Parfumul umbrelor - haibun

 

Prefață de Jean Antonini

 

 

 

După precedenta sa carte, "Allargando", Lavana Kray m-a invitat să scriu prefața acestei cărți, "Parfumul umbrelor", iar eu sunt onorat să o fac, pentru că lucrarea sa mă obligă să fiu la înălțimea ideației pe care ne-o propune... Această prefață are ca scop să vă ofere un punct de vedere asupra tuturor textelor și fotografiilor pe care le veți descoperi aici și să sublinieze aspectul lor excepțional.

Lucrarea este compusă din 50 de secțiuni: un titlu, o proză narativă, un haiku și o fotografie. Să luăm ca exemplu pagina 135:

 

 

Fulg de nea [titlul]

 

"Într-o zi, când vei vedea un singur fulg de nea, nu va fi un semn că iarna vine, ci eu lângă tine."

[proza narativă]

 

Alzheimer –

cel mai pur omăt

e doar mâl mascat

[haiku]

[fotografia]

 

Fiecare compunere este oferită spre lectură în engleză (limba de comunicare internațională), franceză (limba aleasă de autoare) și română (limba maternă a LavaneiKray). Prin urmare, trebuie subliniat faptul că autoarea se adresează atât comunității internaționale de poeți haiku, cât și multor cititori din afara ei.

Forma complexă a secțiunilor are ca miez un poem de sorginte japoneză cu care mulți cititori sunt familiarizați: haiku. El este alcătuit din trei versuri de 5, 7, 5 silabe (în forma sa clasică), evocând un moment singular dintr-un anotimp. Combinarea haiku-ului cu proza narativă este, de asemenea, o formă literară japoneză, numită haibun.

Dacă îi alăturăm o fotografie, obținem un alt gen numit haiga sau foto-haiku. Într-un fel, Lavana Kray a compus 50 de "haibun-haiga" sau, mai bine zis, foto-haibun-uri, dezvoltând o formă singulară.

Nu cunosc niciun alt exemplu de acest fel. Până acum, autoarea publica, la fel ca în colecția "Allargando", doar foto-haiku, obținând cu acest gen mai multe premii internaționale.

Prin adăugarea prozei narative la demersul de față, poeta și fotografa oferă cititorului spațiu larg pentru o diversitate de sensuri și pentru meditație, atribuind emoțiilor pe care ni le împărtășește un rol aparte, intens. Cititorul descoperă o naratoare cu care se poate identifica...

"Oaspete de-o zi, într-un cătun uitat de lume, am ales să dorm în aer liber lângă celelalte frunze."

“În lumina pirpirie a dimineții, cu Nikon-ul pe umăr, ies la vânătoare de păsări, de-a lungul unui braț al Dunării. Înaintând prin stufăriș, ajung lângă o femeie cu  niște undițe aliniate la picioarele ei, printre nuferi galbeni. Sunt atât de aproape de ea, încât ne oglindim amândouă în același ochi de rouă."Mediul descris de naratoare este lumea pastorală. Acest lucru este deosebit de evident în fotografii. Motivele sunt: "satul", "poarta", "gardul", "barca", "școala din sat", "târgul", "fructul", "pomul", "sacul de grâu". Iată câteva fraze în care descoperim aceste elemente pastorale...

"O umbră micuță și desculță își face zilnic drum până la bătrânul salcâm înflorit în coasta satului, unde își lasă orășeanul netrebuințele și neființele."

"Arunc o privire peste gard..."

"Acum vreo două ore, omul se uitatot la mărul acesta galben, de parcă descoperise o planetă și-o mai ținea o vreme pe genunchi."

"La o margine de cer stacojiu ca un taler, zi de târg, unde lumea scoate la posibilă vânzare de toate pentru toți, într-o învălmășeală ordonată.

Oi, porci, haine, medalii, peruci.

Hamsii prăjite, vin fiert, parfum franțuzesc.

Role, trotinete, biciclete, păpuși."

"A scurtat recent gardul din față, ca să poată vedea până departe, unde se tot ivește cineva, dar nu ia drumul încoace..."

Această femeie care taie din înălțimea gardului evocă dorința de a trece peste această îngrăditură specifică lumii pastorale, pentru a vedea mai departe, la orizont...

"Sirena unui vapor de dincolo de deal scoate un surâs din amorțire", se arată în text, iar această speranță este, într-un fel, un indiciu despre dispariția ființelor umane din jurul ei, dispariția satului care este însăși inima acestei lumi pastorale.

Această a doua temă, dispariția, se îmbină cu prima. Lumea satelor și a bărcilor dispare treptat în favoarea unei alte lumi, o lume simbolizată în aceste pagini de "turiști", de "orășeni"...

"Oamenii își părăsesc pământul natal."

"Mult prea în vârstă să-și mai rânduiască traiul din pescuit, femeia a plecat în lume."

"Merg prin satul care s-a golit ca un sac de grâu găurit. Școala s-a întors de mult în lutul din care se ridicase. Și nu doar ea." 

"Delta Dunării cu fauna și flora ei a fost mereu un paradis pentru turist, dar, pentru localnic, traiul pe o sfoară de nisip este un act de echilibristică existențială, dependent fiind de o ambarcațiune de orice fel, la orice oră."

Această dispariție a unei lumi știute este accentuată prin descrieri de natură.

"Prospețimea cerului, parfumul unui liliac înflorit în două nuanțe...”

"Mirosul zmeurei se simte..."

"Vrăbiile ațipesc între zorele azurii..."

"Într-un colț umbros, un cireș amar copt."

"Salvați de natură, și el și eu."

"Cu ograda lucie sub tălpi, stă pe ciotul de cireș, privind lung după cocori."

Este clar că această lume naturală, acest "pământ" dispare sub tăvălugul unei modernități simbolizate de zgârie-nori, pesticide, parcări, orășeni, turiști...

“Între blocurile turn, încă vie, o căsuță bătrânească."

"Contrariată de absența totală a albinelor și de prezența șobolanilor sfâșiați de păsări, îmi tot ridic privirea spre zarea limpezie, în căutarea unui fâlfâit de aripi, dar nu văd apropiindu-se decât un avion utilitar ce-mi trece pe deasupra capului, răspândind o burniță lăptoasă, apoi liniștea-mi coboară spiralat în jurul glasului. Aud timpul șiroind în sens invers."

pesticide –

un copil pune fluturi

înapoi pe flori

"Mai puțini copaci, mai multe parcări".

Care cititor nu ar vedea în aceste rânduri, în aceste fotografii o vastă parabolă ? cea a unui Pământ pastoral pe care l-am cunoscut, care ne-a hrănit, ne-a crescut și care e pe cale de dispariție.

Va avea noua planetă loc și pentru oameni?

"Dacă nu ne tăiau acel cordon, atunci, când am venit pe lume, mama ar fi rămas aici, lângă mine, nu-i așa?".

"Viața pescarului depinde de un fir de ață, la fel și cea a peștelui...Chiar înainte de a veni pe lume, depindem tot de un fel de față care, dacă ți se înnoadă în jurul gâtului..."

Apoi,la pagina 112, parfumul umbrelor capătă o notă nouă, dominantă...

"Anii'60... În clasă intră doamna de franceză și, deodată, parcă nu mai este atât de frig, dar ea nu știe; e îndrăgostită de Baudelaire. Parfumul ei cu note calde persistă mult după ieșirea sa din clasă, iar ochii minții se fac mici, mici și visând că sunt un albatros, încep să fiu."

În ultima parte a cărții, planul narativ evocă amintiri personale ale autoarei care prind viață sub ochii noștri...

"Vine o zi ce pare a fi cea din urmă și ai dori să faci ultimii pași, acolo, unde le-ai dat frâu liber celor dintâi, așa încât, îmi iau rucsacul și mă îndrept spre gară."

părinți doar în dor –

de câte ori trec frunzele

deschid ușile

Sau, poate că este vorba doar de evocarea unei separări personale...

"Când s-o fi surpat lumina din poemul care am fost tu și eu până mai ieri, de stăm așa, față în față, între așchii de cuvinte ascuțite?!"

Această dispariție a unei lumi, această ruptură intimă este resimțită ca un sfârșit care ne este promis, cel al firului tăiat, al firului care se înfășoară în jurul gâtului.

În ceea ce privește tema morții, naratoarea nu pare a ne cruța. Fiecare obiect care ar putea rodi speranță aduce și partea sa întunecată, violentă.

Un melanj de melancolie cu bilă neagră persistă în fiecare motiv ca urma unei răni...

"Menta sălbatică...straturile de ozon..."

"Șopotul blând al apei complice..."

Alzheimer –

cel mai pur omăt

e doar mâl mascat

"Ridic mâna în semn de salut, Genya îmi răspunde și mâneca ce-i alunecă spre cot lasă la vedere câteva cifre marcate pe brațul ca un gât de lebădă."

Să nu uităm, pare să ne spună Lavana Kray, că între alb și negru există o permanentă osmoză.

În fiecare clipă, ea ne reaminteștecă ne-am născut pentru a muri...

"Câțiva saci menajeri: amintirile noastre.

foșnet de umbre –

un cocor origami

în tocător de foi”

Acestea sunt rândurile pe care ni le propune autoarea în încheiere. Umbrele care se tot ivesc de-a lungul povestirilor sale sunt tulburătoare, chiar biblice, legate fiind de acel timp pastoral care constituie baza fundamentală a textelor, un timp în care viața și moartea sunt în strânsă conexiune, în care rugăciunea rămâne esențială, în care existența unei ființe umane nu este susținută de proteze, implanturi și multe alte mașinării industriale, ci de cu totul altceva.

Dar, în aceste pagini, există fără întrerupere un fir care ne ține conectați cu autoarea: firul scriiturii sale, finețea frazelor, profunzimea poemelor despre copii și persoane vârstnice...

"În podul cu acoperiș de stuf, copiii pun în scenă propria poveste..."

“Pentru ei, moartea e un loc de odihnă mirosind a Mâna Maicii Domnului."

"Pe o buturugă, multe foi de hârtie, niciuna neîncepută. Aflu că bătrânul îi scrie zilnic lui Dumnezeu. Zilnic."

"Doamne, te tot întreb și nu-mi răspunzi, deși îți scriu cu litere de-o șchioapă, ca să poți citi de Sus..."

"...dacă să taie mărul în două[să trăiască, să mănânce], sau să-l înfigă între ostrețe, să-i fie Lunii pereche [să se dedice poeziei]..."

eu scriu, tu scrii –

niciodată verb destul

pentru o punte

"Cu ochii închiși, cu palmele întinse pe nisipul  ce mi se neastâmpără-ntre oase, aud soarele sorbind alene tot râul, și răul, și hăul din mine."

Și tocmai felul în care "soarbe"soarele în aceste pagini ne salvează de la dispariția copilăriei, a pământului așa cum îl știam, ne salvează de gândul morții și ne scoate din mlaștina existențială.

Va rămâne, atât din viața naratoarei cât și din noi înșine, doar un "abur" de poezie: "Doi aburi: unul cald, celălalt rece; un fel de haiku la final de poveste", sau un voal de poem: "Stârnită de vânt și gând o stare de un albastru amărui mă învăluie subtil ca un haiku."

Va rămâne doar ea, poezia, să ne amintească de mirajul iubirii...

"Într-o zi, când vei vedea un singur fulg de nea, nu va fi semn că iarna vine, ci eu lângă tine."

 

                                                 Jean Antonini