Ultimul volum semnat de Ion Untaru, cu o prefaţă de Vasile Moldovan, cuprinde poeme haiku, poeme într-un vers, aforisme, poezii. Un haiku aminteşte de fabula '' Iepurele şi broasca ţestoasă'' evidenţiind prin antiteză perseverenţa. De astă dată, protagoniştii sunt un globe- trotter şi un melc, mereu în criză de timp; umanul pierde în faţa gasteropodelor, fiinţe aproape inerte : '' Globe- trotter odihnindu-se/ pe lângă el / trece un melc ''. Altădată mica vietate, nevinovată, inconştientă, în afara timpului şi spaţiului, se complace într-o calmitate dezarmantă. Calea ferată, simbolizând materializarea timpului, asigură protecţie unui melc inocent : '' Între şinele / de cale ferată / liniştit melcul ''.
Motivul poetic al senectuţii reliefează melancolia, nostalgia, fiind asociat cu trecerea timpului şi comuniunea om- natură. Un decor sumbru, făcut la repezeală cu o pensulă degradată, înfăţişează interferenţa dintre regnuri, asocierea umanului ( semnificând efemerul ) cu vegetalul aflat sub semnul eternului. Deşi bătrâna, adusă în prim-plan, poartă semnele victoriei, codrul rămâne neclintit, în veşnicia lui, iar speranţa, simbolizată de cocori va fi o atitudine banală :'' Dinspre pădure / bătrâna cu vreascuri/ cocorii ţipă''.
Mai apoi, poetul mută obiectivul de filmat din spaţiul rustic în cel urban, surprinzând melancolia parcului în deplină concordanţă cu vârsta a treia. Corespondenţa secretă bătrân - frunză uscată sugerează degradarea universală, timpul mort, autumnal, aproape un mister nedeclarat :'' Bătrân pe bancă / o frunză uscată / cade alături''.
Uneori, măsura timpului este sugerată prin analogie, de mecanisme defecte, dar şi de păsări -simbol, care mobilează interiorul căminului. Un cocoş preia funcţia ceasului în ton cu superstiţia, cu tradiţia românească : '' Ceasul s-a stricat / noaptea asta cocoşul / doarme în casă''.
Un alt haiku înfăţişează două planuri, care se intersectează în timp, relevând un decor in praesentia şi un mare spirit in absentia. Din recuzita poeziei clasice nu lipsesc '' ţânţarii'' şi '' coliba'' : '' Coliba veche / aceiaşi ţânţari / lipseşte Basho''. Prin antiteză cu habitatul provizoriu, din materiale uşor degradabile, este înfăţişată lumea modernă, cu beton masiv, dislocată de vegetaţia firavă. La originea micropoemului se află viziunea asupra condiţiei efemere : '' Troscotul firav / dislocă dalele / de beton din curte''.
Alte motive au fost preluate din romantismul românesc, păstrând simbolistica şi tonalităţile elegiace. În analogia femeie -salcie, imaginile poetice auditive şi cromatice adâncesc suferinţa, iar finalul constatativ, pregăteşte trecerea spre metafizic : '' Salcie plângătoare / femeie în doliu / tăcere''. Un alt micropoem reface drumul invers, debutând cu o observaţie la nivel teluric, exprimată prin substantivul '' pace''. De asta dată, metafizicul începe dincolo de'' linia frontului'', cu un mesaj universal, având ca protagonişti porumbeii. E un text politic declarativ, caracterizat prin simplitate : '' Pace-/ peste linia frontului, /stoluri de porumbei''. Tot politic este şi un alt micropoem pe tema afiş electoral, cu note satirice, în care semiotica textuală este înlocuită de semiotica vizuală, oferind un simbol al demagogiei : papagalul. Un asemenea afiş atrage atenţia tuturor, prin situare la înălţime : '' Afiş electoral / vizavi pe un stâlp, / un papagal vesel''.
Ironia inteligentă se menţine într-un haiku înfăţişând portretul beţivului, surprins într-un dezechilibru hazliu. Pentru a fi mai expresiv, poetul apelează la paremiologia românească, de unde împrumută zicala '' pe trei cărări'' şi face trimitere la vorbirea colocvială, banală, cu tentă umoristică, referitoare la relaţia câine- şapcă : '' El pe trei cărări / în urmă câinele/ cu şapca în gură''.
Un drum sacaralizat duce, cu siguranţă, la schit. E un drum ascensional ( dealul ) semnificând elevaţia, spiritualul divin, iar umanul ( o măicuţă ) abia se conturează în semiîntuneric. Două elemente sugerează cromaticul ( îmbrăcămintea măicuţei şi noaptea ), dar semnifică şi taina, nepătrunsul:'' Pe drumul spre schit/ măicuţa urcă dealul / cu noaptea în spate''. Altădată, la mănăstire atmosfera este dominată de o imagine auditivă ( toacă ) şi de un vizual compozit, cu protagonişti telurici şi uranici, laolaltă ( sihaştri şi îngeri ) înfioraţi de aceeaşi rugă, de acelaşi mesaj macrocosmic : '' Toacă la mănăstire / sihaştri şi îngeri / se roagă împreună ''. Un pastel de iarnă înfăţişează acumulările hibernale, gradual, neîncetat iar în final, ca la Alecsandri, apare elementul uman, dinamic. În plină zi, imaginile vizuale se împletesc, mai tot timpul, cu imaginile motrice, cromatica având şi ea un anume rol în sugestia dinamicului, prin alternanţa alb- roşu : '' Ninge cumplit / printre troiene/ fata cu ghete roşii''.Un haiku pe teme existenţiale evidenţiază perceperea unei realităţi, doar imaginate. E o realitate nesigură, degradată, pipăibilă, dintr-o parte în alta, spre interior, realitate reprezentată de o '' punte''. Acest univers este, prin excelenţă, unul microcosmic, în care rătăcesc unul spre altul, doi orbi. În viziunea lor totul este alunecos, incert, totul se clatină şi singura viaţă adevărată este cea interioară :''Punte şubredă / unul către celălalt,/ doi nevăzători''.
Universul exterior este înfăţişat într-un spaţiu închis ( curtea) în care fiinţele îşi prelungesc proporţiile cu umbrele lor. E un joc misterios între imaginea concretă şi cea abstractă, pe de-o parte, între curte şi acoperiş, pe de altă parte. Poate nu întâmplător, poetul a ales o pisică ( superstiţii, magie ), pentru acest joc de umbre şi lumini, care se desfăşoară în curte :'' Umbra pisicii / pe acoperiş / trece prin curte''. Motivul poetic al habitatului apare şi în alte micropoeme, ca loc de odihnă. Treptat se conturează o imagine statuară om- fluture, renunţând la mers şi la zbor. Fluturele nemişcat are culoarea mov, la fel ca stânjeneii din cimitire, iar omul se deplasează din ce în ce mai încet : '' Sosesc acasă / încet, ducând pe umeri/ un fluture mov''.
Întâllnirea cu haiku-urile lui Ion Untaru e o adevărată sărbătoare.
Ion Untaru, Paso doble, Editura Amurg sentimental, Bucureşti, 2009.
George Bădărăubadarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu