky Way:
fields of poppies

La rădăcina
unui fir de iarbă
primul licurici

At the root
of a blade of grass
the first glow-worm

Dintr-odată
cântul privighetorii
sparge liniştea

All of a sudden
the first call of a nighttingale
breaks the silence

Miezul nopţii –
în cârligul undiţei
secera lunii

Watching hour –
the crescent hangs
in the first hook

Dimineaţă de vară –
trandafirul roşu adună
toţi fluturii albi

Summer morn –
a red rose gathers all
the white butterflies

Dansul miresei –
o petală de trandafir
strivită sub tocuri

Bride’s dance –
beneath her high heels
a crushed rose petal

Arşiţă –
în coşul florăresei
nicio albină

Dog’s Day –
in the flower girl’s basket
not one bee

La vamă –
soarele asfinţeşte
în altă ţară

At the customs house
the sun is setting
in anoter country


Colonelul Dan Gîju, redactorul şef al săptămânalului Observatorul militar, în numărul 35 al publicaţiei, scrie:

"Vasile Moldovan, Într-o zi de vară/On a summer day, haiku, Editura Verus, Bucureşti, 2010, 152 pag. Fost ziarist ani buni la Observatorul militar, dar şi la alte publicaţii ale armatei, după trecerea în rezervă, colonelul Vasile Moldovan continuă, cu cadenţă de metronom, publicarea plachetelor sale de haiku, domeniu în care este lider incontestabil nu doar printre creatorii militari, ci chiar în plan naţional. Fără alte comentarii, iată cel de-al 24-lea microciclu al cărţii, cel care încheie, simbolic, o zi, intitulat, fireşte, Ora stingerii/ Bedtime şi format din patru haiku-uri: Ora stingerii –/ perna mea din fulgi/ din nou singură// Poveste de dragoste/ fără de sfârşit.../ e ora stingerii// Pe neaşteptate/ lumină în odaie – / mamă alăptând// Un punct de sprijin/ pentru mânuţa pruncului –/ sânul mamei."

miercuri, 23 iunie 2010

DANIEL LĂCĂTUŞ - PREŢ DE O CLIPĂ

Aşa cum mi-am imaginat, Daniel Lăcătuş e o fire fără astâmpăr şi energia lui se consumă în texte lirice încărcate de melancolie. Noul volum, Preţ de o clipă, adună poeme în stil nipon, variate, strălucite, care atrag atenţia nu numai prin tehnică dar şi prin profunzimea construcţiei poematice.
Într-un haiku, poetul reliefează armonia cosmică, comuniunea om-natură, simplitatea, caracterul efemer al existenţei umane. Pe un ton declarativ,eul liric se autodefineşte folosind verbele existenţiale :'' sunt'' şi ''trăiesc'' : '' Sunt un simplu om-/ trăiesc în armonie / cu natura.'' În intimitatea camerei, două obiecte se impun prin atributele lor senzuale :fotoliul şi soba, în special atribute de natură termică. E o atmosferă contemplativă, lenevoasă, amintind de căminul lui Alecsandri, de combustiile interioare şi exterioare :'' În camera mea / fotoliul cald şi moale/ în sobă focul''.
Dar reveria este întreruptă de zgomote, imaginile auditive scot în evidenţă secvente terifiante, deşi sursa este una delicată, inocentă, chiar simpatică- şoriceii din spaţiul interior: ''Zgomote stranii / undeva în pivniţă / şoriceii rod''. Altădată, aceeaşi stranietate este surprinsă în grădină, cu motivaţii meteorologice, într-un joc diafan al picăturilor de rouă. Opoziţia între înfricoşător şi delicat amplifică starea de extaz: ''Sunete stranii / în spatele grădinii/ picuri de rouă ''. Poetul apelează, în mai multe rânduri, la teme simboliste, între care amurgul. O asemenea atmosferă crepusculară este surprinsă în spatele grădinii, în spaţiul exploziei florale, unde cromatica alb-negru are valoare decorativă şi existenţială. De astă dată privirea se opreşte asupra crinilor imperiali, care impresionează cu albeaţa lor în semiîntuneric : '' Apus de soare / în spatele grădinii / înfloriţii crini ''. Într-un alt micropoem, crinii sunt înlocuiţi de liliecii personificaţi şi efectele tind spre suferinţă. Lipsa de vizibilitate în '' pustia nopţii'' sugerează infinitul, orizontalitatea unui peisaj, abia bănuit : '' Către asfinţit / peste pustia nopţii / liliecii plâng.''
Tema preromantică a înserării este valorificată prin schiţarea unui cadru rustic, forestier, unde pădurea e un fel de axis mundi, iar liniştea este tulburată de urletul lupilor. În mod gradat este prezentată înfiorarea, de la starea de linişte la dezlănţuirea animalelor sălbatice, aflate în centru, în mijloc, aproape de esenţa silvană : '' Se lasă seara / în mijlocul pădurii / urlă câţiva lupi ''. Uneori, codrul adăposteşte păsări de noapte, undeva la mijloc, în centrul acela obsesiv, unde urletele ameninţătoare sunt înlocuite de zgomotul puştii. Poetul nu precizează dacă secvenţa lirică înfăţişează regimul nocturn sau diurn, dar totul se află sub semnul terifiantului : '' Păsări de noapte / în mijlocul pădurii / zgomotul puştii.'' Noaptea înseamnă tăcere adâncă, dar şi muzică, orfism, ritm secret al naturii. E un cântec tainic al unei ciocârlii, care impresionează prin vraja muzicii şi totodată prin înălţimea la care zboară, cucerind totul : '' Cântecul nopţii -/ În tăcerea tainică / o ciocârlie.''
De la simbolişti, poetul a împrumutat motivul oraşului pustiit, devorat de singurătate, cu un desen cenuşiu, fără urme umane, fără fâlfâitul aripilor. E un sentiment straniu, cu tristeţe bacoviană, un tragic al absenţei : '' Nimeni în oraş / toate străzile pustii / nici măcar păsări.'' Nu lipsesc din micropoeme parcul solitar şi ploile apăsătoare. Pentru a evidenţia părerile de rău, poetul asociază parcul solitar cu ritmul sumbru şi cadenţele ploii, cu monotonia, sfiala interioară, la modul bacovian. E un dans ameninţător în natura degradată, unde ploaia poate însemna lacrimi, suferinţă : '' Parcul solitar / în sumbrul ritm al ploii / regretele curg.''O altă temă urbană este cea a restaurantului, care aduce mai mult a tavernă, îmbâcsit de fum, dar cu predispoziţii cantabile. În lipsa naturii luxuriante, atmosfera are note artificiale, iar arta se rezumă la simple imitaţii : '' Fum de ţigară / imit o melodie / în restaurant.''
Dacă altadată, eul liric părea obsedat de centru, de mijloc, acum tinde spre periferia reprezentată de spatele grădinii; un spaţiu închis, incomod. Efectul estetic este reliefat de antiteza : floare veştedă- muguri vrăjiţi, de epitete adjectivale şi inversiuni, care semnifică ciclul vegetal, de la mortificare la renaştere : '' Veştedă-i floarea / în spatele grădinii / vrăjiţii muguri.'' Un prilej de meditaţie este oferit de floarea de cactus, care contrastează cu aspectul ţepos al plantei ; de aici sugestia de miracol, culminând cu senzualitatea oculară. Purificarea organelor de simţ înlesneşte o contemplare mai adâncă : '' Floare de Cactus / minune a naturii / îmi spală ochii.''
Aspectul torid, canicula atât de matinală, nu reuşesc să împiedice curgerea firească a timpului. În natură, bătaia orologiului este reprezentată de un cocoş, menit să anunţe ora prin cântec : '' Dimineţi de mai / sub soarele toropitor / cocoşul cântă.'' Dezlănţuirea intemperiilor are un farmec deosebit, fenomen pregătit de simboluri ale strălucirii ( licuricii ) şi înălţimii ( munţii ), până la revelarea gingăşiei mirificei brume. Licuricii au căpătat un atribut al planării, al zborului cosmic, sfidând formele telurice : '' Licurici în zbor / pe crestele munţilor / cea dintâi brumă.''
Daniel Lăcătuş s-a luat în serios, în privinţa poemelor de sorginte japoneză.
Daniel Lăcătuş, Preţ de o clipă, Editura A. T. U. , Sibiu, 2010.George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

sâmbătă, 8 mai 2010

"PASO DOBLE " DE ION UNTARU

Ultimul volum semnat de Ion Untaru, cu o prefaţă de Vasile Moldovan, cuprinde poeme haiku, poeme într-un vers, aforisme, poezii. Un haiku aminteşte de fabula '' Iepurele şi broasca ţestoasă'' evidenţiind prin antiteză perseverenţa. De astă dată, protagoniştii sunt un globe- trotter şi un melc, mereu în criză de timp; umanul pierde în faţa gasteropodelor, fiinţe aproape inerte : '' Globe- trotter odihnindu-se/ pe lângă el / trece un melc ''. Altădată mica vietate, nevinovată, inconştientă, în afara timpului şi spaţiului, se complace într-o calmitate dezarmantă. Calea ferată, simbolizând materializarea timpului, asigură protecţie unui melc inocent : '' Între şinele / de cale ferată / liniştit melcul ''.
Motivul poetic al senectuţii reliefează melancolia, nostalgia, fiind asociat cu trecerea timpului şi comuniunea om- natură. Un decor sumbru, făcut la repezeală cu o pensulă degradată, înfăţişează interferenţa dintre regnuri, asocierea umanului ( semnificând efemerul ) cu vegetalul aflat sub semnul eternului. Deşi bătrâna, adusă în prim-plan, poartă semnele victoriei, codrul rămâne neclintit, în veşnicia lui, iar speranţa, simbolizată de cocori va fi o atitudine banală :'' Dinspre pădure / bătrâna cu vreascuri/ cocorii ţipă''.
Mai apoi, poetul mută obiectivul de filmat din spaţiul rustic în cel urban, surprinzând melancolia parcului în deplină concordanţă cu vârsta a treia. Corespondenţa secretă bătrân - frunză uscată sugerează degradarea universală, timpul mort, autumnal, aproape un mister nedeclarat :'' Bătrân pe bancă / o frunză uscată / cade alături''.
Uneori, măsura timpului este sugerată prin analogie, de mecanisme defecte, dar şi de păsări -simbol, care mobilează interiorul căminului. Un cocoş preia funcţia ceasului în ton cu superstiţia, cu tradiţia românească : '' Ceasul s-a stricat / noaptea asta cocoşul / doarme în casă''.
Un alt haiku înfăţişează două planuri, care se intersectează în timp, relevând un decor in praesentia şi un mare spirit in absentia. Din recuzita poeziei clasice nu lipsesc '' ţânţarii'' şi '' coliba'' : '' Coliba veche / aceiaşi ţânţari / lipseşte Basho''. Prin antiteză cu habitatul provizoriu, din materiale uşor degradabile, este înfăţişată lumea modernă, cu beton masiv, dislocată de vegetaţia firavă. La originea micropoemului se află viziunea asupra condiţiei efemere : '' Troscotul firav / dislocă dalele / de beton din curte''.
Alte motive au fost preluate din romantismul românesc, păstrând simbolistica şi tonalităţile elegiace. În analogia femeie -salcie, imaginile poetice auditive şi cromatice adâncesc suferinţa, iar finalul constatativ, pregăteşte trecerea spre metafizic : '' Salcie plângătoare / femeie în doliu / tăcere''. Un alt micropoem reface drumul invers, debutând cu o observaţie la nivel teluric, exprimată prin substantivul '' pace''. De asta dată, metafizicul începe dincolo de'' linia frontului'', cu un mesaj universal, având ca protagonişti porumbeii. E un text politic declarativ, caracterizat prin simplitate : '' Pace-/ peste linia frontului, /stoluri de porumbei''. Tot politic este şi un alt micropoem pe tema afiş electoral, cu note satirice, în care semiotica textuală este înlocuită de semiotica vizuală, oferind un simbol al demagogiei : papagalul. Un asemenea afiş atrage atenţia tuturor, prin situare la înălţime : '' Afiş electoral / vizavi pe un stâlp, / un papagal vesel''.
Ironia inteligentă se menţine într-un haiku înfăţişând portretul beţivului, surprins într-un dezechilibru hazliu. Pentru a fi mai expresiv, poetul apelează la paremiologia românească, de unde împrumută zicala '' pe trei cărări'' şi face trimitere la vorbirea colocvială, banală, cu tentă umoristică, referitoare la relaţia câine- şapcă : '' El pe trei cărări / în urmă câinele/ cu şapca în gură''.
Un drum sacaralizat duce, cu siguranţă, la schit. E un drum ascensional ( dealul ) semnificând elevaţia, spiritualul divin, iar umanul ( o măicuţă ) abia se conturează în semiîntuneric. Două elemente sugerează cromaticul ( îmbrăcămintea măicuţei şi noaptea ), dar semnifică şi taina, nepătrunsul:'' Pe drumul spre schit/ măicuţa urcă dealul / cu noaptea în spate''. Altădată, la mănăstire atmosfera este dominată de o imagine auditivă ( toacă ) şi de un vizual compozit, cu protagonişti telurici şi uranici, laolaltă ( sihaştri şi îngeri ) înfioraţi de aceeaşi rugă, de acelaşi mesaj macrocosmic : '' Toacă la mănăstire / sihaştri şi îngeri / se roagă împreună ''. Un pastel de iarnă înfăţişează acumulările hibernale, gradual, neîncetat iar în final, ca la Alecsandri, apare elementul uman, dinamic. În plină zi, imaginile vizuale se împletesc, mai tot timpul, cu imaginile motrice, cromatica având şi ea un anume rol în sugestia dinamicului, prin alternanţa alb- roşu : '' Ninge cumplit / printre troiene/ fata cu ghete roşii''.Un haiku pe teme existenţiale evidenţiază perceperea unei realităţi, doar imaginate. E o realitate nesigură, degradată, pipăibilă, dintr-o parte în alta, spre interior, realitate reprezentată de o '' punte''. Acest univers este, prin excelenţă, unul microcosmic, în care rătăcesc unul spre altul, doi orbi. În viziunea lor totul este alunecos, incert, totul se clatină şi singura viaţă adevărată este cea interioară :''Punte şubredă / unul către celălalt,/ doi nevăzători''.
Universul exterior este înfăţişat într-un spaţiu închis ( curtea) în care fiinţele îşi prelungesc proporţiile cu umbrele lor. E un joc misterios între imaginea concretă şi cea abstractă, pe de-o parte, între curte şi acoperiş, pe de altă parte. Poate nu întâmplător, poetul a ales o pisică ( superstiţii, magie ), pentru acest joc de umbre şi lumini, care se desfăşoară în curte :'' Umbra pisicii / pe acoperiş / trece prin curte''. Motivul poetic al habitatului apare şi în alte micropoeme, ca loc de odihnă. Treptat se conturează o imagine statuară om- fluture, renunţând la mers şi la zbor. Fluturele nemişcat are culoarea mov, la fel ca stânjeneii din cimitire, iar omul se deplasează din ce în ce mai încet : '' Sosesc acasă / încet, ducând pe umeri/ un fluture mov''.
Întâllnirea cu haiku-urile lui Ion Untaru e o adevărată sărbătoare.
Ion Untaru, Paso doble, Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2009.
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

duminică, 21 martie 2010

RADU PATRICHI - BATRANUL INCEARCA

Radu Patrichi - Bătrânul încearcă...
Poet sensibil, talentat, spontan, vizual prin excelenţă, Radu Patrichi poetizează peisajul mioritic, în cadenţe muzicale variate, sublimând natura, singurătatea şi timpul. Un topos al efemerului se regăseşte în multe din micropoemele sale, caligrafiate delicat, cu sinestezii subtile şi metafore fonetice.
Motivul poetic al pescăruşului apare transfigurat din variate perspective. Mai întâi graţioasa zburătoare este surprinsă de poet într-un relief cenuşiu, trist, solitar, imobil, de parcă ar fi fost epuizat după naufragiu ( pe o stâncă ), iar în opoziţie, timpul sugerat de valuri, se rostogoleşte cu indiferenţă : '' Pe colţul stâncii / pescăruşul aşteaptă, / valurile trec!''. Altădată , pasărea marină este schiţată fragmentar, într-un peisaj dezolant, într-un spaţiu al imensităţii şi nimicniciei ( nisipul ), semnificând zădărnicia, în încercarea de mişcare ascensională ( pana ) : '' Pe nisip, / pana de pescăruş / încearcă să zboare...''. Într-un haiku, identificăm motivul oglinzii, dublura, deplasarea păsării, într-un cadru odihnitor, feminin, senzual, ilustrat de apa lacului. E un blitz reflexiv, cu răsfrângerea pescăruşului, contemplat ca o dublură uraniană şi acvatică în acelaşi timp : '' Doi pescăruşi în zbor-/ unul în oglinda / lacului''. Nu lipsesc nici notele hibernale care amplifică tonalitatea contemplativă a peisajului marin. Doar o privire spre plajă şi ochiul surprinde stoluri de pescăruşi agitându-se şi regăseşte statura poetului cufundat în melancolie :'' Iarna pe plajă-/ sute de pescăruşi/ şi un visător ''.
În afară de topos-ul plajei, un alt topos frecvent este parcul , transfigurat artistic, în manieră simbolistă, ca element al solitudinii. Parcul e un loc al meditaţiei, în care contemplatorul încearcă să-şi răsfrângă starea de nefericire, apelând la magia matematicii : '' Singur în parc-/ să uit,/ număr trandafirii...'' În singurătatea parcului, se conturează două elemente autumnale ( banca şi frunza ) care conferă o notă de tristeţe peisajului; o imagine vizuală încărcată de materialitate, cu lemnărie masivă, abandonată şi o imagine auditivă, dublată de o descendenţă a vegetalului :'' Bancă uitată / doar foşnetul frunzelor / ce cad''. Intimitatea îndeamnă tinerii la jocuri erotice, camuflaţi de cadrul nocturn, când se deplasează obiecte spre locuri ascunse. În toamna târzie, poetul descoperă în boschet două obiecte care fac parte din ritualul erotic :banca şi mărul, ultimul având şi funcţie arhetipală :'' Pe banca /ascunsă-n boschet,/ un măr uitat''.
Un alt topos prezent în mai multe micropoeme este topos-ul frunzei care, în general, sugerează trecerea timpului, melancolia şi solitudinea. Câteva frunze, într-o mişcare abia perceptibilă, pe faleză, au semnificaţii temporale, meteorologice dar şi afective, trimiţând la singurătate:'' Pe faleză/ se plimbă trei frunze-/briza de seară''. Atunci când frunzele se adună în morman au şi rol de protecţie. Un tablou dinamic, expresiv, cu o şopârlă care traversează peisajul iese în evidenţă şi prin natura statică. Ceea ce surprinde aici este fragmentarul (coada ), imaginea motrică, deplasarea rapidă care solicită acuitatea organului vizual :'' Şopârla s-a dus/ dar coada ei încearcă/ să fugă -n frunze''.Motivul poetic al călătorului, al pribeagului, poetizat în linii sumare într-un haiku, debutează cu un monolog liric, interogativ, trist, indecis, urmat de indicii spaţio-temporale, cu o cromatică autumnală a frunzelor împinse de vânt, cu rol de avertizare. Aşadar, mişcarea vegetalului, sugerată de un epitet cromatic şi de verbul ''mătură'' atrage atenţia asupra ameninţărilor existenţiale :'' Să plec la drum? / Frunzele galbene / îmi mătură asfaltul''. Peisajul de toamnă, mohorât, caracterizat prin căderea frunzelor, are o dominantă repetitivă, obositoare, obsesivă, monotonă, reliefând tema zădărniciei ( am măturat ) dar şi expresivitatea imaginii naturii, semnificată metaforic de un covor de frunze. De la simpla enunţare, poetul trece la comunicări artistice exclamative, între două unităţi temporale ( ieri şi dimineaţa ) :'' Ieri am măturat,/ dar dimineaţa/alt covor de frunze!''.
Antiteza dintre renaşterea naturii şi degradarea acesteia este evidenţiată prin semne caracteristice: pomi înfloriţi, pe de-o parte, fum de frunze, pe de altă parte, iar condiţia umană se restrânge la senectute ( o bătrână ) :'' Sub pomii înfloriţi / fum de frunze/ şi-o bătrână''.În altă parte, existenţa frunzelor este iluzorie şi în locul acestora se iveşte un stol de grauri. Notele terifiante sunt date de goliciunea plopilor, de cromatica sinistră a păsărilor dar şi de raportul explicativ, surprinzător, în tonalităţi exclamative, din final. Asocierea păsări-frunze pare şocantă :'' Deodată plopul / capătă frunze negre:/ stol de grauri !''.
Există şi un topos al opririlor sugerat de peron, staţia de tramvai, talpa unui pantof. Din atmosfera feroviară, poetul selectează doar peronul , într-o comunicare enunţiativă, eliptică, reprezentând un spaţiu deschis sosirilor şi plecărilor, în care natura umană atinsă de senectute are reacţii imprevizibile. În prim- plan se conturează relaţia antitetică bătrân- buchet, relaţie de intersectare dar şi de excludere, între degradare şi înflorire, între efemerul uman şi veşnicia naturii. Desigur, bătrânul înţelept şi lucid aşteaptă clipa din urmă, puţin agitat, aşa cum reiese din teatralitatea gesturilor :'' Peron de gară-/ bătrânul încearcă/ s-ascundă buchetul...''Un alt topos din lumea urbană este staţia de tramvai, surprinsă într-o zi ploioasă, când picturalul se îmbină cu nemişcarea şi dezlănţuirea cosmică , sublimă, cu ordinea telurică. Aici, umbrelele sunt asemeni unor scuturi de apărare, în macrounivers, evidenţiind fragilitatea umană: '' Staţie de tramvai-/ zeci de umbrele/ aliniate''.
În lumea micilor vietăţi, o catastrofă provocată de talpa unui pantof poate răstălmăci un sens, un destin, alcătuirea cosmică. Pentru un greier, universul îşi pierde orice înţeles în timpul unei coliziuni banale:'' un greier / strivit de pantof-/ universul s-a oprit''.
Topos-ul astrelor are un inventar variat, o simbolistică bogată şi analogii care impresionează prin asocierile subtile, neaşteptate. Luna atrage prin feminitatea ei şi în acelaşi timp te înfioară prin caracterul reflexiv, în regim nocturn, cufundându-se într-un jgheab de adăpare. În viziunea unui viţel, imaginea din oglinda apei este la fel de reală ca obiectul luminos aflat în depărtarea uranică:'' Însetat,/ viţelul se sperie/ de luna din jgheab''. Uneori, cultul solar se rezumă la decorativ, la cromatica sugestivă, la un peisaj rustic, la invazia de alb sau la galbenul fosforescent, trimiţând indirect şi la simbolul luminii, dintr-un tablou cu elemente grigoresciene:'' În carul cu fân/ bătrânul cu pipă-/barba-i tot galbenă''.
Parodiind titlul volumului, putem spune: Radu Patrichi încearcă... să scrie literatură de bună calitate şi reuşeşte.
Radu Patrichi, Bătrânul încearcă..., Editura Leda, Constanţa, 1995
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

duminică, 7 martie 2010

ANASTASIA DUMITRU - CANTECUL LIREI

Săptămâna trecută am primit de la Constanţa o carte realizată în cadrul Proiectului International Interculturalitate româno- japoneză.
Este vorba de un proiect înscris în calendarul activităţilor educative ale profesorilor de Haiku din întreaga lume: The International Haiku Teachers Asociation.
Volumul Cântecul lirei, purtând semnătura Anastasiei Dumitru, s-a bucurat de aprecieri critice venind din partea unor oameni competenţi : Olga Duţu şi Aurica Văceanu. Poeta a preferat dintre speciile literare nipone haiku-ul şi haibun-ul în care a valorificat motive lirice referitoare la vegetaţie, universul animalier, ars poetica, mitologia greacă, zădărnicie, trecerea timpului, mitologia românească, dar şi condiţia poetului etc.
În haiku-uri întâlnim motivul ciocârliei în două ipostaze : aspiraţie spre înălţimi, dar şi ca model în spaţiul teluric. Ciocârlia în plan ascensional este imaginată ca o săgeată, încărcată cu afectivitate, ca o legătură între spaţiul cosmic şi cel terestru. Într-un micropoem cu caracter metaforic ( săgeata lumii), textul liric se rezumă la o definiţie succintă : '' ciocârlie- / săgeata lumii /traversând sufletul ''. Ciocârlia înseamnă graţie, orfism, neatingere, frumuseţe absolută în toată splendoarea ei, încât apariţia acesteia în universul vegetal provoacă suferinţă, mai ales florilor din captivitate. După o sintagmă înţeleasă mai mult ca reper în macrocosmos, sunt exprimate efectele ivirii miraculoasei păsări: '' floare în glastră-/ la vederea ciocârliei / îşi plânge neputinţa''.
Într-un alt haiku, pasărea este o privighetoare. Poeta se adresează pe un ton exclamativ, împrumută o mască romantică şi are o atitudine pe măsură, imaginând comuniunea dintre creaţia artistică şi trilul fascinant al reginei păsărilor. Prin sintaxa poetică eminesciană, haiku-ul păstrează cadrele lingvistice ale unei rugi, cu o tentă vizibilă de relativism :'' privighetoare ! / fii prin mine o liră/ ce lumea mi-o trezeşte''.
Altădată se pune problema ritmului cosmic, obiectivul de filmat coboară spre spaţiul neptunian, surprinzând o pasăre simbolică pentru întinderile de ape: pescăruşul. Ritmul este sugerat de verbul ''se leagănă'' şi de alternanţa valuri- pui în derivă, de feminitatea apei în cod psihanalitic, de fraza lirică sacadată :'' valuri înalte-/ un pescăruş se leagănă-/ puii în derivă''.
Mai multe micropoeme au ca punct de plecare miturile. Mitul lui Narcis stă sub semnul oglindirii în lac a unui anonim fascinat de celebrul personaj. E o atitudine cu caracter repetitiv care lasă loc unor formulări interogative : '' un om privind lacul / a câta oară Narcis / ne cheamă spre el? ''. În alt haiku poeta a transfigurat Mitul labirintului relevând pulsaţia vitală de pretutindeni, care tulbură printr-o imagine auditivă (zgomot de paşi ). Dar în acel spaţiu al rătăcirii ( labirintul ), nu identificăm niciun reper atâta timp cât firul lipseşte: '' viaţa peste tot / zgomot de paşi în labirint / firul Ariadnei unde-i ?''. În altă parte Mitul androginului evidenţiază arborele originar de care este legată cunoaşterea. Pretextul este reprezentat de un cuplu contopindu-se sub un măr, până la condiţia androginului, într-o scenă erotică senzuală, mistuitoare : '' sub un măr / îndrăgostiţii refac / androginul''.
Din mitologia românească, poeta a preluat Mitul grâului cristoforic, amintit şi de L. Blaga, potrivit căruia în fiece bob de grâu identificăm imaginea lui Dumnezeu. Mai întâi o sintagmă sugerează totalitatea ( spicul ), iar mai apoi fenomenul este particularizat : '' spic de grâu -/ în fiece bob / se ascunde Dumnezeu''. Iar din mitologia niponă i-a atras atenţia Mitul cireşului, cu valoare ornamentală, dar şi spirituală până la adorare, într-un spaţiu unde noi cei călăuziţi de estetica europeană, nu avem acces. Micropoemul finalizează reflexiv şi interogativ exprimând nedumerirea : '' spirit japonez-/ oare nu la fel înfloresc / cireşii peste tot? ''.
Tema romantică a zădărniciei reliefează trecerea necruţătoare a timpului ( castele de nisip ), stările afective din ce în ce mai confuze, concluzia biblică referitoare la deşertăciune : '' castele de nisip-/ bucurie sau tristeţe?/ totu-i deşertăciune''.Uneori, poeta schiţează o artă poetică raportându-se la întregul univers, la suferinţa lumii pe care încearcă să o transfigureze, imaginând mintea ca pe o antenă parabolică :'' durerea lumii / aciuându-se în mintea mea / devine poezie '' sau în altă parte, cufundată în tainele creaţiei, la oră târzie, într-un turn de fildeş, poeta aude numai zgomotul instrumentului de scris. În primul vers, printr-o sintagmă, se dau informaţii cronologice, iar în ultimul întâlnim ideea creaţiei sugerată de cuvântul vechi peniţa : '' târziu în noapte / niciun sunet / doar peniţa mea''.
Un răsărit de soare este surprins expresiv, ca o combustie cosmică de dimensiuni colosale, ascensionale, tinzând către spaţiul uranic, spre divinitate. Pentru a sugera dimensiunile uriaşe, poeta a folosit o sintagmă din limbajul colocvial, care conferă un plus de expresivitate (până la Dumnezeu ). Aşadar un reper temporal este continuat de un altul spaţial : '' răsărit de soare-/ marea-i în flăcări/ până la Dumnezeu''. Motivul coloana cerului a fost poetizat şi de Anastasia Dumitru, care sacralizează arborele şi-i contemplă proiecţia pe cer, în încercarea de a reface legătura cu arborele originar. Alegând un arbore înflorit, în toată splendoarea lui, poeta are nostalgia începuturilor şi universul arhetipal începe să se întrezărească: '' copac în floare-/ pe bolta cerului / se oglindeşte minunea.
''Într-un alt haiku, motivul blagian marea trecere este ilustrat de către universul vegetal şi de universul animalier, de gingăşie, graţie, consubstanţialitate, efemer sugerate de frunză şi de fluturi : '' o frunză / pe aripi de fluture / pornită în marea trecere''.
Şi haibun-ul este bine reprezentat în partea a doua a volumului. Într-o secvenţă narativă sunt evocate albinele, fiinţe iubite de Dumnezeu şi sunt amintite o serie de valori : frumuseţe, înţelepciune, splendoare, libertate, milostenie, dar ochii noştri sunt prea obosiţi, ca să contemple un univers floral, sinestezic, simbolist, în linia lui D. Anghel, cu întoarceri în timp, exprimate în haiku :'' culoare şi parfum -/ petale părăsite/ îşi caută rădăcinile'' ( Câtă frumuseţe primăvara...).Un alt haibun înfăţişează călătoria cu autobuzul ( simbol al trecerii timpului ) şi invită la reflecţii pe tema alternanţei civilizaţiei patriarhale, primitive, caracteristice românilor cu civilizaţia modernă, europeană. Dar toate sunt trecătoare, doar luna clătinându-se în apa mării rămâne ca simbol al veşniciei : '' la orizont marea / leagănă luna-/ cuib al eternităţii''( Mersul cu autobuzul ).
În speranţa că lira Anastasiei Dumitru se va auzi peste ani, răsfoiesc încă o dată volumul primit de la malul mării.
Anastasia Dumitru, Cântecul lirei, Editura Europolis, Constanţa, 2009.George Bădărău

sâmbătă, 27 februarie 2010

ECOURILE TACERII DE MAGDALENA DALE

Volumul Ecourile tăcerii de Magdalena Dale cuprinde haiku-uri de bună calitate, pe teme variate, interesante şi sub aspect tehnic, după cum apreciază în prefaţă Radu Cârneci. Motivul poetic umbra reprezintă un alter ego existenţial în universul uman, vegetal, de la simpla răsfrângere până la revelarea esenţei. Într-un peisaj hibernal, solitar, luminat de lună, poeta cuprinsă de nelinişti simte adulmecarea maidanezului în propria-i umbră. Drama este una telurică, metafizică, amplificată gradual ( pas cu pas ), în decorul straniu : '' Luna de iarnă- /un câine hoinar pas cu pas / în umbra mea ''. Altădată în spaţiul terestru se configurează umbra unui pelerin, care întreţine o stare de confuzie. Haiku-ul permite o dublă interpretare. Mai întâi existenţa a două universuri paralele: în spaţiul uranic un nor imobil, în cel teluric umbra dinamică a pelerinului. În al doilea rând, o interferenţă, cu umbra pelerinului, proiectată la dimensiuni cosmice, sub forma unui nor :'' Un nor alb pe cer -/ umbra pelerinului / în drum spre casă''.

Din universul păsărilor, poeta a ales simbolul simbolist corbul, cu înfăţişarea lui tragică, simbol al morţii iminente. Imaginea acestei zburătoare este una privită în oglindă, în succedaneul zăpada, sub forma unei umbre. Acum fenomenul este mai vizibil, conturat în atributul zăpezii ( proaspătă ), într-un spaţiu închis, mohorât ( curtea ) : '' Umbra corbului / peste zăpada proaspătă -/curtea pustie''. Ramurile copacilor sunt artistice prin structura lor şi proiecţia acestora în zăpadă aminteşte de nu ştiu ce caligrafie secretă. De astădată secvenţa este prin excelenţă telurică, trimiţând la pastelul nostru mioritic, la acalmia lui Alecsandri, contemplând universul de la fereastră :'' Caligrafie-/ umbra crengilor goale/ pe zăpadă''. În altă parte, universul vegetal sub semnul multiplului şi al unităţi temporale finite ( ultima zăpadă ) rămâne la nivelul descriptivului. Acest decor obişnuit poate fi cunoscut şi contemplat numai cu ajutorul lunii, obiect al cunoaşterii şi delectării :'' Umbre de pomi/ pe ultima zăpadă-/ lumina lunii''.

Motivul solar, unul dintre cele mai frecvente în literatura română, a fost valorificat în diferite ipostaze : situaţional ( element al decorului ), funcţional ( înlesnind metamorfozele ), astral ( univers paralel), mirific ( având finalităţi secrete ), enigmatic ( în absenţă). O secvenţă lirică are la bază asocieri de natură cromatică: flori de tei, lumina soarelui, mierea. Contemplând risipa florală, poeta are din nou revelaţia unui peisaj fascinant, inundat în galben, cu finalităţi melifere. Prin analogie cu lumina soarelui se imaginează mierea pe crengi, amplificând nuanţele coloristice:'' Florile de tei / în lumina soarelui/ miere pe crengi''. În anotimpul rece, soarele îndulceşte peisajul, rămânând în spaţiul uranic, doar ca o pată de culoare. Dar camera de luat vederi îşi mută obiectivul din înălţimi, în universul intim, la fereastră, unde cactuşii înţepători au înflorit. Se pot stabili analogii între soarele roşietic de iarnă, culoarea florii de cactus şi picăturile de sânge, care apar în urma înţepăturilor, la fereastră ( deschidere spre ceva ), de unde poeta încearcă să contemple universul :'' Soare de iarnă.../ la fereastra mea cactuşi/ cu flori roşii''. Într-un alt haiku, soarele de iarnă nu mai este un simplu obiect de decor, efectele sale sunt vizibile, natura se lichefiază la streaşina habitatului. Ţurţurii curg şi în rostogolirea acestora intuim corespondenţa secretă cu lacrimile; în moartea anotimpului alb, în jalea cosmică rămâne previzibilă o altă renaştere: '' Soare de iarnă -/dintr-o streaşină / ţurţurii curgând''. Uneori soarele reprezintă o metaforă in absentia, fascinând prin lipsă, în atmosfera secetoasă, fără o picătură de ploaie. În universul caracterizat acum prin inerţie, nu se întâmplă nimic, în afara unei apăsări plicticoase, dominând spaţiul interior :'' Soarele ascuns / şi niciun strop de ploaie-/ doar plictiseală''.

Motivul poetic al florii surprinde prin gingăşie, varietate, valoare decorativă, simbolistică. Într-un haiku prezenţa florii sugerează puritatea şi adaugă câteva elemente graţioase într-un portret feminin. Expresivitatea se accentuează prin contrast cromatic (alb-negru), prin sugestie metaforică (fată-floare) trimiţând la folclorul românesc, prin sublinierea finală, care instaurează o stare de armonie cosmică, de fericire :'' Brânduşa albă / în părul ei negru-/ o adiere''. Altădată floarea se iveşte la frontiera existenţială, degradată (gardul ), într-un cadru încărcat de rusticitate, singurătate, tristeţe, semnificate de spini, de condiţia lor austeră. În contrast cu gardul părăginit este evidenţiat picturalul graţios având ca obiect o plantă înflorită: '' O volbură / printre spinii gardului.../încă-nflorită''.

O dezlănţuire stihială ( vârtejul ) poate oferi contemplatorului un moment de satisfacţie, amintind de ikebana. Dar acest aranjament floral, ocazional, are drept centru şi principiu filosofic totodată, două elemente misterioase, din regnuri diferite: piatra şi verdeaţa. Simpla lor răsucire în văzduh dezvăluie corespondenţe estetice: '' Ikebana.../ în mijlocul vârtejului/ pietre şi verdeaţă''. În mediul acvatic, motivul floral capătă valenţe expresive, în primul rând de natură cromatică. Peisajul este dominat de un alb imaculat ( nufăr, lebădă ), integrat în armonia universală. În timp ce nufărul atrage prin gingăşie, puritate, lebăda cu cântecul ei terifiant, tulbură, vălureşte, provoacă ritmuri tragice, dar în acelaşi timp sublime:'' Nufărul alb.../ cântecul de lebădă/ vălurind iazul ''. În alt loc, elementul floral este reprezentat de lotus, cu simbolistica lui asiatică, polivalentă, iar albul ( lebădă, floare ) înseamnă culoare dar şi lumină ( cunoaştere ). Aceasta din urmă vine dinspre lebădă şi se risipeşte printre flori, învăluind suprafaţa acvatică : ''Lacul cu lotuşi.../ lumina unei lebede/ printre flori albe''. În lipsa florilor, contemplatoarea descoperă înlocuitori, între care crengile pline cu chiciură.

Motivul poetic al lunii a fost valorificat în două ipostaze: în prima situaţie luna este configurată în simbolul ei maternal, în creştere, cauzând o aşteptare neliniştită şi o a doua situaţie, cu lună plină, sugerând împlinirea, perfecţiunea, când vântul rătăceşte printre crengi : Vântul dinspre sud / printre crengile fără frunze/ doar luna plină''. Într-un micropoem, luna se caracterizează prin glacialitate în ton cu drama din spaţiul teluric, din care au rămas doar sânge şi urme. Un epitet calificativ şi altul metaforic sugerează evenimente tragice, recente, înfricoşătoare:'' Sângele proaspăt / peste urmele de paşi-/ luna de gheaţă''.

Aerul , poetizat în câteva micropoeme, are funcţii diferite şi efecte surprinzătoare; aer glacial printre crengi goale, dar şi aer ca mod misterios de existenţă, în care vibrează o libelulă, simbol al graţiei. Coloritul dinamic ( roşie ), mişcarea uşor perceptibilă semnificată de gerunziul vibrând, aminteşte de starea de extaz a cuplului:' Vibrând în aer / libelula roşie /între noi doi ''. Uneori aerul în anotimpul alb este aspru, sub forma unui ger cumplit şi singurul refugiu pentru poetă îl reprezintă căminul, cu locul lui sacralizat, unde faţa mamei este asociată cu icoana şi poeta contemplă desenul exotic din ceaşcă :'' Un ger năprasnic-/pe fundul cănii de ceai / desen japonez''. În acest cadru intim, totul cade în amorţeală, până şi focul se mistuie încet, o dată cu viaţa omului : '' Focul din cămin/ abia mai pâlpâie.../vântul de iarnă'', creanga se clatină şi în exterior, într-un cadru confuz abia desluşim ceva conturându-se :'' În drum spre casă.../adăpostiţi de zloată/ un câine şi-un om''.

Magdalena Dale ne oferă un univers artistic plăcut, cu multe note originale, în care sensibilitatea se împreună cu vocaţia artistică.

Magdalena Dale, Ecourile tăcerii, Editura Verus, Bucureşti, 2009.

George Bădărău
badarau.george921@gmail.com

sâmbătă, 20 februarie 2010

MIRCEA TECULESCU - PORTI IN DEPARTARE

Mircea Teculescu adună în volumul Porţi în depărtare, mai multe specii literare de sorginte niponă, din creaţia sa: haibun, senryu uta, haiga, tanka, senryu kioka. Volumul poate fi citit şi interpretat în ordinea propusă de autor, cu cele şapte porţi ( din simbolistica antică ), reprezentând tot atâtea intrări şi ieşiri, într-un univers poetic autohtonizat. E un continuum cu secvenţe lirice, pe alocuri sclipitoare ca o ploaie de artificii, cu asociaţii insolite şi tematică variată; o invitaţie într-o grădină la aer curat.
În haibun, simbolul central este poarta ( în sens abstract ), dincolo de care începe o altă lume. Textele în proză înfăţişează banalităţi zilnice, sub forma unui jurnal de călătorie, memorialistică, reflexii finalizate într-un haiku sau tanka surprinzător prin simplitate. Întorcându-se acasă de la serviciu, grăbit, să nu întârzie la Serbarea pomului de iarnă, poetul descoperă un om căzut în stradă ( bolnav, beţiv ? ), neprevăzutul care îl îndeamnă la meditaţie pe tema înstrăinării fiinţei umane. Acesta oscilează între drama necunoscutului şi sacralizarea bradului la sărbători, prin prezenţa unui înger- marionetă: '' uite Moş Crăciun / îngerul în vârf de brad-/ primim iar o şansă.''
O zi aparent lipsită de spectaculos are poezia ei, exprimată în tanka din final, la întâlnirea între gărgăriţă şi o floare. Mai întâi o acumulare de evenimente casnice, având menirea să amplifice tensiunea dramatică : vizionarea unui thriller din 1954, la televizor, impresii despre cultura americană, răsturnarea valorilor, trecerea timpului, renaşterea naturii în spaţiul urban, unde se află în opoziţie elementele vizibile ale trecutului ( peticele zăpezii ) , cu elementele viitorului ( iarba ), abia bănuite: '' mustesc lângă bloc /peticele zăpezii-/undeva iarba.''
Nu lipsesc însemnările despre mizeria cotidiană, dintr-un sat cu multe case de vacanţă. Apa Săratei trece pe aici şi se umple de hârtii, pampers, vase de plastic, table ruginite, cauciucuri şi plânsul interior al contemplatorului îşi află o exprimare metaforică : '' sunetul ploii-/ în apa pârâului / curg iar lacrimi'', în antiteză cu civilizaţia daneză, surprinsă în tanka.
Pe un ton elegiac, poetul rememorează moartea unei fiinţe sărace, într-un cadru sumbru, dominat de luminiţa plăpândă din fereastră, simbol al cunoaşterii, al regăsirii drumului spre originar. În spaţiul rustic, patriarhal, cu noroi şi vânt puternic, există un obiect încărcat de sacralitate ( troiţa ) şi un câine care latră jalnic spre lună: '' în casa mică / nimeni nicăieri-/ un câine latră.'' Într-un alt haibun sunt schiţate, în antiteză, un supermagazin luxos din Tulcea, un mall în formă de cub şi un magazin mic unde se vând icoane, cărţi despre sfinţi, obiecte de cult ortodoxe. Simboluri ale permanenţei, cum sunt imaginile din icoane, apar într-un haiku frumos caligrafiat:'' neperisabil / îngerul stând într-un colţ-/cumperi ce vrei''. Primind cadou o icoană cu Iisus la maturitate, zugrăvită de un amator, poetul îşi pune problema adorării kitsch-ului.
Haibunul pe tema suferinţei ocnaşilor împrumută note despre estetica urâtului, de la T. Arghezi. În câteva fraze este descrisă în culori reci o salină de la Slănic Prahova, în care obiectivul de filmat se mişcă greoi, de la încălţările ocnaşilor, la vagoneţi ruginiţi, scule rudimentare de săpat sau la sculpturi în sare. Şi totuşi urâţenia are farmecul ei, dacă ştii să o priveşti :'' cristal reflectând / peticite botine-/ din pereţi de apă.'' A şaptea poartă are o temă de natură livrescă, trimiţând la gloria culturală a lui Brâncuşi, cu operele sale de la Târgu Jiu. Acolo coloana infinită devine coloana cerului, care face legătura cu arborele originar, într-un avânt dinamic sugerat de păsări:'' cu păsările / în avântul larg spre cer-/ coloana noastră''.
Cel puţin două haiga atrag atenţia prin graţia liniilor, prin tematică, analogii şi haiku-ul inspirat. Într-o pagină, desenul înfăţişează sloiurile plutitoare, gheaţa crăpată şi un pescăruş, iar meditaţia este subtil exprimată. În timp ce sloiurile îndepărtează marea în larg, poetul priveşte încântat un pescăruş, rătăcit în spaţiul teluric: '' formele gheţii / alungând marea în larg-/pescăruş pe mal''. O altă pagină oferă cititorului însetat de exotic, un desen în linie sigură, o creaţie de tip portretistic, reprezentând femeia japoneză în costum tradiţional şi alături un haiku pe tema graţiei, sugerată de o libelulă şi de freamătul frunzelor. Acestea au ca element comun un dinamism abia perceptibil, care înfioară plăcut contemplatorul de ocazie .'' O libelulă / poposind pe-o creangă-/ freamăt de frunze''.În primul poem haiga, revelaţia este legată de ocrotire, iar în cel de-al doilea, intenţia este de a reliefa graţia, în general.
Am selectat un Senryu uta, pentru nota satirică şi compoziţia rară, atras de cele două haiku-uri care încadrează tanka pe tema viscolului. O interogaţie retorică evidenţiază sentimentul de trecere a timpului, surâsul ironic, dezlănţuirea stihială. Iar în final, un haiku bazat pe jocul de cuvinte, alternanţa masculin- feminin şi un argument nevinovat :'' machit- machiată / zău, nu depinde de sex :/ Revelionul''. În aceeaşi linie caricaturală, satirică, poetul compune un senryu kioka, ironizând efectul băuturii asupra omului, care percepe fenomenul doar termic : '' o sticlă de vin / pe care şade raza / e februarie-/ uşor îmi voi aminti/căldura lui iulie''.
Multe poeme tanka sunt memorabile. Am selectat un text care sugerează senzualitatea, în imagini vizuale şi olfactive, un ritual al îmbăierii cu apa de ploaie, care dă părului nuanţe neaşteptate, unduiri şi miresme :''picură încet/ apa de pe streaşină/ într-o căldare-/mâine părul fetiţei / va undui înmiresmat''.Cartea lui Mircea Teculescu are caracter simfonic, rostogoliri de fluviu şi o bolboroseală secretă în lumea iniţiaţilor.
Mircea Teculescu, Porţi în depărtare, Editura Anca, Urziceni, 2008.
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

sâmbătă, 13 februarie 2010

Poeţi români în Antologia japoneză de haiku Meguro


Antologia menţionată mai sus este una bilingvă ( engleză- japoneză ), alcătuită din haiku-uri ale unor poeţi din USA, India, Austria, Bulgaria, Canada, Suedia, Croaţia, România. Am analizat doar micropoemele romaneşti şi le-am prezentat într-o ordine absolut întâmplătoare.
Un haiku pe tema singurătăţii evidenţiază spaţiul interior al camerei, izolat de uşă ( simbol al transcendenţei ). Dincolo de ea, începe macrocosmosul cu enigmele lui, în care vântul personificat şovăie la intrarea în casă: '' Nimeni la uşă-/ numai vântul / nehotărât '' ( Alexandra Flora Munteanu ). În compania unei feline, poeta se fardează în faţa unei oglinzi, obiect care simbolizează, în sens barbian, o dramă de conştiinţă. Pisica, atentă la fiecare mişcare, vine din lumea superstiţiilor şi încearcă să tălmăcească, în felul ei, misterioasele imagini din oglindă :''Fardându-mă la oglindă-/ pisica veghează / fiecare mişcare'' ( Oana Patrichi ). Un alt haiku înfăţişează un aspect din universul uranic, rezumând totul într-o secundă ; barza, element al teluricului, traversează luna proiectată în apă, în zbor descendent :'' Doar într-o clipă / barza în zbor planat / traversează luna ''( Dan Florică).
Poetul, îngândurat, contemplă apa din bazinul descoperit, replică la întinderea celestă. Aici universul acvatic este limitat, sub semnul artificialului şi aminteşte indirect de mitul lui Narcis. Nu adorarea chipului contează, cât încercarea de autocunoaştere, întreruptă de căderea gingaşă a petalelor în apă: '' Bazin descoperit-/o petală sparge iar şi iar/ oglinda apei '' ( Valentin Nicoliţov ).
Alţi poeţi sunt prezenţi în antologie cu câte trei-patru haiku-uri, între care şi Sonia Coman. Un univers floral, în care graţia şi prospeţimea dau note de armonie, este atât de fascinant încât simţul tactil rămâne în continuare deconectat. Poeta ezită să atingă nu numai aspectul material al florilor suave, dar şi universul reflexiv ( umbra ), prelungire a spaţiului concret: ''Flori proaspete-/ mâinile ezită / să le atingă umbra.'' Un alt micropoem are mai mult valoare decorativă, insistând asupra armoniei unui spaţiu geografic şi social, un punct de frontieră, luminat de-o parte şi de alta de floarea soarelui. Desigur, contemplatoarea a poetizat prin prisma cultului solar având revelaţia integrării în Marele Cosmos. Frontiera rămâne în acest caz un element al terestrităţii: '' Punct de frontieră- / de-o parte şi de alta / floarea soarelui.'' Universul modern al haiku-ului este reprezentat de data aceasta de trenul de noapte, simbol al trecerii timpului, valorificat la cote înalte de Marin Sorescu. Odată cu traversarea fluviului, spre lumea de dincolo, oamenii obosiţi se cufundă în visare : '' Tren de noapte -/ sute de vise / traversează fluviul .''
Altădată este vizat însuşi actul de creaţie, în semiîntuneric, unde se poate medita profund. Opoziţia lumină- întuneric favorizează existenţa unui univers reflexiv ( umbrele ), în planul creaţiei, reliefând antiteza alb- negru în pagina nescrisă. Actul artistic a avut întotdeauna note de mister : ''Lumină estompată-/ umbrele umplu/ pagina nescrisă.''
Nu întâmplător, Laura Văceanu aduce în prim-plan câteva elemente de pastel marin, la amiază, când soarele scoate în evidenţă deplina claritate a lucrurilor. Dar civilizaţia modernă este potrivnică şi la mal nu mai ajung sticle cu mesaje SOS : '' Amiază pe plajă -/ un val aduce pe ţărm / o sticlă de bere goală.'' Într-un haiku se apelează la pictural, înfăţişând albul păstos al ceţii şi un cadru acvatic, în care o barcă traversează umbra copacului. Peisajul se compune din ritmuri domoale provocate de apă şi barcă- simboluri ale feminităţii, în psihanaliză. Aşadar, obiectele lumii reale ( barca ) intersectează răsfrângerea acestora ( copacul ), în oglinda apei ( conştiinţa umană) : '' Ceaţă lăptoasă -/ o barcă traversează / umbra copacului.'' În mod gradual, cantitatea de apă se împuţinează de la un haiku la altul: mare, lac, izvoare. Poeta alcătuieşte în grabă, în culori cenuşii, o stampă a universului dezolant, cu un grup statuar feminin aducând apa cu ulcioarele, mişcându-se greoi, de parcă ar veni din preistorie, în timp ce seceta lasă urme adânci. În atmosfera sumbră s-a dezlănţuit forţa eoliană :'' Valea seacă-/ femei cu urcioare / în vântul aspru.''
Primul micropoem din grupajul lui Vasile Moldovan este o carte de vizită, cu o cromatică aparte, un alb excesiv care ţine loc de mesaj. E o construcţie poematică, bazată pe analogia ninsoare-păr, cu sugestii temporale, până la invazia de alb şi constatarea, uşor ironică, din final : '' Prima ninsoare-/ totul în jur este alb/până şi părul meu''. Într-un alt haiku, poetul îşi asumă rolul unui chiromant, care încearcă să desluşească destinul în palmă. Comunicarea iniţială este suprimată, în mod brutal,când magicianul constată lipsa de finalitate a unor repere ( linia vieţii ) : '' Citind în palmă.../linia vieţii / nu duce nicăieri.''Altădată, micropoemul dezvăluie un zbor cosmic, fără escală, de la un cer la altul. Este o ascensiune imaginară, simbolică, în spaţiul uranian, a celor o mie de cocori, în care îşi pun mari speranţe, oamenii aflaţi în situaţii limită : '' Zbor fără escală-/ de la un cer la altul, / o mie de cocori.'' Ultimul haiku debutează cu un grup nominal, care sugerează splendoare, bogăţie, nesfârşire ( nisipuri de aur ), aflat în antiteză cu atmosfera deprimantă a toamnei bacoviene. Vântul personificat cântă folosind de data aceasta instrumente muzicale improvizate : scoicile goale. Un vuiet prelung contrastează cu frumuseţea nisipurilor : '' Nisipurile de aur-/ vântul toamnei cântă / în scoicile goale.''
Haiku, antologie bilingvă engleză-japoneză, Meguro International Haiku Circle, Tokyo, 2009.
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com

