Am primit recent Lumină și iluminare – poeme haiku – a poetului
Vasile Cojocaru. Cartea a apărut la Editura PIM, Iași, în 2020.
Fiind vorba de haiku, am
parcurs cartea în scurt timp, dată fiind preferința mea pentru acest poem. A
durat mai mult până când am găsit timp să scriu despre ea.
Aflu din prefața semnată
de poetul Vasile Moldovan că autorul cărții a scris de mult timp poezie clasică,
dar a descoperit de puțin timp haikuul.
Am în mână o carte cu
aspect plăcut, a unui poet care are exercițiul scrierii poeziei, care a fost premiat pentru
haikuurile trimise la concursuri. În haikuul pe care îl scrie se simte
influența poeziei clasice pe care o scria.
Poemele din carte sunt
grupate în capitole urmărind succesiunea anotimpurilor, cum își organizează și
poeții japonezi creațiile. Acestea sunt: Primăvară iar, Vara la mare, Toanele
toamnei, Dincolo de (ano)timp.
Am ales pentru
exemplificare câteva poeme, ca să fiți tentați să citiți cartea.
Revin cocorii –
bătăi de aripi grele
sub soarele blajin
*
În zori de prier
prin salcia pletoasă
jocuri de lumini
*
Gardul împletit –
și din nuielele lui
țâșnesc muguri
*
Cireș înflorit –
albina dă târcoale
ceștii de ceai
*
Salcâmi înfloriți –
mireasma adusă de vânt
inundă casa
*
Miroase a ploaie –
în pâlnia crinului
ultima albină
*
Nici o molie –
mireasmă de lavandă
în toată casa
*
Rouă prin iarbă –
melcul își mută casa
sub un trandafir
*
Ceață pe mare –
țipătul pescărușului
tot mai aproape
*
Foșnet de frunze –
rugăciunea de seară
rostită în gând
*
Teascul prăfuit…
vinul din damigene
doar amintire
*
Clepsidra spartă –
ieșit din carantină
se scurge timpul
*
Casă părăsită –
pe gardul șubrezit
iedera verde
*
Lada de zestre –
carii toacă mărunt
averea mamei
Veți găsi și alte poeme frumoase în această carte de excepție! Aveți ocazia să le descoperiți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu