Deși a venit târziu în lumea literară,
poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu
haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure
de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka,
și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în
limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii.
Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum
rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea:
“… Haiku este poezie
austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în
fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de
răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își
dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o
poezie de dragoste mai permisivă și tot din acest punct de vedere mai atractivă.“
Anul
2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale.
Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba
engleză, Perle de foc – M. Kei, editura
Perryville, Maryland/USA.
Clipă de clipă
pendula bate ritmul
unei melodii;
dansatori fără voie
într-un vârtej anonim
În același an scriitoarea americană, Jane
Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele
trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor.
Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția
celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate
premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007
să-și publice prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos).
Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales - este alcătuită din doi termeni antagonici,
care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka:
veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase,
menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se
disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de
vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.
Atât de multe
nopți fără de lună…
în absența ei
perlele de rouă
luminându-mi viața
Este de ordinul evidenței că poeta a fost inspirată de mentorul ei, M.
Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub
auspiciile căruia a debutat.
Perlele de foc, simbol creat de M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu
strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang.
Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate,
duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile
poetei, arderile sale interioare s-au
convertit de-a lungul anilor în multe nestemate
lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea
înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu
gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului
Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În
procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul
greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată,
întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea
perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine,
aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o
fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le
faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără
viață, ale scoicilor.
Perla ascunsă
în scoica din adâncuri
o caut mereu…
dar fluxul scoate la țărm
numai cochilii sparte
După o lungă ucenicie în haiku, în urma
căreia a publicat volumul Ecourile
tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie
impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se
întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.
Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății
Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură
din Perle de rouă, adică 9 secvențe a
câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu
rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente,
ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului
creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie
de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună,
Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.
După ce în 2008, a publicat în colaborare
un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos,
2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În
poemele sale închinate
arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma
teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în
zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma
dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele
iubitului.
Șoapte de frunze
prin fereastra deschisă…
mireasma de tei
ia forma dorului
tăinuit în suflet
Una dintre secvențele de tanka poartă
titlul Lumină de lună, exact așa cum
intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de
poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a
lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte
familiară în lumea astrelor. “Luna și
stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de
lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în
multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită
și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce
mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei
însingurat. Teiul, luna, dorul sunt reperele luminoase ale Foilor risipite, carte
caracterizată de o anumită melancolie dată de trecerea
ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a
toamnei propriei vieți.
Dar iată că între timp toamna a sosit.
Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers
de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul
volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și
bucuria de a trăi.
Amurg de toamnă
în culori de jeratic
ce nu pălesc -
nimic nu poate opri
tumultul din suflet
Toamna e un anotimp al rodirii în natură
și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “,
alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.
Pentru o clipă
libelula s-a oprit
pe o petală -
foaia încă nescrisă
așteaptă un poem
Sentimentul predominant în vreme de toamnă
este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil.
Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai
întoarce.
Un bob de rouă
în echilibru fragil
pe un ac de pin -
mi-e teamă să clipesc
să nu cadă lacrima
Omul ca și natura rezistă în fața
vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de
colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o
amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu
natura:
Am îmbătrânit
și renunț la dorințe
fără de voie -
una câte una
cad frunzele din pom
Împletind unele stări sufletești, precum
dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne
ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa
cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri,
nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka
realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință
în poezia de profil din Romania.
Vasile Moldovan
