Urma
plugului*
Ceea ce
observă și notează autorul de haiku este ceva ce rămîne frapant dincolo de
lucrurile și faptele perisabile: gunoieri plecând - / decupată-n zăpadă / urma sorcovei. Ceea ce salubritatea nu reușește să lichideze pe moment – o amprentă compromițătoare. Ceva care ne trezește
o senzație ciudată și amestecată de neputință, de vagă rușine, de îndoială, de
smerenie poate: floare de gheață - / caligraful
își strînge / în mîini penița.
Sigur că a spune mai
puțin, în speță a evita să comentezi, înseamnă a da loc la mai multe sugestii.
A lăsa cititorului un spațiu mai larg pentru a simți cum, între cele spuse, se
strecoară și se amplifică-n surdină tot felul de efecte vibrante de cîmp: soba
încinsă - / obiul de mătase / desfăcându-se. A lăsa gîndurile să toarcă
leneș fire nebănuite din caierul fără sfîrșit al unei povești ce abia acum
trebuie țesută și rețesută: plaja
pustie - / castele de nisip în / zațul de cafea. Revizuită și poate reînțeleasă. Tîrziu, în alte circumstanțe și cu
altă recuzită. Și, mai ales, imposibil și
amuzant de întreprins:
casă de
piatră -
trei castele
de nisip
îi țin
drept pază
Modul eliptic de a alătura doar două sintagme mizează
totdeauna pe apropourile stîrnite de contextele cuvintelor:
urma plugului -
doar zefirul atingând
palma brăzdată
Truda plugarului lasă
brazde și pe ogor, și în palma sa plină de bătături. Ambele sînt însă mîngîiate
cu tandrețea stihial obiectivă a zefirului. E cumva și o consolare sau doar o
împărtășire a aceleeași soarte adoptive și pentru acela care doar scrijelește
albul paginii ?
_____________
*Bea Hurmuz - Parfumul freziei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu