Studiul următor, scris de Dumitru Radu, a fost publicat în volumul “Umbra muntelui miroase a răşină“ de Dan Doman, apărut la Editura Limes din Cluj-Napoca, în luna iulie 2009. Am împărţit eseul, prea lung pentru spaţiul nostru, în mai multe părţi. Ilustraţia cărţii a fost făcută de profesoara Elena Stoica.
Un haiku neconvenţional (I)
UN HAIKU ERETIC
de Dumitru Radu
Autorul ne convinge de la început că ştie să scrie şi că scrisul său stă sub sub semnul unor metamorfoze, a unor perfectări continue ce nu pot avea loc decît într-un “atelier de haiku”, aşa cum modest îşi defineşte volumul.
Dan Doman se deosebeşte de confraţii de generaţie prin mai multe trăsături, pe care vom încerca să le creionăm în rîndurile următoare. Şi dacă epitetul din titlu pare bizar la prima vedere, vom vedea că nu e departe de adevăr.
Ignorînd silabismul atît de canonizat de unii discipoli ce-l hipertrofiază adesea în dauna esenţei, operînd în spaţiul teluric sau celest, autorul s-a bucurat de aprecieri unanime. De altfel, putem constata că această modalitate mai liberă de abordare a haiku-ului e din ce în ce mai agreată în lume, majoritatea premiilor de prestigiu acordate confirmînd-o.
Acest eretism îi dă poetului forţa de impact cu realul, posibilitatea de a-l radiografia, de a-i pune în lumină frumuseţile, dincolo de cazna contabilizării de silabe.
Prezenţă constantă în periodicele de haiku autohtone, poetul cunoaşte o apreciere şi peste hotare, dovadă numeroasele premii obţinute în ultimii ani.
Dan Doman se mai deosebeşte de alţii şi prin orizontul teoretic ce-i dă o flexibilitate şi o optică ce depăşeşte aria îngustă a unui artizan.
Mai amintesc şi faptul că fiind geolog de profesie, colindă munţii, conjunctură ce îi oferă peisaje variate, pitoreşti, inspiratoare de haiku, consemnate în blocnotesul nelipsit din rucsacul său.
Orice studiu asupra unui volum nu poate surprinde decît o parte din universul pe care acesta îl dezvăluie. Modesta mea încercare de a evidenţia cîteva elemente din carte e poate temerară – Dan Doman este mai complex. Şi merită mai mult.
Orizontul teoretic. “De ce scriu aşa…”
Atenţia poetului este direcţionată nu numai spre poemul haiku, ci şi spre modalităţile de elaborare, de latura sa teoretică, de receptare.
Aceste aspecte s-au concretizat într-o comunicare susţinută la Festivalul internaţional de haiku din 2005 de la Constanţa, tipărită în revista Albatros.
Amintind de căile prin care se ajunge la haiku, autorul insistă asupra aceleia în care experienţele cotidiene converg către poem, dar care reclamă talent şi sensibilitate, cunoaşterea literaturii şi filosofiei nipone.
Dezvoltînd apoi aspecte privind forma, poetul optează pentru una liberă, important fiind mai mult spiritul haiku decît forma în care este prezentat poemul.
Găsim în volum interes pentru mai toate speciile poetice nipone (haiku, tanka, haibun, tanrenga, rengay, gunsaku, senryu). Dacă asupra haiku-ului este focalizată majoritatea atenţiei, asupra celorlalte specii ea diferă.
Tanka – un spaţiu secundar
Deşi scris bine, de aceeaşi valoare ca realizare ca haiku-ul, se pare că poetul acordă acestui poem un interes ceva mai redus, cu toate că libertăţile ce-i permit un diapazon liric mai larg ar fi mai tentante.
Cele cîteva secvenţe tanka ne dezvăluie o dozare echilibrată a materialului tematic. Nu lipsesc nici unele paradoxuri, cum ar fi compasiunea pentru locomotive devenite fiare vechi, contrastînd cu viaţa ce pulsează lîngă ele:
uriaşe porţi de fier
fără clanţe—
cum mai cresc mîţişorii
sub cazane ruginite
şi coşuri fără fum
Sau vîntul asimilat ca prieten pe cărările ce le străbătea odinioară:
dintre toţi copiii
de-odinioară
ţi-a rămas un prieten—
vînt rece de primăvară
pe valea dintre dealuri
De asemenea, elementul mineral alături de cel vegetal la festinul primăvăratec:
salcîm înflorit—
încolăcită de rădăcini
noduroase
o piatră din vechiul pavaj
iese la lumină
Cu talentul pe care-l are, acordînd un spaţiu mai generos şi acestei specii, creaţia poetică a lui Dan Doman nu va avea decît de cîştigat.
Haibun – poveşti adevărate
Familiarizat cu experienţa prozei (autorul scrie şi poveşti pentru copii), ne-am fi aşteptat ca aici să exceleze. Încercînd o poziţie obiectivă, putem spune că poetul a realizat un haibun mai puţin reuşit decît haiku-ul, deşi ideile ce-l animă sînt generoase şi interesante. Cele două haibunuri, În Ţara Basmelor şi Început de campanie relevă un discurs mai plat. Haiku-urile îşi păstrează însă valoarea constatată în alte părţi.
Cred în potenţialul creator al poetului, în fantezia sa, care va aduce şi aici suflul ce-l caracterizează.
Deşi numărul haibunurilor nu e relevant, ele se situează totuşi deasupra producţiei multor confraţi ce n-au depăşit ca stil şi realizare nivelul unor creaţii modeste.
Tanrenga – bucuria dialogului
Specie poetică mai recentă la noi, tanrenga a fost rapid asimilată şi experimentată de poet, fapt demonstrat şi prin numărul de autori cu care a colaborat pentru realizarea ei. Replicile pe care le dă completează bine partea iniţială a poemului, înţelegînd intenţiile partenerului.
Să exemplificăm cu cîteva poeme.
Pietre ieşite din mîl (cu poetul Radu Patrichi)
Lună plină DD
peste coasta cosită
trec pîlcuri de nori—
jos alunecă-n tăcere RP
din cînd în cînd o umbră
Casa dărîmată RP
au rămas doar portiţa
şi cutia de scrisori—
lîngă ele o cioară DD
îngheţată-n zăpadă
Bojdeuca peticită (cu poetul Dumitru Radu)
Zăpada căzînd DD
în lumina lămpii de gaz
coboară un paing—
alpinistul ajunge DR
seara la cabană
Se lasă seara DR
în vuietul străzii
doar cerşetorul tace—
o pînză de păianjen DD
tremură sub grindă
Munţii de pe lună (cu poetul Iulian Dămăcuş)
Fluieră vîntul ID
pe calea ferată
un melc—
moara de vînt cu pînze DD
oprită sub stele
Înserare în munţi DD
lumina unei case
în depărtare—
pendula veche ID
licăreşte din cînd în cînd
Brînduşa tîrzie (cu poeta Olga Neagu)
Înaintea mea ON
traversînd secolele
broasca ţestoasă—
vrejuri de curcubătă DD
înfloresc prin bălării
Mîinile aspre ON
bătrîna nu se-ndură
să atingă floarea—
pe brînduşa tîrzie DD
se-aştern fulgi de omăt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu