Postfață
zăpadă pe crengi -
mama săpunind iarăși
rufele negre
Cecilia
Birca
Poemul ales ca motto vrea
să atragă atenția asupra modelului pe care ni-l servește natura. Unul care ne
impune și ne situează constant în trena unui ideal de neatins. Nu ne rămîne
decît să îi aducem un omagiu nedisimulat celei care ne depășește și să o evocăm
într-un cadru discret, pios și totuși ușor complice. Într-un haiku.
E o întreprindere
suficient de ambiguă pentru ca gluma să pară doar o tandră tachinărie: bolta cerească / plină de artificii - /
luna e în pom (Luminița Ignea). Cu siguranță, ușoarei noastre impertinențe
i se răspunde mereu și pe măsură: țurțuri
picurând – / rescrisă partitura / pentru un țambal (Ana Urma). Oricîte
travestiuri și găteli, elementul primordial
rămîne însă unul placid și fără consistență: fulg de zăpadă - / gătită
de sărbători / apa de ploaie (Mihai Talașman). Nu ne rămîne decît să-l mai
zgîndărim din cînd în cînd, alcoolizîndu-l: ţuică fiartă – / tot satul
acoperit / de ceaţă densă (Vasilica Grigoraș).
Jocul necontenit al lumii își
schimbă fără răgaz accentele și fețele. Balanța vremii se-nclină cînd spre
tristețe: cătunul uitat - / doar crivăţul mai urcă / dealul cu plopi (Mihai
Pascaru), cînd spre șagă: vântul nopții – / crengile copacilor / ping pong
cu luna (Ion Cuzuioc). Dar ca să nu ne lăsăm pe tînjală, micile ființe ne
aduc aminte să urmăm ritmurile cuviincioase ale firii: primăvară iar - / păianjenul își mută / războiul afară (Angelescu Cristina). Ele și o anume mitologie exaltantă a celor duși pe alte
tărîmuri: casa de pe deal – / tata înhamă caii / la Carul Mare (Mirela
Brăilean).
Ce ne facem însă cu incredibilul? Uneori îl
acceptăm degrabă și chiar cu încîntare: fulgi prin lucarnă - / păpuşile cele vechi / iarăşi mirese (Mihai Pascaru).
Alteori, intrăm în panică: primii ghiocei - / prin casă mama tot schimbă
/ oglinzile (Petru Ioan-Gârda), și cu toată alergătura, primăvara
ivită în păr nu cedează. Și, în cel mai fericit caz, corespondențele sînt
multiple și nu mai sînt limpede decelabile: primul gângurit – / mușcata din
fereastră / îmbobocită (Cornel C. Costea).
Rămîne
mai mereu însă o discrepanță între conduita pe care lumea necuvîntătoare ne-o
propune: nicio salvă azi - / pocnetul mugurilor / sporind
liniștea (Cecilia Birca) și aceea pe care
noi oamenii nu reușim nicicum s-o ameliorăm:
schimb de opinii - / jonglând cu farfuriile / soții în casă (Ion Cuzuioc). Sînt însă momente cînd absența omului e
compensată pe deplin parcă de ființele și lucrurile care i-au stat omului nu
chiar degeaba în preajmă: prispa goală - / un păianjen mai caută / firul
poveştii (Mihai Pascaru); ultimul dezgheț – / de pe răstignire / podidesc
lacrimile (Ion Cuzuioc).
Nu
știi niciodată dacă o fină nuanță de umor e doar o șficiuire de sarcasm
atenuată sau o dezamăgire fără leac: apus de iarnă - / de sub zăpadă răsar / primele peturi (Cornel C. Costea). Și nici dacă berzele vor
suplini vreodată lipsa moașelor: primele berze – / moașa din sat condusă / pe ultimul drum. Poate că umbra, panicată, știe mai multe: răsărit montan – / umbra se agață strâns / de cățărător (Mirela Brăilean). Chiar
și vestitorii reputați ai primăverii par atinși de o mare și neînțeleasă
mîhnire: curtea bunicii - / din iarnă au
mai ieșit / doar ghioceii (Valeria Tamaș).
Dar, mai
degrabă din senin, dispoziția lumii se schimbă fără niciun motiv serios: înfiorare - / o petală de cireș / cade-n agendă (Mona Gheorghe) – doar pentru că, întîmplător, te-a molipsit haiku-ul.
Și petale sînt din belșug: lumină lină - / pe cărarea
mănăstirii / înfloresc prunii (Mihai Pascaru). Și parcă știu mai
bine drumul.
Nu poți
alege fără să pierzi, chemarea este multiplă, cînd unanim sărbătorească: noua stagiune – / mierla în recital / pe-un ram de mălin (Mona Iordan); covata mamei – /
vântul din curtea casei / frământă soarele (Ion Cuzuioc), cînd deprimant sfîșietoare: despărțire - / și urmele
pașilor / șterse de ploaie (Valeria
Tamaș); casa străbună – / tot mai gârbovită / umbra nucului (Mirela Brăilean).
Lumea e totuși plină de
surprinzătoare schimbări, metamorfoze: fluture în zbor
- / până mai ieri grădina / plină cu omizi (Luminița Petrea), transfigurări: lotus înflorit - / luna
plină mai pune / înc-o petală (Mona Gheorghe),
mirabile substituiri: schitul dispărut - / doar umbra
bradului bătrân / turlă peste râu (Mihai Pascaru).
Dar și de clipe care se
înveșnicesc: amforă de lut - / mama
ascultă ploaia / cu mâna în şold (Dana
Ene). De iluminări mai presus de închipuire: fulger în noapte – / de un fir de lumină / atârnă dealul (Ana Urma). De isprăvi fără seamăn ale
stihiilor molipsite de slăbiciuni omenești: zile de toamnă - / vântul galant dansează / toate frunzele (Mihai Talașman).
De ciudatele mimetisme ale înaltelor fețe: sfârșit de toamnă - / cu arama pe față / un cireș amar (Mihai
Talașman). Ca și de acelea ale veșmintelor umane: crizanteme-n vânt - / poala chimonoului / fluturând în mers (Cecilia Birca).
La toate cele de mai sus, o bună parte
a omenirii asistă indolent, rumegînd apatic: istorie
nouă - / pe ruinele cetăţii / coji de seminţe (Mihai Pascaru). Poate că poemul de mai jos e un
strigăt exasperat al unui autor care mai e atent la resorturile subtile și
delicate ale lumii:
tăceți greieri! –
să-mi sfârșesc în liniște
ultimul poem
Adinna Enăchescu
____________
*Concert cu greieri, vol. XII al concursului RH
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu