Un cerc de linguri

 

 

UN CERC DE LINGURI

Lucian Gruia

          Ne întâlnim la cenaclu, discutăm, ne bem cafelele, ne comentăm cărţile lansate, dar nu ne cunoaştem. Despre Șerban Codrin Denk ştim că a scris şi a publicat un volum numit „Baladierul” şi probabil câţiva dintre noi l-am răsfoit, fără curiozitatea să aflăm ce se ascunde dincolo de cele 366 de balade, decât că acelaşi număr este întâlnit într-o carte de Francesco Petrarca, la fel de voluminoasă şi necitită.

         Dacă până aici e bine, ne vine în ajutor Corneliu Traian Atanasiu, critic literar, poet, maestru în arta poeziei orientale-japoneze, cu nişte comentarii la poeme haiku de Șerban Codrin Denk, autorul Baladierului. Dl. Atanasiu administrează mai multe situri pe internet, organizează concursuri săptămânale şi lunare de haiku de peste 15 ani, publică antologii de haiku selectate dintre poemele autorilor premiaţi, evidenţiaţi, susţine dialoguri pe Zoom cu discipolii, este un recunoscut maestru care iniţiază în arta compunerii poeziei zen pe toţi doritorii. Cu ani în urmă a aflat că în poezia românească existau intense preocupări de compunere a acestui ezoteric şi complicat poem oriental, de origine japoneză, existau reviste, inclusiv Orion şi Micul Orion editate de Șerban Codrin, teoreticieni, o societate română de haiku, o societate la Constanţa, şi, culmea, poeţi preocupaţi de fenomen. Astăzi este la fel, iar Corneliu Traian Atanasiu a devenit un specialist recunoscut, un antrenor şi un autor cu multe merite. Mai aflăm, căutând pe internet, că Șerban Codrin a scris şi a tipărit 13 volume de tanka, renku, haiku, senryu, haibun, adică poeme cu estetică japoneză, pe scurt, haikai.

         Om de acţiune, dl. Corneliu Traian Atanasiu a publicat pe internet multe comentarii la poeme haiku de autori români. Aşa se face că a avut de unde să selecteze şi să tipărească o carte unde propune comentarii la 105 poeme de Șerban Codrin. După un „Cuvânt înainte” pe larg explicativ, despre originea şi conţinutul poemului haiku, urmează comentariile organizate la fel, după conţinut: Limbajul aluziv, Alegoria - priveliştea şi viziunea, Kireji sau juxtapunerea, Simbolismul recuzitei, Elocvenţa omisiunii, Contrastul şi paradoxul, Jocuri de cuvinte, Surpriza, Atitudinea subînţeleasă, Sub semnul precipitării, Ritualurile vieţii, Sobrietatea autorului, Un omagiu adus măiestriei, Bibliografia creaţiei lui Șerban Codrin, iar în final, lista poemelor comentate cu indicarea paginii.

         În felul acesta aflăm că haiku este o poezie farte scurtă, ritualică, aluzivă, austeră, care presupune un limbaj paradoxal, cu omisiuni, cu mari contraste. Exemplele sunt selectate în primul rând din „Între patru anotimpuri” şi „Dincolo de tăcere”, cărţi tipărite în 1994, apoi într-o antologie voluminoasă, „Marea tăcere”, în două ediţii, 2001, îngrijită de poetul David Alexandru, şi 2022, îngrijită de poeta Clara Toma.

         Să luăm un exemplu din volumul lui Corneliu Traian Atanasiu: capitolul „Ritualurile vieţii” cuprinde subcapitolele Dezgheţând geamul, Nopţi de crivăţ, Viscol şi pace, Tăcerea lui Orion, Pustiu de iarnă. În comentarii sunt intercalate, pentru paralelă sau contrast, poeme de Lucian Blaga şi Geo Bogza, precum şi trimiteri la George Bacovia. Poemul comentat este: „Pe vechi mormântul/ poetului niciun vers - pustiu de iarnă”. Este un vers lung, subîmpărţit în trei secţiuni de 5,7,5 silabe şi o pauză (kireji, notată cu o liniuţă). Semnificaţiile poemului sunt multiple, deschise, după părerile oricărui cititor sau comentator avizat. Ar trebui reprodus aici întreg comentariul, el însuşi un poem în proză, sau toate comentariile. Îmi imaginez cum ar arăta cărţile cuprinzând comentarii la poem cu poem din Baladierul, din Rodierul, din Pendulierul. Pur şi simplu ar fi ameţitor. Este de fapt ceea ce ne propune poetul prin meditaţiile sale, când dramatice, când ludice, când înduioşătoare, când necruţătoare, sarcastice, paradoxale, despre locul omului între oameni şi în univers, despre destin, despre viaţă şi moarte, despre logică şi absurd, despre banal şi urât, despre dragoste şi dumnezeire, despre suferinţă, despre singurătate, tăcere, despre trecerea timpului între clipă şi eternitate.

         Cartea semnată de Cornel Traian Atanasiu ne propune un portret parţial, dar extrem de convingător, al poetului Șerban Codrin Denk, văzut prin ochii îngăduitori, înţelegători ai poeziei zen, poezie sacră, cum sacră este poezia psalmilor sau a sutrelor.

         „Culegătorii/ împrejurul străchinii - un cerc de linguri”

         „Cu bietul cariu - din aceeaşi lingură/ de lemn cu nesaţ”

         „După furtună - ciocârlie deasupra/ curcubeului”

         „Nopţi fără greieri - ceva i se întâmplă/ universului”

         „Mare-n furtună - linişte-n cimitirul/ marinarilor”

         „Desculţ printre spini - ciuboţica-cucului/ mi-a rămas mică” -

         O carte mai ales pentru poeţi, o carte despre un poet cu totul special, călător occidental, imaginar, într-o grădină zen, cum spunea cândva regretatul poet şi critic literar Ion Roşioru despre aventurile spirituale ale lui Șerban Codrin. Cartea se adaugă altora de acelaşi Ion Roşioru, Laura Văceanu, Violeta Basa, Florică Dan, Marian Dopcea, care glosează în jurul poeziei zen, buddhiste, semnate de un poet prea puţin cunoscut, dar cu o complexă viziune literară într-o operă extrem de bogată, multistratificată, printre ceilalţi poeţi.

 *

(Corneliu Traian Atanasiu, „Un cerc de linguri”, comentarii la poeme haiku de Șerban Codrin Denk, editura Pim, Iaşi, 2023)

       

Carte nouă: Anotimpul luminii / The season of light, de Vasile Cojocaru

 

Cuvânt înainte

 

             Vasile Cojocaru  a urmat cursurile Școlii Tehnice Energetice și a lucrat ca tehnician energetic. Și-a încheiat cariera în urma pensionării publicând lucrarea Lumina la Pașcani.

            Având, ca tânăr pensionar, mai mult timp liber a scris poezie, continuându-și o pasiune. După poezia în stil european, a făcut cunoștință cu haikuul și alte poezii de proveniență niponă. Nu a uitat nici de poemul într-un vers.

            Prima carte de poeme haiku este Lumină și iluminare, legată de domeniul în care a activat, cartea a apărut la Editura PIM din Iași în anul 2020.

            Aflat la a doua carte de poeme de sorginte niponă, poetul Vasile Cojocaru ne oferă un mănunchi de haikuuri, senryuri, tanka, haibun și poeme într-un vers. Nu e o surpriză faptul că scrie în acest mod. A avut câteva poeme remarcate de jurii din Japonia, India. Polonia, S.U.A., dar și din România.

            Pentru cei care nu cunosc aceste genuri literare, sunt necesare câteva precizări teoretice.

            HAIKU – Scurt poem japonez din trei versuri, primul şi ultimul de cinci silabe, al doilea de şapte. El se bazează pe trei elemente:
- versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;
- prezenţa cezurii ya;
- prezenţa kigo-ului, a anotimpului
            Dintre figurile de stil, singura care şi-a câştigat un drept incontestabil este elipsa.
            Unde, ce şi când, respectiv obiectul, timpul şi locul sunt elemente constitutive ale experienţei haiku, „trei mişcări” originale fără de care nu se poate realiza un haiku complet. Haiku-ul este un poem de atmosferă.

            HAIBUN- Este un poem în proză scurt şi concis, conţinând de obicei atât elemente uşor umoristice, cât şi altele mai serioase. Obişnuit se termină cu un haiku.
            SENRYU- Este un poem cu structură asemănătoare haiku-ului care scoate în evidenţă cusururile condiţiei umane, de obicei într-un mod satiric sau umoristic. TANKA – Specie a poeziei clasice japoneze alcătuită din cinci versuri care însumează 31 de silabe repartizate astfel: 5-7-5-7-7. (…) Tanka trebuie să conţină cel puţin un cuvânt care să trimită la anotimpuri, natura fiind un veritabil obiect de cult.

Am ales câteva texte cu care să vă îndemn să citiți cartea Anotimpul luminii.

 

HAIKU

Ninge liniștit –

 ignorând iarna

o mușcată tocmai a-nflorit

 

Cerul înstelat –

pe cărările ninse

 șuieră vântul

 

Seară geroasă –

în liniștea odăii

șoaptele mamei

 

Rugă de Florii –

împodobind icoana

salcia verde

 

Casa demolată –

pe vechea temelie

mărul înflori

 

Luna întreagă –

sub umbrela nopții

cântec de greier

 

Ploaie de vară –

ultimele cireșe

în iarba cosită

 

Sânzienele –

 prinse-n coronițe

toate visele

 

Șotron în parc –

în jocul copilăriei

prinsă o frunză

 

Gară pustie –

 doar ochii bufnițelor

urmăresc trenul

 

Zbor solitar

cocor rănit căutându-și

perechea pierdută

 

Noaptea dintre ani –

pe trunchiul copacului

 încă un inel

 

Satul natal –

retrăiesc copilăria

răsfoind poze vechi

 

Casa pustie –

pironită-n perete

poza familiei

 

Senryu

Moșul moțăie –

între buze țigara

stinsă demult

 

La birtul din sat

muștele beau gratis –

clienții la caiet

 

Tanka

Război de țesut

abandonat în tindă

de mama bolnavă –

 păianjenul țese

pânza de doliu

 

Noapte de Ajun –

cântecul colindelor

la toată casa,

sufletul bătrânului

copil pentru o clipă

 

Ianuarie

 Sfidând gerul o mușcată tocmai a-nflorit.

 

Ascensiune

Prin plasa de nuiele iedera spre cer se suie.

 

            Sper că, citind cartea, veți găsi și alte poeme care vă vor îmbogăți sufletește, care vă vor trezi amintiri, care vă vor înveseli.

            Îi mulțumesc autorului pentru efortul de a ne aduce în fața ochilor crâmpeie de viață, de amintiri, de trăiri. Succes în continuare! (Cine a cunoscut haikuul și a avut rezultate, nu va renunța la a mai scrie. Sunt convinsă  că și Vasile Cojocaru va mai scrie!)

 Cartea a apărut în luna mai la Editura PIM, Iași, 2023. 

ZBOR DE CIOCÂRLII

 Revista „Haiku” din Bucureşti, păşind în cel de-al patrulea deceniu de existenţă, poate oferi numeroase exemple ale participării acestei autoare prin creaţie proprie, prin versiuni româneşti sau franceze de haiku, oportune cu ocazia concursurilor internaţionale organizate de publicaţie. Ca orice haijin care se respectă, Virginia Popescu are acces la limbi străine (mai ales franceza şi engleza), citind şi traducând în şi din aceste limbi. Atelierul literar în cauză este complex şi cuprinde retroversiuni de mare dificultate din Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru dar şi Mateiu Caragiale.

În acest atelier, ca într-un cuib fertil, eclozează şi versuri de sorginte niponă. Autoarea este prezentă în peste 23 de antologii din România şi din lume cu: haiku, haibun, poeme într-un vers. Această activitate a cunoscut aprecieri concretizate în treizeci de premii în ţară şi străinătate.  Lucrând la selecţia de versuri pentru placheta „Zbor de ciocârlii”, autoarea s-a folosit de o sută de poeme haiku, selecţia nu vizează unele versuri prezente în filele de istorie literară – haiku, realizate de Şerban Codrin şi Florin Grigoriu, şi nici unele care fuseseră premiate. Materialul poetic este organizat în cinci anotimpuri (câte sunt în Ţara Soarelui Răsare), fiecare trecere sezonală etalând reverenţios un haiku nipon. Nu există ostentaţie într-un demers care valorifică tradiţia românească, folclorul, astfel încât următorul haiku este de domeniul rarităţii:

Noapte geroasă –

 pe geamuri ikebana

 sub clar de lună

 

 Se consideră „neonorabil” un haiku fără succesiunea de „mora” 5/7/5. Limba română, printre alte calităţi, iată, o are şi pe aceea de a se plia acestui canon. Semnatara acestei prefeţe perseverează ea însăşi, ca şi majoritatea autorilor români, în păstrarea acestui specific compoziţional. Acest lucru, în mod fericit, creşte „credibilitatea” acestui gen de creaţie, iar efortul în realizarea unei forme fixe are roade benefice în plan ideatic. Cititorul este supus unei terapii liniştitoare, datorate unei cadenţe repetate ca un murmur de râu, ca un exerciţiu de respiraţie. Autoarea nu foloseşte adăugiri forţate de rotunjire a versului. Kireji apare mai ales după primul vers, pauza de gândire a elipsei situându-se aici. Într-un haiku pe care poetul Dan Doman îl consideră al anului 2012, kireji are un efect de ricoşeu:  

 

Noapte cu polei –

alunecând pe clape

 mâinile prelungi

 

 Un exerciţiu poetic, practicat şi în lirica niponă, mută aliteraţia în alt haiku:

 

Luna de gheaţă –

 alunecând pe geamuri

 razele prelungi

 

 Practicând tehnica de a scrie după instantanee fotografice, autoarea redă natura cu exactitate naturalistă, ca în experienţa „sono mom”, „hai-i”. 9 Se observă la autorii români, printre care şi autoarea în discuţie, folosirea unui truc verbal care înlătură învelişul figurat al unei exprimări din limbajul vorbit românesc, reaşezând de pildă personificarea în matca ei concretă de început. Procedeul nu e nou, şi apare la George Topârceanu şi Otilia Cazimir. Astfel, Virginia Popescu nu alege întâmplător „regina nopţii” alături de verbul „a domni”, şi nici „nu-mă-uita”, atunci când evocă un cimitir. Este ca şi cum un cuvânt ar face o călătorie în trecut spre prospeţimea iniţială:

 

Aer parfumat –

în grădină domneşte

 regina nopţii

 

 Ca un reflex al unei lecturi de calitate, se descifrează aluzii la versuri nipone:

 

Odihnă la câmp –

în ulciorul răsturnat

 cântă un greier

 

Realizând un fel de„ honkadori”, asimilarea este fină şi trimiteri pot fi la pictorul român Camil Ressu. Aluziile sunt şi la haiku românesc:

 

Slujba de seară –

mirosul iasomiei

umple altarul

 

 În rândul haijinilor români de succes, Eduard Ţară fiind „ as‟, a început să se înfiripe un fel de haiku cosmic, acesta reuşindu-i şi autoarei de faţă când adaugă o dimensiune fantastică, halucinantă fenomenelor cereşti:

 

Cascada vuind –

soarele se aruncă

 în prăpastie

 

 Nu este de mirare că acest haiku a fost apreciat de Şerban Codrin. În alt haiku, talerul unei păpădii umile captează soarele, ca într-o eclipsă inversă ce multiplică lumina şi nu lipsa ei:

 

O adiere –

păpădia leagănă

soarele din zori

 

 În istoria literaturii japoneze, se semnalează existenţa unor pictori niponi care nu vizitau peisajele pe care le pictau, deci realizau „una cosa mentale”: „Ceea ce era valabil pentru pictori era şi mai firesc pentru poeţi” (Shuichi Kato). Începând cu Basho, haiku devine un scurt-circuit între realitate şi percepţia umană sensibilă. Poeţii români recunosc şi ei importanţa inspiratoare a naturii, versurile vor fi autentice dacă vor fi concomitente unei trăiri, unei percepţii.

Acestei categorii de poeţi îi aparţine şi Virginia Popescu, venind cu un mesaj al iubirii naturii, mesajul fiind constant optimist. Să ne bucurăm alături de ea:

 

Dă colţul ierbii –

o cărare se pierde

în primăvară

 

chiar dacă

 

Într-un amurg

cocorii pleacă

purtând cerul pe aripi

Despre o carte de poeme haiku, senryu, micropoeme și tanka

 

Prezentare de carte, de Virginia Popescu

O nouă publicaţie a Mariei Tirenescu tocmai şi-a făcut apariţia.

    Titlul cărţii « Zâmbet de copil » e o incursiune în lumea fericită a copilăriei dar şi o introspecţie lucidă a acesteia pe care autoarea le redă prin intermediul unor poeme haiku şi tanka.

    Pe prima copertă ne întâmpină chipul unei şcolăriţe, cu un zâmbet luminos, cu ochi iscoditori şi inteligenţi care pare să ne întrebe : «De unde sunt eu? » , ca apoi tot ea să ne răspundă :

« Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară. »

(Antoine de Saint-Exupery)

    Cartea cuprinde urmăoarele capitole după cum urmează :

- Cum am descoperit poezia japoneză ;

- Familia ;

- Părinţi şi copii ;

- În timpul liber ;

- Prima zi de şcoală ;

- Vacanţa mare ;

- La ţărmul mării ;

- Vacanţa de iarnă ;

- Bunici şi nepoţi ;

- Lumea copiilor ;

- Despre autoare.

Fiecare capitol e ilustrat cu mai multe poeme care se încadrează în titlul dat :

Brânduşa înflorită -

mama priveşte cu drag

chipul fetiţei

Leagăn de copil

atârnat de un ram de tei -

mireasmă de flori

    Amândouă poemele ne surprind prin gingăşia şi prospeţimea lor. Atât chipul fetiţei cât şi cel al copilului din leagăn sunt asociate cu florile : brânduşa şi florile de tei.

    În cel de-al doilea haiku apare şi mireasma adormitoare a teiului care face mai profund şi mai plăcut somnul bebeluşului.

    Capitolul următor Părinţi şi copii este ilustrat de mai multe poeme tanka :

În visul meu

îţi cântam la pian,

dragă mamă -

vântul m-a trezit

când a trântit oblonul

    În timpul liber ne plimbă pin locurile petrecute în copilăria autoarei :

Cu oile pe câmp -

cununa de păpădii

pe capul fetei

Noapte senină

doi copii îşi dispută

un licurici

    Prima zi de şcoală ne duce cu gândul la emoţiile pe care le-au trăit toţi copiii cu această ocazie, făcându-ne să le retrăim şi noi prin ochii autoarei.

Septembrie -

ea îşi ascunde păpuşa

în noul ghiozdan

    Prima zi de şcoală este o experienţă unică în viaţa unei fetiţe, de aceea aceasta încearcă să se agaţe de ceva drag, de păpuşa cu care s-a jucat până mai ieri. Ştiind că nu are voie cu păpuşa la şcoală, ea o ascunde în ghiozdan. Pe de altă parte, păpuşa devine confidenta

fetiţei căreia îi va împărtăşi pe ascuns primele impresii despre şcoală.

Zâmbet de copil -

pe globul de sticlă

lumea deformată

    Acest haiku unde descoperim şi titlul cărţii reprezintă poate imaginea pe care şi-o face copilul despre lumea celor mari, pe care nu o înţelege şi unde toate i se par pe dos.

    Vacanţa mare descrie bucuriile copiilor liberi de constrângerile şcolare :

Alergând în zori

să prindă fluturi -

câţiva nori pe cer

    « La ţărmul mării » continuă ideea din capirolul precedent, completându-l cu bucuria copiilor de a face plajă şi de a se juca pe nisip.

Zori de iulie -

câţiva copii culeg scoici

de pe plajă

    Cadrul se schimbă, când autoarea trece la « Vacanţa de iarnă ».

Pe foaia goală

doar un creion fără vârf -

ninge ca-n poveşti

    Cine nu e uimit şi încântat la vederea fulgilor de zăpadă ?

    Natura se schimbă dintr-odată, deschizând larg poarta spre lumea minunată a poveştilor. Creionul fără vârf, lăsat pe foaia albă, arată graba cu care copilul părăseşte lumea fictivă a desenului pentru a admira miracolul ninsorii care-l transportă în lumea basmelor de iarnă care prind viaţă odată cu ninsoarea.

Urmează un nou capitol de tanka Bunici şi nepoţi .

Atât de departe ca vârstă, bunicii sunt totuşi cei mai apropiaţi de copilărie. Spre deosebire de părinţii prinşi în vârtejul activităţilor şi agitaţiei zilnice, bunicii sunt calmi, răbdători şi iubitori faţă de nepoţii lor, având tot timpul să se ocupe de cei mici.

Familia

aşteaptă un musafir

foarte important -

de ce râde Moş Crăciun

şi unde e bunicul ?

    Copiii se bucură de sosirea musafirului mult aşteptat, dar se miră că bunicul nu ia parte la acest eveniment important.

    Cu toţii ne amintim aceste clipe de sărbători când bunicul se metamorfozează ca prin minune în Moş Crăciun.

    Aceasta e Lumea copiilor plină de minunăţii, care ne readuce în memorie « Amintirile din copilărie » ale lui Ion Creangă, poeziile Otiliei Cazimir sau poveştile lui Petre Ispirescu.

    Autoarea se trezeşte cu nostalgie din toate aceste amintiri :

Un fulg de nea

pe mâna mea caldă -

simt un fior

şi tare îmi e dor

de copilărie

    Ultimul capitol, Despre autoare, ne arată zâmbetul cald al unei bunici împlinite care şi-a văzut nepoţii crescând sub ochii ei iubitori.

    Maria Tirenescu a desfăşurat o activitate îndelungată

şi fructuoasă în domeniul liricii nipone şi nu numai aici.

    A publicat cărţi de poezie, cărţi de proză şi literatură pentru copii. Ea este în continuare prezentă în lumea literară.

    A primit numeroase premii în ţară şi peste hotare.

    Este membră activă a Societăţii Române de Haiku din Bucureşti şi a Societăţii de Haiku din Constanţa.

    Despre stilul autoarei se poate spune că se caracterizează prin naturaleţe, sobrietate, simplitate şi eleganţă, calităţi esenţiale în poemele haiku şi tanka.

    Zâmbet de copil e o invitaţie la explorarea lumii magice a copilăriei, a purităţii, frumuseţii şi bogăţiei acesteia. Cartea se adresează copiilor, bunicilor dar şi părinţilor care vor deveni bunici la rândul lor.

    După parcurgerea acestor pagini, cititorul rămâne cu privirea visătoare şi cu un zâmbet nostalgic pe buze.

Nopți cu lumină

 

NOPŢI CU LUMINĂ

Laura Văceanu

 

          Autor prodigios cu asupra de măsură, Ion Cuzuioc, medic şi scriitor complex cu zeci de volume publicate, s-a născut în Ţareuca, Republica Moldova. Scrierile lui literare au apărut în antologii şi-n culegeri colective (209 lucrări) din Austria, Canada, Coreea de Sud, Rusia, Franţa, România, SUA, Muntenegru şi Macedonia, de asemenea, în paginile multor dicţionare. A scris şi a publicat romane, nuvele, poveşti şi povestiri pentru copii, schiţe umoristice, teatru, publicistică, cronici literare, eseuri şi sfaturi medicale, prefeţe. Toate acestea se regăsesc în reviste din România, Canada, SUA, Austria, Australia,Muntenegru, Macedonia, Israel şi din Republica Moldova. Despre opera dumnealui, au scris frumoase cronici, recenzii, eseuri, un număr foarte mare de literaţi şi personalităţi culturale din Republica Moldova şi România. Am reţinut câteva nume şi primul pe care-l amintesc este al academicianului Nicolae Dabija, fost Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova, apoi pe cel al lui Arcadie Suceveanu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Acesta din urmă afirmă că Ion Cuzuioc ,,este cunoscut prozator eminamente liric, care merge pe filonul poetic…, are forţă epică, întru a depăşi cadrul liric de a explora materia epică, de a rupe fragmente epice şi de a le transforma în proză de proporţii, lucru pe care l-a făcut cu brio în romanul ,,Voiaj în hău’’. Academicianul Ion Hadârcă spune despre scriitor că ,,are ochi lucid, spirit demn, şi mâna sigură…cu distincte urme caligrafice, în apărarea dreptăţii, moralităţii, onestităţii şi nepreţuitelor valori umane încă necesare echilibrului social. Toate aceste mostre de caligrafie spirituale sunt adunate în portrete-medalion şi în volumul de eseuri „Lume, lume...”.

 

          După paginile celor care au notat calităţile literare, de prozator, eseist, cronicar, critic, în final descopăr că  Ion Cuzuioc scrie haiku şi tanka, tipuri de poezie zen, iar eseistul bucureştean Corneliu Traian Atanasiu, coordonator al blogg-ului Romanian Kukai, îi comentează mai multe haikuuri, două din ele pe care îmi permit să le citez, pentru frumuseţea imaginilor şi valoarea lor estetică: ,,în prag de iarnă / paingul cedează bunei / locul la stative.’’ Este un text sensibil, elegiac, aducând imaginea bunei - bunicii. Ea nu mai este şi pânza neuitării o ţese păianjenul. Al doilea haiku: ,,ninsoare în toi – / făina la moară / pe faţa tatei’’ este aproape un senryū – ne imaginăm masca de pe chipul tatei dată de făină cu o grimasă comică, o mască. Textul este însă un haiku foarte reuşit, bazat pe omonimia care creează aici o metaforă, şi de ce nu un joc de cuvinte: ninsoarea făinei de pe chipul tatei trimite la ninsoarea reală, numai că aici nu este kigo de iarnă, pentru că avem un limbaj aluziv. Ambele texte foarte reuşite, respectă canoanele speciei lirice haiku. Lui Corneliu Traian Atanasiu i se alătură poeţii de haiku Florin Grigoriu, Andreea Maftei, Florin.C.Ciobîcă, Lavana Kray, Maria Oprea, Dan Norea, Ana Urma, Nicolae Tomescu şi Mihaela Cojocaru.

 

          În cele ce urmează, voi încerca să notez câteva idei legate de conţinutul unor poeme tanka din cartea ,,Nopţi cu lumină”, titlu inspirat dintr-un text publicat aici. Dar înainte de a vorbi despre tanka scrise de Ion Cuzuioc, reamintesc drumul acestui poem de la Soare Răsare către literatura universală, inclusiv în cea de limbă română. Tanka ,,este expresia naturală a sufletului japonez’’ … şi ,,constituie specia de bază a liricii clasice nipone pe parcursul unei evoluţii de aproape un mileniu’’^[1]este un poem scurt de doar cinci versuri şi 31 de silabe (5-7-5-7-7), specific liricii japoneze. A apărut la curtea imperială prin secolul IX, şi împăratul, văzând că se scrie mult consideră că nu trebuie să se piardă texte valoroase, a trimis prin ţară reprezentanţi ai curţii să culeagă poeziile tanka, iniţiind Biroul poeziei un fel de Minister al poeziei. Aşa au apărut culegeri ca Manyoshu şi Kokinshu. Trăsături ,,estetice ale acestui poem sunt: miyabi (eleganţă), după poetul Ki no Tsurayaki şi yugen (vraja tăinuită şi misterioasă). Tanka este un poem când izvorăşte din profunzimea kokoro-ului (spiritului)… şi este guvernată de o artă poetică ce pune accentul pe aspectul semantic al limbii’’.^[2] Cel mai cunoscut ca valoros poet şi teoretician japonez de tanka este considerat Fujiwara no Teika (1162-1241). Iată două texte care-i aparţin:

 

În jurul culmei muntelui                   Către seară

o mână de nori plutind,                      dincolo de un cârd de nori

şiruri de gâşte sălbatice în zbor.         lâncezeşte gândul meu

pe când luna se ascunde după            fiindu-i dor de cea dragă

un pin pe mal^[3]                                   îndepărtată cum e cerul^[4]

 

Primul poem tanka este un pastel cu un peisaj specific Japoniei, iar cel de-a doilea un frumos poem de dragoste, eului liric ,,fiindu-i dor după cea dragă’’. Japonezii înşişi consideră tanka adevărata poezie, faţă de celelalte specii lirice, iar poetul ialomiţean Şerban Codrin, care a scris sute de astfel de poeme, crede că tanka este ,,cântecul de orgă al liricii nipone”.

 

          Citind şi recitind poemele tanka scrise de poetul Ion Cuzuioc, mi-a fost destul de greu să selectez câteva pe care să le supun atenţiei cititorului, şi primul text este chiar cel cu care se deschide cartea ,,Nopţi cu lumină”:

 

Pe prispa casei

dansez hora unirii

de unul singur –

peste satul părăsit

doar vârtejul de frunze

 

          Câtă nostalgie, tristeţe îi trezeşte în suflet imaginea casei părinteşti unde revine după mult timp. De altfel, în multe situaţii literare sau evenimente culturale, scriitorul mărturiseşte ce topos minunat i-a oferit satul natal Ţareuca. Simboluri ale spaţiului românesc: ,,prispa casei’’, ,,hora unirii’’ sunt cuvinte ce asigură identitatea de neam. Li se adaugă doina (cântec de dor şi de jale, intrată în patrimonial universal UNESCO), codrul şi comuniunea românului cu natura (aici ,,vârtejul de frunze’’). Dacă urmărim construcţia pe baza canoanelor japoneze, kireji (linia de pauză) desparte poemul în două, după versul al treilea. Prima imaginea redă, microcosmosul – prispa casei a doua macrocosmosul - satul Ţareuca (colectivitatea opusă individului: ,,dansez hora unirii de unul singur’’. Subtil autorul strecoară visul unirii românilor. Poemele au ca tematică natura sub toate aspectele: o buburuză, pomii înfloriţi, teiul înflorit, salcia pletoasă, aripi de cocor’’; dragostea faţa de familie: mama, tata, bunul buna, şi faţă de iubita: dragobetele; tradiţii, obiceiuri, sărbători religioase: Paşti, Crăciun, Sfânta Scriptură, ruga. Exemple:

 Fluieraş de soc

cântă doine de jale

într-un crâng uscat –

fâşii forestiere

tăiate fără milă.

 

Cuibul de cocori

lângă hogeagul casei

plin de căldură –

în cutia poştală

un ţârâit de greieri.

 

Nopţi albe

aşternută peste sat

lumina în jur –

în casa bunicilor

nepoţeii cu cântece.

 

Ultima rugă

o candelă pâlpâind

la miezul nopţii –

de pe câmpul de luptă

scrisorile soţului.

 

 Toate aceste tanka vorbesc despre identitatea neamului românesc: colindul de ceată din curtea gospodarului, mireasma aburului pâinii, fluierul şi doinele, hogeagul casei, casa bunicilor şi ultima rugă – o candelă pâlpâind. Un amestec de imagini redau, fie durerea eului liric, atunci când vede că dispar copacii, iar în cutia poştală ţârâie greieri, fie bucuria rememorării unor momente şi fiinţe dragi, cum sunt: seara colindelor, hogeagul casei plin de căldură, casa bunicilor plină de cântecele nepoţilor, iar candela aprinsă din timpul rugăciunii amintind de credinţa străbună întru Hristos, care a susţinut românismul, încât străbunii au putut să înfrunte cu demnitate încercările istoriei. Pentru ca să aducă aici şi imaginea războiului, autorul aminteşte de scrisorile soţului de pe câmpul de luptă, situaţia dramatică a popoarelor care doresc pace, nu război. 

 

În ceea ce priveşte structura, scriitorul Ion Cuzuioc respectă numărul de silabe ale unui poem tanka tradiţional japonez, iar textele libere de acest canon evident că nu-şi pierd din frumuseţe şi valoare. Discursul liric înregistrează un limbaj simplu, dar cu conotaţii semnificative, bazat pe omonimie şi polisemie. Figurile de stil, specifice liricii occidentale: simbolul, unele metafore, sinesteziile specifice liricii nipone le descoperim în poemele citate.

 

Recomand lectura cărţii, şi apreciez faptul că autorul a adaptat cu talent imagini specifice toposului românesc filtrându-le prin canoanele estetice ale poeziei de tip zen.

 

---

[1]Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc,  Interferenţe lirice - Constelaţia haiku, Cluj-Napoca, 1989, p.108.

[2] Florin Vasiliu şi Brânduşa Steiciuc, op. cit., p.112.

[3] Ibidem, p.121.

[4] Ibidem, p. 125.