Înțelesuri-nențelesuri

 

Înțelesuri-nențelesuri

În cutreierul prin spații

cari în altele răspund,

cînte el ce în neștire

mie însumi eu mi-ascund.

(Lucian Blaga)

 

            Motto-ul este din poezia Alean, care surprinde o atitudine foarte apropiată de aceea a unui autor de haiku: Umbra m-a cuprins deodată. / Cîte gînduri mă pătrund! / Înțelesuri – nențelesuri / mi se-arată, mi se-ascund. O cuminecare de dincolo de cuvinte între nor și om. Și, mai ales, o convingere modestă că lucrurile, în cazul de față norul, te cunosc dincolo de lealitatea ta mult prea confuză și șovăitoare.

            Dialogul cu lucrurile este și în haiku o sursă contemplativă de cunoaștere-recunoaștere, de experiență aprope mistică: stau întins în lan / cu ochii-n cerul  înalt – / un nor și cu un nor… De dobîndire a ființei tale prin pierderea generoasă de sine. Printr-un fel de transfuzie reciproc camaraderească: doi vechi prieteni / la ceas de seară – / luna și cu mine.

            Există o stare miraculoasă a celor ce gustă haiku-ul, o dispoziție sufletească prin care, pe moment, situația materială e pusă în paranteze și suspendată fără drept de apel: salcie la drum – / trecătorii miluiți / cu bănuți aurii. Există totodată un fel de intersecție contextuală și verbală care țese laolaltă fibre doar aparent diferite: vreme de dezgheț – / anticarul își scoate / taraba cu cărți. Dezghețul e unul și totuși multiplu. Sînt, prin umare, cît se poate de firești transferurile de energie între regnuri: prun întinerit / de-o nouă primăvară – / mai sprinten bunicul. Dar și natura pare să copieze impenitent năravul prea omenesc al actualizării cu ultima tehnică: crăciunița-n mai – / flori cu explozie / întârziată.

            Sigur că există circumstanțe care fac ca pe moment felul în care înfățișăm lucrurile să gliseze uneori înspre o viziune prea optimist sclipitoare:  soare de-amiază – / poleită cu aur / balta de nămol. Dar un cuvînt bine plasat știe să ne avertizeze că și natura s-a cam dedulcit la spoială. Revanșa este aceea a unui poem care, parcă prin compensație, conservă grija pentru ce e viu, în echilibrul imaginilor:

 

amiază pe câmp  –

umbra s-a scurs în pământ

pe sub rădăcini

Umbra lucrează subtil, deși pare că ne lezează, ea și-a scurs răcoarea sub pămînt ca să protejeze sursa vieții - rădăcinile.

            Farmecul multor poeme are savoarea unei simple juxtapuneri, sugerînd reticent o corespondență:  rufe pe frânghii  – / nepotul citind de zor / „Toate pânzele sus!”. Al unei vorbiri care tinde leneș spre gestică:  ploaie-nghețată – / arteziana a ajuns / înghețată pe băț. A poveștii care curge fără grabă spre somnul cu vise: citind povestea / Albei ca Zăpada – / toți piticii dorm. A poveștii care te învălește stînd în fața focului:

șalul de lână –

încă mă învăluie

căldura mamei

Corneliu Traian Atanasiu

___________

*Mona Iordan - De la cer la pământ