Iarna lîngă foc
Corneliu Traian Atanasiu
Una dintre vibrațiile constant
împletite în tremurul versurilor acestui volum este aceea a impactului distructiv al larmei mecanizate asupra vieții
tihnite a pădurii, leagănul indiscutabil al culturii noastre:
tremură codrul –
liniștea ancestrală
spartă de drujbe
cu
extensia firească asupra dezechilibrului vieții patriarhale a satului zguduită
din temelii. Și asta prin intermediul unor mașinării cu nume viclean, mai mult
decît ispititor.
Constatarea e cu atît mai șocantă cu
cît efectul pustiitor risipește și atmosfera locurilor – pacea și mireasma lor:
păduri de cioate – / mirosul de
rășină / o amintire. În fața unei ofensive atît atît de agresive și de nemiloase,
simțirea omului se contractă într-un bob de nisip, lăsînd mărturisirea durerii în seama unor ființe fără de grai care știu
să o protejeze și să o etaleze mai bine și mai spectaculos: inimă de piatră
– / în miezul perlei / un bob de nisip sau în aceea a unor miraculoase și
incredibile cruțări geologice: timp
oprit în loc – / în boaba de chihlimbar / o buburuză.
Necazurile pămîntene, locale
capătă o anvergură cosmică, lumea
întreagă e tulburată de fapte de o gravitate simbolic întristătoare: secetă mare – / ciutura nu mai scoate / luna din adânc;
mătasea broaștei – / luna nu își mai află / sălaș pe baltă.
Cu conștiința limpede a nimicirii iminente
a lumii în care merita să trăim, haiku-ul ar putea oferi o soluție a trăirii în
clipă, în implozia dintre secunde: se tot dilată / timpul dintre secunde – /
încă mai aștept. A îmbogățirii duratei sporind-o, undeva pe muchia subțire
dintre real și ireal, cu savoarea unor miracole efemere: fulg de zăpadă – / gătită de sărbători / apa
de ploaie. A îndrăgirii echivocului vorbirii și al făptuirii: noapte de
iarnă – / bunica croșetează / amintirile
sau a înscenărilor nefirești ale anotimpurilor: zile de toamnă – / vântul galant dansează / toate frunzele.
Sînt demne de urmat gesturile unor
ființe parcă mai generoase și mai detașate de catastrofa ivită la tot pasul: după
incendiu – / un paing țese pânza / pe tufa arsă. Evenimentele geologice par
să fie modele mai demne pentru prefacerile umane: orogeneză – / după ani de frământări
/ chipul bunicii. Virtuțile care merită cel mai mult să fie imitate sînt
ale lumii vegetale: perseverență – / în
fisura zidului / un pui de arțar.
Trebuie să luăm seama cu mai multă
cutezanță, ferindu-ne de orgia de lumini a urbei, la ființele care mai
luminează umil fecunditata întunericului:
licurici aprinși –
felinare campestre
sparg smoala nopții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu