POEZIA CA UN STROP SUB SOARE

POEZIA CA UN STROP SUB SOARE

„CLIPE SUB CONDEI” de VALI IANCU

Elisabeta Iosif

       Haiku-ul – unul dintre cele mai scurte poeme din literatura universală este întrecut doar de distih și de poemul într-un vers. În Japonia este cel mai popular tip de poezie, apreciindu-se că sunt în lume circa zece milioane de autori de Haiku. Și – spre surprinderea tuturor - nu un japonez, ci un poet suedez, Tomas Transtromer, creator de haiku a primit Premiul Nobel pentru literatură! Motivația juriului: prin imaginile sale esențializate, transparente, ne oferă un acces proaspăt la realitate. Credeți că este ușor să găsești esența unui moment din realitate? De aceea numai un „buchet” de poeți din lume aduc lumină și culoare venite din suflet și har. 

            Vali Iancu scrie și exprimă sentimentele poetice într-o formă concisă, culegând esența dintr-un moment al zilei sau al unul anotimp, știind în același timp să stimuleze prin puterea versului imaginația cititorului: Teii în floare – / îmbătați de mireasmă / îndrăgostiții; Pe-o bancă în parc / sub castanii înfloriți / îmi aștept muza; De Sânziene – / pe cărarea visului / apare ursitul; Ochiul de veghe – / la marginea lanului / se aprind macii.

         Dar poezia japoneză de acest tip este și mai complexă. Încă o caracteristică a spiritului acestui popor este surprinsă în vers: aceea a înclinației sale spre asimetrie în poemul  Tanka, reglementat de reguli, inventându-se sensuri noi, idei, spontaneitate: Privind spre stele/ Carul Mare deschide / drumul spre tine. / ți-așez cu drag pe frunte / cuvinte de iubire. Dar autoarea s-a înscris într-o competiție a tuturor genurilor create. Există și un Haiku umoristic: poemul Senryu, gen liric înrudit cu epigrama, care l-a făcut pe un confrate să se întrebe: nu cumva epigrama e forma de Haiku a poeziei românești? Autoarea precizează, că tematica este variată, realitatea din zilele noastre fiind transfigurată într-o formă ironică: Medicul întreabă: / șchiopătezi la umezeală? / nu, doar când merg. Vom găsi imagine și text în Haiga, sporindu-i  semnificația, mesajul cu pictura haiga, unde autoarea beneficiază de o grafică excelentă a pictorului – grafician Dumitru Roșu: Doi tineri sub măr / privire în privire / atent Șarpele (pag. 53). Dar Haibunul mie mi se pare forma cea mai complexă, dând posibilitate poetului să îmbogățească tematica cu împrejurări dintr-o călătorie, din viața personală, declanșând altfel de emoții, descoperind alte valențe ale scrisului, talentul de povestitor, de reporter al momentului, ca în „Santorini, atracție turistică” (pag. 74): …admiram casele și florile multicolore, ce creșteau în cenușă vulcanică. Și plaja era neagră, fierbinte, neputând merge cu picioarele goale… turiștii curioși, ca mine, urcă gâfâind din greu, coboară alergând pe denivelările vulcanului… Rar câte o floare roșie sau galbenă, țepoasă. Peisajul, unic în felul lui, te deprimă. Pietriș, praf și sulf - / pe spinarea monstrului / mișună turiști; „Călătorind în Tunisia”(pag. 75) …deșertul devine cer, orizontul se pierde în infinit… Cumpărăm trandafiri de deșert, formați din nisip și sare, cel mai frumos și inedit suvenir din Tunisia. Drum spre Tozeur, / pe lacul Chott El Jerrind / trandafiri sculptați – din sare și nisip vântul / a dăltuit grădina; „Din Parga spre Canionul Vikos” (pag. 83) …În Zagoria sunt case de piatră, biserici de piatră, adăposturi pentru oi din piatră și drumuri din piatră… Pe o bucată de stâncă, aproape de drum, o șopârlă ne-a atras atenția… lăsându-se pozată: Un colț de stâncă – / la ședința foto / șopârla-i vedetă; „Brâna Mare a Caraimanului” (pag. 85) …De o parte peretele de stâncă iar de cealaltă, prăpastia… Te cuprinde totuși frica și simți că totul se clatină sub tine… Aripile neantului m-au atins, trecând în zbor pe lângă mine: Pe Brâna Mare / chemarea abisului - / jocul cu moartea.

          Emoție, chintesență și culoare transmise prin puterea cuvântului cu har poetic. În eternul Haiku, Vali Iancu face versul să cânte. În „Clipe sub condei” scapără lumină. Nu cu mult în urmă, Nichita Stănescu aprindea în veșnicie un Haiku ”Autoportret” memorabil: ”Întunecând întunericul / iată / porțile luminii”.