Drum în penumbră

Drum în penumbră*

 Corneliu Traian Atanasiu

            Deși n-o fac într-un mod ostentativ, haiku-urile au și ele un mesaj surdinizat și oarecum recuperator:

cheia pierdută –

toate păpădiile

deschise din nou

Alegoric, există aici o continuare, o consecință, de fapt, o șansă dată celui ce a pierdut codul, cifrul care-i garanta înțelegerea și orientarea. Pierzînd cheia, n-a rămas pe dinafară, i s-a deschis de fapt o altă perspectivă. Poate petrece de-acum alături de ființe care se deschid de la sine față de cei care le cultivă empatic. Oferindu-le acestora imagini, momente cînd realitatea devine mult mai bogată ca de obicei și schimbă drastic viziunea prăfuită despre cosmos: lacu-ncremenit – / un ţânţar pregătit să / calce pe lună. Relatate fără cea mai mică ezitare, ca și cum ar fi în firea lucrurilor, în stilul gazetăresc, lipsit de orice-nflorituri, mergînd pe apă țînțarul va face cît de curînd primii pași pe lună (e adevărat, oglindită-n apa lacului încremenit). Doar lacul încremenit mărturisește subtil o stare de uimire fără margini.

            În situații delicate, lucrurile și ființele necuvîntătoare capătă, într-un mod aproape magic, și glasul, și priceperea cu care ne pot călăuzi.

fântâna seacă –

toate speranţele din

nou în cumpănă

Fîntîna, simbol al asigurării cotidiene a vieții, odată secată, speranțele adăpate zilnic se ofilesc și se usucă. Cumpăna, care scotea regulat apa la suprafață a devenit inutilă. Acum ne rămîne doar sensul ei simbolic, singurul care ne mai poate scoate din șovăială și încurcătură: chibzuința și moderația, tactul și cumpănirea. Asta ne scapă de apocalipsa bietelor și naivelor viețuitoare: gîrla secată – / bălăceala gîştelor / praf şi pulbere. Ceva, chibzuit, ne spune că există și o altă perspectivă:

drum în penumbră –

într-o altă lumină

fiecare pas

Penumbra este zona de trecere între întuneric și lumină. Tărîm de treceri repetate de la lumină la întuneric. Ținut al infinitelor nuanțe și alternanțe crepusculare. Drumul și pasul fac din ele parcursul magic al vieții:  Și unde duce mersul, nu mai știm. / Lumini și umbre sunt, ca de poveste (Blaga).

            E posibil ca povestea noastră să fie doar o suită de povești impetuos năzdrăvane. Nu știm nici noi dacă zdravene îndeajuns sau doar pățanii obscure care se repetă fără niciun spor.

urme de cioburi –

tunetele furtunii

tot mai departe

            Text impecabil. Cuvintele focalizează pe două imagini, una vizuală – cioburile şi una auditivă – estomparea tunetelor îndepărtîndu-se. Ambele imagini sînt aluzive şi alegoria vădită este totuşi discretă. Furtuna care a fost şi urmele ei sînt simultan reale pe două planuri: natural şi uman.

            Decuparea dintre posibilele urmări ale furtunii a urmelor de cioburi este schimbătorul de sens, macazul care deschide linia interpretării furtunii ca altercaţie umană. O furtună adevărată are o grămadă de consecinţe mult mai serioase şi mai vizibile decît spargerea veselei, caracteristică mai curînd unei dispute domestice.

            Senzaţia este de liniştire, de uşurare, deşi în ea se strecoară o urmă de reproş. Dar sufletul viu se poate vindeca ca şi cum n-ar fi fost ciobit niciodată. E suficient să mergi la tîrg şi să te întorci c-un set nou de străchini. Numai bune de spart la viitoarea furtună. Oricum e vară şi ploile, cu tunete cu tot, sînt trecătoare.

            Am trecut în fugă printr-un volum în care găsești o grămadă de trasee și poteci. Și de anotimpuri ispititoare și în același timp pilduitoare:  primul bâzâit – / în livadă toţi pomii / răbdători la rând. Poți alege o clipă așteptarea voluptuoasă a vizitei fecunde a albinei, dar nici gesturile leneșe din vara înstăpînită nu sînt de lepădat: un gând şi-un ţânţar / alungaţi de evantai – / liniştea serii.

odihnă-n apus –

doar o rază de soare

prinsă-ntre riduri

Asta atît timp cît o imagine banală nu-ți trezește un gînd empatic: o altă viaţă / atârnată de un fir – / păianjen în vânt sau o cugetare despre puterea grandioasă a unui strop de apă: boaba de rouă – / o lume răsturnată / pe-un fir de iarbă.

            Sînt însă tresăriri în care actualitatea este împletită adînc în urzeala vechilor mituri: merele coapte / şi-un surâs printre frunze – / altă ispită. Deși e prezentă cînd te aștepți mai puțin și în experiențele cotidiene:  la oftalmolog – / ochii doctoriţei mă / bagă în boală. Ispite pentru care răsplata este mai mult decît meritată: ceai neîndulcit – / înghiţind cu greu altă / amărăciune. Dar vremurile noastre evoluate au inventat deja suplicii mai perverse, în care, e adevărat, se împletește și destul masochism: blocaj în trafic - / toţi sfinţii din calendar / recapitulaţi.

            În fine, ai crede că, odată cu pensionarea, te-ai liniștit. Lucrurile s-au așezat și ai timp berechet. Atît de mult încît să-ți dai seama că, mai mult ca sigur, în traseul tău profesional n-ai fost decît un impostor de duzină: grămezi de steril – / din vechea carieră / s-a ales praful.

            Nu-ți rămîne decît să te consolezi cu cine-ți mai bate la fel de spăsit la geam: pustiul toamnei – / doar o frunză pierdută / insistă la geam.

__________________

*Grigore Chitul - Umbra peste ape