Corneliu Traian Atanasiu
Cînd iei în mînă un
volum al unui autor de haiku suficient de versat, te poți bucura de lejeritatea
cu care este abordată o temă, la urma urmei banală, pentru a o transfigura
într-o situație năzdrăvană. O neașteptată provocare a șotronului părăsit face din vremea rea de afară nu doar o
jucătoare autentică ci o una de-a dreptul redutabilă: linii de șotron - / boabele de grindină
/ saltă vioaie. Liniile șotronului au însă valențe multiple și, cineva
forțat să rămînă dincolo de ele le ocolește rușinat, trist și oarecum
respectuos: scaun
cu rotile - / ocolind
cu grijă / liniile
șotronului.
În poemele de mai sus
au fost evocate doar lucruri. Doar ele au primit roluri în înscenările prezentate.
Poemul următor este și el mai aproape de o natură moartă, în care sînt
distribuite numai flori și obiecte:
brumă peste flori -
pe șezlongul descleiat
o pipă veche
Cele două imagini găsesc însă, prin alăturarea lor, o corespondență
simbolică. Florile atinse de brumă se sting și ele așa cum patina vremii și-a
pus deja stigmatul pe șezlong și pipă. Aceeași soartă nemiloasă le veștejește
pe toate, de la stele pînă la cioburi: stea căzătoare - / pe masă un
teanc de cărți / și un pahar spart. Agonizînd îndelung. Și uneori
parcă le pune unele lîngă altele cu o asimetrie care dă de gîndit:
cetate-n ruină -
pe tunul vechi din bronz
efemeride
Poate că păpădiile
rămîn o pildă vie a candidei înverșunări de a fi mereu încă o dată: pod în
ruină - / pe şosea ies prin asfalt / păpădiile. La urma urmei, nici oamenii
nu sînt departe de această insistență cutremurată și cutremurătoare:
strada Speranței -
după cutremur plină
de refugiați
Din
cînd în cînd, confruntîndu-se cu o încheiere evident defavorabilă, un poem dă,
aproape fără să vrea, peste o viziune spirituală: partaj reușit - / mi-a
rămas mie cuibul / rândunicilor. Și, făcînd haz de necaz, gluma
devine deviză.
Iar,
dacă autorul simte pulsul abătut al locului și al vremurilor, cuvintele îl
ajută degrabă să-i surprindă palpitația și să-i pună diagnosticul:
teatru-n ruină –
pe perete în afiș
actorii plouați
Poate că aspiră în secret la soarta unui
profesionist consacrat căruia i-a compus deja epitaful:
ceasuri triste -
ceasornicarul pleacă
pe ultimul drum
Dar asta nu înseamnă
că ar fi deja imun la alte viziuni ironice suficient de plauzibile: tăceri
de gheață - / un cortegiu de furnici / ducând un greier. Și
tragicomice pînă la blasfemie: ninge
liniștit - / în spatele dricului / doar un câine șchiop.
Dar,
pînă la finalul închipuit, notat și deja amînat, nu strică să te alini cu ceea
ce atît de firesc li se atribuie și altor petendenți fără noroc la faimă:
molidul bătrân
tânguindu-se în vânt -
lemn de vioară
Mai
e vreme să colecționeze încă ecourile rămase printre lucrurile în ruină: foișor
scorojit - / ecoul fanfarei /
încă în urechi. Și să constate că nu e singurul persecutat de
întorsătura nefastă a vremurilor:
flori de hârtie -
caprele groparului
nefericite
O
vreme, va mai sta pe prispă în compania unui vechi coleg, Dumitru Radu,
observînd cum, în balta din drum - / câţiva
nori se-mprăştie / sub roata căruţei. Apoi, vor
asculta împreună poveștile fără sfîrșit ale greierilor și vor urmări statornicia
rîndunicilor:
singur pe prispă -
sub streașină un cuib
nou
de rândunici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu