clic pe logo

 siglaROKU

joi, 28 octombrie 2010

Apus de soare…/ Coucher de soleil…

Photobucket

Pe coperta a IV-a scrie:
Titlul acestei antologii, Apus de soare, şi-a găsit ecoul în poemul haiku de aici:
Apus de soare –
la plecare umbra ta
ar mai rămâne

Le titre de cette anthologie, Coucher de soleil, trouva son echo dans le poeme haiku que voici:
Coucher de soleil –
au départ ton ombre
voudrait encore rester


La Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti, a apărut în aceste zile Antologia de haiku intitulată Apus de soare…/ Coucher de soleil… Antologator este Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku din Bucureşti din 2009, redactorul şef al revistei HAIKU.

Antologatorul le mulţumeşte tuturor celor care au contribuit benevol la realizarea acestei cărţi :
- autorilor (români şi francezi) ;
- traducătorior şi în mod special doamnelor Virginia Popescu (România) şi Nicole Pottier (Franţa).

Coperta este realizată de Florin Maximiuc.

Cartea are un Motto:
„Poemul meu nu este poem. Când veţi înţelege că poemul meu nu e un poem vom putea vorbi despre poezie.”
Ryokan (1758-1831)


Prefaţa cărţii este semnată de Valentin Nicoliţov. Spicuim:

„Ca şi poemul într-un vers din România, poemul haiku este unul dintre cele mai mici poeme care există, o simplă frază cu şaptesprezece silabe suspendate într-un colţ de spaţiu şi timp.”

„Este un poem foarte scurt, un tristih format de obicei în 17 silabe (5/7/5). Conţine o referinţă la natură (kigo), la o realitate independentă de sentimentul uman, şi o cezură, după primul sau al doilea vers.”

„Poezia în general nu este un simplu joc al minţii. A citi şi a scrie haiku înseamnă a descoperi o altă concepţie despre poezie. Poemul haiku mai ales, sub calmul său aparent, reflectă drame sufleteşti reale. Poemul haiku solicită imaginaţia fiecărui cititor, invită la reflecţie realizând zone de interferenţă între diferite genuri de poezie. Precis, subtil,fără nici un artificiu literar, el evită procedeele obişnuite, cum ar fi rima şi metafora.”

Poetul face o scurtă trecere prin etapele pe care le-a parcurs haiku-ul din Japonia până în prezent, precum şi la noi în ţară.

„În martie 2010, Revista Haiku a sărbătorit 20 de ani de la prima sa apariţie. În jurul Societăţii Române de Haiku şi al Revistei Haiku se desfăşoară activităţi importante: concursuri anuale internaţionale de haiku ( în 2010 a avut loc a şaptea ediţie), expoziţii de foto-haiku, lansări de noi cărţi de haiku şi antologii, cenacluri. Cu ocazia celei de a 20-a aniversări a Revistei Haiku sunt editate Antologia română de haiku – 20 de ani de haiku – Când greierii tac… şi Antologia româno-franceză de haiku – Apus de soare, bilingvă, cea din faţa dumneavoastră, două evenimente editoriale remarcabile pentru mişcarea română de haiku.”

„Datorită ediţiei bilingve, Antologia româno-franceză de haiku ne permite să observăm apropierea culturală dintre România şi Franţa şi, de asemenea, să constatăm faptul că poemul haiku a fost adoptat de culturile română şi franceză într-o manieră asemănătoare.”

„Pentru a realiza această antologie bilingvă au fost făcute apeluri haijinilor români şi francezi prin intermediul Revistei Haiku (în România), al Revistelor Gong şi Ploc! (în Franţa). Au răspuns 64 de autori care au trimis 384 poeme haiku.”

Autorii sunt prezentaţi în ordine alfabetică. Sunt autori care scriu haiku de mai mulţi ani.

„Cu ocazia lansării acestei Antologii româno-franceze de haiku permiteţi-mi să felicit pe toţi poeţii participanţi!

Valentin Nicoliţov
Preşedinte al Societăţii Române de haiku
e-mail: valentin.nicolitov@yahoo.fr
Bucureşti, octombrie 2010”

Sunt prezenţi, cu câte 6 haiku-uri, în limbile română şi franceză, următorii autori:

Jean Louis d’Abrigeon, Maria Adam, David Alexandru, Jean Antonini, George Bădărău, Jules Cohn Botea, Brigitte Briatte, Valentin Busuioc, Marise Chaday, Marius Chelaru, Dominique Chipot, Michèle Chrétien, Şerban Codrin, Magdalena Dale, Iulian Dămăcuş, Clara Delhaye, Marie-Hélène Depauw, Diane Descôteaux, Dan Doman, Huguette Ducharme, Michel Duflo, Anastasia Dumitru, Danièle Duteil, Véronique Dutreix, Patrik Druart, Adina Enăchescu, Patrik Fetu, Damien Gabriels, Martin Gabriel, Simone Gabriel, Jean Gualbert, Lucien Guignabel, Nicolas Grenier, Florin Grigoriu, Vali Iancu, Letiţia Iubu, Alain Kervern, Utta Siegrid König, Sophie Leblanc-Chevalier, Djamal Mahmoud, Paul de Maricourt, Ioan Marinescu, Vasile Moldovan, Teodora Moţet, Ecaterina Neagoe, Valentin Nicoliţov, Dan Norea, Lydia Padellec, Anna Pakulska Tadjuideen, Radu Patrichi, Virginia Popescu, Jaques Poullaouec, Catherine Rigutto, Christophe Rou, Paula Romanescu, Dumitru Roşu, Patrik Somprou, Constantin Stroe, Maria Tirenescu, Marian Nicolae Tomi, Ştefan G. Theodoru, Ion Untaru, Ţicu Valer şi Laura Văceanu.

Fiecare autor prezent în antologie are câte o scurtă biografie din care putem afla unde trăieşte, ce a publicat, ce premii a obţinut.

Câteva exemple, ca provocare:

Neînţelegere –
Pe două roţi, omul cu butelii
Cât pe ce să ajungă la zei

Incompréhension –
le livreur de gaz en deux roues
a failli rejoindre ses dieux

Jean Louis d’Abrigeon
Franţa
*
Câinele
târând un papuc –
îi mai trebuie trei

Maria Adam
*
Umbra pinului
şi a călătorului –
între ei nimic

David Alexandru
*
Frig năpraznic
amândoi îşi vâră mâna
în buzunarul ei

Grand froid
ils mettent tous les deux leur main
dans sa poche

Jean Antonini
Franţa
*
Casă la ţară –
prin acoperişul spart
răsare luna

George Bădărău
*
Zâmbetul orbului –
în cutia cu monede
câteva frunze

Valentin Busuioc
*
În camera mea
între cărţi doar eu şi praful –
seară de iarnă

Marius Chelaru
*
Deja o furnică
pe caietul
din copilărie

Déja une fourmi
sur le cahier
dans mon enfance

Dominique Chipot
Franţa
*
Cea dintâi noapte.
Mireasa izgoneşte
crinii din casă

Şerban Codrin
*
Afară-i viscol –
pe fundul ceştii de ceai
desen japonez

Magdalena Dale
*
Optzeci şi unul de ani –
cu coşul de fragi
se întoarce de la câmp

Quatre-vingt-un ans –
avec son panier de fraises
s’en revient des champs

Diane Descôteaux
Canada
*
Haltă uitată –
în literele ruginite
cuiburi de vrăbii

Dan Doman
*
Soarele
prizonier
într-o coacăză

Le soleil
emprisonné
dans une groseille

Véronique Dutreix
*
În amurg –
saltul suplu al pisicii
pe acoperişul garajului

Tombée du jour –
le bond souple du chat
sur le toit du garage

Damien Gabriels
*
Gard de cimitir –
florile salcâmului
între două lumi

Florin Grigoriu
*
Nici ţipenie –
doar eu şi albinele şi eu
la cules de soc

Vali Iancu
*
Citind scrisoarea
în ochii mamei sclipesc
lumini şi umbre

Vasile Moldovan
*
Curăţenie –
pe masa bunicului
ultimii ochelari

Valentin Nicoliţov
*
Flori de hârtie –
caprele groparului
nefericite

Dan Norea
*
În noaptea albă
îmi dau singur palme –
un ţânţar flămând

Radu Patrichi
*
Ploaie de stele –
pentru cerşetorul orb
doar întuneric

Virginia Popescu
*
Ieşită de la coafor
ea-şi priveşte imaginea
în toate vitrinele

Sortie de chez le coiffeur
elle guette son reflet
dans toutes les vitre

Christophe Rohu
Franţa
*
Cuibul de barză
şi casa bunicii –
ambele goale

Constantin Stroe
*
Tac şi dulăii –
lângă crucea bătrână
concert de greieri

Marian Nicolae Tomi
*
La geamul casei,
pescarul trist şi-un peşte
uscat din toamnă

Laura Văceanu

sâmbătă, 9 octombrie 2010

ROMANI LA FESTIVALUL DE LA PECS

La Pecs ( Ungaria ) s-au întâlnit autori de haiku din Japonia, Bulgaria, Franţa, Olanda, Danemarca, Ghana, Italia, Croaţia, România, în cadrul unor recitaluri de excepţie din creaţia de sorginte niponă, mese rotunde, care au finalizat prin tipărirea unei antologii atragătoare şi înfiriparea unor prietenii. Răsfoiesc încet, cu plăcere, paginile cărţii, insistând, în mod deosebit, asupra poeţilor români, prezenţi la Festival.


Într-un haiku, poetul atras de atmosfera de crepuscul meditează într-o seară de vară, în apropierea spaţiului acvatic, având ca protagonist, câinele. Cerul pare răsturnat în apă şi patrupedul, inteligent, aspiră la înălţimea uranică, la cunoaştere, sorbind odată cu apa şi imaginea răsfrântă a stelelor: ’’ seară de vară -/ câinele bea din baltă / toate stelele ’’ ( Marius Chelaru ).



Un alt micropoem evocă absenţa ( lipsa fluturelui ), adorat pentru gingăşie, graţie, spectacol ) şi aduce în prim- plan imaginea cumulativă a melcilor, după ploaie, o adevărată invazie cu conotaţii sexuale. Efemerul este reliefat de ploaia de vară, scurtă, trecătoare ca existenţa umană, însoţit de regretul de a nu putea admira baletul unui fluture : ’’ Niciun fluture, / dar atâţia melci după / ploaia de vară ’’ ( Vasile Moldovan ).


Tema efemerului apare şi într-un alt haiku, unde natura este surprinsă, în valori plastice senzuale, cu finalităţi apocaliptice. Pe de-o parte este evidenţiat sublimul, natura contemplată ca o operă de artă, pe de altă parte timpul nimicitor ( valul ), văzut din perspectiva unor cataclisme, care mătură totul în cale : ’’ Efemer desen -/ un singur val şi paşii / s-au şters după noi ’’ ( Ecaterina Zazu Neagoe ).


Câteva semne ( frunze moarte, banca ) trimit la melancolia anotimpului autumnal, caracterizat prin solitudine, degradare, cuplu cuprins de regret, semnificat de imagini poetice cumulative. Cele trei substantive ( frunze, banca, toamna ) capătă valori simbolice iar punctele de suspensie din final amplifică emoţia în faţa lucrurilor perisabile : ’’ Frunze moarte / lângă tine pe bancă – încă o toamnă... ’’( Valentin Nicoliţov ). Motivul poetic al mărului este pus în legătură cu o fecioară amintind de arhetipul biblic, de imaginea primului cuplu. Valorificând mitul adamic, într-o manieră personală, poeta surprinde analogia gură masculină- fecioară răzvrătită, ca o contopire, ca o nuntire nu în oul barbian, ci în mugurul de măr, anticipând desfăşurarea secvenţei mitice : ’’ ca o fecioară răzvrătită / stă gura ta / într-un mugur de măr ’’( Amelia Stănescu ).


Tema romantică a lunii, evocată în timp ce răsare, dezvăluie un grup de pescari, solitar, pierdut în spaţiul acvatic imens. În antiteză, marea veşnică, infinită, tulburătoare şi grupul uman mărunt, efemer. Această scvenţă marină este proiectată în mit, prin imaginarea unei sirene în marele necunoscut : ’’Răsăritul lunii / îi prinde în larg -/ undeva o sirenă’’ ( Laura Văceanu ). O notă religioasă aduce un haiku care schiţează conturul unei cupole, în plan ascensional ( pe deal ), cu deschidere spre înălţimea uranică. E un mod de a comunica subtil cu divinitatea prin rugăciuni şi prin limbajul secret al clopotului, în timp ce în plan descendent se ivesc aşezările urbane, moderne, , în ton cu civilizaţia coborâtă în profan : ’’ capela pe deal / e deschisă spre ceruri-/ jos oraşul ’’ ( Marius Chelaru ).


În unele micropoeme domină elementul- surpriză la nivel stihial, fenomenul se dezlănţuie în imagini poetice vizuale şi auditive, care evidenţiază degradarea cosmosului. Pe neaşteptate, un flux luminos( fulgerul ) este urmat de un cataclism uranic, unde cerul, de o concreteţe incredibilă, se aseamănă cu fereastra spartă de ştrengari : ’’ Dintr-o dată / lumina unui fulger-/ cerul în ţăndări ’’ ( Vasile Moldovan ). Motivul poetic al ceaiului, surprins într-o manifestare diafană ( abur )se metamorfozează în elemente antropomorfe ( mână ) în interiorul plăcut al camerei. În timp ce spaţiul interior devine un cadru favorabil meditaţiei intimiste, în spaţiul exterior, nesfârşit, viscoleşte într-un decor excesiv de alb : ’’ Aburul de ceai / Ia forma mâinii tale-/ ninge viscolit ’’ ( Ecaterina Zazu Neagoe ).


Ritualul existenţial pare să fie surprins într-un scenariu redus la câteva secvenţe semnificative, sugerate prin enumerarea unor substantive, într-o ordine, care pregăteşte finalul dramatic. Într-un incipit, intenţionat banal, poetul se înscrie în circularitatea diurnă ( încă o zi ), iar drama se amplifică treptat, între o ceaşcă de cafea şi sirena salvării, cu şocuri emoţionale : ’’ Încep înc-o zi : / cafea, tramvai, metro, / sirena salvării ’’ ( Valentin Nicoliţov ).


Opoziţia lumină- întuneric reliefează, ca în poezia lui Blaga, fascinaţia erosului. Lumina, simbolizând cunoaşterea, înţelegerea rosturilor firii, dispare iar întunericul amplifică tainele, care devin alte forme de înţelegere. Mai ales noaptea, meditaţia erotică ia amploare, gândurile de dragoste ’’ înfloresc ’’, având tonalităţi maladive : ’’ Lumina s-a stins / în întuneric înfloresc / bolnave gânduri de dragoste ’’( Amelia Stănescu ). Într-un alt haiku, luna este evocată în absenţă, urmărindu-se şi aici opoziţia lumină- întuneric, taina, efectele misterioase. În umbră, poeta pare stăpânită de vraja orfică ( greierii ) şi terorizată de vietăţile minuscule ( ţânţarii ), în aşa fel încât marea artă ( muzica ) se opune bâzâitului profan, semnificat de ţânţari, în tentativa lor carnală : ’’Lună ascunsă - / captivată de greieri / uit de ţânţari ’’ ( Laura Văceanu ).

Iată doar câteva exemple din creaţia românilor, care au impresionat asistenţa la Pecs.

World Haiku Festival Pecs, 2010.

George Bădărău