clic pe logo

 siglaROKU

miercuri, 21 noiembrie 2018

Contrapunct





PREFAȚĂ

În această minunată carte, marcant intitulată Contrapunct (termen muzical ce definește prezența simultană a mai multor melodii cu caracter independent), autoarea, Lavana Kray, împarte cu cititorii povești melodioase din viața sa:

viață
de nimicuri stridente
la unison…
tăcerea ta pasională
contrapunct la final

În trecut, nu numai că am publicat lucrările Lavanei, dar eram de multă vreme un fan al poemelor tanka și al fotografiilor sale care continuă să fie excepționale și un bun exemplu de urmat pentru ceilalți.

Fix când suntem mai pătrunși de fotografiile ei alb/negru, Lavana ne oferă culori, de la nuanțe subtile, la tonuri vibrante.

Abilitatea ei de a capta un anume moment prin intermediul camerei fotografice este extraordinară.

Ea combină atât de artistic imaginea cu poezia, încât nu poți spune care a fost mai întâi. Fotografiile și tanka aranjate astfel au valoare, dar și luate separat ele se pot susține singure.

Toată lumea este familiarizată cu fotografia, dar, poate, mai puțin cu tanka. La început, s-a numit waka (cântec japonez), în timpul perioadei Heian din 785-1185, e.n, dar, în prezent, este cunoscută ca fiind tanka (poezie inspirată de natură și iubire, la Curtea Imperială Japoneză).

Tanka este lirică, nerimată și, de obicei, are cinci versuri de lungimi diferite, aranjate astfel: scurt, lung, scurt, lung, lung, conținând nu mai mult de 31 de silabe, chiar mai puține, pentru a compensa diferențele dintre limba japoneză și limba engleză.

Arta de a construi legături între universul uman și cel natural prin intermediul celor 5 anotimpuri (primăvară, vară, toamnă, iarnă și anul nou)  și al celor 21 de simțuri este atotprezentă în tanka japoneză.

Tematica în waka/tanka este relativ variată și, de regulă, este recomandată alegerea unei teme din natură, care apoi sa fie în mod neașteptat convertită într-o amintire personală, care sa fie nouă și în același timp familiară ca imagine și care să evoce un înțeles profund, universal.

Iată, un bun exemplu despre ce anume surprinde tanka:

nicio soluție
pentru podul de gheață
dintre noi –
lama plugului taie
arterele târgului

În conceperea prefeței la Contrapunct, cel mai dificil mi-a fost să rezist tentației de a lista toate poemele mele preferate.
Vă pot spune că autoarea are un talent real pentru portretizarea emoțiilor, cum ar fi: teama, compasiunea, singurătatea, melancolia, disperarea, etc. și, uneori, toate acestea împreună, în doar cinci versuri.

fără întrebări
despre diagnostic –
ea ornează
pomul de Crăciun
în septembrie

O altă calitate specială a Lavanei constă în a scrie cu ambiguitate, ceea ce este un plus în compunerea unei tanka.

În exemplul care urmează, o fi vorba despre iubitul ei pe care nu l-a mai văzut de mult, sau pur și simplu este despre ploaie? Și, dacă este așa, ploaia este metaforă pentru lacrimi, sau sunt toate acestea la un loc?

de multă vreme
ferestrele mele
nu te-au mai văzut –
cerul mi s-a răsturnat
și stă să plouă în sus

În concluzie, să nu uităm aspectul de „poezie de curte”, „iubire secretă”, a genului „waka” original, caracteristică pe care Lavana o surprinde perfect în acest excelent exemplu al calității lucrărilor sale:


iar vine toamna
iar mă agăț de scaieți
prin pâclă –
îți las cheia sub pietroi
în caz că mi-e somnul greu

an’ya,
Editor Fondator al revistei Ribbons,
a Societății Americane de Tanka
Editor Fondator al revistei Cattails online,
a Societății de Haiku și Tanka


POSTFAȚĂ

Lavana Kray cuibărește fiecare moment în brațele ei, ca pe un copil. Apoi, îl duce spre maturitate introducând înțelesuri deosebite prin intermediul uneia dintre fascinantele ei fotografii care te  lăsă fără suflare.

Cuvintele Lavanei și-au găsit o cale clară pe mapamond; fotografia ei are o intensitate luminoasă și dovedește o superbă expertiză.

Autoarea se implică în creație cu o senzitivitate aparte ce reiese fără greș din conexiunea dintre vizual și liric. Ca fan avid al creațiilor Lavanei vă pot spune că această carte se detașează prin excelență de altele din aceeași categorie.

În mod sigur, Contrapunct nu va rămâne o carte  necitită.

an’ya


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu