Mona Iordan
Dan Doman este un împătimit colecționar de imagini, recentul său volum de foto-haikuuri și poeme vizuale alăturându-se celorlalte șase, publicate între anii 2012 şi 2023. În peregrinarilesale de-a lungul și de-a latul țării, obiectivul aparatului foto imortalizează, în panorame ample sau prim-planuri, nenumărate frânturi din natură, dar și din mediul urban ori cadrul domestic, pentru că toate lucrurile își au poezia lor. Completând imaginea, haiku-ul este mult mai mult decât o legendă explicativă întrucât îi conferă o nouă dimensiune. Pe de altă parte, fiecare fotografie stârnește senzații, emoții sau stări sufletești dintre cele mai felurite, transpuse în cuvinte:
fostul cartier –
ierburi se agață
de picioare
Schimbările din natură, care de obicei trec neobservate, sunt bine „documentate” de autor în acest calendar sui-generis. Manifestările subtile ale trecerii anului sunt grupate pe anotimpuri, cărora li se adaugă și Anul Nou, după tiparul japonez.Autorul nu putea lăsa deoparte latura afectivă declanșată de felurite impresii, un exemplu fiind haikuul care amintește de madlena lui Proust:
Elementul livresc se regăsește într-un mod inedit în câteva dintre foto-haikuurile lui Dan Doman, unde primordial este cuvântul. Lectura unor romane semnate de mari scriitori români i-a prilejuit descoperirea de pasaje pe care le-a asimilat cu haikuuri avant la lettre și apoi le-a îngemănat cu fotografia potrivită, cum este cel din romanul „Adela” (1933) de Garabet Ibrăileanu:
glasul ei încet –
fierbinte în singurătatea rece
a nopții
Simbioza dintre fotografie și poezie cunoaște la Dan Doman și alte forme, ilustrate în acest volum printr-un photo-rengay realizat în colaborare cu Cezar-Florin Ciobîcă.
De remarcat este și faptul că, din pasiunea lui pentru acest mod de exprimare, autorul a invitat câțiva artiști fotografi, români sau străini, pentru a obține imaginea perfectă care să pună cât mai bine în valoare elementul poetic.
(*Prima stea, ultima stea-fotohaiku si alte poeme vizuale- Dan Doman, Editura PIM, 2024.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu