Poetul ca și soldatul

Poetul ca și soldatul*

Corneliu Traian Atanasiu

Chiar dacă textul este intitulat pur și simplu Povestea soldatului, ea nu este aceea a vieții cazone ci mai curînd a celui aflat brusc și fără scăpare, în solda iubirii. Stagiul pe care îl prestează este fragmentat, conform micii povestiri care jalonează părțile textului, în patru episoade: Mirarea, Așteptarea, Îndepărtarea și Nostalgia.

Dacă vom considera povestea ca un pretext erotic pentru a înfățișa simbolic evoluția unei pasiuni, atunci avem în față o alegorie în care întîmplarea îndrăgostirii (din poveste) prilejuiește zugrăvirea puseelor unui ciclu al iubirii mai degrabă cosmice. Terținele, dintre care unele se apropie de sau sînt chiar haiku-uri, care jalonează periplul soldatului sînt astfel scurte răbufniri, cu sufletul la gură, a unor emoții doar aparent adresate cuiva: cincisprezece iriși - / dacă n-au să-ți placă? / albi și mov, pentru că, de fapt, persoana iubită există difuz în lumea pe care o străbate soldatul iubirii: în drum spre tine / m-a oprit un greiere - / nu știu cum să-ți spun.

Cosmosul în întregime, cu evenimentele lui ciclice, este impregnat de prezența celor doi, ca perpetuă mirare și așteptare spiritualizată: umbrele nostre/ apuse de soare / răsărite de lună. Prezență de multe ori tainică dar concentrată, fără să-și piardă prin asta forța emoțională: de nimeni știut / între petale-i doarme / un bondar. Dispoziția fundamentală a soldatului îndrăgostit este o neliniște benefică: ești peste tot - / liniștea singurătății / nu există – o certitudine a însoțirii.

Viața soldatului este una austeră, cum spune Nichita Stănescu: „Poetul e ca și soldatul / nu are viață personală”. Viața lui e dedicată: ars de soare / și bătut de vânt / aceleași gânduri. Și oarecum la dispoziția stihiilor care îl bîntuie:  vreme de nesomn - / prin suflet mi se plimbă / vuietul mării. Ocrotit și întărit paradoxal de propria vătămare:  strașnic în luptă - / scut soldatului îi e / rana din suflet.

Mirării inițiale îi urmează Așteptarea. Parcursul este marcat de consemnarea unor tresăriri de uimire. Treptat, așteptarea răbdătoare și prielnică obosește și așteptările se împuținează. Ceea ce era peste așteptări devine sub așteptări. Starea de miracol se sfîrșește cu o zi înainte de cifra promisă. Povestea e ciobită, ciclul se închide oarecum firesc, pierzîndu-se-n negură:   pădure în ceață - / îmi amintește de noi / totul neclar.

În cea de a 99-a noapte, spune povestea, soldatul s-a ridicat de pe scaun și a plecat. Ciclul unei iubiri s-a încheiat. De aici începe tărîmul nostalgiei, al rememorării pline de regrete: copac în iarnă - / mierla cu cântecul ei / cheamă frunzele.

________________________________

*Mihail Buraga – Povestea soldatului