Covorul roșu destrămat
pană de cocor –
între pământ și cer
pus un kireji
Kireji, întreruperea dintre cele două
părți ale poemului, este un spațiu gol ispititor, o invitație făcută
cititorului de a-și încerca puterile închipuirii pentru a lega poemul. Juxtapunerea de calitate face din capul
locului un apropo. Unul, aș zice însă, pentru un cititor deja avizat, care s-a
mai întîlnit cu aluzia florii de măr la neaua abundentă. Așa că e vizată
direct avalanșa: mărul în floare – / cu risc de avalanșă / zborul din
cuib. Și, pentru că acest mod eliptic de a trata compunerea oferă spațiu
semantic suplimentar, este pomenit și potențialul declanșator al închipuitului
dezastru – zborul unei păsări.
Același măr, alte contexte. De data
asta, mulțimea florilor ar trebui să se intersecteze sau să se suprapună cu cea
a cuvintelor. Dar lor li se adaugă alte două aluzii, una a învățului și alta a
lui Nichita: mărul în floare – / la lecția de astăzi / Necuvintele. Se
pare că e vorba de o lecție care nu poate fi verbalizată.
Jocul și intersecția aluziilor sînt mai
bogate în haiku-ul următor și contextele se îmbrățișează. Albeața stabilește,
peste linia de kireji, o corespondență între ghiocel și dinte: ghiocel în
crâng – / după nopțile albe / pruncul c-un dinte. Nopțile albe sînt de fapt
cele nedormite de părinții care așteaptă răbdători dureroasa erupție.
Cîteodată, modul în care se insinuează
aluziile în substanța textului este deconspirat chiar de un poem: mălin înflorit – / în scrisori printre
rânduri / parfumul mamei. O face invizibil și penetrant, dar persistent
precum parfumul mamei sau mireasma mălinului.
Și, de cele mai multe ori, realitatea
este îmbogățită: petale de cireş – / de-o vreme gândurile / împrăştiate.
Contaminate, gîndurile se comportă ca petalele. Nu te mai obsedează, se scutură
de tine.
Iată și o legătură mireasmă autentică:
o urmă de ruj –
după picnic și-n oraș
aromă de fragi
O urmă de ruj abia
vizibilă. Dar cu prospețimea aromei de fragi. Păstrată stăruitor de buzele
stigmatizate. Invadînd orașul. Avem de a face cu o multiplă transfigurare
prin cumul aluziv.
Aluzivul bine pus în scenă reușește să
creeze o situație cu cît mai echivocă cu atît mai expresivă: pustiu de iarnă – / din prag până la
poartă / aceeași urmă. Insistența revenirii la poartă, sugestia aceleeași
urme singuratice, anotimpul devenit vîrstă construiesc un spațiu virtual mult
mai consistent decît vreo realitate searbădă și banală.
Lucruri aparent desperecheate, evocate
parcă sacadat, compun pe planul amintirii o succesiune de o nostalgie
amețitoare: vârtej de frunze – / un copil cu role noi / tot mai departe.
Sfîșietoare.
Miniatursimul micului poem impune
autorului talentat să nu irosească motivele aluzive ivite firesc pe parcurs: castane
coapte – / căscând gura pe alei / puii de arici – este folosit tot
materialul, și castanele, și cojile. Motivul broderiei, odată ivit, se extinde
fără opreliști de la florile gerului la nesațul moliei: flori de gheață-n geam – / mănușile brodate /
de o molie. Cu desăvîrșită
migală, poți fructifica potențialul sugestiv al elementelor incluse în poem ca
pe o mină fabuloasă de aur: mină de aur – / un vierme și-o furnică / într-o
gutuie.
În final, iată și un poem care
surprinde alura și statura deșirată a autorului de haiku:
desculț prin iarbă
în țârâit de greieri -
cu capul în nori
____________________________
*Luminița Petrea - Puf de păpădii
