clic pe logo

 siglaROKU

luni, 2 septembrie 2013

Daniela Lăcrămioara Capotă - Acuarele


         Pentru scurta perioadă de cînd scrie haiku, Daniela Lăcrămioara Capotă dovedește o deosebită aplicație. E adevărat că, așa cum mi-a mărturisit, aplecarea ei spre acest poem aparte a fost serios susținută de studiul asiduu al informațiilor găsite acum într-un volum mai mare pe internet. Dar la fel de mult cred că a ajutat-o și prezența în grupul Romanian Haiku printre autori mai vechi și mai versați.

         În culegerea de față este remarcabil faptul că a respectat sau, mai bine zis, a interiorizat exigența discreției autorului care nu trebuie să fie prezent în poem nici exhibîndu-și emoția, nici rătăcindu-se printre lucrurile sau ființele evocate. Un singur poem menționează existența autorului: cireş înflorit – / departe sunt de lumea / dezlănţuită. Dar el amintește de o licență asemănătoare din poemul lui Șerban Codrin, cel mai cunoscut dintre autorii români de haiku: merii în floare - / am totul dinainte / pe masa goală. La urma urmei, ideea este aceeași, desprinderea de lumea agitată sau nesățioasă, pe care ți-o facilitează reveria în fața înfloririi impetuoase a pomilor și alegerea altui registru al al nutriției.

         Iată un poem demn de pana unui autor consacrat:

colbul uliţei –
în ciutura fântânii
nici urmă de nor

Nu-ţi trebuie prea multă perspicacitate ca să simţi, în ciuda expresiei eliptice, sugestiile poemului. Aluzia colbului din uliţă este convergentă cu lipsa norului din ciutură. Şi nu-i vorba doar de cerul senin, fără pic de nor, ci de puţul secat din care ciutura nu mai poate scoate oglinda apei pentru a cerceta sau certa cerul prea arzător.

         O înscenare la fel de sobră și în poemul care urmează. Două imagini, fiecare cu elocvența ei: frivolitatea ciulinilor (duși de vînt) și clătinarea greoaie (și oarecum tristă) a ciuturii. Și un joc de cuvinte – în cumpănă – care, vizual, ține de cadrul firesc și natural al toamnei evocate de ciulini și vînt, dar simbolic pare să mărturisească atitudinea unui observator nemenționat în text. Lucrurile se mișcă, dar cineva, șovăind, încearcă să găsească un echilibru.

ciulini în joacă –
în cumpănă ciutura
bătută de vânt

         Autoarea știe însă să mînuiască nu doar imaginile în simplitatea lor desăvîrșită și grăitoare totodată ci și jocurile de cuvinte. Strada Domnească pare să fie, în următorul poem, calea care se cuvine înaintării maiestuoase a miresemelor de tei cărora nimic nu le poate interzice, prin semne așezate abuziv în calea lor, răspîndirea. Căci, în colindul său, parfumul suveran al teilor se lasă sedus doar de capriciile adierilor.

strada Domnească -
doar parfumul de tei pe
sensul interzis

         Mai jos, un alt poem exprimînd mai delicat, tot printr-un joc de cuvinte, o părere de rău pentru casa ruinată. Cu ironie, cititorul este îndemnat să vadă-n gura leului sau o încercare de a păzi casa speriind trecătorii, sau doar o tentativă de a le atrage privirile către o dramă a neputinței.

casă-n ruină -
ivită prin gardul rupt
gura-leului

Abur și ceață în opoziție. Primul cu efect benefic, exorcizînd tulburarea neguroasă de afară. Gîndurile risipite (necalificate printr-un adjectiv) se vede că sînt cele rele, care te muncesc. Reveria în fața aburului cafelei pare un ritual intimist binefăcător și, evident, revigorant. Nimic pretențios, o scenă domestică aburoasă cu aura ei simbolică.

abur  de cafea
risipind gândurile -
afară  ceaţă

         Am să închei cu un poem extrem de delicat care profită de două imagini reale pentru a le distorsiona doar atît cît e necesar pentru a isca o atmosferă de o infinită nostalgie. Radioul cu lămpi, un aparat banal, vetust și inutil în zilele noastre, evocă o întreagă epocă, iar Lili-Marlen introduce toată anxietatea războiului și tristețea soldaților din tranșee. Cine nu s-ar simți ca un fluture atras de scînteierea discretă a lămpilor? Sau de ochiul său magic?

radio cu lămpi -
un fluture ascultă
Lili-Marlen

         Am convingerea că autoarea a făcut o pasiune pentru acest poem și că talentul ei o va face să rămînă mereu în preajma lui.

Corneliu Traian Atanasiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu