Ezitînd între
linie și literă*
Corneliu Traian Atanasiu
Autoarea nu scrie haiku decît de la
începutul lui 2013. Timpul scurs de atunci nu pare prea lung, dar stăruința cu
care a citit și a asimilat exigențele sobrietății acestui poem a rodit mai
repede și mai suculent ca la alții. Cu siguranță este vorba de un talent pe
care l-a cultivat asiduu într-un mediu prielnic, în ambianța concursurilor
online ROMANIAN KUKAI și Romanian Haiku și a informației
existente în biblioteca online a grupului RO KU. Rezultatele s-au concretizat
într-un număr impresionant de premii obținute în nici doi ani atît la
concursurile interne, cît și la cele din afara țării.
Preferința pentru haiku se datorează
însă și formației sale, și anume faptului că lucrează cu pensula și culoarea,
apropiindu-se astfel de stampa japoneză și de desenul în tuș sumi e. Imaginea
picturală, rezultată din cîteva tușe expresive, este într-un anume fel
asemănătoare schiței pe care autorul de haiku o realizează din însăilarea
cîtorva cuvinte. Tușa, ca și cuvîntul, este cu atît mai grăitoare cu cît e mai
reținută și mai sugetivă. Refuzînd conturarea (unui întreg), ea își păstrează
nealterată detenta aluzivă.
Poemele Danielei, în ciuda simplității
fluente a textelor, îmbină elipsa cu împletirea discretă a firelor aluzive. Ceea
ce descoperi în profunzimea lor, dincolo de imaginile și scena evocată, este o
anume atmosferă, un climat sufletesc și spiritual. Acea caracteristică a
haiku-ului pe care japonezii o numesc kigo.
Acea misterioasă calitate odorizantă a unor cuvinte privilegiate care răspîndesc
în întreg poemul miresmele unui anotimp aparte. Veți găsi mai jos cîteva poeme
care excelează în această tentativă.
În seara (rece) de iarnă, cu calda
moliciune a șalului pe umeri, fata se simte deodată îmbrățișată de parfumul
copilăriei ocrotite de mama acum absentă. O atmosferă izvorînd nu doar din
scena propusă ci și din florile șalului cusute, poate, chiar de mîna mamei.
seară de iarnă
–
parfumul mamei
rămas
în şalul cu
flori
Preferința pentru senzațiile care-și
amplifică efectul în complicitatea tăcerii se remarcă și în poemul următor:
noapte geroasă
–
împărţim
tăcerea şi
aroma de ceai
Aroma
ceaiului, care-i unește pe cei doi, are nevoie de un regim potolit și totodată profund
al respirației. Desfătarea este a întregii atmosfere, nu doar a savurării
ceaiului. E reculegere și cuminecare.
Aceeași
atmosferă profundă este încărcată în poemul de mai jos cu efluvii spirituale
stîrnite de imaginea pictată pe evantai. Înfierbîntarea lunii de miere este
ponderată de răcoarea binevenită a suflării sacre sosită de pe muntele
Fuji.
în luna de
miere pe plajă –
deschizând
evantaiul
iarna pe
muntele Fuji
Delicatețea cu care se cuplează cele
două imagini contrastante ale poemelor ce urmează pare să dea întreaga
amplitudine a unui interior domestic, care, sub acoperișul său, reușește nu
doar să-și apere locatarii de intemperii, ci le asigură și acel spațiu propice
în care sufletul și viața reverberează plenar, la unison cu simbolurile
nostalgice ale celor ce pe moment sînt absente.
vântul de
iarnă –
în foşnet de
frunze doar
stampa cu
bambuşi
vântul de
toamnă –
pe ceainic
înflorită
o creangă de
măr
Din poemele citate mai sus, este
evidentă predilecția pentru parfum, aromă, foșnet, adieri și efluvii, pentru ceea ce circulă imapalpabil
și invizibil, impregnînd scenele și lumile evocate. Lucirea discretă și
complice a unui ibric, contrastînd și cu vechiturile, și cu cafeaua expresso,
ca și sărutul imaginat al mamei, au și ele capacitatea discretă de a reverbera expandînd poemele de mai jos.
cafea expresso
–
în piaţa de
vechituri
lucind un
ibric
sărutul mamei
primul vis din
an –
pe obrazul meu
din nou
Sînt numai cîteva dintre poemele
volumului, cele care surprind prin recuzita delicată și prin aplecarea spre
starea de reverie pe care o cultivă haiku-ul. Așa cum se întîmplă și în poemul
ce urmează:
ceaiul de la
ora cinci –
soarele de
primăvară apune
în ceaşca cu
muntele Fuji
Titlul volumului este emblematic
pentru ființa zveltă și fragilă a unui poem oarecum stingher în spațiul
literar. Un poem care, deși folosește cuvintele, o face cu o deosebită sfială,
ca și cum ar prefera ca scrierea să se oprească undeva unde tușele mai ezită
între linii și litere.
lumini şi
umbre
peste
stânjenei –
pregătesc
pensulele sumi e
__________