clic pe logo

 siglaROKU

luni, 13 aprilie 2009

PRIMUL COCOR romanian haiku, anul I de concurs



Volumul apare la împlinirea unui an de cînd se desfăşoară concursul săptămînal de pe Romanian Haiku, este tipărit la Editura Grinta din Cluj, are 188 de pagini şi cuprinde poemele a 18 autori participanţi la concurs. În prima parte se află toate poeme premiate în cele 52 de săptămîni, iar în cea de a doua încă 12 poeme ale fiecărui autor, însoţite de o fotografie şi o scurtă notă biografică.




Cuvînt înainte



Sînt foarte încîntat că volumul de faţă iese prin colaborarea cîtorva dintre participanţii la concursul săptămînal desfăşurat pe Romanian Haiku. Dorinţa mea, la scurt timp după ce am lansat site-ul şi concursul ROMANIAN KUKAI, a fost aceea de a închega o comunitate online a iubitorilor de poezie niponă. Un lucru de a cărui dificultate mi-am dat seama abia pe parcurs. Căci, deşi internetul oferă mijloace de comunicare şi informare de excepţie faţă de cele existente înainte, mijloace pe care, măcar în parte, am reuşit să le găsesc şi să le pun în valoare, spiritul de cooperare care să însufleţească şi să articuleze comunitatea se naşte destul anevoios.


Dan Norea, coordonatorul acestei iniţiative editoriale, m-a rugat să încep de la Adam şi Eva şi să fac un scurt istoric al celor petrecute. Strămoşii sînt recenţi, abia s-au ridicat pe picioare şi se clatină caraghios în mers, dar se pot spune istorioare amuzante despre ei. Totul a început din dorinţa de a încerca un concurs lunar de haiku în limba română după modelul Shiki Monthly Kukai. Împreună cu Magdalena Dale şi Maria Tirenescu, şi ele mai vechi în activitatea pe site-uri literare, am deschis pe un blog, ROMANIAN KUKAI, în februarie 2007, un spaţiu de discuţie unde am pregătit lansarea concursului. Aceasta s-a produs pe 1 aprilie 2007 şi, neaşteptat, a avut ecou şi succes, dovadă că împlinim doi ani şi concursul a mobilizat tot mai mulţi participanţi atît dintre cei obişnuiţi cu internetul, cît şi dintre cei care s-au apropiat de el abia prin seducţia concursului.


La această distanţă nesemnificativă totuşi faţă de începuturi, pot spune că am acumulat o experienţă revelatoare cu privire la comunitatea care trebuie (re)constituită. Ea a fost o comunitate destul de laxă, gata oricînd să se destrame, angrenată de multe ori în conflicte intestine fără miză majoră. Făcînd un mic recensămînt (incipient şi incomplet) al celor care au figurat în reviste şi antologii, cifra a depăşit 400 de autori. Cît priveşte activitatea lor şi felul în care erau în contact unii cu alţii, această cifră este totuşi înşelătoare. Este de crezut, mai curînd, că e vorba în majoritate de persoane cu oarecari preocupări literare (dacă nu de-a dreptul simpli veleitari) care s-au întîlnit doar tangenţial şi conjunctural cu revistele sau antologiile. Au fost o mulţime de comete abătute prin preajma haiku-ului şi reîntoarse în spaţiul dintre stele. Despre care, cei care i-au publicat nu ştiu mai mult decît spun rîndurile goale din Cărţi şi autori.


Am încercat să diversific ceea ce putea oferi site-ul ca informaţie astfel încît concursul să se constituie într-o modalitate de iniţiere şi perfecţionare în a scrie haiku. Treptat au apărut şi comentarii la poeme, lecţii de haiku, articole teoretice, dar şi interviuri şi portrete ale celor care au organizat activitatea iubitorilor de haiku.


Apoi, pentru cerinţe de moment, dar şi descoperind oportunităţi noi ale netului, am creat o constelaţie de site-uri care să acopere şi să susţină activităţi variate şi atractive. La început, am înfiinţat 4 site-uri sezonale pentru cei care doreau să-şi publice online creaţiile şi să fie comentaţi de alţii. Pe OGLINDIRI, am oferit un spaţiu pentru prezentarea vitrinei cu premii ale celor ce scriu haiku. Ulterior, descoperind slide-show-ul, am făcut, cu ocazia împlinirii unui an de concurs, doar pentru ROMANIAN KUKAI, o colecţie a celor mai buni lună de lună. Tot atunci, am făcut şi prima antologie online a premiaţilor RK.


În anul 2008, m-am concentrat pentru a oferi spaţiu virtual şi celor care nu ştiu să folosească internetul, dar sînt personalităţi valoroase ale comunităţii. Astfel, am făcut mai multe bloguri pentru revista Crizantema a lui Ioan Găbudean, pentru revista Micul Orion a lui Şerban Codrin şi pentru eseurile despre haiku şi articolele despre ikebana ale Manuelei Miga. De asemenea, am oferit un spaţiu colocviului de la Constanţa cu tema Haibunul. În acelaşi an, descoperind posibilitatea de găzduire a fişierelor în formatul carte răsfoită pe calaméo, am înfiinţat BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI care deţine în prezent deja 34 de publicaţii cu cu 1607 pagini şi are 3600 de vizitatori.


În 2009, care sper să fie un an al cooperării, funcţionează Un haiku pe zi unde oricine doreşte poate face exerciţiul de a completa un vers lipsă dintr-un haiku. Sînt lansate deja alte două site-uri care invită colaboratorii să devină autori online: Prezenţe româneşti unde să prezinte (singuri) pe cei remarcaţi în concursuri şi pe site-uri străine şi Raftul cu cărţi unde să fie afişate evenimente editoriale: apariţii de volume, semnalări, lansări de carte, recenzii.


Am lăsat la urmă Romanian Haiku. Şi nu degeaba, pentru că el este cel dintîi care demonstrează faptul că o cooperare constantă online între autorii de haiku poate să existe şi să dea rezultate remarcabile. Înfiinţat în iunie 2007, ca un grup de discuţii, RH a avut o scurtă evoluţie în care membrii doreau să-şi expună poemele şi să fie comentaţi. Ulterior însă, la iniţiativa Valeriei Tamaş, după ceva tatonări, luni 19 noiembrie 2007 a fost lansat concursul săptămînal. Valeriei i s-a alăturat curînd ca organizator şi Dan Norea, amîndoi susţinînd cu brio mersul concursului. Mai tîrziu, Livia Ciupav s-a oferit să completeze pentru cîştigători cîte o diplomă electronică. Alături de ei, membrii grupului participanţi la concurs au dovedit că se poate susţine o activitate colegială care să stimuleze pe fiecare dintre ei să prezinte săptămînal un număr de poeme şi să le aprecieze pe ale celorlalţi. Coeziunea grupului s-a dovedit şi atunci cînd a reuşit să aplaneze cîteva inflamări ivite pe parcurs. Concursul s-a desfăşurat cu regularitate şi, la împlinirea unui an, participanţii au dorit să aibă şi un volum reprezentativ pe hîrtie pe care, cum era firesc, l-au pregătit şi editat singuri.


Felicitîndu-i pe toţi membrii grupului, prezenţi sau nu în volum, mulţumesc celor ce s-au îngrijit de apariţia lui şi le urez să poată repeta an de an această reuşită.



Corneliu Traian Atanasiu


Cuvânt un pic după



Când, în discuţiile de pe grupul Romanian Haiku, am ajuns la concluzia că după un an de concurs, e bine şi frumos să publicăm o carte cu poemele participante, prima problemă la care am căzut cu toţii de acord a fost: nu va fi o antologie, ci un volum colectiv. O antologie presupune o selecţie a unei persoane avizate, deci un standard de calitate a poemelor, pe care nu suntem convinşi că l-am atins.


În schimb, titulatura de volum colectiv s-a potrivit mai bine decât credeam la început. Structura volumului a fost stabilită în colectiv, munca a fost executată în colectiv, până şi titlul a fost votat în colectiv, din câteva zeci de variante.


Totuşi, trebuie menţionat colectivul de redactare, care a efectuat culegerea computerizată, tehnoredactarea, pregătirea grafică. E vorba de Livia Ciupav, Valeria Tamaş, Dan Norea şi Ion Untaru. Acestora li s-au alăturat Corina Ion, care a realizat desenele din interior, Corneliu Traian Atanasiu cu contribuţii la tehnoredactare şi Ioan Marinescu-Puiu, de mare ajutor în alegerea editurii.


Singurul lucru care ar trebui adăugat este acela că, odată creat un făgaş, anul II de concurs va avea şi el, probabil, volumul lui. Sperăm, şi anul III. Şi...



Dan Norea


ANTOLOGIE DE HAIKU ROMANIAN KUKAI



Antologia apare cu ocazia împlinirii a doi ani de la primul concurs desfăşurat pe ROMANIAN KUKAI şi conţine poeme selectate din cele peste 3400 propuse la cele 24 de concursuri de haiku, 5 concursuri de senryu şi 69 concursuri săptămînale de haiku. Manuela Miga a selectat şi ordonat doar 82 de poeme care aparţin celor 36 de autori prezenţi în antologie. Selecţia austeră a realizat o culegere de poeme valoroase şi reprezentativă.



ANTOLOGIE DE HAIKU
ROMANIAN KUKAI

aprilie 2007 – martie 2009

grinta




http://romaniankukai.blogspot.com/



Alăturarea de cuvinte ROMANIAN KUKAI poate părea rebarbativă. Totuşi ea are o motivaţie destul de simplă: este numele unui site care încearcă să închege şi să stimuleze evoluţia comunităţii celor ce scriu haiku în limba română. Kukaiul este un gen de concurs, originar din Japonia, în care participanţii aleg prin vot cele mai bune poeme. Concursul nostru, imitînd modelul japonez, se desfăşoară online (de unde apelul la un cuvînt englezesc, limba deja universală a internetului).


Antologia de faţă este una aniversară, ocazionată de împlinirea a doi ani de cînd concursul se desfăşoară lună de lună. Poemele sînt selecţionate însă şi din alt concurs, săptămînal, desfăşurat pe grupul yahoo Romanian Haiku.


Dincolo de aceste concursuri, ROMANIAN KUKAI şi-a asumat însă şi un proiect de înzestrare a mişcării haiku din România cu o minimă bază de date referitoare la poezia niponă care să fie oricînd accesibilă celor care doresc s-o utilizeze. Pentru aceasta, în jurul site-ului iniţial, am dezvoltat o adevărată constelaţie de alte peste 20 de site-uri care sînt menite să le ofere celor interesaţi de haiku informaţia necesară. Dorinţa noastră este ca internetul să devină locul privilegiat de întîlnire al iubitorilor de haiku, iar comunitatea să fie însufleţită de spiritul de cooperare înlesnit şi stimulat de internet.


Corneliu Traian Atanasiu


Cuvântul antologatorului



Antologia de faţă s-a născut la iniţiativa creatorului şi administratorului site-ului RK, Cornel Atanasiu. Răspunzând solicitării sale, m-am aplecat asupra a circa 3400 de haiku-uri prezentate la 24 concursuri lunare, 69 de concursuri săptămânale şi 5 de senryu. Cu excepţia haiku-urilor din concursurile săptămânale, poemele au ajuns la mine sub protecţia anonimatului. Am selecţionat 82 de haiku-uri, procentul fiind de circa 2, 1%.


Criteriile de selecţie au fost cele prezentate pe larg în articolul meu „Comentând haiku” şi cele cuprinse în criteriile de apreciere ale juriului publicate pe site în ianuarie 2009. Pe scurt, fără să departajez haiku-urile de senryu-uri, fără să număr silabe, ori să vânez kiregi-uri sau kigo-uri cu îndârjire, am ales poemele care mi-au bucurat urechile (nu cele de fiecare zi, ci altele, specia-lizate) şi kokoro (spiritul, mintea, inima). Experienţa şi lecturile acumulate în aproape 20 de ani de exersare a diferitelor genuri literare japoneze aclimatizate, precum şi cei 28 de ani de practicare a ikebanei mi-au modelat sensibilitatea şi mi-au facilitat asimilarea şi integrarea noţiunilor fundamentale de cultură şi limbă japoneză; acestea mi-au permis să renasc într-o nouă matrice culturală cu valori atât de diferite de ale noastre, occidentali stângaci în utilizarea emisferei drepte a creierului.