duminică, 7 februarie 2010

"AŞTEPTÂND ÎN LINIŞTE" DE ION CODRESCU



Cartea intitulată „Aşteptând în linişte" (Waiting in Silence / Wachten in stilte) s-a născut, ca idee, la începutul lui 2009, atunci când Ion Codrescu a primit invitaţia, de la editura olandeză Schrijverke din Hertogenbosch, de a publica o carte cu poeme. Acesta a trimis editurii, în toamna anului trecut un manuscris cu toate poemele nepublicate, din care au fost alese aproape o sută. La scurt timp cartea a şi fost publicată, în ediţie bilingvă, engleză şi olandeză. Versiunea în engleză aparţine autorului, iar traducerea în limba olandeză a fost realizată de poetul Max Verhart.

Este structurată pe tema căutării liniştii, în realitatea secolului XXI, când falsele valori, zgomotul, dorinţa de îmbogăţire imediată sau crizele spirituale, şi chiar cele financiare nu ne mai permit răgazul de a ne aduna gândurile.

Poemele incluse în această carte invită cititorul la meditaţie, la căutarea liniştii interioare, la descoperirea frumuseţii ascunse din natură şi „la aprecierea acelor clipe care ne duc cu gândul mai mult la a exista în simplitate, decât la a trăi prin a poseda cât mai multe".

„Aşteptând în linişte" s-a bucurat de condiţii grafice de excepţie şi apare ca un volum de bibliofilie, datorită aspectului deosebit de atractiv creat de editori. La acest rezultat a contribuit şi autorul, cu cinci ilustraţii şi cu o caligrafie realizate chiar de el, în tehnica tuşului.

Pe supracoperta color se poate citi următorul text în limba engleză şi în limba olandeză: „Ion Codrescu - născut în 1951, în Cobadin, România - a publicat zece cărţi. Creaţia sa a fost premiată în Japonia, Statele Unite ale Americii, Croaţia, Marea Britanie, Serbia şi Muntenegru, Bulgaria şi România. Ca artist, a ilustrat mai mult de o sută de cărţi şi reviste, iar lucrările sale de grafică se află în colecţii particulare şi de stat din multe ţări. Este fondatorul Societăţii de Haiku din Constanţa şi al revistelor internaţionale de poezie haiku Albatros şi Hermitage”.

De asemenea, trebuie specificat că, anul trecut, la invitaţia poetei americane Carole MacRury, Ion Codrescu a realizat ilustraţia volumului de versuri „În compania ciorilor. Haiku şi tanka, între flux şi reflux“.

Volumul semnat de Ion Codrescu, „Aşteptând în linişte”, poate fi achiziţionat de toţi iubitorii de poezie din lumea întreagă, fiind distribuit atât în Olanda, cât şi în Statele Unite ale Americii, prin Editura „Red Moon Press”, utilizând website-ul: http://www.redmoonpress.com/catalog/ sau direct de la editura din Olanda, prin domnul Max Verhart (adresa de contact: max@verhart.org ) si din S.U.A. prin domnul Jim Kacian de la RED MOON PRESS , (adresa de contact: jim.kacian@comcast.net ).

sâmbătă, 6 februarie 2010

PREMIILE FILIALEI "DOBROGEA" A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMANIA PENTRU ANII 2008 SI 2009

“Imagine si text in haiga”,de Ion Codrescu, aparuta la editura Herald a fost desemnata in urma cu o luna Cartea de eseu a anului 2008 la Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Dobrogea de catre un juriu prezidat de criticul literar Nicolae Rotund.

Iata, cuprinsul acestei valoroase lucrari care vorbeste de la sine si incita la lectura:

Cuvant introductiv /7
Multumiri / 12
Argument / 15

Capitolul I

Haiga - arta care uneste pictura, poezia si caligrafia / 19
Context istoric / 21
Precizari terminologice / 23
Radacini spirituale si influente / 25
Shintoismul, confucianismul si budismul / 26
Nanga - pictura literatilor din epoca Edo / 28
Ceremonia ceaiului si ikebana / 30
Zenga - pictura calugarilor zen / 33

Capitolul II

Instrumente si materiale / 41
Pensula / 43
Tusul / 45
Piatra de tus / 48
Hartia / 50
Sigiliul / 53
Alte materiale, instrumente si accesorii / 57

Capitolul III

Imagine si text in haiga / 61
Textul / 64
Textul-poem / 64
Caligrafia textului / 71
Textul pictat sau pictura textului / 77
Imaginea / 83
Relatia imagine-text in haiga / 83
Imaginea - ilustrare directa a poemului haiku / 86
Imaginea - interpretare a poemului haiku / 90
Imaginea - juxtapunere dinamica a poemului haiku / 94

Capitolul IV

Principii ale spatiului pictural in haiga / 101
Yohaku sau spatiul gol / 103
Principiul sugerarii / 107
Raportul elaborat-spontan in haiga / 112
Consonanta imagine-text / 116

Capitolul V

Arta haiga in Japonia / 121
Perioada de inceput - secolul al XVII-lea / 123
Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea / 136

Capitolul VI

Arta haiga in Occident / 191
Pictura haiga in Occident - expozitii si publicatii / 193
Haiga - o seductie mentala, vizuala si emotionala / 202
Creatori de haiga din S.U.A., Australia, Franta si Romania / 205

Capitolul VII

Haiga - o experienta personala in plan estetic si didactic / 261
Spiritul picturii haiga / 266
Atelier de haiga / 279
Concluzii / 291
Note biografice ale artistilor / 296
Glosar / 316
Summary / 331
Indice de nume / 335
Bibliografie / 340