DANIEL LĂCĂTUŞ - PREŢ DE O CLIPĂ

Aşa cum mi-am imaginat, Daniel Lăcătuş e o fire fără astâmpăr şi energia lui se consumă în texte lirice încărcate de melancolie. Noul volum, Preţ de o clipă, adună poeme în stil nipon, variate, strălucite, care atrag atenţia nu numai prin tehnică dar şi prin profunzimea construcţiei poematice.

Într-un haiku, poetul reliefează armonia cosmică, comuniunea om-natură, simplitatea, caracterul efemer al existenţei umane. Pe un ton declarativ,eul liric se autodefineşte folosind verbele existenţiale :'' sunt'' şi ''trăiesc'' : '' Sunt un simplu om-/ trăiesc în armonie / cu natura.'' În intimitatea camerei, două obiecte se impun prin atributele lor senzuale :fotoliul şi soba, în special atribute de natură termică. E o atmosferă contemplativă, lenevoasă, amintind de căminul lui Alecsandri, de combustiile interioare şi exterioare :'' În camera mea / fotoliul cald şi moale/ în sobă focul''.

Dar reveria este întreruptă de zgomote, imaginile auditive scot în evidenţă secvente terifiante, deşi sursa este una delicată, inocentă, chiar simpatică- şoriceii din spaţiul interior: ''Zgomote stranii / undeva în pivniţă / şoriceii rod''. Altădată, aceeaşi stranietate este surprinsă în grădină, cu motivaţii meteorologice, într-un joc diafan al picăturilor de rouă. Opoziţia între înfricoşător şi delicat amplifică starea de extaz: ''Sunete stranii / în spatele grădinii/ picuri de rouă ''. Poetul apelează, în mai multe rânduri, la teme simboliste, între care amurgul. O asemenea atmosferă crepusculară este surprinsă în spatele grădinii, în spaţiul exploziei florale, unde cromatica alb-negru are valoare decorativă şi existenţială. De astă dată privirea se opreşte asupra crinilor imperiali, care impresionează cu albeaţa lor în semiîntuneric : '' Apus de soare / în spatele grădinii / înfloriţii crini ''. Într-un alt micropoem, crinii sunt înlocuiţi de liliecii personificaţi şi efectele tind spre suferinţă. Lipsa de vizibilitate în '' pustia nopţii'' sugerează infinitul, orizontalitatea unui peisaj, abia bănuit : '' Către asfinţit / peste pustia nopţii / liliecii plâng.''

Tema preromantică a înserării este valorificată prin schiţarea unui cadru rustic, forestier, unde pădurea e un fel de axis mundi, iar liniştea este tulburată de urletul lupilor. În mod gradat este prezentată înfiorarea, de la starea de linişte la dezlănţuirea animalelor sălbatice, aflate în centru, în mijloc, aproape de esenţa silvană : '' Se lasă seara / în mijlocul pădurii / urlă câţiva lupi ''. Uneori, codrul adăposteşte păsări de noapte, undeva la mijloc, în centrul acela obsesiv, unde urletele ameninţătoare sunt înlocuite de zgomotul puştii. Poetul nu precizează dacă secvenţa lirică înfăţişează regimul nocturn sau diurn, dar totul se află sub semnul terifiantului : '' Păsări de noapte / în mijlocul pădurii / zgomotul puştii.'' Noaptea înseamnă tăcere adâncă, dar şi muzică, orfism, ritm secret al naturii. E un cântec tainic al unei ciocârlii, care impresionează prin vraja muzicii şi totodată prin înălţimea la care zboară, cucerind totul : '' Cântecul nopţii -/ În tăcerea tainică / o ciocârlie.''

De la simbolişti, poetul a împrumutat motivul oraşului pustiit, devorat de singurătate, cu un desen cenuşiu, fără urme umane, fără fâlfâitul aripilor. E un sentiment straniu, cu tristeţe bacoviană, un tragic al absenţei : '' Nimeni în oraş / toate străzile pustii / nici măcar păsări.'' Nu lipsesc din micropoeme parcul solitar şi ploile apăsătoare. Pentru a evidenţia părerile de rău, poetul asociază parcul solitar cu ritmul sumbru şi cadenţele ploii, cu monotonia, sfiala interioară, la modul bacovian. E un dans ameninţător în natura degradată, unde ploaia poate însemna lacrimi, suferinţă : '' Parcul solitar / în sumbrul ritm al ploii / regretele curg.''O altă temă urbană este cea a restaurantului, care aduce mai mult a tavernă, îmbâcsit de fum, dar cu predispoziţii cantabile. În lipsa naturii luxuriante, atmosfera are note artificiale, iar arta se rezumă la simple imitaţii : '' Fum de ţigară / imit o melodie / în restaurant.''

Dacă altadată, eul liric părea obsedat de centru, de mijloc, acum tinde spre periferia reprezentată de spatele grădinii; un spaţiu închis, incomod. Efectul estetic este reliefat de antiteza : floare veştedă- muguri vrăjiţi, de epitete adjectivale şi inversiuni, care semnifică ciclul vegetal, de la mortificare la renaştere : '' Veştedă-i floarea / în spatele grădinii / vrăjiţii muguri.'' Un prilej de meditaţie este oferit de floarea de cactus, care contrastează cu aspectul ţepos al plantei ; de aici sugestia de miracol, culminând cu senzualitatea oculară. Purificarea organelor de simţ înlesneşte o contemplare mai adâncă : '' Floare de Cactus / minune a naturii / îmi spală ochii.''

Aspectul torid, canicula atât de matinală, nu reuşesc să împiedice curgerea firească a timpului. În natură, bătaia orologiului este reprezentată de un cocoş, menit să anunţe ora prin cântec : '' Dimineţi de mai / sub soarele toropitor / cocoşul cântă.'' Dezlănţuirea intemperiilor are un farmec deosebit, fenomen pregătit de simboluri ale strălucirii ( licuricii ) şi înălţimii ( munţii ), până la revelarea gingăşiei mirificei brume. Licuricii au căpătat un atribut al planării, al zborului cosmic, sfidând formele telurice : '' Licurici în zbor / pe crestele munţilor / cea dintâi brumă.''

Daniel Lăcătuş s-a luat în serios, în privinţa poemelor de sorginte japoneză.

Daniel Lăcătuş, Preţ de o clipă, Editura A. T. U. , Sibiu, 2010.George Bădărăubadarau.george921@gmail.com