Percepute ca o fericită unicitate, haiku-urile şi-au găsit aproape singure locul în numirea şi curgerea anotimpurilor. Înclinându-mă în faţa personalităţii lor, au purces la alcătuirea stolului de ciocârlii – arhetip solar, simbol al cântecului contopit cu zborul ce ocupă un loc aparte în sufletul românului - ajungând la pepeni în cel mai pur spirit mioritic; evident, vara este anotimpul care i-a inspirat cel mai mult pe autorii noştri. Găsindu-şi liderul în haiku-ul care a rezolvat cel mai ingenios sintagma „lumina din geam” propusă ca temă, poemele fără kigo s-au auto-exilat cu ironie în ultimul capitol, o groapă menită să sporească strălucirea luminii.


Am intervenit şi eu pe alocuri nuanţând progresia (temporală, a scurgerii anotimpurilor, ori a senti-mentelor - de exemplu, micro-secvenţele cuprinse între paginile 39 – 41 şi 61 - 63), accentuând contrastul (linişte/zgomot p. 57 - 58, pisică/câine p. 74 - 75), ori cultivând asociaţia (diferite elemente vegetale - primele 4 haiku-uri de toamnă) sau integrarea (p. 111 – 113), proce-dee împrumutate din tehnica alcătuirii antologiilor de poezie clasică japoneză. În spaţiul fiecărui capitol, primul/primele şi ultimul/ultimile haiku-uri sunt purtătoare de hon’ i (natura esenţială), de ceea ce consider definitoriu (pentru primăvară: prima tresărire înţeleasă ca început al creşterii, reînnoirii şi împlinirea dragostei - ultimul haiku). Uneori kigo-ul nu este explicit (la p. 72, poteca devine inexistentă, acoperită de un strat gros de zăpadă), alteori intră în joc convenţia (fără altă precizare, luna este kigo de toamnă; culorile toamnei sunt solitudinea şi tristeţea – p. 57, 58).


Dincolo de valoarea haiku-urilor în sine (între noi fie vorba, ele trebuie să fie inegale, mai precis de fond şi design, supa ajutându-ne să simţim mai bine gustul găluştelor şi să nu ne înecăm cu ele), valoarea unei antologii constă în crearea unui arhipelag viu pornind de la insule-haiku. Autori foarte diferiţi şi haiku-urile lor disparate se unesc în propoziţii care încep să spună o minunată poveste, mai multe poveşti pline de sensuri, în funcţie de sensibilitatea şi cultura urechilor care ascultă. În acest proces autorii pălesc în favoarea coerenţei întregului. De altfel, cred că nu există decât un singur Creator, ceilalţi fiind „de mâna a doua, de mâna a noua”: cei care au creat, dăltuit şi şlefuit limba, apoi poeţii, criticii şi istoricii, creatorii de gust, modele, categorii estetice şi reguli; „noi” venim la urmă.


Le mulţumesc şi pe această cale celor ce au reuşit să depăşească (în buna tradiţie zen, dacă poate fi o consolare) micul şi iluzoriul ego de Autor şi să colaboreze la armonizarea detaliilor care au permis o mai lină legătură între haiku-uri ori la perfecţionarea - în sine - a insulelor fără nume devenite pagini dintr-un poem mai mare, fără nume şi el.



Manuela Miga


marți, 7 aprilie 2009

Semne in lemne



Prin iarnă, notam undeva că, după contorul Good Counter, ROMANIAN KUKAI avea o medie de 3000 vizitatori pe lună. Astăzi depăşim deja 4700 (23840:5). Nu-i de mirare că ne găsesc şi persoane cu preocupări şi realizări care se apropie prin afinităţi de domeniul haiku-ului. Lui Mircea Albu i-a plăcut să vadă şi să fotografieze lemnul, nodurile lui şi ceea ce anumite configuraţii ale lor păreau să spună fiinţei contemplative. Rezultatul acestei pasiuni este albumul pe care îl semnalăm mai jos. Ocazie cu care îi mulţumim autorului care ne-a oferit cîteva volume pentru a le oferi ca premii la concursul nostru.

*

Semne in lemne


Pentru Mircea Albu - fotograful artist, zamislirea de imagini din lumina - fotografia este fara indoiala un mod de a fi intr-o viziune proprie, originala care s-a implinit si prin mari succese in tara si peste hotare.

Creatia sa ce se cifreaza la mii de imagini are eclatanta adevarului surprins clipa de clipa in varii ipostaze ale naturii si existentei. Ceea ce singularizeaza aceasta vasta creatie realizata in mai bine de trei decenii de travaliu fotografic autentic este o ardenta traire spirituala ce confera imaginilor sale o vibratie anume, pretioasa, o secventializare, o structurare a formei, dar si alegerea modularii cromatice in evidentierea energiei luminii in acest volum, SEMNE IN LEMNE, Mircea Albu isi dezvaluie o fata ascunsa care ne permite sa surprindem intreaga gama a trairilor artistice in preajma a ceea ce multora dintre noi li se pare apropiat uneori chiar similar - destinul copacului, al padurii, al intregii naturi.

Aceasta apropiere de destin pare a fi o aluzie la unele discipline spirituale, antroposofice in care copacul este asemeni omului, imaginile dedicate lemnului, si intr-un sens mai larg padurii, devin metafore.

Imaginile sale - elogiu al lemnului - clamari metaforice ale unor stari de intensa spiritualizare in declansare, apartin prin secventializare secolului nostru, dar sint in acelasi timp prin emblemele - esenta, vechi de cind lumea.

Confruntarea cu sine, lupta intre Bine si Rau, nostalgia chemarii paradisiace, Iubirea si Moartea antrenata intr-o perpetua opozitie, Speranta si Adevarul sint straluminari de intelegere, de benefica si autentica traire inteleapta ce se deslusesc in viziunea artistului.

Rind pe rind sint zamislite printr-o electiva alegere a imaginilor himere ale lemnului conform conceptiei artistului fotograf ca: fotografia este o modalitate de a opri timpul si totodata de a scrie cu lumina istoria clipei. . . in fiecare lemn/ sta un semn/ care-si asteapta descifrarea.

Apar cu fiecare frintura de lemn fotografiat ingeri ai padurii - ca inima a bradului, sau ca urechi ale frunzei, ce permite trecerea spre alt tarim.

Intruchiparea in lemn ce tine pe Ana si copilul in chingi sub vointa lui Manole creeaza in imaginea fotografica prin modulari spectaculoase ale fibrelor, ideea sacrificiului. Alaturarea imaginii pasarii mistuite de foc, dar renascute – Phoenix cu aceea a Semnului vietii - bob - fata contorsionata ca insasi existenta, blind si crincen in acelasi timp ne ofera o intelegere mai clara asupra orizontului artistului.

Tenebrele, asemeni unei fiare din fibre de lemn, groaza in fata stihiilor dezlantuite poate fi un pandant al Furtunii de ginduri, ca un ochi intredeschis intr-o mare de valuri din fibra - toate metafore revelatorii iscate din cercetarea inspirata a copacului.

Metaforele sale revelatorii mai surprind Jocul cu soarta, incifrat in ridurile lemnului, un Strigat si mai ales chipuri ale tristetei, ale gindului, ale sufletului, ale lacrimei. . .

Esentele continua descoperind in lemn anotimpurile, casa, biserica, crucea, speranta. Si uneori Ascunzindu-te/ dupa noi/nu stii niciodata/ ce este de partea cealalta, cum zice artistul, prezentindu-si chipul in oglinda, imagine asemeni unui autoportret, deformat poate de gindurile proprii.

Grave aparent simple adevarate embleme de contopire cu marile adevaruri existentiale, prin inspirata originalitate a demersului fotografic, se supun unei coerente ce frizeaza autoritatea happening-ului, dar care sensibilizeaza, antreneaza fantezia amintindu-ne de cuvintele brincusiene: simplitatea este complexitate rezolvata.

Impresioneaza in aceasta creatie nu numai inzestrarea de exceptie a artistului, ci si bucuria in travaliul fotografic, in descoperirea de sine a trairii integrale, constient fiind de esenta si fragilitatea sa ca om si artist, avind puterea de a iubi toate zilele ca pe o singura zi.

Dr. Alexandra RUS