ANTOLOGIE DE HAIKU
ROMANIAN KUKAI
aprilie 2007 – martie 2009
grinta
http://romaniankukai.blogspot.com/
Alăturarea de cuvinte ROMANIAN KUKAI poate părea rebarbativă. Totuşi ea are o motivaţie destul de simplă: este numele unui site care încearcă să închege şi să stimuleze evoluţia comunităţii celor ce scriu haiku în limba română. Kukaiul este un gen de concurs, originar din Japonia, în care participanţii aleg prin vot cele mai bune poeme. Concursul nostru, imitînd modelul japonez, se desfăşoară online (de unde apelul la un cuvînt englezesc, limba deja universală a internetului).
Antologia de faţă este una aniversară, ocazionată de împlinirea a doi ani de cînd concursul se desfăşoară lună de lună. Poemele sînt selecţionate însă şi din alt concurs, săptămînal, desfăşurat pe grupul yahoo Romanian Haiku.
Dincolo de aceste concursuri, ROMANIAN KUKAI şi-a asumat însă şi un proiect de înzestrare a mişcării haiku din România cu o minimă bază de date referitoare la poezia niponă care să fie oricînd accesibilă celor care doresc s-o utilizeze. Pentru aceasta, în jurul site-ului iniţial, am dezvoltat o adevărată constelaţie de alte peste 20 de site-uri care sînt menite să le ofere celor interesaţi de haiku informaţia necesară. Dorinţa noastră este ca internetul să devină locul privilegiat de întîlnire al iubitorilor de haiku, iar comunitatea să fie însufleţită de spiritul de cooperare înlesnit şi stimulat de internet.
Corneliu Traian Atanasiu
Cuvântul antologatorului
Antologia de faţă s-a născut la iniţiativa creatorului şi administratorului site-ului RK, Cornel Atanasiu. Răspunzând solicitării sale, m-am aplecat asupra a circa 3400 de haiku-uri prezentate la 24 concursuri lunare, 69 de concursuri săptămânale şi 5 de senryu. Cu excepţia haiku-urilor din concursurile săptămânale, poemele au ajuns la mine sub protecţia anonimatului. Am selecţionat 82 de haiku-uri, procentul fiind de circa 2, 1%.
Criteriile de selecţie au fost cele prezentate pe larg în articolul meu „Comentând haiku” şi cele cuprinse în criteriile de apreciere ale juriului publicate pe site în ianuarie 2009. Pe scurt, fără să departajez haiku-urile de senryu-uri, fără să număr silabe, ori să vânez kiregi-uri sau kigo-uri cu îndârjire, am ales poemele care mi-au bucurat urechile (nu cele de fiecare zi, ci altele, specia-lizate) şi kokoro (spiritul, mintea, inima). Experienţa şi lecturile acumulate în aproape 20 de ani de exersare a diferitelor genuri literare japoneze aclimatizate, precum şi cei 28 de ani de practicare a ikebanei mi-au modelat sensibilitatea şi mi-au facilitat asimilarea şi integrarea noţiunilor fundamentale de cultură şi limbă japoneză; acestea mi-au permis să renasc într-o nouă matrice culturală cu valori atât de diferite de ale noastre, occidentali stângaci în utilizarea emisferei drepte a creierului.
Percepute ca o fericită unicitate, haiku-urile şi-au găsit aproape singure locul în numirea şi curgerea anotimpurilor. Înclinându-mă în faţa personalităţii lor, au purces la alcătuirea stolului de ciocârlii – arhetip solar, simbol al cântecului contopit cu zborul ce ocupă un loc aparte în sufletul românului - ajungând la pepeni în cel mai pur spirit mioritic; evident, vara este anotimpul care i-a inspirat cel mai mult pe autorii noştri. Găsindu-şi liderul în haiku-ul care a rezolvat cel mai ingenios sintagma „lumina din geam” propusă ca temă, poemele fără kigo s-au auto-exilat cu ironie în ultimul capitol, o groapă menită să sporească strălucirea luminii.
Am intervenit şi eu pe alocuri nuanţând progresia (temporală, a scurgerii anotimpurilor, ori a senti-mentelor - de exemplu, micro-secvenţele cuprinse între paginile 39 – 41 şi 61 - 63), accentuând contrastul (linişte/zgomot p. 57 - 58, pisică/câine p. 74 - 75), ori cultivând asociaţia (diferite elemente vegetale - primele 4 haiku-uri de toamnă) sau integrarea (p. 111 – 113), proce-dee împrumutate din tehnica alcătuirii antologiilor de poezie clasică japoneză. În spaţiul fiecărui capitol, primul/primele şi ultimul/ultimile haiku-uri sunt purtătoare de hon’ i (natura esenţială), de ceea ce consider definitoriu (pentru primăvară: prima tresărire înţeleasă ca început al creşterii, reînnoirii şi împlinirea dragostei - ultimul haiku). Uneori kigo-ul nu este explicit (la p. 72, poteca devine inexistentă, acoperită de un strat gros de zăpadă), alteori intră în joc convenţia (fără altă precizare, luna este kigo de toamnă; culorile toamnei sunt solitudinea şi tristeţea – p. 57, 58).
Dincolo de valoarea haiku-urilor în sine (între noi fie vorba, ele trebuie să fie inegale, mai precis de fond şi design, supa ajutându-ne să simţim mai bine gustul găluştelor şi să nu ne înecăm cu ele), valoarea unei antologii constă în crearea unui arhipelag viu pornind de la insule-haiku. Autori foarte diferiţi şi haiku-urile lor disparate se unesc în propoziţii care încep să spună o minunată poveste, mai multe poveşti pline de sensuri, în funcţie de sensibilitatea şi cultura urechilor care ascultă. În acest proces autorii pălesc în favoarea coerenţei întregului. De altfel, cred că nu există decât un singur Creator, ceilalţi fiind „de mâna a doua, de mâna a noua”: cei care au creat, dăltuit şi şlefuit limba, apoi poeţii, criticii şi istoricii, creatorii de gust, modele, categorii estetice şi reguli; „noi” venim la urmă.
Le mulţumesc şi pe această cale celor ce au reuşit să depăşească (în buna tradiţie zen, dacă poate fi o consolare) micul şi iluzoriul ego de Autor şi să colaboreze la armonizarea detaliilor care au permis o mai lină legătură între haiku-uri ori la perfecţionarea - în sine - a insulelor fără nume devenite pagini dintr-un poem mai mare, fără nume şi el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu