Antologia este prefaţată de două notiţe semnate de Corneliu Traian Atanasiu, administratorul site-ului şi de Manuela Miga, antologator. În urma unui concurs online, cu haiku-uri apreciate prin vot de internauţi, Manuela Miga a selectat 82 de micropoeme din 3.400, bazându-se pe experienţa ei în exersarea diferitelor genuri literare japoneze aclimatizate.
Un spaţiul acvatic degradat, rustic, şerpuind în sătuc, fără o ţintă precisă. Într-o imagine motrică, roata ( infinitul, perfecţiunea) întreţine iluzia genezei ( norii ) şi efectele sunt surprinzătoare, confuze :'' băltoaca din drum-/câţiva nori se împrăştie / sub roata căruţei'' ( Radu Dumitru ). Alt poet, imaginând un cadru asemănător, în atmosfera caniculară, nocturnă, bălţile devin miniaturale din cauza căldurii, neîncăpătoare pentru corpul selenar. Văpaia lunii se amplifică la nivel torid dar şi cosmic, uranic dar şi teluric, până la încercarea de contopire : '' arşiţa nopţii -/luna nu mai încape / în nicio baltă ''( Flavia Muntean ).
Altădată, stihiile sunt surprinse doar în note decorative, în stări de acalmie ( norii ), în complicitate cu răufăcătorii (luna), sancţionată prin limbajul colocvial, uşor ironic, batjocoritor ( cârdăşie ), trimiţând la o comunitate dispreţuită (hoţii ): '' chiar şi norii dorm-/luna în cârdăşie / cu hoţii de pepeni''( Rafila Radu ).
Tema fortuna labilis este valorificată subtil, într-o antiteză familiară, între voluptate (floare) şi degradare materială ( vechea poartă). În universul vegetativ, valorile plastice sunt sugerate de floarea de piersic, iar în habitat, poarta veche se prăbuşeşte, efect sugerat printr-o imagine auditivă ( scârţâie des ), amplificându-se strident : ''piersic în floare-/vechea poartă a casei/ scârţâie mai des '' ( Henriette Berge ). Un peisaj devastat, plin de tristeţe, este şi cel feroviar, abandonat, coborât în ruină, cu şine întrerupte. Dar, drumul fragmentat este camuflat din loc în loc de albăstrele graţioase, sugerând infinitul, iubirea, speranţa:'' gară-n ruină-/ şinele se ascund / sub albăstrele'' ( Livia Ciupav ).
Erosul este prezent în diferite ipostaze : feerie acvatică, revelaţii miniaturale, contopirea confuză. De astă dată, motivul poetic al lacului nu mai are nota relativă eminesciană, ci sugerează sentimentul împlinirii, starea de extaz a cuplului, cufundat în universul intim :'' barcă pe lac-/ doi îndrăgostiţi / ies din lume ''( Ion Untaru ). În lipsa cuvintelor, îndrăgostiţii apelează la o simbolistică erotică, prin formă şi culoare (libelula roşie ), semnificând graţia, miniaturalul, dinamismul şi care aminteşte de materializarea cuvintelor nichita stănesciene. Mica vietate se deplasează între cei doi îndrăgostiţi, armonizând universul :'' vibrând în aer / libelula roşie / între noi doi '' ( Magdalena Dale ). Într-o noapte fabuloasă cu lună ( feminitate, maternitate ), cuplul se reduce la o singură umbră, tremurândă. În spaţiul uranic domină astrul nopţii, oferind linişte, melancolie, decor fastuos şi acel sentiment al departelui faţă de cuplul din spaţiul teluric :'' noapte cu lună / el şi ea tremurând /o singură umbră '' ( Gabriel Iordan Dorobanţu ).
În mai multe micropoeme, întâlnim reificarea universului, personificarea unor obiecte a căror utilitate se pierde în negura anilor. În tabloul înfăţişând un peisaj rustic, în plină vară, remarcăm două seceri, odihnindu-se. Aceste metafore ale absenţei sunt surprinzător de expresive : '' umbra căpiţei-/ la amiază se odihnesc/două seceri '' ( Dan Norea ).
Efemerul, relevat în scurte secvenţe, sugerează indirect condiţia tragică a omului. Urmărind cu privirea piaţa pustie, poeta descoperă sub tarabă pepenii sparţi, semnul refuzului, din cauza miezului prea copt. Maturizarea lor excesivă este pusă în relaţie cu unitatea temporală : '' cu miezul prea copt / pepeni sparţi sub tarabe-/ sfârşitul verii '' ( Gabriela Marcian ).
Alte haiku-uri reliefează metafizicul, relaţia cu macrocosmosul, aspiraţia spre integrare în Marele Tot, banalul dar şi absolutul. În atmosfera deprimantă, simbolistă, cu zloată şi tristeţi provinciale, apar semnele destinului, semnificate de ''cărare '' şi '' stea '' şi de lipsa divinităţii : '' urme prin zloată -/luminând cărarea / steaua şi nimeni'' ( Loredana Florentina Dalian). Tot sub semnul metafizicului se află şi haiku-ul lui Eduard Ţară, cunoscut în literatura de specialitate prin sintagma : românul cu cele mai multe premii internaţionale. El stabileşte , concis, o relaţie între spaţiul uranic, între ciocârlie, pasărea care zboară foarte sus, simbol al aspiraţiei spre absolut, al dorului şi albastrul, ivit pe neaşteptate, semnificând infinitul, cosmicul, profunzimea : '' o ciocârlie-/ dintr-o dată albastrul / atât de adânc''. Un alt haiku înfăţişează intimismul căminului, primăvara, în imagini olfactive ( mireasma liliacului ), în personificări, vizite neanunţate, în folosirea unor cuvinte cu iz arhaic ( oaspe ), a unor expresii colocviale :'' oaspe de vază -/ mireasma de liliac / vine la cină '' ( Vasile Moldovan ). Am răsfoit antologia şi nu am rezistat tentaţiei de a interpreta câteva micropoeme.
Antologia Romanian Kukai ( 2007- 2009 ), Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Un spaţiul acvatic degradat, rustic, şerpuind în sătuc, fără o ţintă precisă. Într-o imagine motrică, roata ( infinitul, perfecţiunea) întreţine iluzia genezei ( norii ) şi efectele sunt surprinzătoare, confuze :'' băltoaca din drum-/câţiva nori se împrăştie / sub roata căruţei'' ( Radu Dumitru ). Alt poet, imaginând un cadru asemănător, în atmosfera caniculară, nocturnă, bălţile devin miniaturale din cauza căldurii, neîncăpătoare pentru corpul selenar. Văpaia lunii se amplifică la nivel torid dar şi cosmic, uranic dar şi teluric, până la încercarea de contopire : '' arşiţa nopţii -/luna nu mai încape / în nicio baltă ''( Flavia Muntean ).
Altădată, stihiile sunt surprinse doar în note decorative, în stări de acalmie ( norii ), în complicitate cu răufăcătorii (luna), sancţionată prin limbajul colocvial, uşor ironic, batjocoritor ( cârdăşie ), trimiţând la o comunitate dispreţuită (hoţii ): '' chiar şi norii dorm-/luna în cârdăşie / cu hoţii de pepeni''( Rafila Radu ).
Tema fortuna labilis este valorificată subtil, într-o antiteză familiară, între voluptate (floare) şi degradare materială ( vechea poartă). În universul vegetativ, valorile plastice sunt sugerate de floarea de piersic, iar în habitat, poarta veche se prăbuşeşte, efect sugerat printr-o imagine auditivă ( scârţâie des ), amplificându-se strident : ''piersic în floare-/vechea poartă a casei/ scârţâie mai des '' ( Henriette Berge ). Un peisaj devastat, plin de tristeţe, este şi cel feroviar, abandonat, coborât în ruină, cu şine întrerupte. Dar, drumul fragmentat este camuflat din loc în loc de albăstrele graţioase, sugerând infinitul, iubirea, speranţa:'' gară-n ruină-/ şinele se ascund / sub albăstrele'' ( Livia Ciupav ).
Erosul este prezent în diferite ipostaze : feerie acvatică, revelaţii miniaturale, contopirea confuză. De astă dată, motivul poetic al lacului nu mai are nota relativă eminesciană, ci sugerează sentimentul împlinirii, starea de extaz a cuplului, cufundat în universul intim :'' barcă pe lac-/ doi îndrăgostiţi / ies din lume ''( Ion Untaru ). În lipsa cuvintelor, îndrăgostiţii apelează la o simbolistică erotică, prin formă şi culoare (libelula roşie ), semnificând graţia, miniaturalul, dinamismul şi care aminteşte de materializarea cuvintelor nichita stănesciene. Mica vietate se deplasează între cei doi îndrăgostiţi, armonizând universul :'' vibrând în aer / libelula roşie / între noi doi '' ( Magdalena Dale ). Într-o noapte fabuloasă cu lună ( feminitate, maternitate ), cuplul se reduce la o singură umbră, tremurândă. În spaţiul uranic domină astrul nopţii, oferind linişte, melancolie, decor fastuos şi acel sentiment al departelui faţă de cuplul din spaţiul teluric :'' noapte cu lună / el şi ea tremurând /o singură umbră '' ( Gabriel Iordan Dorobanţu ).
În mai multe micropoeme, întâlnim reificarea universului, personificarea unor obiecte a căror utilitate se pierde în negura anilor. În tabloul înfăţişând un peisaj rustic, în plină vară, remarcăm două seceri, odihnindu-se. Aceste metafore ale absenţei sunt surprinzător de expresive : '' umbra căpiţei-/ la amiază se odihnesc/două seceri '' ( Dan Norea ).
Efemerul, relevat în scurte secvenţe, sugerează indirect condiţia tragică a omului. Urmărind cu privirea piaţa pustie, poeta descoperă sub tarabă pepenii sparţi, semnul refuzului, din cauza miezului prea copt. Maturizarea lor excesivă este pusă în relaţie cu unitatea temporală : '' cu miezul prea copt / pepeni sparţi sub tarabe-/ sfârşitul verii '' ( Gabriela Marcian ).
Alte haiku-uri reliefează metafizicul, relaţia cu macrocosmosul, aspiraţia spre integrare în Marele Tot, banalul dar şi absolutul. În atmosfera deprimantă, simbolistă, cu zloată şi tristeţi provinciale, apar semnele destinului, semnificate de ''cărare '' şi '' stea '' şi de lipsa divinităţii : '' urme prin zloată -/luminând cărarea / steaua şi nimeni'' ( Loredana Florentina Dalian). Tot sub semnul metafizicului se află şi haiku-ul lui Eduard Ţară, cunoscut în literatura de specialitate prin sintagma : românul cu cele mai multe premii internaţionale. El stabileşte , concis, o relaţie între spaţiul uranic, între ciocârlie, pasărea care zboară foarte sus, simbol al aspiraţiei spre absolut, al dorului şi albastrul, ivit pe neaşteptate, semnificând infinitul, cosmicul, profunzimea : '' o ciocârlie-/ dintr-o dată albastrul / atât de adânc''. Un alt haiku înfăţişează intimismul căminului, primăvara, în imagini olfactive ( mireasma liliacului ), în personificări, vizite neanunţate, în folosirea unor cuvinte cu iz arhaic ( oaspe ), a unor expresii colocviale :'' oaspe de vază -/ mireasma de liliac / vine la cină '' ( Vasile Moldovan ). Am răsfoit antologia şi nu am rezistat tentaţiei de a interpreta câteva micropoeme.
Antologia Romanian Kukai ( 2007- 2009 ), Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
badarau.george921@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu