Corneliu Traian Atanasiu
Autoarea dovedește din capul locului că stăpînește
complexitatea construcției unui poem care se fundamentează laconic pe elipsă și
aluzii.
pe eșarfele bonei
cireși în floare
În primă instanță,
recuzita naturistă ne-ar trimite către o simplă notație de pastel, de
antagonism nesigur între toamnă și primăvară. Cu un pic de vibrație la apropouri
eșarfele bonei ne pot situa în alt context: bărbatul trecut, doar crengi
fără frunze, tatăl micuțului îngrijit de bona extrem orientală după eșarfele
cu cireși în floare, este atras de prospețimea ei florală. Și iată
că poemul s-a stratificat și a devenit o alegorie autentică.
Cu aceeași simplitate aparent
nevinovată, doar alăturînd două imagini, ni se sugerează bogăția spirituală a
textului: pagina cu psalmi – / o albină culegând / polen
de pe-un verb, fecunditatea lui. Rezerva, reținerea, reticența recurg
firesc la formulări concise din care lipsesc premeditat comentariile: furnica în prag – / bunica nu mai strânge /
firimiturile. Cititorul, tocmai
pentru că nu e dăscălit pricepe aluzia surdinizată. Indiscreția, abia schițată,
mărturisește mai degrabă surpriza, zăpăceala priorităților, uitarea de sine: desculţi
prin iarbă – / mergem doar pe vârfuri să / nu strivim roua.
Există totdeauna un
melanj fericit între realitate, imaginație și un umor delicat în compoziția
unui haiku care te încîntă.
beznă pe uliţă -
gutuia din fereastră
făcută compot
Ulița-n sine, în
satul patriarhal pe care-l păstrăm în sufletul nostru, se bucură de faptul
nopții, de bezna fertilă care face vizibile stelele. Gutuia dispărută era de
fapt lumina simbolică a unei tradiții perene. Poate aceea care a dispărut deja
treptat din lumea rurală odată cu funcționalitatea alegorică a obiectelor, a
aurei lor spirituale. Le-a înghițit economia și le-a făcut compot.
Cu discreție, cîte un haiku mai
atinge și inerentele aspirații umane: zorind spre culme – / umbra mea șchioapătă / prin toate gropile.
O face însă cu simț critic, cu o ironie bonomă dispusă totdeauna să-și vadă
lungul nasului. Cu rezerva necesară celui ce-și rezervă dreptul de a strîmba
din nas la parada imposturii: privind fanfara – / în fruntea tuturor tot / cei
cu trombonul.
Haikuul nu vînează
imagini pitorești din natură. O imagine bună este una care compune cu o alta
sau cu un anume sens pentru a ne sugera o viziune. Sigur, pe tarabe sau de-a
dreptul pe jos, lucrurile din talcioc sînt vraiște, dar aici pare să fie o
ordine chiar dacă întîmplătoare, Isus e protejat cu pielea mielului belit: târg
de iarnă – / peste icoana lui Isus / o blană de miel. Pare într-adevăr un
tîrg suspect.
Chiar dacă laconismul și reticența
sînt trăsături ale atitudinii celui ce scrie haiku, vibrația empatică, așa
subțire și delicată, reușește să se facă simțită : mama
plecată – / moșul n-a recunoscut / cizmuliţele. Ambiguitatea
formulării arată că important pentru copil este să-l scuze aproape eroic pe
moșul. La fel de echivocă este și fapta fostului deținut: eliberare – / deţinutul
ia cu el / și păduchele. Adevărul că pușcăria-i plină de păduchi pălește parcă în fața unei
empatii ironice. Trebuie să credem măcar o clipă în eliberatul eliberator.
La sfîrșit aș fi dispus să fac o scotocire după probe incontestabile
de încălcare a regulilor haiku-ului, dar prefer să mă las sedus de micul poem
de mai jos.
percheziţie –
cu neputinţă de smuls
aureola
________
* Rodica P. Calotă - Cerul din fântână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu