clic pe logo

 siglaROKU

marți, 24 martie 2009

Apariţie notabilă



Umbre în Lumina/ Shades in Light
, antologie de haibun, cuvînt înainte (Calea spre interior) de Vasile Moldovan, editie bilingvă română engleză, editori: Magdalena Dale, Ana Ruse, Laura Văceanu, Editura Boldas, Constanta, 2007, 96 p.

Prima antologie de haibun apărută în România reuneste 33 de autori, români (Cornelia Atanasiu, Corneliu Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Jules Cohn Botea, Ioana Bud, Marius Chelaru, Serban Codrin, Magdalena Dale, Emilia Dumitrescu, Adina Enăchescu, Ion Faiter, Petre Fluerasu, Ion Găbudean, Florin Grigoriu, Stela Moise, Vasile Moldovan, Alexandra Flora Munteanu, Radu Patrichi, Alexandru Pătrulescu, Dumitru Radu, Ana Ruse, Cristina Rusu, Constantin Stroe, Mircea Teculescu, Maria Tirenescu, Ana Udrea, Laura Văceanu) si străini (Angelee Deodhar, Mohamed Frakfruddin, Bruce Ross, Zinovy Vayman, Quendryth Young).

Reamintim, după traditie, Matsuo Bashō este creditat cu crearea genului haibun, cînd a scris, în 1690, unui prieten o scrisoare – despre o etapă din viata sa, cînd a locuit cîteva luni pe o colină de pe tărmul de sud al lacului Biwa, la est de Kyoto. Scrisoarea, intitulată Genjūan no ki, încheiată cu un haiku, a fost tradusă în Occident cu diverse titluri, ca An Account of unreal Dwelling, The Hut of the Phantom Dwelling, A Record of Genjūan, Record of the Phantom s.a. Textul a fost inclus în colectia The Monkeys Raincoat, publicată în 1691.

Si pentru haibun, ca si la haiku, lucrurile nu au rămas imuabile. Nobuyuki Yuasa scria (Blithe Spirit,vol. 10, nr. 3, sept. 2000) că azi „haibun înseamnă orice tip de scriere despre orice subiect, atîta timp cît este scrisă în spiritul haiku.” Adăuga că natura haibunului este „în functie de ce întelegeti prin spiritul haiku”. S-a admis, în timp, că varietatea, modul diferit de a accepta/ a scrie haibun sînt definitorii si de dorit, dar, ca si în cazul altor gemuri poetice japoneze, nu trebuie uitate regulile (numite de multi mai curînd „restrictii”) care, în timp, au comportat discutii diverse. În linii mari, s-a căzut de acord că un haibun este o combinatie/ îmbinare între „haiku si secventele de proză haiku”, că modul în care cele două se îmbină dau forta textului; dacă secventele de proză sînt menite să faciliteze, adîncească întelesurile poemului, poemele trebuie să confere o mai mare „energie” (Nobuyuki Yuasa) prozei.

Azi se scrie haibun altfel fată de vremea Basho. Si genul haibun, părăsind Japonia, a suportat unele modificări de perceptie/ conceptie. Ca si la haiku, sînt varii discutii, de la sustinerea a ceea ce era acesta initial, pînă la acceptarea discutării/ modificării unor reguli, acceptarea sau nu a păstrării verbului mai ales la timpul prezent, lungimea totală a textului, numărul de poeme din haibun s.a.. Un autor prezent în această antologie, Bruce Ross (în textul numit North American Versions of Haiku, publicat în Modern Haiku, Winter-Spring 1997) scria că în haibun „sintaxa este dominată de imagistică”. Analizînd ce scria Paul Conneally (fost editor la sectiunea haibun al World Haiku Review), conchidem că gemul haibun în engleză îsi are propria definitie/ propriul drum, desigur în legătură cu ce înseamnă în japoneză. Unii cred că trebuie păstrată tenta umoristică care definea haikai, altii admit si alte variante.

Dealtfel, în cuvîntul său înainte, Vasile Moldovan face un scurt istoric al acestui gen, arată cîtiva din pasii pe care i-a făcut în lume (cu pătrunderea pe internet) si, mai ales, în România.

Este evidentă varietatea/ mobilitatea în timp, functie de loc/ limbă (păstrîndu-se parte din elementele definitorii/ linia traditională, într-o formă sau alta), a genului haibun.

În felul ei, si această antologie ilustrează acest fapt. Sînt haibunuri cu 1, 2 si 3 poeme haiku inserate, în diferite locuri din text. Unele texte sînt scurte, cu un poem (Serban Codrin, Angelee Deodhar, Ion Găbudean s.a.), altele medii, altele mai lungi. Interesant este modul în care aleg autorii să accepte sau nu unele reguli/ maniera de a scrie haibun – mă refer, de pildă, la timpul verbelor, scurtimea/ lungimea propozitiilor, felul în care este redat (mai mult sau mai putin) elementul aluziv. Temele/ subiectele alese sînt si ele variate, de la diverse stări de spirit la amintiri, secvente de viată, impresii de călătorie (Jules Cohn Botea), imagini sau chiar secvente de o anvergură mai largă, dar redate mai mult sau mai putin concis, sau un mixtum compositum care cuprinde si aspecte de cvasi-dizertatie teoretică (Cornelia Atanasiu) ori paralele între locuri si stări diferite (Nicolae Atanasiu) s.a..

Dincolo de posibilele aspecte asupra cărora mai trebuie muncit (mare parte tinînd de aspecte tehnice care pot fi remediate), cred că aparitia unei astfel de antologii la noi, relevînd nu doar diversitatea de stiluri/ opinii, moduri de a întelege/ practica acest gen de creatie, este un fapt pozitiv.


Revista Poezia. ANUL XIV Nr. 4(46)IARNA 2008


joi, 19 martie 2009

Preţ de o clipă



Născut la 4 ianuarie 1988, în localitatea Hunedoara, Daniel Lăcătuş a crescut şi a copilărit în localitatea Călan. Activează pe mai mult site-uri literare şi editează mai multe bloguri cu caracter literar şi jurnalistic. Participă de multă vreme la concursul RK şi efortul său în această direcţie este
concretizat în volumul pe care-l semnalăm mai jos.




Occident şi Orient


Occidentul a fost întotdeauna fascinat de cultura şi civilizaţia Orientului, în special cea japoneză. Fie că e vorba de literatură, de arte marţiale, de tehnologie, de istorie sau de poezie, vesticii au arătat un interes deosebit tuturor aspectelor culturii nipone. Iar, odată cu deschiderea porţilor României după decembrie 1989, scena culturală românească a început, încet, încet, să prezinte şi aspecte legate de cultura niponă.


Astfel, au fost puse bazele unor diferite asociaţii, societăţi şi fundaţii care au ca scop propagare civilizaţiei şi culturii nipone. Printre acestea putem aminti Fundaţia Nipponica din Bucureşti, Centru de Artă şi Cultură Japoneză din Cluj-Napoca, precum şi numeroase asociaţii de arte marţiale. Pe lângă acestea, marile universităţi din ţară au deschis cursuri de limbă japoneză, iar studenţilor pasionaţi de fenomenul nipon li s-a oferit şansa de a studia în Ţara Soarelui Răsare. De notat sunt şi cele câteva website-uri şi grupuri de discuţie online care au reuşit să adune iubitorii români de haiku într-un forum comun.


Printre iubitorii culturii nipone se află şi Daniel Lăcătuş, un tânăr hunedorean, pasionat de haiku. O formă a poeziei specifice japonezilor, un haiku este alcătuit din trei versuri, totalizând exact 17 silabe. Daniel Lăcătuş respectă cu sfiinţenie rigorile nipone, construind fiecare din versurile sale din numărul corect de silabe (5-7-5). De asemnea, poetul abordează tematici specifice poeziei haiku, concentrându-şi cuvintele în descrierea naturii înconjurătoare şi a legăturii omului cu aceasta.


Prin acest volum, a cărui poezii sunt traduse în patru limbi de circulaţie internaţională, Daniel Lăcătuş reprezintă cu onoare nu doar arta haiku ci şi comunitatea de poeţi din România care a găsit în poezia niponă un refugiu sufletesc.


Mihnea Voicu Şimăndan

Directorul Fundaţiei Nipponica - Filiala Arad



Daniel Lăcătuş şi o nouă metafizică a ceaiurilor


Dezvoltarea incredibilă a fenomenului haiku demonstrează potenţialul tradiţiilor nipone şi pasiunea pe care acest gen de poezie o stârneşte printre occidentali. Japonezii au înţeles asta şi după mai multe secole de izolare voluntară, ţara şi-a deschis porţile şi a invadat peisajul cultural occidental. Cine nu a auzit astăzi de kimono, de sushi, de haiku, de samurai? Toate sunt exemple ale unui branding cultural reuşit, exemple de cum poţi transforma tradiţiile în mode. Haiku-ul a devenit o modă, o stare de spirit, iar Daniel Lăcătuş ne demonstrează prin acest volum că europenii se pot ridica la acelaşi nivel cu cei din Orient.


