Un haiku neconvenţional (IV)

Aceasta este ultima parte a studiului lui Dumitru Radu asupra poeticii în haiku-ul şi tanka lui Dan Doman. Vă reamintim, eseul a fost publicat ca postfaţă a volumului “Umbra muntelui miroase a răşină“, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009, editor Mircea Petean.

Un haiku neconvenţional (IV)

FASCINAŢIA IERBII

de Dumitru Radu

© Elena Stoica, 2009

Flora haiku-urilor domaniene este în mare parte dominată de iarbă. Nu atît iarba ca prezenţă este interesantă aici, cît parteneriatul pe care aceasta o angajează cu elementele faunistice, minerale şi umane.

Iată o temporalitate pe care iarba o înregistrează între două morminte:

zi de săpat

un nap de anul trecut

azvîrlit peste gard—

noutăţi în iarba

dintre morminte

Altă postură, cea de pionier primăvăratec alături de ultimele urme ale zăpezii, cu o interesantă similitudine creatoare:

ascuns în carnet

s-a micşorat creionul

de-atîta haiku—

la fel şi ultima nea

sub firele de iarbă

Iubitor de gări în paragină şi de linii moarte, poetul ne relatează convieţuirile acestora cu iarba mereu proaspătă:

mărul înflorit—

vechile şine

acoperite de ierburi

Şi o relaţie vegetal-faunistică avînd naturaleţea cotidianului peren:

erete planînd—

un ied pe movilă

încîlcit între ierburi

Miresme de pin şi de curcubeu

Deşi apelează în poemele sale la toate simţurile, menţionăm totuşi că poetul are predilecţie către cel olfactiv, mirosurile de pin, fîn, pîine, lemn, iarbă şi zăpadă fiind frecvent semnalate şi dînd culoare textului. Chiar şi titlul volumului pune în valoare umbra prin mireasma răşinei:

zile toride—

umbra muntelui

miroase a răşină

În condiţiile schimbării vremii, mirosul de pin îşi face simţită prezenţa fantomatică:

vînt nehotărît—

mirosul pinilor

coboară dealul

Alteori, vizualul şi olfactivul intră în competiţie (amintind de un frumos haiku al lui Bashō):

aduse de vînt

petalele, mirosul...

care mai întîi?

Casa copilăriei, de care autorul îşi aminteşte nostalgic, are şi ea un miros de neconfundat:

cobor de pe casă—

înăuntru miros uitat

de copilărie

Şi, în alt loc, regretul pentru neputinţa de-a simţi toată mireasma anotimpului floral:

prea mici plămînii

pentru toată mireasma

cîmpiei de mai

Talentul lui Dan Doman se remarcă mai ales în poeme deosebite, ca acesta, în care translaţia olfactivului pe vizual, între spectrele curcubeului, realizează un tablou feeric, cu elemente celeste pe un teluric montan:

miros de curcubeu—

tăcuţi fumegă norii

între munţi

Nu putem încheia opiniile noastre asupra volumului fără a aminti şi de valoarea graficii care-l ilustrează. Profesoara Elena Stoica a ştiut să fie în convergenţă creatoare cu autorul, intuind sensul textului, al scriiturii, subtilităţile sale, realizînd o reuşită translaţie pe tărîm grafic. Fantezia sa creatoare a operat subtil, artista reuşind prin mijloace minimale (ca în haiku) să “traducă” esenţa discursului literar.

Închizînd volumul, după ce ai parcurs cu poetul atîtea spaţii feerice, rămîi cu mireasma aceea pe care ai simţit-o în copilărie într-o mirişte unde fierul coasei a trecut de curînd. Că ai fost plecat şi te-ai reîntors în casa copilăriei. Că ai fost trist şi un curcubeu te-a făcut să zîmbeşti. Că începînd să străbaţi o cărare acoperită de frunze ruginii, o termini sub nişte meri înfloriţi ce şi-au nins peste tine floarea.

Dacă ar fi să caracterizez haiku-ul lui Dan Doman, aş face-o prin două coordonate: simţire adîncă şi simplitate; adică, traduse în limba lui Bashō şi Shiki, mono-no-aware şi karumi.

Atelierul autorului nu s-a închis (şi nu se va închide niciodată), fiindcă trăirile sale vor găsi noi tipare de exprimare. Ele se vor maturiza odată cu poetul, dar vor întineri totodată, graţie fantasmelor ce-l bîntuie mereu, acele fantasme ale realului, mereu încărcate de miresme, frumuseţi şi ispite.