Ştefan G. Theodoru - Încă un pas

George Bădărău

Ştefan G. Theodoru a atras atenţia unor critici şi istorici literari cu micropoemele sale expresive, de o mare simplitate, în maniera haiku-ului clasic. Natura veşnică surprinsă în toată splendoarea ei, într-o zi însorită, dezvăluie condiţia umană efemeră, reprezentată de un bătrân epuizat: '' Soare cald de Mai -/un bătrân se odihneşte / rezemat de gard.'' Mai întotdeauna antiteza îi facilitează poetului reliefarea a două planuri: astral şi terestru. De pildă, spaţiul montan, ascensional, în picaj cu valuri de ceaţă, în timp ce spaţiul terestru de la poalele muntelui este domol, mioritic, puţin monoton cu turmele urcând: ''Din vârf de munte / valurile de ceaţă -/ urcă turmele.''Poetul contemplă din spaţiul restrâns al ferestrei, într-o zi cu dezlănţuiri stihiale, cu ploi repezi de vară, care răscolesc vegetaţia, amplificându-i misterul, fascinaţia: '' De la fereastră / narcisele în ploaie / şi mai frumoase.'' Altădată, nota de terestritate este asigurată de vegetaţie dar şi de micile vieţuitoare oferind dinamica unui cadru patriarhal. Contrastul este sugerat de cromatica furnicilor (în linie picturală întreruptă) la care se adaugă vegetalul perisabil (păpădia) pe de o parte, iar splendoarea în iarbă, pe de altă parte: '' Iarbă proaspătă / şir negru de furnici / şi o păpădie .''

Într-un alt micropoem, graţiosul se îmbină cu decorativul, naturalul cu artificialul, într-un spaţiu al suspendării, între cer şi pământ, pe o funie. Aici, fluturele rătăceşte într-un cadru simbolist, bucurându-se de imaginea naturii, proiectată pe confecţii. Ca un adevărat trubadur, fluturele se lasă ademenit de o bluză şi de elementul decorativ al acesteia - trandafirul: ''Iar un fluture / pe trandafirul bluzei / de pe funie.'' Tot o proiecţie, sub forma unei răsfrângeri, întâlnim într-un alt haiku, în care universul uranic, în colorit sumbru, induce acelaşi tonus negativ şi teluricului constituit dintr-un râu. Dar, în atmosfera confuză, deprimantă, are loc o mişcare în plan ascensional, a cârdului de gâşte, care sugerează dezmorţirea, dinamica acestui peisaj trist: ''Oglindind norii / râul s-a întunecat -/ gâştele în zbor.''

Toamna, un mesaj epistolar poate avea un canal de transmitere insolit, în natura degradată, în care frunzele veştede şi vântul au o tonalitate tristă, melancolică, depreciativă: ''Purtată de vânt / printre frunzele veştede / o scrisoare.'' Altă dată vântul răbufneşte, învăluie în răsuflarea sa obiectele întâlnite în cale, printre care şi un fluture mort. Mica vietate, graţioasă, este obligată de împrejurări să intre în dansul morţii şi să ne încânte pentru ultima oară, înainte de a dispărea în neant: „Vântul ridică / purtând un timp în aer / un fluture mort. ''

Un tablou tragic impresionează prin dispunerea obiectelor, semnificaţie şi contrast ; senzorialul (căpriorul culcat în zăpadă) este amplificat de cromatic (pata roşie) care evidenţiază moartea. În imaginea căprioarei, artiştii au văzut întotdeauna graţia proiectată în mit: ''Căprior culcat/ în zăpadă - sub el / o pată roşie.'' Într-un alt haiku, poetul valorifică un motiv din mitologia românească, motivul arborelui cosmic, potrivit căruia un arbore obişnuit poate fi sacralizat şi proiecţia lui cosmică face legătura cu arborele originar. Aceste legături arhetipale se stabilesc la vreme de toamnă, când arborele din faţa casei, golit de frunze, suferă în solitudinea sa : '' Golit de frunze / pomul din faţa casei /proiectat pe cer. ''Uneori confuzia, dominată de teamă şi de nesiguranţă, are mare putere de sugestie. Într-o noapte geroasă, conturul uman îşi pierde substanţa şi în infernul terestru, singurul obiect palpabil este un felinar. Cu el se poate doar aproxima o posibilă realitate : '' Noapte geroasă -/ pe drum pustiu o umbră / cu un felinar.