clic pe logo

 siglaROKU

vineri, 13 decembrie 2019

Iarna lîngă foc




Iarna lîngă foc


Corneliu Traian Atanasiu

            Una dintre vibrațiile constant împletite în tremurul versurilor acestui volum este aceea a impactului  distructiv al larmei mecanizate asupra vieții tihnite a pădurii, leagănul indiscutabil al culturii noastre:

tremură codrul –
liniștea ancestrală
spartă de drujbe

cu extensia firească asupra dezechilibrului vieții patriarhale a satului zguduită din temelii. Și asta prin intermediul unor mașinării cu nume viclean, mai mult decît ispititor.
            Constatarea e cu atît mai șocantă cu cît efectul pustiitor risipește și atmosfera locurilor – pacea și mireasma lor:  păduri de cioate – / mirosul de rășină / o amintire. În fața unei ofensive atît atît de agresive și de nemiloase, simțirea omului se contractă într-un bob de nisip, lăsînd mărturisirea durerii  în seama unor ființe fără de grai care știu să o protejeze și să o etaleze mai bine și mai spectaculos: inimă de piatră – / în miezul perlei / un bob de nisip sau în aceea a unor miraculoase și incredibile cruțări geologice:  timp oprit în loc – / în boaba de chihlimbar / o buburuză.
            Necazurile pămîntene, locale capătă  o anvergură cosmică, lumea întreagă e tulburată de fapte de o gravitate simbolic întristătoare: secetă mare – / ciutura nu mai scoate / luna din adânc; mătasea broaștei – / luna nu își mai află  / sălaș pe baltă.

            Cu conștiința limpede a nimicirii iminente a lumii în care merita să trăim, haiku-ul ar putea oferi o soluție a trăirii în clipă, în implozia dintre secunde: se tot dilată / timpul dintre secunde – / încă mai aștept. A îmbogățirii duratei sporind-o, undeva pe muchia subțire dintre real și ireal, cu savoarea unor miracole efemere:  fulg de zăpadă – / gătită de sărbători / apa de ploaie. A îndrăgirii echivocului vorbirii și al făptuirii: noapte de iarnă – / bunica croșetează  / amintirile sau a înscenărilor nefirești ale anotimpurilor: zile de toamnă – / vântul galant dansează / toate frunzele.
            Sînt demne de urmat gesturile unor ființe parcă mai generoase și mai detașate de catastrofa ivită la tot pasul: după incendiu – / un paing țese pânza / pe tufa arsă. Evenimentele geologice par să fie modele mai demne pentru prefacerile umane:  orogeneză – / după ani de frământări / chipul bunicii. Virtuțile care merită cel mai mult să fie imitate sînt ale lumii vegetale:  perseverență – / în fisura zidului / un pui de arțar.
            Trebuie să luăm seama cu mai multă cutezanță, ferindu-ne de orgia de lumini a urbei, la ființele care mai luminează umil fecunditata întunericului:

licurici aprinși –
felinare campestre
sparg smoala nopții

____________________

 *Mihai Talașman - Licurici aprinși 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu