DE LA ION PILLAT LA MATSUO BASHŌ
Magdalena Dale
Poetul Ioan Marinescu şi-a făcut ucenicia literară în cercul epigramiştilor Satiricon şi în Cenaclul Cadrelor Preuniversitare Octavian Goga din Cluj-Napoca. De aceea, în poezia lui un ochi râde şi altul plânge. Încă de la debutul literar, situat spre sfârşitul mileniului trecut, creaţia lui are o natură duală. Scriitorul este preocupat deopotrivă de aspectele serioase ale vieţii, grave până la dramatism, ca şi de momentele vesele, adeseori umoristice, uneori groteşti. În poezia sa de mici dimensiuni dar adesea de mari profunzimi, motivele exotice, specifice poeziei de inspiraţie niponă coexistă cu subiecte tratate în forme neaoş româneşti. Acest fapt îşi are explicaţia sa. Prin anii ’90, - alături de alţi epigramişti clujeni - Iulian Dămăcuş, Genţiana Groza, Ana Marinoiu, Ioan Pop- Ioan Marinescu a intrat în Cercul Haijinilor Clujeni, avându-l ca preşedinte de onoare pe Aurel Rău, cerc care a aderat la Societatea Română de Haiku în anul 1996. Vizitele lui Florin Vasiliu la Cluj -Napoca, îndeosebi cea din 1998 i-au înlesnit lui Ioan Marinescu şi altor poeţi clujeni să se racordeze la mişcarea naţională şi internaţională de haiku.
Deşi se declară - şi în bună parte este- un tradiţionalist în poezia de sorginte niponică, Ioan Marinescu încearcă, pe alocuri să fie şi un inovator. Astfel el publică poeme tanka sub denumirea de pentastihuri pentasilabice. La apariţia acestora în volum, criticul literar Petru Poantă considera, pe bună dreptate, că poezia lui Ioan Marinescu deşi “stă, aproape obsesiv sub semnul performanţelor formale… este mai degrabă expresia unei sensibilităţi artistice implozive şi a unui mod de esenţializare a emoţiei lirice.” Un experiment foarte interesant, dacă ţinem seama că în fiecare poem de acest fel versurile sunt permutabile. Rămâne de văzut dacă acest model va fi urmat sau nu şi de către alţi poeţi.
De mai bine de un deceniu, poetul oscilează între poezia de sorginte niponă şi cea specific românească, în formă şi conţinut. Într-un răstimp în care l-a lăsat “ în adormire” pe Basho, modelul său şi al atâtor haijini români, Ioan Marinescu s-a preocupat cu predilecţie de poemul într-un vers, replică românească la poemul haiku, gen creat de Ion Pillat pe la 1936. Cele patru plachete care se înscriu în aria acestui gen, i-au asigurat poetului un capitol distinct în cartea de studii critice „Poemul într-un vers” (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001), carte semnată de Florin Vasiliu şi Vasile Moldovan. Prin reuşitele sale de acest fel, Ioan Marinescu se înscrie, alături de Ştefan Theodoru, Dan Florică şi Bogdan I. Pascu, Ana Marinoiu, printre autorii reprezentativi de poeme într-un vers. Iată doar două exemple din care se poate vedea tendinţa poetului de a folosi atât repere universale (perla, luna) cât şi elemente specific româneşti:
MARINĂ În scoica de pe masă, fugară perlă, luna
MIORITICĂ Nuntaşi, doar brazi şi paltini şi-o stea ce va să cadă
Primul poem aduce mult cu atmosfera poeziei de sorginte niponă. O antologie internaţională de tanka, în care publică şi autori români, printre care Vasile Smărăndescu se intitulează Perle de foc, iar carte mea de poeme tanka se numeşte Perle de rouă, fapt ce demonstrează că între mine şi autorul cărţii de faţă există afinităţi elective, chiar dacă personal nu ne-am cunoscut niciodată.
Discipol devotat al lui Ion Pillat, Ioan Marinescu işi ia libertatea de a scrie şi altfel decât maestrul său. Aşa se face că în anul 2005 a publicat o plachetă de Micropoeme voit şugubeţe (Editura AMBASADOR, Târgu-Mureş, 2005). Intenţia autorului a fost să arate că, dacă haiku-ul are un corespondent în literatura română în poemul într-un vers, senryu-ul îşi poate găsi perechea în micropoemul şugubăţ. Dacă are sau nu dreptate Ioan Marinescu, ne va arăta critica în viitor.
În Cuvânt înainte la volumul De lângă inimă (Editura Dokia, 1998) criticul clujean Constantin Cubleşan scria că Ioan Marinescu face parte din rândul acelei “categorii de poeţi pe care forma fixă a haiku-ului îi atrage ca lampa pe fluturii nopţii, care fac în jurul acesteia volte spectaculoase, fascinante chiar, primejduiţi în orice clipă de a-şi arde aripile.”
Ioan Marinescu , exprimându-ne metaforic, nu şi-a ars aripile. Cea mai palpabilă dovadă este volumul de faţă. Un volum în care şi-a propus să atingă perfecţiunea formală. A insistat ca şi în versiunea engleză, haiku-urile sale să păstreze tiparul de 5-7-5 silabe. I-am respectat, pe cât omeneşte a fost posibil, dorinţa, chiar dacă uneori a fost necesar să mă abat întrucâtva de la original. El se alătură astfel câtorva poeţi români – puţini, dar buni!- care cultivă cu ostentaţie haiku-ul clasic: Florin Vasiliu, Vasile Smărăndescu, Valentin Nicoliţov, Şerban Codrin şi Eduard Ţară.
Prin prezenta carte poetul dovedeşte că e un nume nu doar în epigramă şi poemul într-un vers, ci şi în haiku. Noile sale poeme conţin multe accente dramatice, care denotă o profundă cunoaştere a naturii autohtone şi a societăţii româneşti. Specific haijinului clujean este faptul că, atunci când nu epuizează tema într-un poem o reia de câte ori simte nevoia. Epigramist recunoscut pe plan naţional, el ştie să descreţească frunţile şi în haiku, chiar în situaţii din cele mai dramatice:
Umbra şoimului -
Puişorii o aleargă
Prin bătătură
Dar cel mai bine îl prinde pe poet autoironia, precum se poate vedea şi din următoarele două poeme citate:
Sunt singur pe mal -
În cârligul undiţei
S-a mai prins o stea
Mai trece un an -
rezist tentaţiei
să mă iau după el
Trebuie să remarcăm prezenţa poemelor sale pe internet pe site-uri specializate în lirica niponă, participând la concursuri unde următoarele poeme au fost premiate fiind incluse şi în cartea sa:
Noapte tarzie -
doar parfumul teilor
mai trece strada
(Locul I la concursul Romanian Kukai – mai 2008)
O ciocarlie
cu primii stropi de roua
isi drege glasul
(Locul III la concursul Romanian Kukai – iunie 2008)
Cu toti samburii
felia de pepene
rade la mine
(Locul II la concursul Romanian Kukai – august 2008)
Vantul dezbraca
degeaba sperietoarea -
spectatori nu sunt
(Locul II la concursul de senryu Romanian Kukai – martie+aprilie 2008)
Căldură mare -
cum aş sta la taclale
cu Mos Gerila
(Locul III la concursul de senrzu Romanian Kukai – iunie –iulie 2008)
Ploaie de toamnă -
în umbrela veche
o gaură nouă
(Locul I la concursul de senryu Romanian Kukai – septembrie – octombrie 2008)
Sunt încredinţată că dacă ar respecta cu aceeaşi stricteţe cu care aplică regula de 5-7-5 silabe şi celelalte reguli ale poeticii haiku-ului Ioan Marinescu ne va putea oferi în cărţile viitoare, surprize şi mai frumoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu