Ceas înzăpezit

Ana Drobot publică un volum de haiku elegant, de colecție. În numai 36 de pagini, cu o grafică de excepție, sînt strînse un număr restrîns de poeme premiate la concursuri în limba în care au fost prezentate - engleză, franceză, română.

Ceas înzăpezit*

Corneliu Traian Atanasiu

       Un haiku este un obiect estetic ciudat. Partea lui cea mai consistentă este o anume vibrație sui-generis, nu textul, nu imaginile și cu atît mai puțin cele cîteva mărci bățos-supralicitate (kigo, kireji, 5-7-5) de rigoriștii fără har. Înveți ce e haiku-ul citind poeme, simțind înfiorarea pe care ți-o transmit și fără doar și poate încercînd să descoperi de unde provine această emoție tulburătoare. Cum se plăsmuiește ea. Care sînt resorturile care constituie armătura și tensiunea acestor poeme. Iată un poem bun al autoarei care ne poate servi drept model:

ceas înzǎpezit -
în afara timpului 
întâlnirea lor

Ceas înzăpezit este o scurtă formulare polivalentă. În contextele pe care le sugerează poemul, poate fi un ceas public pe care ninsoarea s-a așezat din belșug, dar, la fel de bine, poate fi și un răstimp, o oră fără seamăn de demult troienită de vremea care a trecut de atunci. Nimic nu te obligă să alegi pentru formularea dată doar un singur sens sau context. Există în ea tensiunea unei ambiguități fertile care te pune pe gînduri și te face mai atent la aluziile ce se pot ivi în continuare.

Partea a doua a poemului face apropo la o anume funcție virtuală a ceasului din prima parte. Contextul ceasului și al întîlnirii se intersectează legitim și fericit. La ceas era locul preferat și consacrat al multor întîlniri din vremea cînd nu toată lumea avea ceas la mînă sau mobil în buzunar. Este doar o intersecție a aluziilor, pentru că partea a doua nu o continuă nici gramatical, nici ca sens pe prima. Cele două părți ale textului rămîn două sintagme diferite, fiecare cu contextul său, juxtapuse, alăturate fără a fi legate cu mijloace gramaticale sau retorice. Linioara de despărție confirmă această intenție. Și alăturarea, și diferența sînt însă premeditate și adaugă o altă tensiune suplimentară textului.

În afara timpului, ca figură de stil, este un oximoron. Locuțiunea adverbială în afara este una care se poate aplica doar unor obiecte spațiale și nu timpului. Cuvintele sînt incongruente și incompatibile, iar calificarea unui eveniment în acest mod este paradoxală. Metaforic însă, pentru că aici nu avem de a face cu o metaforă decorativă ci cu una care lucrează eficace în economia poemului, sintagma califică îndreptățit acele întîlniri care sfarmă rama temporală și evadează în fantastic și în legendar.

 Întorcîndu-ne la ceas, el poate fi ora unei întîlniri amoroase, răstimp ludic fabulos, în care cei doi îndrăgostiți se hîrjonesc colindînd prin nămeți. La fel de bine însă, respectînd ambiguitatea laconică a formulării, ar putea fi și o întîlnire neprevăzută, miraculoasă, o intersecție a două spirite afine, a unui discipol cu un maestru, a două genii, a două persoane care, la urma urmei, trăiesc o bruscă revelație una prin alta.

Am pornit de la întîlnirea celor doi îndrăgostiți la ceas în plină iarnă și am derapat alegoric spre fapte fără seamăn care rămîn nealterate, ca și cum ar îngheța pe veci, în mintea și-n sufletul nostru. Și toate astea s-au întîmplat doar pentru că un mănunchi de tensiuni bine strunite ne-au ghidat elegant, doar prin sugestii, să contemplăm și să medităm în preajma unor lucruri pline de tîlc.  

_____
*Ana Drobot - Plimbări