La Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional Origami Peace Tree s-a desfăşurat Concursul International de Haiku, 93 participanţi din 32 de ţări : SUA, Croaţia, Brazilia, Canada, Argentina, Franţa, Noua Zeelandă, Australia, Belgia, Bosnia-Herzegovina, Germania, Japonia, Marea Britanie, Serbia, Spania, Suedia, Trinidad- Tobago, Austria, Bulgaria, Elveţia, Finlanda, India, Irlanda, Italia, Mexic, Nigeria, Polonia, Portugalia, Republica Cosovo, Ungaria, Vietnam şi România. Comitetul de organizare a fost condus de Viorica Dobre, director Liceul '' Miron Costin '', Iaşi.
Răsfoiesc, încet, cu interes această antologie, apreciată de mulţi specialişti, coordonator Eduard Ţară. La o răscruce, aflăm dintr-un haiku, se află un semn sacru ( troiţa ) şi în spaţiul sacralizat cad flori de cireş, simbol al graţiei, al inocenţei, al ornamentalului. Asociind cele două elemente, poeta are acum revelaţia unui ritual religios, pur, exprimat metaforic sub forma unui canon: '' mătănii albe-/ floare de cireş căzând /peste troiţă'' ( Simona Dobrescu- Crăciun ). Într-un alt haiku apare sentimentul zădărniciei, pe tema fortuna labilis, nimicnicia, perisabilul. Viaţa este iluzorie, redusă la '' castele de nisip '', gata să se năruie, să fie spulberate de vânt. Nimic durabil, într-un cadru răscolit de stihii şi de convulsii sociale : '' castele de nisip-/ vântul prea aspru/ urme nicăieri'' ( Anastasia Dumitru ).
Continuând această temă a nimicului, un poet configurează dimensiunea ontologică, se autodefineşte, face trimitere la comuniunea cu natura. Pe un ton domol, acesta mărturiseşte integrarea în cosmos, relaţia de armonie cu natura, folosind cuvinte care demonstrează implicarea eului liric : '' Sunt doar un om / trăiesc în armonie/ cu natura '' ( Daniel Lăcătuş ). Tot despre armonie, aflăm câte ceva dintr-un haiku autumnal, cu personaje la fontainiene, care convieţuiesc într-o pace deplină. Micropoemul debutează cu o interogaţie retorică, referitoare la lungimea unităţii temporale. Dar, sintagma rămâne suspendată şi în golul semantic se conturează o furnică în compania unui greiere : '' Toamna prea lungă ? / Furnică şi greiere / În armonie... ( Amalia Voicu ).
Cocorii origami fascinează prin gingăşia lor dar şi printr-o simbolistică profundă, legată de speranţă. La fel ca altădată, în satul patriarhal, bătrânii se întâlnesc să-şi pună la un loc înţelepciunea şi intră în jocul nevinovat al cocorilor origami. Ultimele lor speranţe au un substrat ludic, nesigur, fac şi desfac zburătoare artificiale, fără încetare : '' Întâlnirea bătrânilor ;/ încă făcând şi desfăcând / cocori origami '' ( Oana Aurora Posnaieş ). Unii autori se întorc în epoca de aur a haiku-ului, unde fiecare obiect din natură este legat prin semnificaţie de universul poetic al lui Basho. Ba mai mult . Prin multiplicare fiinţele şi lucrurile au o rezonanţă deosebită, trimit la arhetipuri, amintind de origine. De aceea , broscuţa de altădată a devenit un cor de broaşte, iar mediul acvatic s-a personalizat după numele regelui haiku-ului : '' Concert festiv / coruri reunite de broaşte / în iazul lui Basho '' ( Adina Enăchescu ).
Un alt obiect sacralizează locul ( iconostasul ) în care se află o vietate miniaturală ( buburuza ) înzestrată cu calităţi profetice. Ea îşi orientează zborul după linia destinului fiecăruia. Pe un fond pictural sacru, contemplatoarea identifică ultima buburuză şi caută o explicaţie, o consecinţă cu dulce naivitate :'' În iconostas / ultima buburuză-/ prinos de copil '' ( Ana Ruse ). Alte micropoeme înfăţişează universul astral în relaţie cu cel teluric. Mai întâi galaxiile fără capăt pe o pânză nocturnă, în opoziţie cu un felinar pâlpâind, dintr-un pepene. În spaţiul uranic, uneori constelaţiile au un caracter decorativ, iar în cel terestru, semantica este orientată spre cunoaştere : '' Stelele-n noapte -/Una mică pe pământ/ Dintr-un pepene ''( Mariana Tănase ). Altfel de stele se ivesc în lumea pământeană, pe baza unor analogii şi secvenţe metaforice. Imaginile vizuale scot în evidenţă atmosfera feerică dintr-o livadă , la rasărit , când florile scuturate se aseamănă cu o cădere meteorică. În timp ce risipa cosmică te înfioară până la sublim, în grădină florile cad pline de gingăşie, într-un ritm armonios, ca astrele purpurii : '' atâţia pruni / scuturând la răsărit-/ stele purpurii '' ( Monica Trif ).
În final, amintim de micropoemul unui senior al speciei literare în discuţie, Vasile Moldovan ( Premiul I ), care s-a impus prin simplitate, eleganţă şi mai ales prin mister, cocorii din haiku-ul său fiind doar auziţi. Aşadar, speranţa pentru unii nu se materializează vizual, ci doar auditiv, prin foşnetul aripilor, atunci când treapta senzorială este deteriorată. Micropoemul său sugerează speranţa unui orb : '' Ascultând zborul / celor o mie de cocori.../ un veteran orb '' ( Vasile Moldovan ).
O mie de cocori, coordonatorul antologiei Eduard Ţară, Editura Pim, Iaşi, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@ gmail.com
Răsfoiesc, încet, cu interes această antologie, apreciată de mulţi specialişti, coordonator Eduard Ţară. La o răscruce, aflăm dintr-un haiku, se află un semn sacru ( troiţa ) şi în spaţiul sacralizat cad flori de cireş, simbol al graţiei, al inocenţei, al ornamentalului. Asociind cele două elemente, poeta are acum revelaţia unui ritual religios, pur, exprimat metaforic sub forma unui canon: '' mătănii albe-/ floare de cireş căzând /peste troiţă'' ( Simona Dobrescu- Crăciun ). Într-un alt haiku apare sentimentul zădărniciei, pe tema fortuna labilis, nimicnicia, perisabilul. Viaţa este iluzorie, redusă la '' castele de nisip '', gata să se năruie, să fie spulberate de vânt. Nimic durabil, într-un cadru răscolit de stihii şi de convulsii sociale : '' castele de nisip-/ vântul prea aspru/ urme nicăieri'' ( Anastasia Dumitru ).
Continuând această temă a nimicului, un poet configurează dimensiunea ontologică, se autodefineşte, face trimitere la comuniunea cu natura. Pe un ton domol, acesta mărturiseşte integrarea în cosmos, relaţia de armonie cu natura, folosind cuvinte care demonstrează implicarea eului liric : '' Sunt doar un om / trăiesc în armonie/ cu natura '' ( Daniel Lăcătuş ). Tot despre armonie, aflăm câte ceva dintr-un haiku autumnal, cu personaje la fontainiene, care convieţuiesc într-o pace deplină. Micropoemul debutează cu o interogaţie retorică, referitoare la lungimea unităţii temporale. Dar, sintagma rămâne suspendată şi în golul semantic se conturează o furnică în compania unui greiere : '' Toamna prea lungă ? / Furnică şi greiere / În armonie... ( Amalia Voicu ).
Cocorii origami fascinează prin gingăşia lor dar şi printr-o simbolistică profundă, legată de speranţă. La fel ca altădată, în satul patriarhal, bătrânii se întâlnesc să-şi pună la un loc înţelepciunea şi intră în jocul nevinovat al cocorilor origami. Ultimele lor speranţe au un substrat ludic, nesigur, fac şi desfac zburătoare artificiale, fără încetare : '' Întâlnirea bătrânilor ;/ încă făcând şi desfăcând / cocori origami '' ( Oana Aurora Posnaieş ). Unii autori se întorc în epoca de aur a haiku-ului, unde fiecare obiect din natură este legat prin semnificaţie de universul poetic al lui Basho. Ba mai mult . Prin multiplicare fiinţele şi lucrurile au o rezonanţă deosebită, trimit la arhetipuri, amintind de origine. De aceea , broscuţa de altădată a devenit un cor de broaşte, iar mediul acvatic s-a personalizat după numele regelui haiku-ului : '' Concert festiv / coruri reunite de broaşte / în iazul lui Basho '' ( Adina Enăchescu ).
Un alt obiect sacralizează locul ( iconostasul ) în care se află o vietate miniaturală ( buburuza ) înzestrată cu calităţi profetice. Ea îşi orientează zborul după linia destinului fiecăruia. Pe un fond pictural sacru, contemplatoarea identifică ultima buburuză şi caută o explicaţie, o consecinţă cu dulce naivitate :'' În iconostas / ultima buburuză-/ prinos de copil '' ( Ana Ruse ). Alte micropoeme înfăţişează universul astral în relaţie cu cel teluric. Mai întâi galaxiile fără capăt pe o pânză nocturnă, în opoziţie cu un felinar pâlpâind, dintr-un pepene. În spaţiul uranic, uneori constelaţiile au un caracter decorativ, iar în cel terestru, semantica este orientată spre cunoaştere : '' Stelele-n noapte -/Una mică pe pământ/ Dintr-un pepene ''( Mariana Tănase ). Altfel de stele se ivesc în lumea pământeană, pe baza unor analogii şi secvenţe metaforice. Imaginile vizuale scot în evidenţă atmosfera feerică dintr-o livadă , la rasărit , când florile scuturate se aseamănă cu o cădere meteorică. În timp ce risipa cosmică te înfioară până la sublim, în grădină florile cad pline de gingăşie, într-un ritm armonios, ca astrele purpurii : '' atâţia pruni / scuturând la răsărit-/ stele purpurii '' ( Monica Trif ).
În final, amintim de micropoemul unui senior al speciei literare în discuţie, Vasile Moldovan ( Premiul I ), care s-a impus prin simplitate, eleganţă şi mai ales prin mister, cocorii din haiku-ul său fiind doar auziţi. Aşadar, speranţa pentru unii nu se materializează vizual, ci doar auditiv, prin foşnetul aripilor, atunci când treapta senzorială este deteriorată. Micropoemul său sugerează speranţa unui orb : '' Ascultând zborul / celor o mie de cocori.../ un veteran orb '' ( Vasile Moldovan ).
O mie de cocori, coordonatorul antologiei Eduard Ţară, Editura Pim, Iaşi, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@ gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu