clic pe logo

 siglaROKU

duminică, 7 februarie 2010

"AŞTEPTÂND ÎN LINIŞTE" DE ION CODRESCU



Cartea intitulată „Aşteptând în linişte" (Waiting in Silence / Wachten in stilte) s-a născut, ca idee, la începutul lui 2009, atunci când Ion Codrescu a primit invitaţia, de la editura olandeză Schrijverke din Hertogenbosch, de a publica o carte cu poeme. Acesta a trimis editurii, în toamna anului trecut un manuscris cu toate poemele nepublicate, din care au fost alese aproape o sută. La scurt timp cartea a şi fost publicată, în ediţie bilingvă, engleză şi olandeză. Versiunea în engleză aparţine autorului, iar traducerea în limba olandeză a fost realizată de poetul Max Verhart.

Este structurată pe tema căutării liniştii, în realitatea secolului XXI, când falsele valori, zgomotul, dorinţa de îmbogăţire imediată sau crizele spirituale, şi chiar cele financiare nu ne mai permit răgazul de a ne aduna gândurile.

Poemele incluse în această carte invită cititorul la meditaţie, la căutarea liniştii interioare, la descoperirea frumuseţii ascunse din natură şi „la aprecierea acelor clipe care ne duc cu gândul mai mult la a exista în simplitate, decât la a trăi prin a poseda cât mai multe".

„Aşteptând în linişte" s-a bucurat de condiţii grafice de excepţie şi apare ca un volum de bibliofilie, datorită aspectului deosebit de atractiv creat de editori. La acest rezultat a contribuit şi autorul, cu cinci ilustraţii şi cu o caligrafie realizate chiar de el, în tehnica tuşului.

Pe supracoperta color se poate citi următorul text în limba engleză şi în limba olandeză: „Ion Codrescu - născut în 1951, în Cobadin, România - a publicat zece cărţi. Creaţia sa a fost premiată în Japonia, Statele Unite ale Americii, Croaţia, Marea Britanie, Serbia şi Muntenegru, Bulgaria şi România. Ca artist, a ilustrat mai mult de o sută de cărţi şi reviste, iar lucrările sale de grafică se află în colecţii particulare şi de stat din multe ţări. Este fondatorul Societăţii de Haiku din Constanţa şi al revistelor internaţionale de poezie haiku Albatros şi Hermitage”.

De asemenea, trebuie specificat că, anul trecut, la invitaţia poetei americane Carole MacRury, Ion Codrescu a realizat ilustraţia volumului de versuri „În compania ciorilor. Haiku şi tanka, între flux şi reflux“.

Volumul semnat de Ion Codrescu, „Aşteptând în linişte”, poate fi achiziţionat de toţi iubitorii de poezie din lumea întreagă, fiind distribuit atât în Olanda, cât şi în Statele Unite ale Americii, prin Editura „Red Moon Press”, utilizând website-ul: http://www.redmoonpress.com/catalog/ sau direct de la editura din Olanda, prin domnul Max Verhart (adresa de contact: max@verhart.org ) si din S.U.A. prin domnul Jim Kacian de la RED MOON PRESS , (adresa de contact: jim.kacian@comcast.net ).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu