Continuăm să publicăm eseul lui Dumitru Radu, apărut iniţial ca postfaţă la volumul “Umbra muntelui miroase a răşină“, de Dan Doman (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009). Desenul, reprodus din volum, îi aparţine profesoarei Elena Stoica.
Un haiku neconvenţional (II)
MIRESME DIN ALT EV
de Dumitru Radu
© Elena Stoica, 2009
Rengay – fanteziile ludice domaniene
De departe, poemele rengay ale autorului par a fi printre piesele de rezistenţă ale volumului – ca valoare, fantezie şi realizare.
Descifrăm în ele joaca sa preferată. O face cu o inocenţă de copil în vacanţă, în nişte registre tematice de o rară frumuseţe. Dacă ar fi să trecem în revistă doar titlurile celor două cicluri ar fi o argumentare suficientă pentru a le intui poetica.
Cităm din cîteva (deşi ar merita să fie reproduse în întregime).
O rîndunică în ploaie (un poem închinat ierbii, fînului)
ceaţa zorilor
miroase a iarbă cosită
......................................
cu fînul din furcă
bătrînul aduce la grajd
stropi de rouă
În Ţurţurii ştirbi găsim un decor citadin sub nea, al arborilor sub nea. Iată un tablou în care zăpezii i se conferă o lene orientală:
tolănită la umbră
pe trunchiul încovoiat—
zăpada
Participarea diverselor păsări (lebede, albatroşi, vrăbii, cocori, porumbei) din Lebede în ninsoare aduce un dinamism aparte şi divers, în contextul peisajului:
mestecenii goi—
pe faţada de sticlă cerul
şi doi albatroşi
Atmosfera primăverii din Răcoare de april este iarăşi un ansamblu unde angrenarea regnurilor este plenară. O subliniere a anotimpului floral, de la firul de păpădie:
valuri plumburii—
un fir de păpădie
crescut pe dig
pînă la flori mai rare, cu existenţă mitică:
nimeni s-o vadă—
pe cărarea dintre pini
floarea-curcubeu
Şi un rengay unde poetul ştie să plaseze cu aptitudini plastice culoarea ploii, a razelor solare şi a norilor (Nările murgului adulmecă furtuna):
o rază de soare-nroşind
pălăria din prun
......................................
rîndunele sub nori—
dar în şura veche
încă mai plouă
Haiku-ul regăsit – miresme din alt ev
Recitind trilogia istorică Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu, poetul a găsit imagini inedite, relicve rare prin atmosfera de epocă şi valoarea liberă, gîndindu-se să construiască cu ele nu numai poeme (haiku-uri găsite au publicat şi alţii, de exemplu Colin Blundell, Dan Doman însuşi sau Florin Grigoriu), ci un întreg ciclu, mai precis o secvenţă haiku de 33 de poeme surprinzînd trecerea de la toamnă la o iarnă timpurie (omătul lui Sfîntul-Toma, în 6 octombrie), urmată de topirea zăpezii în timpul verii Sfinţilor Arhangheli.
O idee originală ce merită a fi experimentată şi de alţi scriitori autohtoni.
Graţie imaginilor găsite, poetul reuşeşte să reînvie un timp. Cităm cîteva dintre ele, care prin atmosferă cred că i-ar fi plăcut şi lui Bashō sau oricărui haijin de marcă. Subtilitatea lor constă în sublinierea trăirii clipei şi în simplitatea realizării interdependenţei cer-om-pămînt.
Un orizont vast din care abia se aud tălăngi (cum numai în spaţiul nostru carpatin se pot auzi):
tăcerea întinderilor—
picură lin tălăngi
sub stele
Sau confruntarea a două elemente primordiale:
neguri grăbite—
în vîlvătăile focului
primii fluturi de zloată
Şi iată, dezlănţuită, o furtună de zăpadă:
faţa pămîntului—
trîmbe de ninsoare
spulberate-n vînt
Prezenţa umană după o zi petrecută pe drumuri lungi, călare, cînd afară vremuieşte:
nici mîncare, nici vin—
doar să-ţi usuci straiele
şi să dormi lîngă foc
Sau foşnetul şi umbra, în acelaşi registru discret:
frămîntarea stuhului—
umbre de iepuri ţupăind
cătră-o vălcică
Adesea elemente astrale (cu toponimie autohtonă) deasupra frămîntărilor telurice, acompaniindu-le:
Steaua Ciobanului—
zvonuri căzute la pămînt
în puterea gerului
Aici, vizualul şi auditivul sînt prezente simultan.
În imaginile selectate de autor distingem contraste între linişte şi sunet, între sunet şi vizual.
Secvenţa Depărtări goale constituie o punte de legătură între poemele-în-lanţ scrise în Japonia lui Bashō, Buson şi Issa, din care s-a detaşat ceea ce s-a numit mai apoi haiku, şi poemele haiku ce se scriu azi în România. Desigur, avem aici o inedită colaborare, peste ani, între marele romancier, iubitor al formelor arhaice de civilizaţie şi al naturii, Mihail Sadoveanu, şi Dan Doman.
Frumuseţea şi originalitatea acestei secvenţe haiku a fost remarcată de poeţii care au citit-o în manuscris: „Poemele par scrise de vechii japonezi de-acum trei sute de ani, în uşor dialect şi arhaism românesc, care le conferă originalitate, stil şi, deci, unicitate”(Olga Neagu); „O secvenţă foarte reuşită, deosebită; felicitări pentru munca de arheolog în limba veche românească” (Radu Patrichi).
Experimentul ar putea intra în curînd în atenţia multor poeţi, concretizîndu-e în alte volume.
