Volum de poeme într-un vers

 

O PUNTE ÎNTRE LUMI SPIRITUALE 

 De Vasile Moldovan 

 În antologia națională a poemului îtr-un vers Un singur nai, (Editura Societății Scriitorilor Români, București, 2017), poeta Virginia Popescu a publicat un grupaj consistent de texte, prin care demonstra cititorilor că este un cunoscător avizat al speciei literare create în literaura română de poetul clasic Ion Pillat. Poeta este încă de la debut un autor de mare finețe. Poemele închinate florilor par a fi mici acuarele desenate nu cu pensula ci cu condeiul : Zorelele, Ghioceii, Toporașii, Magnoliile, Macul. La rândul lor, Privighetoarea, Ciocârlia, Fluturele sunt redate cu grație, aidoma unor triluri închinate zborului. Trei ani mai târziu, poeta anunța pe blogul propriu Phoenix alcătuirea unui calendar de poeme întrun vers, care a stărnit curiozitatea multor cititori. Între timp a continuat să publice poeme într-un vers în cele două reviste de profil, Haiku (București) și Albatros (Constanța). 

 Volumul de față Pierderea de sine este, prin urmare, rodul unui proces îndelungat, desfășurat în cunoștință de cauză. Autoarea este un intelectual de elită, cunoscătoare a limbilor (franceză si engleză), cu cunoștințe în domeniul muzicii și al artelor plastice. O parte din aceste cunoștințe vor fi preluate organic în poemele ce alcătuiesc volumul. 

MODELUL ION PILLAT
 Înainte de toate, poeta se dovedește un ucenic devotat al lui Ion Pillat. Ca formă supremă de respect, autoarea pune în fruntea secvențelor lirice câte un poem pillatian pe care îl traduce în limba lui Voltaire. Într-o măsură mai mică sau mai mare, acest poem stabilit de model își pune amprenta pe conținutul secvenței. 7 Apoi, ea respectă riguros, regulile impuse de maestru, mult mai puține decât cele din estetica haiku : titlu, cezură, lungima versului obligatoriu de 13/14 silabe, muzicalitatea dată de ritm. Toate acestea subliniază caracterul autohton al poemului într-un vers, el fiind o specie litearară creată pe solul limbii române. 

O PUNTE ÎNTRE LUMI SPIRITUALE Totodată, lucrul acesta rezultând din economia cărții, poemul într-un vers a fost în accepția creatorului său o replică la haikuul nipon. Alăturându-l familiei de poezii de inspirație niponă, poeta găsește o formuă proprie pentru a sublinia această stare de fapt. Primele capitole ale cărții sunt aidoma cu cele ale oricărei cărți tradiționale de haiku: Anul Nou, Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Spre deosebire de poemele haiku, aceste mici bijuterii lirice cuprind, ca și la Pillat, personificări și metafore, figuri de stil specifice poeziei occidentale: cântec picurat, suflet nins, portativul ierbii, reverie de toamnă. Lipsa rimei e suplinită de ritmul fără cusur, care creează o muzică în surdină. Un imn înălțat muzicii, fără de care poezia clasică e de neconceput, e micropoemul Greierele : ”Pe portativul ierbii se risipește-n cântec”. Toamna e redată în mod semnificativ ca un anotimp al fertilității și belșugului: ”Sânii brumați ai toamnei, atârnă prin podgorii”(Rod). Cartea abundă în asemenea poeme în care natura și dragostea, în mod expres sau cu subânțeles, fac casă comună. Copilăria, izvor primordial al poemului într-un vers, se regăsețte pe alocuri, ca în această definiție a iernii: ”În zare zurgălăii de sănii...suflet nins.” (Ion Pillat). Învecinarea a două cuvinte sonore ”în zare zurgălăii”, este de un efect acustic rar întâlnit. El amintește parcă de coșbucianul ”prin vulturi vântul viu vuia”. Covorul de aur destinat înaltelor personalități, se sesizeză din oficiu și se întinde singur înaintea toamnei:”Toamna pășește-alene pe un covor de aur.” (Celebritate). Dintre personificări, admise în poemul înr-un vers, mi se pare plină de grație una dedicată toamnei, anotimpul preferat al poetei Virgina Poepscu : ”Sângele toamnei fierbe bolbrosind în cramă.” (Mustul roșu) 

GRIGORESCU ȘI BRÂNCUȘI 

Poeta ”care se pierde pe sine” dispune și de o paletă bogată de culori. Cunoscută autoare de haiga publicate pe internet, ea este familiarizată cu marii pictori români și francezi. Dacă în prima parte a cărții s-a străduit să clădească o punte din cuvinte între spiritualitatea românească și cea niponă, în cele ce urmează va fi vorba despre punerea în lumină a unui curcubeu între culturile română și franceză, 8 curcubeu care în timpurile normale se poate vedea, cu puțină voință, cu ochiul lber. Cei doi creatori tutelari - Nicolae Grigorescu și Constantin Brâncuși - s-au format ca artiști plastici la Paris și au trăit ani buni în Franța. La vremea lor ei au fost considerați ”ambasadori spirituali” ai României în Franța. Despre Brâncuși doamna care ”se pierde pe sine” mi-a mărturisit:”Brîncuși este pentru mine părintele meu spiritual. I-am vizitat cu ani în urmă atelierul la Paris, cu unul din nepoții gemeni ai surorii mele, doctor în istorie la Sorbona. Când am intrat în atelier eram dor noi doi. O tăcere apăsătoare ne-a întîmpinat, praful se așezase pe vatră și pe sculpturile rămase. Am plecat de acolo cu inima grea, gândindu-mă la românii care dau bani grei ca să viziteze atelierul modest al celui care a deschis porțile spre cultura modernă și a fost respins tocmai de concetățenii lui suspuși.” 

Inspirată de Ruga lui Brâncuși, poeta Virginia Popescu scrie o poezie religioasă pe cât de scurtă, pe atât de autentică: ”Pioasă și smerită cu fruntea spre țărână.” Celebra Dra Pogany, transpusă într-un vers de poetă se ține minte: ”În ochii ei imenși tot cerul se-oglindește.” Din tripticul de la Târgu Jiu reține atenția prin simplitate, Masa Tăcerii: ”La Cina ce de Taină apostolii se-așează. Având drept înaintași doi poeți români de marcă, Vasile Nicolescu care în Salonul olandez ne-a lăsat drept moștenire poezii clasice care ilustrează picturi celebre și Dumitru Radu care a publicat câteva splendide poeme într-un vers despre pictori români în frunte cu Grigorescu, Virginia Popescu abordează cu dezinvoltură câteve picturi celebre ale lui Grigorescu. După un vechi dicton latin, pictura și poezia merg mână în mână. Poeta abordează în cunoștință de cauză, carul cu boi, ciobănașul, fluierul. Dar cele mai izbutite poeme mi se par cele dedicate unor modele ale marelui pictor, după cum urmează : 

 Pescărița la Granville 

Pe valuri legănată lumina unui vis. 

 Țărăncuță 

Frumoasă cum e luna pe cerul primăverii. 

UN CÂȘTIG - PIERDEREA DE SINE După ce ne-a plimbat prin mai multe lumi spirituale, poeta își încheie cartea coborând preț de un anotimp în universul ei interior. Pierderea de sine, vers care dă titlul cărții, e în ultimă instanță un câștig: ”În palme îți țin chipul, mă pierd în ochii tăi.” Pierzâdu-și, metaforic vorbind, eul, poeta se regăește în sufletul 9 pereche, idee reluată în Mister: ”Din ochi eu ți-am sorbit a sufletului vrajă.” Ca și în haiku absența poate deveni prezență iar dorul de ființa iubită se manifestă zi și noapte: ”Cu tine adorm, în zori gândul la tine fuge ”. (Doar tu). Încheiem cu o definiție surprinzătoare a dorului : ”O lacrimă de dor, pe-obraz se scurge lin. (Dor) 

În opinia mea, abordarea dragostei în poemul într-un vers constituie un act de mare curaj al autoarei care ne dovedește astfel că dragostea, cel mai complex sentiment uman, poate să încapă și într-un pat îngust, de o singură persoană, cum e cel al lui Procust. E posibil ca exemplul ei să fie urmart și de alți promotori ai acestui gen. Fiindcă ni s-a arătat că poți să scrii esențialul despre dragoste și întrun singur rând, nu doar în sute de pagini ca în romanele fluviu.  

Câteva exemple, ca să vă stârnesc curiozitatea:

Sfârşit de an / Fin d’année 

Toţi ochii aţintiţi spre pendula cea veche. 

Tous les yeux fixés sur la vieille pendule.

Ghioceii / Les perce-neige 

Păstrează amintirea curatelor zăpezi.

 Ils gardent le souvenir de la pureté des neiges.

Stânjenelul / L’iris 

De veghe stă la poartă ca un soldat în post. 

Il veille à la porte comme un soldat de garde.

Privighetoarea / Le rossignol 

Vibrează-n cântul ei şi razele de lună. 

Dans son chant, vibrent même les rayons de lune.

Popas efemer / Halte éphémère 

Pe băncile din parcuri doar frunzele se-aşează. 

Sur les bancs des parcs seules les feuilles s’assoient.

Ploaia / La Pluie 

În noapte, la fereastră, îmi bate să-i deschid. 

La nuit, elle frappe à ma fenêtre, pour entrer.

Tălmaciul / L’interprète 

În versuri tălmăceşte al păsărilor cânt. 

Il traduit dans ses vers le pépiement des oiseaux.

Fetiţa cu basma roşie / Fillette au fichu rouge 

În ochii de tăciune ard semne de-ntrebare. 

Dans ses yeux noirs de charbon brûlent des signes d’interrogations.

Dra Pogany / Mlle Pogany 

În ochii ei imenşi tot cerul se-oglindeşte. 

Dans ses yeux immenses tout le ciel se reflète.

Singurătate / Solitude 

Pe cer atâtea stele, în suflet doar un dor. 

Tant d’étoiles dans le ciel, un seul désir dans l’âme.

Fragilitate / Fragilité 

Mă sprijin în neştire de umbra unui gând. 

Je m’appuie inconsciemment sur l’ombre d’une pensée