NOPŢI CU LUMINĂ
Laura Văceanu
Autor
prodigios cu asupra de măsură, Ion
Cuzuioc, medic şi scriitor complex cu zeci de volume publicate, s-a născut
în Ţareuca, Republica Moldova. Scrierile lui literare au apărut în antologii
şi-n culegeri colective (209 lucrări) din Austria,
Canada, Coreea de Sud, Rusia, Franţa, România, SUA, Muntenegru şi Macedonia,
de asemenea, în paginile multor dicţionare. A scris şi a publicat romane,
nuvele, poveşti şi povestiri pentru copii, schiţe umoristice, teatru,
publicistică, cronici literare, eseuri şi sfaturi medicale, prefeţe. Toate
acestea se regăsesc în reviste din România,
Canada, SUA, Austria, Australia,Muntenegru, Macedonia, Israel şi din Republica
Moldova. Despre opera dumnealui, au scris frumoase cronici, recenzii,
eseuri, un număr foarte mare de literaţi şi personalităţi culturale din
Republica Moldova şi România. Am reţinut câteva nume şi primul pe care-l
amintesc este al academicianului Nicolae
Dabija, fost Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din
Republica Moldova, apoi pe cel al lui Arcadie
Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Acesta
din urmă afirmă că Ion Cuzuioc ,,este
cunoscut prozator eminamente liric, care merge pe filonul poetic…, are forţă
epică, întru a depăşi cadrul liric de a explora materia epică, de a rupe
fragmente epice şi de a le transforma în proză de proporţii, lucru pe care l-a
făcut cu brio în romanul ,,Voiaj în hău’’. Academicianul Ion Hadârcă spune
despre scriitor că ,,are ochi lucid,
spirit demn, şi mâna sigură…cu distincte urme caligrafice, în apărarea
dreptăţii, moralităţii, onestităţii şi nepreţuitelor valori umane încă necesare
echilibrului social. Toate aceste mostre de caligrafie spirituale sunt adunate
în portrete-medalion şi în volumul de eseuri „Lume, lume...”.
După
paginile celor care au notat calităţile literare, de prozator, eseist,
cronicar, critic, în final descopăr că
Ion Cuzuioc scrie haiku şi tanka, tipuri de poezie zen, iar eseistul
bucureştean Corneliu Traian Atanasiu,
coordonator al blogg-ului Romanian Kukai, îi comentează mai multe haikuuri,
două din ele pe care îmi permit să le citez, pentru frumuseţea imaginilor şi
valoarea lor estetică: ,,în prag de iarnă / paingul cedează bunei /
locul la stative.’’ Este un text sensibil, elegiac, aducând imaginea
bunei - bunicii. Ea nu mai este şi pânza neuitării o ţese păianjenul. Al doilea haiku: ,,ninsoare în toi – / făina la
moară / pe faţa tatei’’ este aproape un senryū – ne imaginăm masca de
pe chipul tatei dată de făină cu o grimasă comică, o mască. Textul este însă un
haiku foarte reuşit, bazat pe omonimia care creează aici o metaforă, şi de ce
nu un joc de cuvinte: ninsoarea făinei de pe chipul tatei trimite la ninsoarea
reală, numai că aici nu este kigo de iarnă, pentru că avem un limbaj aluziv.
Ambele texte foarte reuşite, respectă canoanele speciei lirice haiku. Lui
Corneliu Traian Atanasiu i se alătură poeţii de haiku Florin Grigoriu, Andreea Maftei, Florin.C.Ciobîcă, Lavana Kray, Maria
Oprea, Dan Norea, Ana Urma, Nicolae Tomescu şi Mihaela Cojocaru.
În
cele ce urmează, voi încerca să notez câteva idei legate de conţinutul unor
poeme tanka din cartea ,,Nopţi cu lumină”, titlu inspirat dintr-un text
publicat aici. Dar înainte de a vorbi despre tanka scrise de Ion Cuzuioc,
reamintesc drumul acestui poem de la Soare Răsare către literatura universală,
inclusiv în cea de limbă română. Tanka ,,este
expresia naturală a sufletului japonez’’ … şi ,,constituie specia de bază a
liricii clasice nipone pe parcursul unei evoluţii de aproape un mileniu’’[1]este
un poem scurt de doar cinci versuri şi 31 de silabe (5-7-5-7-7), specific
liricii japoneze. A apărut la curtea imperială prin secolul IX, şi împăratul,
văzând că se scrie mult consideră că nu trebuie să se piardă texte valoroase, a
trimis prin ţară reprezentanţi ai curţii să culeagă poeziile tanka, iniţiind
Biroul poeziei un fel de Minister al poeziei. Aşa au apărut culegeri ca
Manyoshu şi Kokinshu. Trăsături ,,estetice
ale acestui poem sunt: miyabi (eleganţă), după poetul Ki no Tsurayaki şi yugen
(vraja tăinuită şi misterioasă). Tanka este un poem când izvorăşte din
profunzimea kokoro-ului (spiritului)… şi este guvernată de o artă poetică ce
pune accentul pe aspectul semantic al limbii’’.[2] Cel
mai cunoscut ca valoros poet şi teoretician japonez de tanka este considerat
Fujiwara no Teika (1162-1241). Iată două texte care-i aparţin:
În
jurul culmei muntelui Către seară
o
mână de nori plutind, dincolo
de un cârd de nori
şiruri
de gâşte sălbatice în zbor. lâncezeşte
gândul meu
pe
când luna se ascunde după fiindu-i
dor de cea dragă
un
pin pe mal[3]
îndepărtată
cum e cerul[4]
Primul
poem tanka este un pastel cu un peisaj specific Japoniei, iar cel de-a doilea
un frumos poem de dragoste, eului liric ,,fiindu-i dor după cea dragă’’.
Japonezii înşişi consideră tanka adevărata poezie, faţă de celelalte specii
lirice, iar poetul ialomiţean Şerban Codrin, care a scris sute de astfel de
poeme, crede că tanka este ,,cântecul de
orgă al liricii nipone”.
Citind
şi recitind poemele tanka scrise de poetul Ion Cuzuioc, mi-a fost destul de
greu să selectez câteva pe care să le supun atenţiei cititorului, şi primul
text este chiar cel cu care se deschide cartea ,,Nopţi cu lumină”:
Pe prispa casei
dansez hora unirii
de unul singur –
peste satul părăsit
doar vârtejul de frunze
Câtă nostalgie, tristeţe îi trezeşte în suflet imaginea
casei părinteşti unde revine după mult timp. De altfel, în multe situaţii
literare sau evenimente culturale, scriitorul mărturiseşte ce topos minunat i-a
oferit satul natal Ţareuca. Simboluri ale spaţiului românesc: ,,prispa casei’’,
,,hora unirii’’ sunt cuvinte ce asigură identitatea de neam. Li se adaugă doina
(cântec de dor şi de jale, intrată în patrimonial universal UNESCO), codrul şi
comuniunea românului cu natura (aici ,,vârtejul de frunze’’). Dacă urmărim
construcţia pe baza canoanelor japoneze, kireji (linia de pauză) desparte
poemul în două, după versul al treilea. Prima imaginea redă, microcosmosul –
prispa casei a doua macrocosmosul - satul Ţareuca (colectivitatea opusă
individului: ,,dansez hora unirii de unul singur’’. Subtil autorul strecoară
visul unirii românilor. Poemele au ca tematică natura sub toate aspectele: o buburuză, pomii înfloriţi, teiul înflorit,
salcia pletoasă, aripi de cocor’’; dragostea
faţa de familie: mama, tata, bunul buna, şi faţă de iubita: dragobetele;
tradiţii, obiceiuri, sărbători religioase: Paşti,
Crăciun, Sfânta Scriptură, ruga. Exemple:
cântă doine de jale
într-un crâng uscat –
fâşii forestiere
tăiate fără milă.
Cuibul de cocori
lângă hogeagul casei
plin de căldură –
în cutia poştală
un ţârâit de greieri.
Nopţi albe
aşternută peste sat
lumina în jur –
în casa bunicilor
nepoţeii cu cântece.
Ultima rugă
o candelă pâlpâind
la miezul nopţii –
de pe câmpul de luptă
scrisorile soţului.
Toate aceste
tanka vorbesc despre identitatea neamului românesc: colindul de ceată din curtea gospodarului, mireasma aburului pâinii, fluierul şi doinele, hogeagul casei, casa
bunicilor şi ultima rugă – o candelă
pâlpâind. Un amestec de imagini redau, fie durerea eului liric, atunci când
vede că dispar copacii, iar în cutia poştală ţârâie greieri, fie bucuria
rememorării unor momente şi fiinţe dragi, cum sunt: seara colindelor, hogeagul
casei plin de căldură, casa bunicilor plină de cântecele nepoţilor, iar candela
aprinsă din timpul rugăciunii amintind de credinţa străbună întru Hristos, care
a susţinut românismul, încât străbunii au putut să înfrunte cu demnitate
încercările istoriei. Pentru ca să aducă aici şi imaginea războiului, autorul
aminteşte de scrisorile soţului de pe câmpul de luptă, situaţia dramatică a
popoarelor care doresc pace, nu război.
În ceea ce
priveşte structura, scriitorul Ion Cuzuioc respectă numărul de silabe ale unui
poem tanka tradiţional japonez, iar textele libere de acest canon evident că
nu-şi pierd din frumuseţe şi valoare. Discursul liric înregistrează un limbaj
simplu, dar cu conotaţii semnificative, bazat pe omonimie şi polisemie.
Figurile de stil, specifice liricii occidentale: simbolul, unele metafore,
sinesteziile specifice liricii nipone le descoperim în poemele citate.
Recomand
lectura cărţii, şi apreciez faptul că autorul a adaptat cu talent imagini
specifice toposului românesc filtrându-le prin canoanele estetice ale poeziei
de tip zen.
[1]Florin Vasiliu şi Brânduşa
Steiciuc, Interferenţe lirice - Constelaţia haiku, Cluj-Napoca, 1989, p.108.
[2] Florin
Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc, op. cit.,
p.112.
[3] Ibidem, p.121.
[4] Ibidem, p. 125.
