clic pe logo

 siglaROKU

marți, 2 octombrie 2012

Strecurînd timpul




Strecurînd timpul* este un titlu mai mult decît incitant. Mai ales pentru un volum de haiku. De cînd a apărut clepsidra, strecurarea timpului, omologat nisipului, nu mai este o metaforă ci o realitate tehnologică, în care importante pentru măsurare sînt calibrul deschiderii prin care are loc filtrarea, cantitatea şi granulaţia firelor de nisip.

Este însă evident că haiku-ul nu este interesat de măsurarea timpului şi strecurarea, în cazul lui, ar viza mai degrabă o separare a timpului-nisip de altceva ce poate fi reţinut ca mai rar, mai valoros şi mai durabil. Clepsidra nu mai e întoarsă odată ce pepita a rămas în sită după ce nisipul s-a scurs prin spălare.

Totuşi, timpul nu este granular ci mai degrabă fluid, el curge, picură, se prelinge. Nu ştim precis dacă strecurîndu-l ne putem alege cu ceva. El se prefiră ca apa printre degete, iar jocul acestei furişări printre degete rămîne încă şi de-a pururi fascinant. Lucian Blaga surprinde în Cîntec sub stele acest gen de joc în care timpul se prefiră printre degetele, care, fără a-l putea reţine prea mult în palme, îi simt şi îi savurează mîngîierea.

Cu alesături de aur
timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la cîte-un astru
răsărit ca o ispită
peste-amurgul meu de-o clipă,
peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
astru poartă lîngă astru,
răzbunîndu-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
ca nisipurile-n ape,
ca nisipurile-n ape
trebuie să-l las să-mi scape.


*

Halda de steril

        La o primă aruncătură de privire, ceea ce impresionează în acest volum este mulţimea compunerilor care s-au strecurat claie peste grămadă în halda de steril: a trecut iarna - / miei, fluturi, albine, flori, / toate-s de-a valma. Se vede că strecurătoarea a fost decalibrată şi n-a reuşit să păstreze deasupra pepitele în care să strălucească exigenţele autorului. Le-a scăpat la loc, odată cu nisipul şi apa.

        Cele mai multe încercări sînt doar observaţii şi notaţii spontane, neprelucrate ulterior. Scrise pe fugă, simpliste în intenţii şi, de multe ori, stîngace în exprimare:

seceta verii - / că le-a fost luat râul / sălciile plâng

primul s-a topit / derdeluşul de pe deal - / ţinut doar la cald

frunzele strânse / de cald câinilor sărmani - / până ieri umbră

natură moartă - / în coş struguri şi mere / vinul şi cidrul

Altele sînt, în plus, şi declarativisme, sentinţe, deducţii care nu se susţin prin forţa concretă a  imaginilor :

vreau floarea pură / în cireşul înflorit- / poate la anul…

seară de Ajun - / aranjatul bradului / ne face copii

neaua mieilor / face ghioceii mai albi - / vine Paştele

Li se adaugă mici pastelurile siropoase:

în macul roşu / nemişcat un fluture - / soarbe lacrima

Dar şi cîte-o imagine excelentă care se iroseşte într-un poem ratat din cauză că, în partea a doua, îşi pierde consitenţa:

ia din cimitir / tina să-şi facă iar cuib - / gânduri ascunse

Ciclul vieţii şi al morţii prezent în prima imagine nu cuplează cu sintagma, mult prea confuză în context, aleasă pentru partea a doua. Prima imagine este o experienţă aproape identică cu aceea însemnată de Blaga în Orizont pierdut:  « unde lacrima cade-n ţărînă, / rîndunica mai ia si acum cîte-o gură de tină / să-şi facă sub streaşină casa », lucru care nu poate fi decît de dorit, în măsura în care există poeţi care au găsit fără să ştie de haiku imagini atît de potrivite pentru el. Imaginea din haiku este însă, aşa cum se vede lesne, mai concisă şi mai eliptică.

Precum şi poeme puse pe hîrtie în grabă fără a mai reveni asupra lor pentru a le cizela.

e un ger solemn -
fumul ce iese pe horn
a înţepenit

        Cu puţină atenţie, cele trei verbe ar fi putut fi eliminate fără nicio pierdere: ger solemn - / fumul ieşit pe horn / înţepenit.

