clic pe logo

 siglaROKU

joi, 30 iulie 2009

Un haiku neconvenţional (II)



Continuăm să publicăm eseul lui Dumitru Radu, apărut iniţial ca postfaţă la volumul Umbra muntelui miroase a răşină“, de Dan Doman (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009). Desenul, reprodus din volum, îi aparţine profesoarei Elena Stoica.


Un haiku neconvenţional (II)


MIRESME DIN ALT EV



de Dumitru Radu




© Elena Stoica, 2009


Rengay – fanteziile ludice domaniene


De departe, poemele rengay ale autorului par a fi printre piesele de rezistenţă ale volumului – ca valoare, fantezie şi realizare.


Descifrăm în ele joaca sa preferată. O face cu o inocenţă de copil în vacanţă, în nişte registre tematice de o rară frumuseţe. Dacă ar fi să trecem în revistă doar titlurile celor două cicluri ar fi o argumentare suficientă pentru a le intui poetica.


Cităm din cîteva (deşi ar merita să fie reproduse în întregime).


O rîndunică în ploaie (un poem închinat ierbii, fînului)


ceaţa zorilor

miroase a iarbă cosită

......................................

cu fînul din furcă

bătrînul aduce la grajd

stropi de rouă


În Ţurţurii ştirbi găsim un decor citadin sub nea, al arborilor sub nea. Iată un tablou în care zăpezii i se conferă o lene orientală:


tolănită la umbră

pe trunchiul încovoiat—

zăpada


Participarea diverselor păsări (lebede, albatroşi, vrăbii, cocori, porumbei) din Lebede în ninsoare aduce un dinamism aparte şi divers, în contextul peisajului:


mestecenii goi—

pe faţada de sticlă cerul

şi doi albatroşi


Atmosfera primăverii din Răcoare de april este iarăşi un ansamblu unde angrenarea regnurilor este plenară. O subliniere a anotimpului floral, de la firul de păpădie:


valuri plumburii—

un fir de păpădie

crescut pe dig


pînă la flori mai rare, cu existenţă mitică:


nimeni s-o vadă—

pe cărarea dintre pini

floarea-curcubeu


Şi un rengay unde poetul ştie să plaseze cu aptitudini plastice culoarea ploii, a razelor solare şi a norilor (Nările murgului adulmecă furtuna):


o rază de soare-nroşind

pălăria din prun

......................................

rîndunele sub nori—

dar în şura veche

încă mai plouă



Haiku-ul regăsit – miresme din alt ev


Recitind trilogia istorică Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, poetul a găsit imagini inedite, relicve rare prin atmosfera de epocă şi valoarea liberă, gîndindu-se să construiască cu ele nu numai poeme (haiku-uri găsite au publicat şi alţii, de exemplu Colin Blundell, Dan Doman însuşi sau Florin Grigoriu), ci un întreg ciclu, mai precis o secvenţă haiku de 33 de poeme surprinzînd trecerea de la toamnă la o iarnă timpurie (omătul lui Sfîntul-Toma, în 6 octombrie), urmată de topirea zăpezii în timpul verii Sfinţilor Arhangheli.


O idee originală ce merită a fi experimentată şi de alţi scriitori autohtoni.


Graţie imaginilor găsite, poetul reuşeşte să reînvie un timp. Cităm cîteva dintre ele, care prin atmosferă cred că i-ar fi plăcut şi lui Bashō sau oricărui haijin de marcă. Subtilitatea lor constă în sublinierea trăirii clipei şi în simplitatea realizării interdependenţei cer-om-pămînt.


Un orizont vast din care abia se aud tălăngi (cum numai în spaţiul nostru carpatin se pot auzi):


tăcerea întinderilor—

picură lin tălăngi

sub stele


Sau confruntarea a două elemente primordiale:


neguri grăbite—

în vîlvătăile focului

primii fluturi de zloată


Şi iată, dezlănţuită, o furtună de zăpadă:


faţa pămîntului—

trîmbe de ninsoare

spulberate-n vînt


Prezenţa umană după o zi petrecută pe drumuri lungi, călare, cînd afară vremuieşte:


nici mîncare, nici vin—

doar să-ţi usuci straiele

şi să dormi lîngă foc


Sau foşnetul şi umbra, în acelaşi registru discret:


frămîntarea stuhului—

umbre de iepuri ţupăind

cătră-o vălcică


Adesea elemente astrale (cu toponimie autohtonă) deasupra frămîntărilor telurice, acompaniindu-le:


Steaua Ciobanului—

zvonuri căzute la pămînt

în puterea gerului


Aici, vizualul şi auditivul sînt prezente simultan.


În imaginile selectate de autor distingem contraste între linişte şi sunet, între sunet şi vizual.


Secvenţa Depărtări goale constituie o punte de legătură între poemele-în-lanţ scrise în Japonia lui Bashō, Buson şi Issa, din care s-a detaşat ceea ce s-a numit mai apoi haiku, şi poemele haiku ce se scriu azi în România. Desigur, avem aici o inedită colaborare, peste ani, între marele romancier, iubitor al formelor arhaice de civilizaţie şi al naturii, Mihail Sadoveanu, şi Dan Doman.


Frumuseţea şi originalitatea acestei secvenţe haiku a fost remarcată de poeţii care au citit-o în manuscris: „Poemele par scrise de vechii japonezi de-acum trei sute de ani, în uşor dialect şi arhaism românesc, care le conferă originalitate, stil şi, deci, unicitate”(Olga Neagu); „O secvenţă foarte reuşită, deosebită; felicitări pentru munca de arheolog în limba veche românească” (Radu Patrichi).


Experimentul ar putea intra în curînd în atenţia multor poeţi, concretizîndu-e în alte volume.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu