clic pe logo

 siglaROKU

vineri, 7 februarie 2020

Cuvînt înainte

Cuvînt înainte*

 Corneliu Traian Atanasiu

Pompos vorbind, un manual este o carte care cuprinde elementele fundamentale ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice. Am preferat să folosesc pentru această încercare un termen mai modest, autoironic, pentru că nici nu pretind că aș putea scrie așa ceva, nici nu am, din propria experiență, convingerea că asemenea lucrări există cu adevărat. Adică se ridică la nivelul titlului pe care, cu o lipsă crasă de modestie, și-l arogă pe nedrept.

Cred totuși că, dacă ai acumulat o anume experiență într-un anume domeniu și vrei să o împărtășești și altora, poți scrie ceva care să se numească mai curînd și mai moderat ghid, îndreptar, îndrumător, călăuză. Folosind cuvîntul pseudomanual îi avertizez pe cititorii avizi de dăscăleală să nu cadă în greșeala de a căuta în textul pe care-l vor citi pretexte pentru reguli de scrie și norme infailibile de apreciere a poemelor. Dacă le vor găsi, de vină va fi mai curînd firea lor credulă și nicidecum intenția mea.

Pe de altă parte, în cei peste doisprezece ani în care m-am ocupat de organizarea unor concursuri de haiku  și de multe alte lucruri de care am simțit că au nevoie cei care participau la ele pentru a scrie mai bine haiku, am dobîndit pe viu o oarecare iscusință practică și teoretică care ar putea fi luată în seamă. O abilitate care s-a confruntat mai mereu cu manierismul și rutina pe care le-am întîlnit în cale din belșug.

 Nu-i de mirare astfel că textul meu va fi  unul cu destule accente polemice. Va avea însă de partea lui activitatea unui grup de mai mult de o sută de persoane cu care am împărtășit aceeași experiență, sper fructoasă, în toți acești ani, învățînd din mers, unii de la alții.

Nu vă așteptați însă la rețete facile și infailibile care să vă învețe cum se scrie haiku-ul. Sper însă că lectura va fi una plăcută și veți putea progresa în a înțelege ce este acest poem aparte și cum este el articulat. Că veți putea avansa în ce privește citirea lui în cheia cea mai potrivită. Că veți reuși să compuneți cînd și cînd poeme autentice. Și, mai ales, că veți dobîndi un gust mai rafinat din care derivă de fapt cele de mai sus ca și capacitatea de a savura și poemele bune și această preocupare complexă și subtilă.

_________________
 *Corneliu Traian Atanasiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu