RADU PATRICHI - BATRANUL INCEARCA

Radu Patrichi - Bătrânul încearcă...
Poet sensibil, talentat, spontan, vizual prin excelenţă, Radu Patrichi poetizează peisajul mioritic, în cadenţe muzicale variate, sublimând natura, singurătatea şi timpul. Un topos al efemerului se regăseşte în multe din micropoemele sale, caligrafiate delicat, cu sinestezii subtile şi metafore fonetice.

Motivul poetic al pescăruşului apare transfigurat din variate perspective. Mai întâi graţioasa zburătoare este surprinsă de poet într-un relief cenuşiu, trist, solitar, imobil, de parcă ar fi fost epuizat după naufragiu ( pe o stâncă ), iar în opoziţie, timpul sugerat de valuri, se rostogoleşte cu indiferenţă : '' Pe colţul stâncii / pescăruşul aşteaptă, / valurile trec!''. Altădată , pasărea marină este schiţată fragmentar, într-un peisaj dezolant, într-un spaţiu al imensităţii şi nimicniciei ( nisipul ), semnificând zădărnicia, în încercarea de mişcare ascensională ( pana ) : '' Pe nisip, / pana de pescăruş / încearcă să zboare...''. Într-un haiku, identificăm motivul oglinzii, dublura, deplasarea păsării, într-un cadru odihnitor, feminin, senzual, ilustrat de apa lacului. E un blitz reflexiv, cu răsfrângerea pescăruşului, contemplat ca o dublură uraniană şi acvatică în acelaşi timp : '' Doi pescăruşi în zbor-/ unul în oglinda / lacului''. Nu lipsesc nici notele hibernale care amplifică tonalitatea contemplativă a peisajului marin. Doar o privire spre plajă şi ochiul surprinde stoluri de pescăruşi agitându-se şi regăseşte statura poetului cufundat în melancolie :'' Iarna pe plajă-/ sute de pescăruşi/ şi un visător ''.

În afară de topos-ul plajei, un alt topos frecvent este parcul , transfigurat artistic, în manieră simbolistă, ca element al solitudinii. Parcul e un loc al meditaţiei, în care contemplatorul încearcă să-şi răsfrângă starea de nefericire, apelând la magia matematicii : '' Singur în parc-/ să uit,/ număr trandafirii...'' În singurătatea parcului, se conturează două elemente autumnale ( banca şi frunza ) care conferă o notă de tristeţe peisajului; o imagine vizuală încărcată de materialitate, cu lemnărie masivă, abandonată şi o imagine auditivă, dublată de o descendenţă a vegetalului :'' Bancă uitată / doar foşnetul frunzelor / ce cad''. Intimitatea îndeamnă tinerii la jocuri erotice, camuflaţi de cadrul nocturn, când se deplasează obiecte spre locuri ascunse. În toamna târzie, poetul descoperă în boschet două obiecte care fac parte din ritualul erotic :banca şi mărul, ultimul având şi funcţie arhetipală :'' Pe banca /ascunsă-n boschet,/ un măr uitat''.

Un alt topos prezent în mai multe micropoeme este topos-ul frunzei care, în general, sugerează trecerea timpului, melancolia şi solitudinea. Câteva frunze, într-o mişcare abia perceptibilă, pe faleză, au semnificaţii temporale, meteorologice dar şi afective, trimiţând la singurătate:'' Pe faleză/ se plimbă trei frunze-/briza de seară''. Atunci când frunzele se adună în morman au şi rol de protecţie. Un tablou dinamic, expresiv, cu o şopârlă care traversează peisajul iese în evidenţă şi prin natura statică. Ceea ce surprinde aici este fragmentarul (coada ), imaginea motrică, deplasarea rapidă care solicită acuitatea organului vizual :'' Şopârla s-a dus/ dar coada ei încearcă/ să fugă -n frunze''.Motivul poetic al călătorului, al pribeagului, poetizat în linii sumare într-un haiku, debutează cu un monolog liric, interogativ, trist, indecis, urmat de indicii spaţio-temporale, cu o cromatică autumnală a frunzelor împinse de vânt, cu rol de avertizare. Aşadar, mişcarea vegetalului, sugerată de un epitet cromatic şi de verbul ''mătură'' atrage atenţia asupra ameninţărilor existenţiale :'' Să plec la drum? / Frunzele galbene / îmi mătură asfaltul''. Peisajul de toamnă, mohorât, caracterizat prin căderea frunzelor, are o dominantă repetitivă, obositoare, obsesivă, monotonă, reliefând tema zădărniciei ( am măturat ) dar şi expresivitatea imaginii naturii, semnificată metaforic de un covor de frunze. De la simpla enunţare, poetul trece la comunicări artistice exclamative, între două unităţi temporale ( ieri şi dimineaţa ) :'' Ieri am măturat,/ dar dimineaţa/alt covor de frunze!''.

Antiteza dintre renaşterea naturii şi degradarea acesteia este evidenţiată prin semne caracteristice: pomi înfloriţi, pe de-o parte, fum de frunze, pe de altă parte, iar condiţia umană se restrânge la senectute ( o bătrână ) :'' Sub pomii înfloriţi / fum de frunze/ şi-o bătrână''.În altă parte, existenţa frunzelor este iluzorie şi în locul acestora se iveşte un stol de grauri. Notele terifiante sunt date de goliciunea plopilor, de cromatica sinistră a păsărilor dar şi de raportul explicativ, surprinzător, în tonalităţi exclamative, din final. Asocierea păsări-frunze pare şocantă :'' Deodată plopul / capătă frunze negre:/ stol de grauri !''.

Există şi un topos al opririlor sugerat de peron, staţia de tramvai, talpa unui pantof. Din atmosfera feroviară, poetul selectează doar peronul , într-o comunicare enunţiativă, eliptică, reprezentând un spaţiu deschis sosirilor şi plecărilor, în care natura umană atinsă de senectute are reacţii imprevizibile. În prim- plan se conturează relaţia antitetică bătrân- buchet, relaţie de intersectare dar şi de excludere, între degradare şi înflorire, între efemerul uman şi veşnicia naturii. Desigur, bătrânul înţelept şi lucid aşteaptă clipa din urmă, puţin agitat, aşa cum reiese din teatralitatea gesturilor :'' Peron de gară-/ bătrânul încearcă/ s-ascundă buchetul...''Un alt topos din lumea urbană este staţia de tramvai, surprinsă într-o zi ploioasă, când picturalul se îmbină cu nemişcarea şi dezlănţuirea cosmică , sublimă, cu ordinea telurică. Aici, umbrelele sunt asemeni unor scuturi de apărare, în macrounivers, evidenţiind fragilitatea umană: '' Staţie de tramvai-/ zeci de umbrele/ aliniate''.

În lumea micilor vietăţi, o catastrofă provocată de talpa unui pantof poate răstălmăci un sens, un destin, alcătuirea cosmică. Pentru un greier, universul îşi pierde orice înţeles în timpul unei coliziuni banale:'' un greier / strivit de pantof-/ universul s-a oprit''.

Topos-ul astrelor are un inventar variat, o simbolistică bogată şi analogii care impresionează prin asocierile subtile, neaşteptate. Luna atrage prin feminitatea ei şi în acelaşi timp te înfioară prin caracterul reflexiv, în regim nocturn, cufundându-se într-un jgheab de adăpare. În viziunea unui viţel, imaginea din oglinda apei este la fel de reală ca obiectul luminos aflat în depărtarea uranică:'' Însetat,/ viţelul se sperie/ de luna din jgheab''. Uneori, cultul solar se rezumă la decorativ, la cromatica sugestivă, la un peisaj rustic, la invazia de alb sau la galbenul fosforescent, trimiţând indirect şi la simbolul luminii, dintr-un tablou cu elemente grigoresciene:'' În carul cu fân/ bătrânul cu pipă-/barba-i tot galbenă''.

Parodiind titlul volumului, putem spune: Radu Patrichi încearcă... să scrie literatură de bună calitate şi reuşeşte.

Radu Patrichi, Bătrânul încearcă..., Editura Leda, Constanţa, 1995

George Bădărăubadarau.george921@gmail.com