Primul cocor adună micropoeme din anul I de concurs şi are un Cuvânt înainte semnat de Corneliu Traian Atanasiu. Coordonatorul acestei iniţiative editoriale este Dan Norea autorul unui haiku de excepţie. Decorul funerar aduce tristeţe până şi animalelor rătăcite în cimitir. În faţa unei naturi artificiale, caprele sunt dezamăgite, descoperind obiecte cu altă funcţionalitate : '' flori de hârtie-/caprele groparului/ nefericite''( Dan Norea ). În spaţiul închis ( coliba ) se disting două obiecte, care simbolizează conştiinţa ( oglinda ) şi cunoaşterea ( lumânarea aprinsă ). Între ele se stabileşte o relaţie de contemplare, amintind într-o oarecare măsură de nocturnele preromantice : '' noaptea în colibă / în faţa oglinzii, / o lumânare '' ( Ion Untaru ).
Universul modern al unui haiku înfăţişează un element al tradiţiei sacre ( schitul ), un loc de reculegere, mărturisire, încercare de a comunica, în sfârşit cu divinitatea. Dar, acest spaţiul sacru este '' ascuns '' de un banal panou publicitar, cu un mesaj denotativ, fără nicio legătură cu discursul religios. Doar turla domină împrejurimile, încărcându-le cu sacralitate : '' schitul ascuns de / panoul publicitar-/ turla-n asfinţit ''( Cornel Atanasiu ). Valorificând, într-o manieră personală tema singurătăţii, poetul descrie un maidan părăsit, în care uranicul, reprezentat de lună, coboară în spaţiul teluric, profan, printre câini şi gunoaie, într-o proiecţie înşelătoare pentru rasa canină : '' maidanul pustiu-/ câinii fugăresc luna / printre gunoaie '' ( Ioan Marinescu-Puiu ).
Fereastra e un spaţiu deschis, de unde se pot contempla vecinătăţile, dar şi un spaţiu simbolic permiţând uitatul în altă lume. Atunci, când acest spaţiu este confuz ( geam aburit ), are loc un transfer de semnificaţii, de transmitere a mesajelor cu semantică secretă : '' geamul aburit-/ cu degetul cineva/ lasă un mesaj '' ( Corneliu Beldiman). În viziunea multora, gard înseamnă transcendenţă, delimitare geografică şi spirituală, frontieră între două lumi. Atunci când transcendenţa lipseşte ( garduri căzute ), valorile se amestecă, se confundă, frumuseţea ( narcisele ) cu diformul, asperitatea ( ciulinii ) : '' garduri căzute-/ înfloresc trist ciulinii / printre narcise'' ( Sorin Toma Boc ).
Un spaţiu lipsit de umanitate (parcul ) capătă câteva note stranii prin prezenţa unei păsări malefice, care prefigurează prin înfăţişarea ei şi prin atitudine- moartea. În viziunea simbolistă, uneori ciorile sunt asociate cu corbii iubitori de cadavre. De astă dată, în lipsa umanului, cioara se mulţumeşte cu umbra unei statui: ''parcul părăsit-/ o cioară ciuguleşte/ umbra statuii'' ( Livia Ciupav ). O antiteză evidenţiază sensibilitatea şi meticulozitatea poetei care contemplă un cadru rustic şi aduce în prim-plan câteva note de pastel. Pe de o parte, strălucirea şi mirosul florii de salcâm, pe de altă parte dezlănţuirea unei ploi torenţiale, care alungă din preajmă albinele. Gingăşia florii iese în relief, cu atât mai mult, cu cât ploaia personificată pare nemiloasă : '' salcâm în floare / sub ploaia nemiloasă-/ nicio albină '' ( Maria Tirenescu ).
Nu odată, în folclorul românesc, un câine latră la lună a pustiu, jale, singurătate. Într-un micropoem, micul patruped intră în conflict cu stihiile, cu vântul aspru care '' bate'' ( comunicare colocvială, familiară ) şi reacţia acestuia provoacă fenomenul de'' zburlire''. Relaţia cauză- efect a fost foarte bine surprinsă în cele 17 silabe : '' câinele latră / la vântul care bate/ zburlindu-i blana'' ( Oana Bold ). Într-un alt haiku, în locul vântului furios, rămâne o uşoară briză, ochiul poetei desluşind un raport mirific între floarea de măr şi culoarea apusului. Ea recurge la pictural pentru a exprima cromatica peisajului de primăvară, în deplină armonie cu adierea, surprinsă în tainele înserării : '' o briză blândă-/ între florile de măr/ apusul roşu '' ( Henriette Berge ).
Motivul poetic al broscuţei, amintind de un haiku celebru, este legat de proiecţia lunii în apă şi de clătinarea acvatică, abia perceptibilă, trimiţând la feminitate şi sexualitate. Imaginile vizuale sunt completate de imagini motrice semicirculare ( broscuţa sare ) şi circulare ( talgerul clătinându-se ), într-un ritm universal, fascinant : '' broscuţa sare / într-un talger de argint-/ tremurul lunii '' ( Valeria Tamaş ).
Şi în micropoemul lui Ion Răşinaru se îmbină elementele acvatice, cu cele telurice şi selenare, într-un mod original. Barca pare să fie consecinţa unui naufragiu, luna şi-a pierdut vitalitatea, are nevoie de prim-ajutor, iar poetul înzestrat cu calităţile unui personaj biblic traversează pe jos întinderea apelor. E o comunicare poetică familiară, un registru stilistic presărat cu construcţii populare, colocviale , de o anume profunzime : '' barca ia apă - /cu luna goală-n cârcă / trec lacul pe jos '' ( Ion Răşinaru ).
Romanian Haiku, Primul cocor, Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Universul modern al unui haiku înfăţişează un element al tradiţiei sacre ( schitul ), un loc de reculegere, mărturisire, încercare de a comunica, în sfârşit cu divinitatea. Dar, acest spaţiul sacru este '' ascuns '' de un banal panou publicitar, cu un mesaj denotativ, fără nicio legătură cu discursul religios. Doar turla domină împrejurimile, încărcându-le cu sacralitate : '' schitul ascuns de / panoul publicitar-/ turla-n asfinţit ''( Cornel Atanasiu ). Valorificând, într-o manieră personală tema singurătăţii, poetul descrie un maidan părăsit, în care uranicul, reprezentat de lună, coboară în spaţiul teluric, profan, printre câini şi gunoaie, într-o proiecţie înşelătoare pentru rasa canină : '' maidanul pustiu-/ câinii fugăresc luna / printre gunoaie '' ( Ioan Marinescu-Puiu ).
Fereastra e un spaţiu deschis, de unde se pot contempla vecinătăţile, dar şi un spaţiu simbolic permiţând uitatul în altă lume. Atunci, când acest spaţiu este confuz ( geam aburit ), are loc un transfer de semnificaţii, de transmitere a mesajelor cu semantică secretă : '' geamul aburit-/ cu degetul cineva/ lasă un mesaj '' ( Corneliu Beldiman). În viziunea multora, gard înseamnă transcendenţă, delimitare geografică şi spirituală, frontieră între două lumi. Atunci când transcendenţa lipseşte ( garduri căzute ), valorile se amestecă, se confundă, frumuseţea ( narcisele ) cu diformul, asperitatea ( ciulinii ) : '' garduri căzute-/ înfloresc trist ciulinii / printre narcise'' ( Sorin Toma Boc ).
Un spaţiu lipsit de umanitate (parcul ) capătă câteva note stranii prin prezenţa unei păsări malefice, care prefigurează prin înfăţişarea ei şi prin atitudine- moartea. În viziunea simbolistă, uneori ciorile sunt asociate cu corbii iubitori de cadavre. De astă dată, în lipsa umanului, cioara se mulţumeşte cu umbra unei statui: ''parcul părăsit-/ o cioară ciuguleşte/ umbra statuii'' ( Livia Ciupav ). O antiteză evidenţiază sensibilitatea şi meticulozitatea poetei care contemplă un cadru rustic şi aduce în prim-plan câteva note de pastel. Pe de o parte, strălucirea şi mirosul florii de salcâm, pe de altă parte dezlănţuirea unei ploi torenţiale, care alungă din preajmă albinele. Gingăşia florii iese în relief, cu atât mai mult, cu cât ploaia personificată pare nemiloasă : '' salcâm în floare / sub ploaia nemiloasă-/ nicio albină '' ( Maria Tirenescu ).
Nu odată, în folclorul românesc, un câine latră la lună a pustiu, jale, singurătate. Într-un micropoem, micul patruped intră în conflict cu stihiile, cu vântul aspru care '' bate'' ( comunicare colocvială, familiară ) şi reacţia acestuia provoacă fenomenul de'' zburlire''. Relaţia cauză- efect a fost foarte bine surprinsă în cele 17 silabe : '' câinele latră / la vântul care bate/ zburlindu-i blana'' ( Oana Bold ). Într-un alt haiku, în locul vântului furios, rămâne o uşoară briză, ochiul poetei desluşind un raport mirific între floarea de măr şi culoarea apusului. Ea recurge la pictural pentru a exprima cromatica peisajului de primăvară, în deplină armonie cu adierea, surprinsă în tainele înserării : '' o briză blândă-/ între florile de măr/ apusul roşu '' ( Henriette Berge ).
Motivul poetic al broscuţei, amintind de un haiku celebru, este legat de proiecţia lunii în apă şi de clătinarea acvatică, abia perceptibilă, trimiţând la feminitate şi sexualitate. Imaginile vizuale sunt completate de imagini motrice semicirculare ( broscuţa sare ) şi circulare ( talgerul clătinându-se ), într-un ritm universal, fascinant : '' broscuţa sare / într-un talger de argint-/ tremurul lunii '' ( Valeria Tamaş ).
Şi în micropoemul lui Ion Răşinaru se îmbină elementele acvatice, cu cele telurice şi selenare, într-un mod original. Barca pare să fie consecinţa unui naufragiu, luna şi-a pierdut vitalitatea, are nevoie de prim-ajutor, iar poetul înzestrat cu calităţile unui personaj biblic traversează pe jos întinderea apelor. E o comunicare poetică familiară, un registru stilistic presărat cu construcţii populare, colocviale , de o anume profunzime : '' barca ia apă - /cu luna goală-n cârcă / trec lacul pe jos '' ( Ion Răşinaru ).
Romanian Haiku, Primul cocor, Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu