Rătăcind cu ochii pe cuvinte

Rătăcind cu ochii pe cuvinte*

Corneliu Traian Atanasiu

Cuvintele lui Matsuo Bashō amintite pe prima pagină a cărții: Fiecare zi este o călătorie, iar călătoria în sine înseamnă acasă  își găsesc cu promptitudine o replică pe pagina imediat următoare: candelă în geam – / bonsaiul înmugurit / leagănă luna. Poți călători fără să te deplasezi dacă reușești să trăiești în universul adunat miraculos într-o miniatură.

Călătorului, dacă hoinăreala are ca miză împlinirea spirituală, îi priește un ceas de odihnă  în care viziunea lumii se schimbă radical și vârfurile munţilor se pot afla miraculos la firul ierbii. Numai așa poate recupera și handicapul vîrstelor trupești: şesul verde crud - / privirea bătrânului / urcă muntele. Și poate și pe acela al îngrădirilor dintre specii: gard viu înflorit - / domeniul albinelor / fără hotare.

Drumețul pare însă ispitit mai mult de zăbava poposirilor: popas sub castan - / şi umbra reavănă / înmiresmată, de savoarea cîntărilor: sfârşit de concert - / prea scurtă ziua pentru / atâtea triluri sau de murmurul stins al picurilor pe mușchiul înflorit / în ciutura putredă.

Din cînd în cînd însă ceea ce întîlnește-n furca drumurilor poartă pecetea unor tîlcuri greu de deslușit:

răscruce în noapte -

de cumpăna fântânii

atârnă luna

Poate doar întruchipări fără cuvinte să poată grăi despre ele: dangăt de  clopot - / petalele macilor / tremură uşor. Sau gîzele pitite în pîntecele olului de lut zvîntat: ploaie de vară – / în golul ulciorului / susură greieri.

          Și despre urmele iute zvîntate ale peregrinărilor poate vorbi vreo întîmplare dintr-o vară oarecare: paşii mai grăbiţi – / pe asfaltul fierbinte / nicio baltă sau vreo lotcă-n trecere pe baltă: vânt uşor dinspre larg - / stelele se recompun / în urma bărcii. Cu candoarea și forța indiferenței care le-nghite pe toate: casa bunicii – / o tufă de răsură / în locul  porţii.

          Stînd pe loc, călătoria devine mai palpitantă, toamnele și amurgurile se îngînă cu gesturile care strîng cu patimă, dar în surdină, în pumnul tremurînd, veștile de nespovedit.

cocori în amurg –

bătrâna strânge în pumn

o telegramă

Ceva de nestăvilit își continuă fără răgaz ofensiva: greieri în iarbă / câte stele pe boltă ștergînd de pe harta locului fără mînie prispa-ntr-o rână. Nu fără complicitatea tandră a omului sau a lucrurilor rămase de izbeliște: tichia tatei / caldă ascunzătoare - / greieri în duet.

Ce-ar mai fi de spus e împărtășit doar de către cele care nu cuvîntă: noaptea liniştită - / sperietoarea şi umbra / stau de taină. Cîteodată, găsești  într-un poem un pic de alinare sceptică: negură şi ploi - / nisipul din clepsidră  / la fel de uscat. Între umoarea întunecată și uscăciunea stearpă, ce să alegi? Despre umilință mai ai încă de învățat: ploaie târzie - / până şi scaietele / în reverenţă. Și poate că unii ți-au luat-o deja înainte: slujba de seară – / chiciura pe umerii /  clopotarului.

Nu totul poate fi luat în stăpînire: arginţii iernii – / în palmele întinse / un strop de apă și nici să-l mîngăi nu poți. Și totuși... culmile ninse - / în palmele bunicii / seminţe de flori.

Încet, încet se schimbă generațiile: pisc înzăpezit – / bătrânul tot mai singur / colindă alte zări, iar zările se schimbă și ele odată cu elanul insurgent al altor vîrste nărăvașe: praştia-n ghiozdan - / bocancii bunicului / clămpănesc în mers.

La alte dimensiuni mai austere, omul poate fi lesne neglijat: zările ninse / contopite cu cerul - / alb mântuitor, ceva e mai consistent și mai semnificativ ca el: alb pretutindeni - / un copac plin de stele / singur în noapte.

Provocat de oferta acestui volum, am făcut o călătorie subiectivă printre cîteva dintre jaloanele ivite în cale. Alt cititor ar putea parcurge, desigur rătăcind, cu totul alt traseu. Rătăcirea e totdeauna savuroasă cînd o poți face ca să ieși în cele din urmă la un liman.

__________________________

*Ana Urma - Ploaie de vară