Și trilul mierlei...

 

          Scriitorul Valentin Nicolițov mi-a trimis, nu de mult, cartea intitulată Și trilul mierlei..., o carte de haiku în limbile română, franceză și engleză.

          Din prefață am aflat că titlul volumului este un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional. Poemul este:

 O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

           Prefațatorul cărții, poetul Vasile Moldovan, notează: „Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an.”

          Temele poemelor haiku au fost grupate în nouă capitole: Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Școala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa.

          Dintre subiectele pe care le tratează nu numai japonezii, ci și poeții români amintim: florile de cireș, fluturele alb, dragostea în diferite etape ale vieții, regretele care vin cu timpul…

          Câteva exemple:

 

Prima zi din an –

rămân întrebările

din anul trecut

 

Nea viscolită –

pe stradă o bătrână

c-o pisică în brațe

 

O frunză uscată

lângă tine pe bancă –

încă o toamnă

 

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

 

Pe sub magnolie

odată mama mea

trecea fericită

 

Plajă pustie –

valurile aduc la mal

o scoică goală

 

Sfârșit de toamnă –

lâng-o casă părăsită

urlă un câine

 

În grădină ascult

cântecul unei mierle –

motanul la fel

 

Cimitirul gol

doar vântul punând pe cruci

petale de flori

 

Pierdut în cer

departe un fluture alb –

ca și visul meu

 

Restaurant gol –

doar eu și o muscă bem

halba cu bere

 

Apus de soare.

La plecare umbra ta

ar mai rămâne

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

în același sens

 

          Adaug un fragment din prefață: „Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

 

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens”

 

          Cartea conține o Notă de lectură a poetei Ana Drobot, care se referă la alte poeme decât cele de mai sus, cu o excepție: poemul cu clepsidra.

          În final, găsim câteva date biografice ale autorului, o listă consistentă a lucrărilor publicate și o listă cu premiile literare obținute.

          Sper că v-am făcut curioși și veți căuta cartea apărută la Editura Scriitorilor Români, în acest an, carte în care se găsesc 110 poeme haiku și senryu, scrise mai demult sau în perioada de pandemie.

                                                                                                                    Maria Tirenescu

 

FOŞNET PE ALEI- carte de excepție

 

Valentin NICOLIȚOV

 

Ana Drobot a cunoscut primele amănunte interesante despre poemul haiku începând cu anul 2014 şi imediat acest poem  japonez a atras-o într-un mod irezistibil. Dovadă că tot în acelaşi an a reuşit să scrie şi să i se publice primul poem haiku în antologia Chemarea cocorilor, la Editura PIM.

În anii următori a continuat să se documenteze tot mai mult despre acest poem, să-şi însusească regulile sale, să scrie mai multe poeme proprii şi să le trimită la diferite reviste şi concursuri de haiku în ţară sau în străinătate, apoi să le adune reuşind să le publice în trei volume de haiku proprii. Primul volum, Gânduri japoneze/Japanese Thoughts, a apărut la Editura Argonaut, Cluj Napoca, în 2016, al doilea volum, Plimbări/Walks/Promenades, a  apărut la Editura Press Image, Bucureşti, în 2017, iar în anul 2020 al treilea volum, Drumul spre Japonia/Towards Japan, care a apărut la Editura Fast Printing.

Cele trei cărţi publicate  se fac remarcate şi prin calitatea hârtiei şi printr-o grafică excepţională ce însoţeşte poemele, grafică ce se apropie calitativ foarte mult de cea a poeţilor japonezi, dar mai ales printr-o mare simplitate de expresie în haiku (karumi)  reuşind să comunice cititorului, potrivit regulilor acestui poem, sentimentele alese apărute timp de-o clipă în memoria autorului. Totodată observăm că în multe din poemele sale poeta respectă, însuşită  de la clasicii haiku-ului, o regulă importantă: folosirea kigo-ului, a referinţei despre natură. Astfel, natura, mediul înconjurător în general, este prezentă în majoritatea poemelor sale conţinute în cele trei cărţi menţionate plecând de la cele mai simple elemente cum sunt frunzele, florile sau greierii.

Şi în această nouă carte, al patrulea volum de poeme haiku apărut recent, întitulat FOŞNET PE ALEI , poeta nu se desparte de regulile poemului haiku. Deşi natura continuă să aibă un rol bine stabilit în majoritatea poemelor sale, dar şi respectarea celorlalte reguli prozodice (de formă) şi estetice şi le autoimpune. Amintesc câteva reguli estetice pe care observ că poeta le cunoaşte şi le aplică:

-hosomi-delicateţea simţirii prin amintirea unor lucruri mărunte, aparent neînsemnate care duce la înţelegerea mai profundă a poemului.

-karumi-o mare simplitate, o uşurinţă în expresie, dar care nu are nicio legătură cu banalitatea ci doar cu puritatea simţirii.

-sabi-patina vremii.

În plus, ceea ce observăm în acest volum ca aspect de  noutate este distribuirea  poemelor pe mai multe capitole distincte: Primele priviri, Amintiri, Vise,  Raze de soare şi Gânduri, ceea ce le face mai uşor de înţeles.

Câteodată, citindu-i poemele,  mai observăm că uneori autoarea  este tentată să se desprindă de regulile clasice ale poemului şi să practice un haiku mai modern în care prozodia nu nu mai este respectată  cu sfinţenie: în acest fel, la unele poeme ale sale, sistemul celor 17 silabe care ar trebui distribuite în sistemul clasic 5-7-5 nu mai este obligatoriu, iar kigo-ul este subînţeles doar sau chiar dispare cu totul. De altfel, mulţi poeţi contemporani consideră că respectarea prozodiei clasice 5-7-5 nu ar trebui mitizată putând fi folosită doar orientativ. Ei arată că de multe ori în poemele care respectă prozodia clasică poeţii folosesc materiale de umplutură cum ar fi conjucţiile ca să ajungă la numărul de silabe prestabilit. 

Cred că poetei nu i-ar fi fost greu să  respecte regulile prozodice clasice, adică numărul de silabe clasic, însă a considerat mult mai important să respecte ideea exprimată de poem chiar dacă numărul de silabe nu se încadra in 5-7-5. Dar dacă poemul haiku realizat în acest mod  este de calitate, adică dacă are atributele de bază ale unui haiku autentic, cum sunt puterea de sugestie şi spiritul haiku, totul este în regulă.

Puritatea sentimentelor de iubire este uşor de observat în multe poeme. Iubitul, deşi nu este numit clar, îi cuprinde gândurile în fiecare clipă şi lui îi sunt dedicate câteva poeme deosebit de fumoase din care amintesc următoarele două 

Cuvinte nerostite/ între noi /crizantemele

Primii struguri/câteva minute în plus/ împreună

Alteori, despărțirea de persoana iubită îi sugerează  că poate nu va mai întâlni iubirea, că de acum timpul ei s-a dus, va deveni poate bătrână și singură:

O despărțire/echinocțiul de toamnă / tot mai aproape

Uneori  sărbătoarea dragostei (Dragobetele) o face să vadă dovezi de iubire peste tot în jurul ei:

De Dragobete/ trecerea de pietoni/ cu doi porumbei

Sensibilitatea sufletească deosebită a poetei se poate observa într-un poem în care în  mintea sa poate auzi  o muzică pe care alţii nu o aud:

Ţurţuri de gheaţă/ notele muzicale/ găsite-n minte

Nostalgia singurătăţii  apare în unele poeme însoţită de o uşoară melancolie:

Nimeni  acasă-/ frigul din octombrie/ printre albume

Fluturele stând/ ca un semn de carte/ pe un vers de poem

Amintirile sale sunt foarte bine redate:

Copilǎrie –/pe albumele foto/ urme de cireşe

Şi putem  exemplifica şi mai bine cu două poeme ce descriu amintirile despre bunica sa:

Aroma de nuci-/aranjând în vitrină/ vasul bunicii

Floare de cimbru-/ redescopăr parfumul/ bunicii mele

 Cartea mai conţine în final notele de lectură, lista cărţilor publicate, biografia autoarei şi o lista cu premii obţinute la diverse concursuri la care a participat.

Ar fi greu să facem o selecţie şi o clasificare a poemelor haiku din acest volum dintr-un  motiv foarte simplu:fiecare poem are o amprentă distinctă şi nu poate fi comparat cu celălalt, în fiecare poem poate exista un mod diferit de percepţie a naturii şi numai respectarea regulilor estetice, a spiritului haiku şi a puterii de sugetie,  ne dovedesc calitatea acestora. 

Citiţi, vă rog, poemele din acest volum! Ceea ce iese în evidenţă după citirea lor este că avem în faţă o poetă cu talent autentic, cu o maturitate şi o sensibilitate deosebită care îi permit  să realizeze  poeme haiku de calitate.

 

Dezlegând limbi

 

Dezlegînd limbi*

Corneliu Traian Atansiu 

Ceea ce remarci din capul locului în textele autoarei este o anume vioiciune a limbii ascuțite. Simțul isteț al observației insolente fiind dublat de cel al formulării eliptice pusă pe șotii. Indiscreția unei iscodiri banal-perversă este taxată astfel apelînd la un joc de cuvinte numai bun pentru o alegorie:

 

vecin la pândă – / prin spărtura gardului /

ochiul-boului

 

            Omonimele, folosite cu dibăcie, servesc de minune și pentru a vorbi cu detașare dar  și cu delicatețe de lucrurile cele mai grave:

 

odihnă pe câmp – / la capul ciobanului /

o lumânărică

 

La fel de bine sînt mobilizate însă și pentru a surprinde degustarea plăcerilor trupești de un cuplu ad-hoc abătut de la vocația celor sfinte:

 

barba-popii – / în tandem la picnic c-o /

călugăriță

 

Și, de ce nu, și pentru a recupera o ierarhie nedreaptă care se poate schimba lesne de la zi la noapte:

 

slujnică cu ziua – / în căpița de fân /

regina nopții

 

            Mimînd naivitatea, dar premeditînd omisiunea elocventă a unei juxtapuneri, textul poate relata succint isprava năzdrăvană și neașteptată a nepoților:

 

om de nea gătit – / bunica nu-și găsește /

oala de noapte

 

            Asocieri de cuvinte dibace pot releva  cu oarecare îngăduință anumite metehne profesionale:

           

rând la aghiazmă – / busuiocul însoțit de / Busuioacă

 

la modistă – / cusându-mi o rochie /

mă descoase

            Chiar dacă nu e eficace și e oricum tardivă, răzbunarea cuiva pățit este de totul hazul:

 

testul pozitiv – / trăgând cu praștia în /

cuibul de berze

 

iar despovărarea resimțită mai jos ar trebui totuși dublată și cu măsurile mai realiste de prevenție:

 

pleacă berzele – / răsuflu / ușurată

 

            Sînt lucruri care se leagă întîmplător într-un tandem grăitor și autoarea nu face decît să le consemneze lăsînd cititorul să le savureze:

 

cad flori de cireș – / bătrâna curățindu-și /

peria de păr

 

menta înflorită – / bunica lustruiește /

samovarul

 

Uneori e suficient să ai abilitatea de a lăsa lucrurile să se spovedească singure. Să nu tulburi apele în care se petrec lucruri suprafirești.

 

adăpătoarea – / botul vacii mângâind /

obrazul lunii

 

            Aluziile vorbesc mai picant, deși aparent doar profesional, despre o anume mezalianță:

 

noul grădinar – / îngrijind cu ardoare /

papucul-doamnei

 

sau de o lectură care se preschimbă în mâna maestrului într-o făptură aievea:

 

citind în iarbă –  / în mâna maestrului  /

 o margaretă

 

            E loc în poeme și pentru alte metamorfoze în care se trece lesne hotarul dintre regnuri:

 

se coace pita - / un greiere înțeapă /

prelung liniștea

 

după ploaie – / arunc luna din /

castronul câinelui

 

            Cîteodată, evoluția neașteptată a vremurilor se întoarce fără milă împotriva bietelor animale:

 

jerbe de plastic – / capra clopotarului /

doar piele și os

            O glumă e cîteodată doar un mod de a face haz de necaz, de a suporta o realitate funestă:

 

vechiul islaz – / mai pasc doar /

caii-popii

 

cruce nouă-n deal – / la poarta casei paznic /

doar un păianjen

 

Anul cel nou – / clepsidra cerne încet /

același nisip

 

            Și totuși, cu un stimulent ușor înțepător la papilele gustative, timpul, poticnit o vreme, se pornește din nou:

 

ceasul oprit – / dezlegând limbi /

vinul cel nou

 __________________

*Ildiko Juverdeanu - Urcând muntele

O nouă carte de senryu

             

          Am mai scris pe acest blog despre cărțile poetului Vasile Moldovan. Mă bucur că pot să revin cu o nouă invitație la lectură.

          În acest an, 2020,  Vasile Moldovan a publicat cartea  de  senryu, De-a-ndoaselea / Backwards.  Ea a apărut la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

          Prefața lucrării e semnată de Dan Norea, autor de epigrame şi de poeme haiku şi senryu, cunoscut cititorilor acestui blog. În prefață, menţionează:

           „Marea diferenţă dintre epigramă şi senryu este tipul umorului. Epigrama are de obicei un umor suculent şi dacă e bine făcută te face să izbucneşti în hohote din prima secundă.”

          „Senryul este o pişcătură de ţânţar, are un umor subtil, bonom şi uneori un pic acid, te face să zâmbeşti şi atât.”

          „Cum și epigrama, în care excelează autorul prefeței, și senryul au drept principal obiect natura umană, ambele încercând să creeze  insectare umane, e normal ca tematicile abordate să fie identice – vremuri, politică și politicieni, bețivi, vârsta a treia, relații în familie, soacra, polițiștii, șomajul, situația dezastruoasă din școli, din spitale, drama intelectualului, conflictul între generații, șpaga și corupția… În volumul de față, autorul atinge câteva dintre aceste teme, ba chiar poemele sunt grupate pe acest criteriu.”

          Cartea are capitolele: Haz de necaz, Dragoste cu toane, Bătrâna sperietoare, Chefliul satului, Bestiar hazliu şi Omul de zăpadă.

          Am ales câteva senryu, pentru a vă tenta să căutați și să citiți volumul bilingv. Menționez că traducerile poemelor în limba engleză îi aparțin poetului Vasile Moldovan.

          Pană de curent –

          măcar așa voi vedea

          luna și stelele

          Târgul de fete-

          mă întorc aşa cum m-am dus

           de unul singur

          Se schimbă vremea

          dar în fața bisericii

          i-același cerșetor

          Bunica în pas

          cu ultima modă…

          din veacul trecut

          Vorbește prin somn

          fără nici o noimă…

          ziua tace cu subînțeles

          Nu-i scapă nimic –

          a sărutat manechinul

          crezând că-i viu

          Căldură toridă –

           pe creştetul sperietorii

           clopul bunicului

          Toţi în carantină –

           doar un om pe-afară

           şi-acela-i de zăpadă

          Cartea este ilustrată de Cristi Vecerdea. Traducerea în limba engleză a prefeței îi aparține Magdalenei Dale.

          Voi încheia această invitație la lectură cu un senryu din cartea De-a-ndoaselea / Backwards :

          Copilul zâmbind prin somn…

          el s-a culcat cu gândul

          la omul de zăpadă

Valul vine, valul pleacă

Valul vine, valul pleacă*

 Corneliu Traian Atanasiu

            Am grupat o secvență de cinci poeme la începutul volumului. Cînd am revenit asupra lor, mi s-au părut, toate împreună, o relatare plină de un optimism bine temperat a încă unei zile în care te reîntîlnești cu lumea fireștilor minuni. Cu lumea care parcă te aștepta loială dar sobră, fără entuziasme de prisos: întâlnire-n zori – / prin fereastra deschisă, / florile de prun. Văzîndu-și de treabă tocmai pentru a-și manifesta solidaritatea printr-o diversitate complementară de preocupări:  zi de vizită – / de pe treptele ude / coboară un melc; Buna Vestire – / în poartă, bătrânii / joacă table, de la mirabila buburuză: linişte adâncă – / prin geamul spart coboară / o buburuză, pînă la umilul cerșetor: o floare de prun / se opreşte-n pălăria / cerşetorului.

            Nici nu-i de mirare, drujbei care defrișează codrii i se opune secera magic-recuperatoare a lunii care nutrește noapte de noapte seva altei păduri: secera lunii – / împrejurul ciotului / lăstari cu muguri. Chiar antagonice fiind, ființele sporesc într-o armonie lipsită de vrajbă: prunii în floare – / păianjenul îşi ţese / o altă pânză. Și nu poți ști niciodată dacă în fapta lor este o unanimă tandrețe sau o rapace acaparare: capătul străzii – / liliacul îmbracă / zidul părăginit. Iar pilda lucrurilor și ființelor trăind în devălmășie nu rămîne fără ecou. Cititorul o adoptă fără rezerve:

 

după cutremur –

adunând în palme

petale de cais

 

            Nici vorbă ca totul să fie însă încheiat printr-un echilibru dulceag și definitiv. Prospețimea lumii e perpetuă și echivocă – fragilitate și cruzime laolaltă. Fiecare poem este încă un prag de trecut în dinamica neașteptată a vieții: cireșe amare – / îmbrac doar cu gândul / rochia albă. Regretele și renunțările se împletesc cu eroice și iscusite transfigurări:  noapte fierbinte – / pe tavan, umbra lunii  / ia formă de nor. Și cursul vremii le aduce celor care le așteaptă compensații alinătoare:

stea căzătoare –

bebelușul încearcă

primii pași

 

și chiar surpriza unor urgii virtuale convertite mirabil la echilibru lăuntric: oprire pe pod –  / frunzele arţarului / ard fără flăcări.  

            Alteori, un eveniment neașteptat te derutează: după ploaie - / pe telefon deodată / un mesaj de-adio. Și nu doar pe tine: noiembrie –  / din baltă răsare / o lună bolnavă, lucrurile se adună, se amplifică și-ți țin isonul:  ziua morților – / un zmeu purtat de vânt / spre nicăieri. Începi să te confunzi cu lumea-n declin: ţărmul în ceaţă – / refluxul târăşte / epava în larg. Și totuși ceva rămas undeva-n rezervă, o responsabilitate neștiută, ține piept restriștei, te cheamă înapoi:

 

aniversare –

la ușa mea un câine

fără stăpân

 

Există desigur în volum și tristeți tonice. Formulări care rotunjesc un gînd și lustruiesc cuvintele pînă la a obține un șirag de mătănii ale resemnării. Le poți prefira printre degetele mîinii cu un curaj contemplativ mai presus de dimensiunea lor măruntă. Aparent insignifiantă. Sînt pline de o energie spirituală revigorantă.

Imaginile sînt mai mereu unele atinse de patina vremii:  din nou acasă –  / pe soba fără tăciuni / ceașca ciobită. Dar, în tristețea lor rămîne nepieritoare amintirea reconfortantă a unor vremuri ale plenitudinii, cărora sufletul tău le va ține mereu partea. Și le va recunoaște, la fel de tenace, și în alte situații în care lucrurile singure își dau replica de parcă ar fi și ele, la fel ca omul, însuflețite de o neprecupețită generozitate.

 

cruce fără nume -

rămas de veghe

un măr stafidit

 

            Cîteodată, întunecimea nu mai e animată nici măcar de licărirea îndepărtată și rece a astrelor: nopți fără stele – / nimic din ceea ce știm / nu va mai fi, ce-ți mai rămîne de trăit? Nimic decît simplul fapt că o ființă gîndește, se îndoiește și totuși suportă, adăugînd uneori încă o mărgică în lungul șirag de mătănii:   Ajun de Crăciun – / păianjenul începe / decorarea.

            Alteori e vorba doar de o penitență liber consimțită și poate reciprocă:  față în față / niciun cuvânt de spus - / valul pleacă. Valul o știe mai demult și face asta cu o ritmicitate de invidiat.

            Mai e însă, aparent la îndemîna celor care nu sînt prea trufași, o cale de a îndura cu fruntea sus toate încercările soartei – umorul. Atunci cînd zaci voluptuos în hamac și aștepți în sfîrșit roadele trudei de-o viață, să accepți ironia soartei:

 

ziua recoltei –

din hamac se revarsă

grămezi de frunze

____________________________________

* Livia Ciupav - când pe-o frunză, când pe alta