Arta haiku are un potenţial enorm, tocmai pentru că originile sale sunt pierdute într-un timp mitic, într-o perioadă care a fost de-a lungul timpului evocată în numeroase cărţi, filme, devenind astfel un rezervor de simboluri. Vremea samurailor care preferau să moară decât să fie umiliţi, vremea prinţeselor închise în castele ceramice, vremea poeţilor care construiau imperii, acesta este contextul de care aparţine poezia haiku. O ceremonie, un ritual care a devenit foarte familiar occidentalilor, demonstrând încă o dată puterea de apropiere a societăţii moderne.


Poezia lui Daniel Lăcătuş este simplă, directă, însă plină de înţelesuri ascunse. El se desprinde de haiku-ul tradiţional, metaforizând adesea, adăugând sensuri secunde. Un joc secund rafinat, cartea îi oferă cititorului numeroase momente speciale, obligându-l să ajungă mai departe cu raţionamentul, să descopere simboluri pe care nici măcar nu le bănuia. Pătrunzi alături de poet într-un labirint încărcat cu tradiţie şi descoperi valenţe nebănuite ale propriului spirit. Orientul îţi apare în toată splendoarea sa filosofică, reuşind să fie stoic şi opulent în acelaşi timp.


Licurici în zbor

pe crestele munţilor

cea dintâi brumă


Stilul lui Daniel Lăcătuş este minimalist în aproape fiecare ipostază, reuşind astfel să transmită informaţia condensat, fără artificii stilistice inutile. Pendularea între o bogăţie a imaginilor şi o penurie aproape aseptică oferă senzaţii intense cititorului, lăsându-l să se întrebe în fiecare moment ce va urma, ce imagine va apărea în pagina următoare. Nu poţi anticipa, versurile sunt aidoma vieţii. Fără clişee, fără întrebări inutile, volumul ne apropie de adevăratele tare ale fiinţei umane. Fie că acceptăm, fie că nu, ne vom întoarce întotdeauna la noi... Daniel Lăcătuş foloseşte foarte bine poezia haiku, stilul direct al acesteia, pentru a se exprima şi pentru a transmite o stare intensă, o stare naturală, o stare a instinctelor. Ritmul halucinant al vieţii ne împresoară, iar cel care ştie să îl descopere în evenimentele din jurul său va fi mai fericit. Pentru că natura înseamnă viaţă, natura înseamnă iubire...


Daniel Lăcătuş ne oferă o poezie puternică, împânzită cu sentimente. O poezie pe care o putem savura, o poezie a fiinţei noastre. Descoperim momente speciale, descoperim cum natura se dezlănţuie furibund în jurul nostru. Cuvinte puternice, cuvinte rafinate, cuvinte care par să cresteze adânc în stânca timpului povestea fiinţelor care au învăţat în sfârşit să râdă. Insistând pe natura umană, poetul descoperă suferinţă şi iubire, tragedie şi victorie. Simplu, la fel cum soarele răsare deasupra celor morţi deja. O călătorie într-o lume fantastică, o călătorie spre noi înşine. Să deschidem cartea şi să ne lăsăm transportaţi într-o lume a sentimentelor pure. Vom descoperi atunci că şi suferinţa are farmecul ei...


O carte rafinată, o carte în care Daniel Lăcătuş ne convinge că merită să ne întoarcem spre natură. Haiku-ul este una dintre formele literare privilegiate ale noului mileniu, pentru că reuşeşte să ofere cititorului informaţia foarte repede. Cele 17 silabe sunt îndeajuns pentru a crea o lume, pentru a îl aduce pe cititor faţă în faţă cu viziunea unui nou univers. O lume mai bună, o lume în care, dacă asculţi atent, vei auzi şoriceii. Care rod, îndreptându-se întotdeauna spre soare. Ei ştiu că doar acolo se pot redescoperi...


Zgomote stranii

undeva în pivniţă

şoriceii rod


Petre Flueraşu