Sclipiri de pepite
       
        Strecurînd mai atent producţiile îngrămădite în haldă poţi însă găsi şi pepite - poeme autentice şi valoroase, bine lucrate şi pline de sens. Aurul lămurit apare doar cînd au fost eliminate toate impurităţile. Cînd autorul a catadicsit să se dea de-o parte şi să lase să strălucească doar filigranul pur al imaginilor. Ce poate vorbi mai bine despre solidaritatea dintre cîine şi vînător decît imaginile din poemul de mai jos:

mereu alături –
lîngă sobă cismele
şi cîinele ud

Absenţa omului (şi, evident, a autorului obsedat de a se posta mereu în centrul fotografiei) dă rotunjime poemului. Este şi el undeva dar numai ca persoană care are grijă de foc. Fără menţionarea lui poemul este mai sobru şi mai discret, iar emoţia este mai obiectivă.

        La urma urmei, un poem haiku ar trebui să dea impresia de spontaneitate, obiectivitate şi impersonalitate, trăsături cu care ne gratulează chiar natura cînd este lăsată să se spovedească: frunzele ce cad / s-au lipit de paletă - / tablou nesemnat. În fond, natura oferă suficiente asemenea tablouri care nu trebuie decît notate cu acurateţe şi discreţie:

ploaie de vară -
pe pânza paingului
prinşi doar câţiva stropi

Este un cadru care surprinde nu atît (sau nu numai) faptul ca atare cît caracterul său trecător de aversă estivală. Atmosfera efemeră şi blîndeţea unei scurte ploi de vară. Pornită şi oprită din senin. Şi urmele fragile ei care se vor evapora curînd.

        În imaginile următorului poem sînt evocate două gesturi simetrice. Simetrice, deşi diferite ca intenţionalitate: luntraşul este obosit şi absorbit de visele sale, salcia pare doar curioasă sau poate ocrotitoare. Aşa aplecaţi par însă să împărtăşească aceeaşi taină. Poate că luntraşul se visează salcie care contemplă luna şi salcia luntraş... 

luntraş moţăind –
salcia se apleacă
deasupra lunii

        Cînd poemul e bine lucrat, el revelează tensiunea unui paradox şi poate face apel la o expresie consacrată şi la un joc de cuvinte care să-i dea vioiciune. Clopotele, cu bătaia lor rară şi puternică, par, în poemul ce urmează, doar un catalizator care limpezeşte liniştea, o pune în ordine, o aşează.

cînd bat clopotele
se trezeşte liniştea –
să se aşeze

        Aluziile sînt suficiente unui poem autentic. Doar cuvîntul Ajun şi circumstanţele menţionate sînt suficiente pentru a reface atmosfera Naşterii Sfinte, care e trecută cu discreţie sub tăcere. Economia de mijloace face ca emoţia să fie mai puternică şi mai reţinută. Sobrietatea formulării este evocării sacrului.

Seară de Ajun -
în iesle fânu-i proaspăt
şi aburu-i cald

        Ce poate fi mai potrivit pentru şirul de vehicule oprit la barieră decît pilda nepăsătoare şi ritmul mulcom al melcului. La barieră înveţi să te rupi din vertijul vitezei şi să auzi cum înaintează şenila melcului.

Opriţi la semnal -
până ce vine trenul
trece doar melcul

        Cu puţină imaginaţie, un haiku poate însă să surprindă şi fapte verosimile atunci cînd vrei să ilustrezi un sens. Prospeţimea unui ţîrîit de greier poate anula pînă şi lucrătura păianjenului. Cu consimţirea lui binevoitoare.

paingul îşi ia
plasa pusă în uşă –
un greiere-n prag

        În aceeaşi manieră, candoarea copilăriei poate depăşi orice frustrări. Gustul multor lucruri ţine doar de investiţia sufletească pe care eşti dispus s-o faci în ele.

Copilul sărman
desprinzând un ţurţure –
gust de acadea

Nu fac oare la fel şi ghioceii din poemul ce urmează:

clopote mute -
cu şoapte ghioceii
topesc zăpada

Este aici şi o metaforă, şi o personificare, dar sensul poemului se nutreşte din ele.

*
        Coperta şi ilustraţiile cărţii sînt realizate de Mihaela Brumar. Desenele abia schiţate din atingerea delicată a pensulei se potrivesc cu sugestia surdinizată a haiku-ului.

_______
*Stecurînd timpul, Radu Ilie Ignătescu, Editura Pim, Iaşi, 2011


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu