clic pe logo

 siglaROKU

miercuri, 21 noiembrie 2018

Contrapunct





PREFAȚĂ

În această minunată carte, marcant intitulată Contrapunct (termen muzical ce definește prezența simultană a mai multor melodii cu caracter independent), autoarea, Lavana Kray, împarte cu cititorii povești melodioase din viața sa:

viață
de nimicuri stridente
la unison…
tăcerea ta pasională
contrapunct la final

În trecut, nu numai că am publicat lucrările Lavanei, dar eram de multă vreme un fan al poemelor tanka și al fotografiilor sale care continuă să fie excepționale și un bun exemplu de urmat pentru ceilalți.

Fix când suntem mai pătrunși de fotografiile ei alb/negru, Lavana ne oferă culori, de la nuanțe subtile, la tonuri vibrante.

Abilitatea ei de a capta un anume moment prin intermediul camerei fotografice este extraordinară.

Ea combină atât de artistic imaginea cu poezia, încât nu poți spune care a fost mai întâi. Fotografiile și tanka aranjate astfel au valoare, dar și luate separat ele se pot susține singure.

Toată lumea este familiarizată cu fotografia, dar, poate, mai puțin cu tanka. La început, s-a numit waka (cântec japonez), în timpul perioadei Heian din 785-1185, e.n, dar, în prezent, este cunoscută ca fiind tanka (poezie inspirată de natură și iubire, la Curtea Imperială Japoneză).

Tanka este lirică, nerimată și, de obicei, are cinci versuri de lungimi diferite, aranjate astfel: scurt, lung, scurt, lung, lung, conținând nu mai mult de 31 de silabe, chiar mai puține, pentru a compensa diferențele dintre limba japoneză și limba engleză.

Arta de a construi legături între universul uman și cel natural prin intermediul celor 5 anotimpuri (primăvară, vară, toamnă, iarnă și anul nou)  și al celor 21 de simțuri este atotprezentă în tanka japoneză.

Tematica în waka/tanka este relativ variată și, de regulă, este recomandată alegerea unei teme din natură, care apoi sa fie în mod neașteptat convertită într-o amintire personală, care sa fie nouă și în același timp familiară ca imagine și care să evoce un înțeles profund, universal.

Iată, un bun exemplu despre ce anume surprinde tanka:

nicio soluție
pentru podul de gheață
dintre noi –
lama plugului taie
arterele târgului

În conceperea prefeței la Contrapunct, cel mai dificil mi-a fost să rezist tentației de a lista toate poemele mele preferate.
Vă pot spune că autoarea are un talent real pentru portretizarea emoțiilor, cum ar fi: teama, compasiunea, singurătatea, melancolia, disperarea, etc. și, uneori, toate acestea împreună, în doar cinci versuri.

fără întrebări
despre diagnostic –
ea ornează
pomul de Crăciun
în septembrie

O altă calitate specială a Lavanei constă în a scrie cu ambiguitate, ceea ce este un plus în compunerea unei tanka.

În exemplul care urmează, o fi vorba despre iubitul ei pe care nu l-a mai văzut de mult, sau pur și simplu este despre ploaie? Și, dacă este așa, ploaia este metaforă pentru lacrimi, sau sunt toate acestea la un loc?

de multă vreme
ferestrele mele
nu te-au mai văzut –
cerul mi s-a răsturnat
și stă să plouă în sus

În concluzie, să nu uităm aspectul de „poezie de curte”, „iubire secretă”, a genului „waka” original, caracteristică pe care Lavana o surprinde perfect în acest excelent exemplu al calității lucrărilor sale:


iar vine toamna
iar mă agăț de scaieți
prin pâclă –
îți las cheia sub pietroi
în caz că mi-e somnul greu

an’ya,
Editor Fondator al revistei Ribbons,
a Societății Americane de Tanka
Editor Fondator al revistei Cattails online,
a Societății de Haiku și Tanka


POSTFAȚĂ

Lavana Kray cuibărește fiecare moment în brațele ei, ca pe un copil. Apoi, îl duce spre maturitate introducând înțelesuri deosebite prin intermediul uneia dintre fascinantele ei fotografii care te  lăsă fără suflare.

Cuvintele Lavanei și-au găsit o cale clară pe mapamond; fotografia ei are o intensitate luminoasă și dovedește o superbă expertiză.

Autoarea se implică în creație cu o senzitivitate aparte ce reiese fără greș din conexiunea dintre vizual și liric. Ca fan avid al creațiilor Lavanei vă pot spune că această carte se detașează prin excelență de altele din aceeași categorie.

În mod sigur, Contrapunct nu va rămâne o carte  necitită.

an’ya


duminică, 4 noiembrie 2018

Dă colțul ierbii




Dă colțul ierbii

Corneliu Traian Atanasiu

        Pentru un volum de debut*, cel din fața mea este unul extrem de consistent și unitar în ce privește calitatea selecției. Autoarea a asimilat ușurința, simplitatea și firescul scrierii, ceea ce în japoneză se poate numi cu un singur cuvînt – karumi. Naturalețea dobîndită astfel este aceea a limbajului colocvial, familiar, obișnuit. Dacă ți-ai cultivat anterior simțul limbii, te-ai împroprietărit din vreme cu zestrea vorbirii de toate zilele și ai limba destul de ascuțită, poemul pare să vină de la sine. Te instalezi în austeritate ca la tine acasă.

        Senryu, varianta umoristică a haiku-ului, îți vine atunci ca turnată. Vorbele și sintagmele vehiculate zi de zi par să se ordoneze singure, ca atrase de un magnet, în structuri cu cît mai puțin pretențioase cu atît mai  picante:  dor înflăcărat - / vecina cea focoasă / îl ține pe jar. E adevărat, magnetul ține de talentul autorului și e reglabil după intenția urmărită, atrăgînd mai degrabă îmbinări de cuvinte expresive pe care le prețuiește toată lumea: an electoral - / liber la vînătoarea de / vrăjitoare. Cu ele, poți spune, aproape ștrengărește, ca la o șuetă, lucruri extrem de grave: an electoral - / viitura ridică / gunoiul țării. Îl scoate deasupra și-l promovează.

        Firescul nu vine însă doar din calitățile limbajului adoptat, autorul de haiku are și abilitatea de a observa cu atenție ambianța în care se găsește, ca din întîmplare, replica de care e nevoie în text: prima întîlnire - / pe margine drumului / flori de stânjenei. Ce poate comenta mai bine stînjeneala celor doi parteneri decît florile atît de înalte, stinghere și tăcute!? Și în situații grave: furtună în larg - / ceru-și ia deodată / stelele-napoi, natura oferă singură interpretarea emoțională, oarecum empatică, a faptelor. Și, de cele mai multe ori, o poate face mult mai bine aluziv și eliptic: stolul risipit - / în ochii căprioarei / apune o stea, ocolind parcă un tabu – împușcătura mortală.

Nuanța emoțională, și faptul edificator sînt aproape mereu, deși surprinzător, chiar acolo, la fața locului. E destul să le vezi și să le consemnezi pentru ca situația să mărturisească subit palpitul:

spre satul natal - / de negăsit cărarea / printre mărăcini

lectură sub tei - / pe foaia-neîntoarsă / litere-aurite

străin în oraș - / numele străzilor sub / chiciura groasă

ceas de bun rămas - / izbindu-se-ntre ele / sloiuri de gheață

prima ninsoare - / buna cerne făină / într-o covată

pânza tot albă - / pictorul face copii / după natură

cetină ninsă - / horbotele bunicii / scoase la soare

        Asta nu înseamnă că autoarea nu apelează și la mijloace de a amplifica prin punerea-n scenă efectul expresiv al contrastelor: muguri pe ram - / cârja din lemn de cireș / plină de noduri; cicoarea-n floare - / ochii umezi ai maicii / tot mai spălăciți; gutui coapte-n geam - / chipul mamei mai palid / pe zi ce trece. Și lucrurile pot fi și mai subtile: drujbe oprite - / în poiana cea nouă / răsar toporași. Simți o oarecare compensație în puterea regenerării. Dar și o neputința a gingășiei, în ciuda ironiei numelui războinic al florilor.

        Un pas mai departe, și fenomenele verii (arșița și grindina) pot fi integrate alegoric ca simptome ale trăirii intense și abrupte ale unui sentiment năvalnic: iubiri de vară - / între clipe toride / și ploi de gheață. Și trăirea umană poate să-și impună prioritatea unei simțiri care topește hotarele lumii: câmp de cicoare - / linia orizontului / neînsemnată. Adică dispărută în universalitatea seninului. Cineva a neglijat să o mai traseze. Sau a abolit-o.

        Contrastele pot fi însă îngemănate în sensurile opuse ale aceluiași cuvînt: acuarelă - / coloritul daliei / topit sub brumă. Ce pățește oare dalia? Acoperită cu un strat subțire de brumă apare (conform sugestiei acuarelei) estompată, slăbită și chiar istovită, vlăguită, dizolvată. Asta însă dacă ignorăm focul brumei exaltate de soare care aduce o strălucire paradoxală culorii, ca în „Peste vîrfuri” a lui Eminescu: Mai departe, mai departe, / Mai încet, tot mai încet, / Sufletu-mi nemângâiet / Îndulcind cu dor de moarte. Nu neglijați – aici „de moarte” este o intensitate pătimașă a dorului.

Nu totdeauna însă, schimbarea vremii produce reacții copilărești-liniare:  prima zăpadă - / fetița își îmbracă / păpușa mai gros. Lucrurile au adesea comportări paradoxale care nu-i scapă unui autor atent:  zile tot mai reci - / lepădându-și cămașa / castana coaptă; vânt pătrunzător - / în vie face striptis / sperietoarea. Uneori, umblînd așa bezmetic, omul le simte impactul spontan și surprinzător: singur pe drumeag - / puful unui scaiete / dă peste mine, e adevărat bruschețea e compensată de blîndețea pufului.

În toată această zăpăceală, își găsesc locul, cu surdina de rigoare, și întîmplări omenești, prea omenești. Unele amendate de comandamentele europene: comerț ilicit - / urzicile din piață / n-au cod de bare. Altele de evoluția acestei țări triste, plină de umor: ogor nelucrat - / bătrâna caută-n târg / grâu de colivă. Pentru înmormîntarea agriculturii, cred. Animația rurală înclină cumpăna spre natura gata să-i ia locul omului: cătun izolat - / mai multă viață sub streșini / decât în case.

Motoul cărții, astăzi o carte / m-a făcut captivul ei - / nicicînd mai liber, poate fi și un prilej de despărțire. De eliberare. În carte a rămas, s-a ales spiritul separat de amestecul cu viața impură de toate zilele. Și autorul e eliberat astfel de o grijă, de-acum înainte nu mai e răspunzător de ceea ce e captiv în carte. Cartea își va urma singură destinul său.
________________________________________
*Luminița Ignea - Muguri de lumină
























vineri, 2 noiembrie 2018

POEZIA CA UN STROP SUB SOARE




POEZIA CA UN STROP SUB SOARE
„CLIPE SUB CONDEI” de VALI IANCU

Elisabeta Iosif

       Haiku-ul – unul dintre cele mai scurte poeme din literatura universală este întrecut doar de distih și de poemul într-un vers. În Japonia este cel mai popular tip de poezie, apreciindu-se că sunt în lume circa zece milioane de autori de Haiku. Și – spre surprinderea tuturor - nu un japonez, ci un poet suedez, Tomas Transtromer, creator de haiku a primit Premiul Nobel pentru literatură! Motivația juriului: prin imaginile sale esențializate, transparente, ne oferă un acces proaspăt la realitate. Credeți că este ușor să găsești esența unui moment din realitate? De aceea numai un „buchet” de poeți din lume aduc lumină și culoare venite din suflet și har. 

            Vali Iancu scrie și exprimă sentimentele poetice într-o formă concisă, culegând esența dintr-un moment al zilei sau al unul anotimp, știind în același timp să stimuleze prin puterea versului imaginația cititorului: Teii în floare – / îmbătați de mireasmă / îndrăgostiții; Pe-o bancă în parc / sub castanii înfloriți / îmi aștept muza; De Sânziene – / pe cărarea visului / apare ursitul; Ochiul de veghe – / la marginea lanului / se aprind macii.

         Dar poezia japoneză de acest tip este și mai complexă. Încă o caracteristică a spiritului acestui popor este surprinsă în vers: aceea a înclinației sale spre asimetrie în poemul  Tanka, reglementat de reguli, inventându-se sensuri noi, idei, spontaneitate: Privind spre stele/ Carul Mare deschide / drumul spre tine. / ți-așez cu drag pe frunte / cuvinte de iubire. Dar autoarea s-a înscris într-o competiție a tuturor genurilor create. Există și un Haiku umoristic: poemul Senryu, gen liric înrudit cu epigrama, care l-a făcut pe un confrate să se întrebe: nu cumva epigrama e forma de Haiku a poeziei românești? Autoarea precizează, că tematica este variată, realitatea din zilele noastre fiind transfigurată într-o formă ironică: Medicul întreabă: / șchiopătezi la umezeală? / nu, doar când merg. Vom găsi imagine și text în Haiga, sporindu-i  semnificația, mesajul cu pictura haiga, unde autoarea beneficiază de o grafică excelentă a pictorului – grafician Dumitru Roșu: Doi tineri sub măr / privire în privire / atent Șarpele (pag. 53). Dar Haibunul mie mi se pare forma cea mai complexă, dând posibilitate poetului să îmbogățească tematica cu împrejurări dintr-o călătorie, din viața personală, declanșând altfel de emoții, descoperind alte valențe ale scrisului, talentul de povestitor, de reporter al momentului, ca în „Santorini, atracție turistică” (pag. 74): …admiram casele și florile multicolore, ce creșteau în cenușă vulcanică. Și plaja era neagră, fierbinte, neputând merge cu picioarele goale… turiștii curioși, ca mine, urcă gâfâind din greu, coboară alergând pe denivelările vulcanului… Rar câte o floare roșie sau galbenă, țepoasă. Peisajul, unic în felul lui, te deprimă. Pietriș, praf și sulf - / pe spinarea monstrului / mișună turiști; „Călătorind în Tunisia”(pag. 75) …deșertul devine cer, orizontul se pierde în infinit… Cumpărăm trandafiri de deșert, formați din nisip și sare, cel mai frumos și inedit suvenir din Tunisia. Drum spre Tozeur, / pe lacul Chott El Jerrind / trandafiri sculptați – din sare și nisip vântul / a dăltuit grădina; „Din Parga spre Canionul Vikos” (pag. 83) …În Zagoria sunt case de piatră, biserici de piatră, adăposturi pentru oi din piatră și drumuri din piatră… Pe o bucată de stâncă, aproape de drum, o șopârlă ne-a atras atenția… lăsându-se pozată: Un colț de stâncă – / la ședința foto / șopârla-i vedetă; „Brâna Mare a Caraimanului” (pag. 85) …De o parte peretele de stâncă iar de cealaltă, prăpastia… Te cuprinde totuși frica și simți că totul se clatină sub tine… Aripile neantului m-au atins, trecând în zbor pe lângă mine: Pe Brâna Mare / chemarea abisului - / jocul cu moartea.

          Emoție, chintesență și culoare transmise prin puterea cuvântului cu har poetic. În eternul Haiku, Vali Iancu face versul să cânte. În „Clipe sub condei” scapără lumină. Nu cu mult în urmă, Nichita Stănescu aprindea în veșnicie un Haiku ”Autoportret” memorabil: ”Întunecând întunericul / iată / porțile luminii”.